Pentru un pasionat de arhitectură, parcurile de distracții Disnayland sunt o adevărată provocare – pentru a identifica stilurile, influențele, soluțiile surprinzătoare alese de proiectanți. În cazul variantei de lângă Paris, va observa cu siguranță multă arhitectură victoriană, inspirată probabil de locul nașterii lui Walt Disney, Marceline – Missouri, un orășel cu multe clădiri tradiționale. Dar, în mod specific american, găsim aici un eclectism parcă nestăpânit, cu influențe extrem de variate: Queen Anne (de inspirație barocă), neoclasicism, neorenascentism, neogotic (inclusiv acel gotic „Steamboat”, prin care o construcție seamănă cu un vapor cu aburi, sau „Carpenter”, cu structura de lemn aparentă). Întâlnim stilul neoromanic, renascentismul italian ca în cazul caselor înguste din San Francisco, Napoleon al III-lea, clasic grecesc, respectiv ceea ce în America s-a numit stil „Painted ladies”, o variantă particulară a arhitecturii victoriene adaptate la secolul XX. Multe mansarde, coloane, traforaje în lemn, siding-uri și lambriuri, cornișe și pazii mai spectaculoase sau mai simple, ca la clădirile în stil georgian britanic (sau federal american – cam același lucru). Și, iarăși în mod caracteristic american, multe dintre motivele acestor stiluri sunt redate în lemn, materialul cel mai accesibil pentru coloniștii care cucereau un continent.  

Cu peste 15 milioane de turiști anual (făcând abstracție, desigur, de pe­rioa­da pandemică), Disneyland Paris a devenit cel mai vizitat loc de vacanță din Franța, implicit din Europa. Este situat în Marne-la-Vallée, un oraș care acum are aproape 300.000 de locuitori, construit practic de la zero în anii 1960 de francezi pen­tru a descongestiona aglomerarea urba­nă pariziană, așa cum s-a procedat și în alte zone metropolitane. Din 1992, aici func­ționează celebrul parc de distracții de inspirație americană, care a transformat mica și liniștita localitate într-o destinație turistică de top la nivel european, o ade­vărată industrie a entertainmentului pentru copii. Este un loc în care devin copii și oa­menii în toată firea, încântați de personajele de poveste care se perindă pe străzile complexului, uneori în care alegorice, sau de arhitectura absolut inedită inspirată din desenele animate clasice. Construcțiile sunt deosebit de variate ca aspect, începând cu cele tipice orășelelor din Vestul Sălbatic, așa cum le-am văzut în filmele western, din epoca pionieratului, a goanei după aur sau a vestiților cowboys; pline de farmec sunt și replicile unor construcții din Orient sau din America Latină, ca să nu mai vorbim de cele ale Evului Mediu european, recreate conform unei viziuni eclectice specific americane asupra basmelor scrise de Frații Grimm sau Andersen.    

Locația – o alegere inspirată

Ideea de a crea în Europa un parc Disney­land, precum cele din California și Florida, a apărut în 1972, și au fost men­țio­nate în acei ani cam 1.200 de posibile locații din Marea Britanie, Franța, Italia și Spania. „Lozul câștigător” a fost tras de micul și răsfiratul orășel (pe atunci) Marne-la-Vallée, situat la 30 km de Paris.

Alegerea s-a făcut din motive de eficiență economică, desigur, iar argumentul principal a fost locația: Parisul, cu cele două mari aero­porturi, avea o poziție relativ centrală, accesibilă în 2-4 ore de zbor pentru orice european. Iar Parisul este Paris... acolo deja veneau în fiecare an câteva zeci de milioane de turiști, chiar și fără un asemenea parc de distracții pentru copii. Dacă inițial se dorise o locație cu climă blândă, de exemplu pe coasta Mării Mediterane, atuurile legate de logistică au devenit decisive, chiar dacă Parisul are o climă destul de aspră, cu veri toride și ierni geroase. Un alt aspect luat în calcul a fost topografia zonei: era nevoie de un teren plat, pe care să se poată construi rapid, fără dificultăți, iar vizitatorii să nu fie nevoiți să escaladeze pante abrupte, care să îi obosească. Așadar, în 1985 cei de la Walt Disney Company au cumpărat terenul (cam 2.000 de hectare), cu concursul guvernului francez, pentru ca până în 1987 să fie rezol­vate o serie de chestiuni birocratice și de urbanism, inclusiv acordul comunităților. Nu au lipsit controversele de ordin cultural, logistic și chiar sindical, „tradiție” cumva fran­­ceză... Au fost dezbătute la nivel național teme precum consumismul american, poli­ticile agricole (un grup de fermieri a blocat intrarea în 1992), ca să nu mai vorbim de considerațiunile asupra arhitecturii impor­tate aici; o expresie celebră în epocă a fost cea de „Cernobîl cultural”. Cu toate acestea, s-a ajuns la realizarea unei teme ge­nerale ame­ri­cane exclusive, propuse de fapt încă din stadiul de proiect, fiind solicitați unii dintre cei mai importanți arhitecți și urbaniști americani: Frank Gehry, Michael Gra­ves, Robert AM Stern, Stanley Tiger­­man, Robert Ven­turi. Aceștia au avut de lucru la nivel de arhi­­tectură, inclusiv pentru hoteluri și res­tau­rante, dar și pe partea de urbanism, întrucât era vorba de un mic oraș în sine. Inițial era pevăzut un trafic de turiști estimat de 55.000 persoane zilnic, cu un vârf de 14.000 pe oră în parcurile tematice.

În 1988 au fost demarate lucrările, pentru a fi executate complet până în 1996, cu un buget predictibil de 2,3 miliarde de dolari. Statul francez s-a angajat să plătească 5 miliarde de franci pentru a realiza infra­struc­tura necesară. Șantierul a însemnat angajarea a numai puțin de 10.000 de persoane. Era al doilea parc Disney operat în afara Statelor Unite, după Tokyo Disney Resort.

Divertisment All Inclusive

Un centru de divertisment de asemenea dimensiuni avea nevoie așadar de cel puțin 5.000 de camere de hotel și de numeroase unități de alimentație publică, iar investitorii și-au impus stilul: fiecare hotel descrie o regiune din Statele Unite, iar restaurantele trebuie să servească exclusiv meniuri cu specific american. În momentul deschiderii, în aprilie 1992, cele 7 hoteluri existente însumau 5.800 de camere, iar restaurantele erau în număr de 29, plus încă 16 în zonele de hoteluri.

Complexul s-a extins și după inaugurare, astfel încât acum cuprinde două parcuri tematice, Disneyland Park și Walt Disney Studios Park, un centru comercial, opt hoteluri de lanț si șapte hoteluri  tematice asociate, zeci de magazine și restaurante, un teren de golf, o zonă de divertisment independentă. Al doilea parc tematic, Walt Disney Studios Park, a fost deschis publicului pe 16 martie 2002.

Ca transport public, totul este deservit de căi rutiere și o linie ferată pe care circulă inclusiv trenuri de mare viteză, cu o gară proprie. Disneyland Paris este deținut și operat în prezent de Walt Disney Company, cu peste 85% din acțiuni, după o achiziție care a adus-o în această poziție în anul 2017. Actuala denumire Disneyland Paris datează din 1994, până atunci intitulându-se Euro Disney. Proiectul nu a fost imediat un succes financiar, chiar s-a vorbit mult timp ca despre un eșec de proporții și au fost operate numeroase restructurări; dar extinderea s-a realizat constant, chiar dacă in­ves­titorii nu și-au luat dividendele, astfel că din al 12-lea an de existență proiectul a început să își demonstreze eficiența. 

De la Farwest la Pădurea Adormită

Intrați în complex, vizitatorii pătrund în Midwest sau Farwest, unde întâlnesc clădiri care sunt replici fidele ale celor din filmele americane cu cowboys – clădiri urbane cu structuri din lemn, cu piloni în planul parterului, pardoseli din scândură vopsită, acoperișuri simple și rezistente, vitraje cu ochiuri de fereastră specifice arhitecturii americane de secolul al XIX-lea. Există chiar o replică fidelă, la scară 1:1, a unui mic fort din Vestul Sălbatic ame­rican, epoca pionieratului, realizat exclusiv din bârne de lemn prelucrate grosier și mobilat întoc­mai ca atunci; există aici inclusiv o închisoare, absolut necesară pentru acele vremuri destul de incerte. Montajul s-a făcut conform uzanțelor, în cuie de lemn sau cuie metalice mari, lucrate la forjă. Șindrilele acoperișului erau obținute, așa cum ne poate explica ghidul, din resturile rămase de la prelucrarea stâlpilor, grinzilor și căpriorilor, opera­țiu­ni destul de dificile cu uneltele manuale de atunci.

Adevărul este că adulții au rareori timp la discreție să evalueze arhitectura; personajele principale sunt cei mici, atrași de alte lucruri – pe aleiele parcului se plimbă eroii desenelor animate: Mickey, Donald și prințesele Disney, care au propriile lor case unde-i primesc pe vizitatori, fac poze cu ei și le vând tot felul de suveniruri. Este o industrie în adevăratul sens al cuvântului. Construcțiile nu sunt gândite ca butaforie, ci ca spații comerciale și de alimentație publică pentru puhoiul de vizi­tatori.

Zilnic, la ore anunțate din timp, fai­moa­sele personajele au propriile lor pa­rade, tra­versând complexul în care ale­gorice, cântând și salutându-i pe copii.

Totuși, este imposibil să nu te lași im­pre­sionat câteva construcții reprezentative. Iconic pentru Disnayland este, desigur, cas­telul Frumoasei din Pădurea Adormită, a cărui construcție a avut o poveste interesantă. Pentru a aduce un plus de originalitate proiectului european, a fost propus inițial un aspect futurist, la care s-a renunțat până la urmă în favoarea unuia ceva mai clasic. Problema era în fond faptul că Europa avea suficiente castele, astfel încât o construcție de acest gen risca să nu impresioneze pe foarte mulți vizitatori. Nu era aceeași situație cu parcurile tematice din America, unde un castel inspirat de cel de la Neuschwanstein (Germania) a fost cu totul inedit, chiar dacă americanii erau familiarizați cu castelul din poveste, așa cum îl desenase Disney. Ceva trebuia să „ia ochii” pe cerul cenușiu din Marne la Vallée... așa că s-a optat pentru această variantă în roz și albastru, cu 16 tur­nuri având între 3 și 15 metri înălțime. Turnurile au fost executate de fapt în Italia și transportate aici, apoi montate. Datorită celui mai înalt turn, castelul se înalță până la 50 m, de două ori cât edificiul similar din Anaheim – California. Cea mai impresionantă fațadă, cea de la intrare, este poziționată spre sud, astfel încât fotografiile să iasă bine în orice moment al zilei, având o iluminare mai bună – cel puțin așa spun „cârcotașii”.

Aparent, castelul se înalță pe o stâncă... acea stâncă nu avea cum să existe acolo în mod natural, a fost turnată în beton, bineînțeles. A fost creat astfel un concept care are legătură indirect cu istoria europeană, prin intermediul lumii animației create de Walt Disney.

Apărătorii proiectului susțin că de fapt castelul Frumoasei din Pădurea Adormită este inspirat de arhitectura gotică franceză: forma mănăstirii de la Mont St Michel, ferestrele de la Château de Chaumont, turnurile de la Château d’Azay-le-Rideau, stâlpii interiori în formă de copac răsucit de la Eglise Saint-Severin din Paris, iar tapiseriile după cele expuse la Paris Musée de Cluny. Văzând că arhitectura veche franțuzească ”vinde”, dar și pentru a atenua criticile vizavi de anumite aspecte culturale, una dintre extinderi a fost concepută într-un  stil familiar localnicilor: districtul Ratatouille, inspirat de peisaje pariziene (fântânile din Place des Vosges, clădiri precum pe Bulevardul Haussmann, Turnul Eiffel), totul reinterpretat în manieră Disney, desigur.

Tipurile de acoperișuri sunt extrem de variate. Culorile sunt vii, puternice, iar mo­delele sunt clasice, specifice fiecărei tematici. Sunt folosite în general variante ușoare – metal sau șindrilă bituminoasă, iar în anumite zone de trafic au fost realizate cupole și acoperișuri vitrate de mari dimensiuni. O interesantă construcție de inspirație africană (magazinul „La girafe curieuse”) are aco­perișul din lut armat, ca și restul clădirii. Cel mai des folosit material este însă betonul, sub diverse forme, mai mult sau mai puțin adi­tivate. Cum altfel s-ar fi putut obține aceste forme spectaculoase, de basm?

Realitate sau iluzie?

O legendă spune că într-o zi, pe când își vizita propriul parc de distracții din Cali­fornia, Walt Disney a ajuns în zona Tomor­rowland (ceva similar există și la Paris, sub numele Discoveryland), dedicată unei priviri spre viitor, inspirată de romanele lui Jules Verne. Dar deodată vede un cowboy care trece în drum spre zona lui tematică, în totală disonanță cu construcțiile și personajele de science-fiction de acolo.

Atunci ia decizia ca viitoarele lui parcuri tematice să aibă adevărate rețele de tuneluri, prin care să circule personajele și angajații, fără a se întâlni deloc cu vizitatorii decât în locurile stabilite. Iluzia trebuia să fie com­pletă, fără niciun compromis, mai ales că atenția copiilor la detalii este bine­cunoscută. Inclusiv sub Disneylandul de la Paris există o asemenea rețea de tuneluri, îngropată sub imensa masă de pământ fertil adus pentru a susține vegetația bogată a parcului (solul de la suprafață existent a fost înlăturat). Prin aceste tuneluri se circulă cu mașinuțe electrice, astfel încât traficul este destul de rapid și fără pericol de accidente. Tot pe aici se eliberează parcul de deșeuri, sunt trasate instalațiile și se poate interveni cu primul ajutor și unele servicii de urgență, fără a crea panică. În general utilajele, echipamentele și instalațiile sunt complet ascunse de privirile vizitatorilor, deși un ochi avizat întrevede din loc în loc câteva elemente. Totuși, prin parc mai circulă și autobuze care transportă animatorii și angajații, aflați în număr extrem de mare – circa 12.000 de angajați în parcurile tematice, majoritatea permanenți (foarte puțini se­zo­nieri). Dacă la început erau recrutați lucrători la Paris, Londra și Amsterdam, investitorii au decis apoi că trebuie înființată o „Universitate Disney”, în care aceștia să fie pregătiți con­form stan­dar­delor brandului.

Disnayland Paris a fost închis doar de câteva ori: în timpul unei furtuni din 1999, după atentatele din noiembrie 2015 și, pe o perioadă destul de lungă, în timpul pan­de­miei pe care o parcurgem; probabil se va redeschide la finalul lui februarie 2021, când veți putea să vedeți sau să revedeți aceste locuri absolut inedite.