Ursa

BAU München 2019

» Mansarde si acoperisuri | 14 martie 2019

 

La începutul acestui an, am participat la unul dintre cele mai importante târguri de construcții de nivel european și mondial, cu miză pentru piața acoperișurilor: BAU München, care se defășoară o dată la doi ani. Este o manifestare la care toți marii producători țin să vină cu noutăți, inovații, prețuri competitive. Prezența noastră aici a devenit oarecum obișnuită, pentru că aici pot fi înțelese trendurile și piața de acoperișuri, ”la sursă”. Iar prezența vizitatorilor români a fost, ca de fiecare dată, numeroasă; la standurile expoziționale ne-am mai întâlnit cu mulți reprezentanți din România ai marilor producători.

 

BAU München 2019, desfășurat în perioada 14 – 19 ianuarie, a înregistrat noi recorduri: în spații cu o suprafață totală de 200.000 de metri pătrați, au expus 2.250 de expozanți (față de 2.120 la ediția anterioară, în 2017) din 45 de țări. Numărul vizitatorilor a ajuns la 250.000, dintre care cei din afara Germaniei (peste 150 de țări) au fost circa 85.000 (80.500 în 2017). Toate acestea consolidează poziția târgului ca eveniment de nivel mondial pentru arhitectură și construcții, cu prezența a numeroși profesioniști ai branșei - practic unul din patru vizitatori este architect, inginer sau alt tip de specialist. Conform aprecierilor enunțate de organizatori, de un interes deosebit s-au bucurat soluțiile pentru automatizarea clădirilor și segmentul IT, deci transformarea digitală a construcțiilor noi sau existente. În acest sens, organizatorul Messe München a prezentat conceptul digitalBAU, un nou tip de târg comercial, pus la punct în cooperare cu asociația germană de software pentru construcție BVBS (Bundesverband Bausoftware). Acesta va avea loc pentru prima dată în februarie 2020, La Köln, fiind destinat proiectanților, firmelor de construcții și altor specialiști.

O nouă secțiune și o temă cheie a expoziției din acest an a vizat tehnologiile noi de construcție și iluminarea; s-a pus accentul pe integrarea diferitelor aplicații, cu o notă deosebită pe influența luminii în arhitectură.

BAU 2019 a fost deschis oficial de către Gunther Adler, secretar de stat la Ministerul Federal German pentru Interne, Construcții și Comunitate (BMI), care a ținut un discurs despre importanța construcțiilor în economia germană și mondială. Ministerul menționat a organizat el însuși o conferință pe tema clădirilor viitorului, bazate pe eficiență energetică, o calitate superioară și digitalizare.

În cadrul târgului, unul dintre imensele pavilioane din complexul expozițional München a fost amenajat ca ”Digital Village”, sub motto-ul "Conectăm, maximizăm, inspirăm", iar start-up-urile au avut ocazia de a-și prezenta conceptele de afaceri. Acest ”Digital Village” va fi prezent și la digitalBAU 2020.

La un nivel ridicat a fost și gradul de satisfacție al vizitatorilor, opiniile lor fiind centralizate în cadrul unui sondaj de opinie Gelszus: 97% dintre expozanții care au participat la studiu au evaluat târgul drept ”bun” sau "excelent", 95% au fost de părere că BAU este cel mai important târg pentru acest sector, iar 94% au fost extrem de mulțumiți de calitatea vizitatorilor.

Cei mai mulți vizitatori au fost din țara gazdă, desigur, urmată de țări vecine precum Austria, Elveția și Italia. Statisticile au înregistrat o creștere a numărului de vizitatori din Federația Rusă (peste 4.000 în acest an) și China (peste 3.500); Israelul, care a avut un stand impozant în zona IT, s-a clasat de asemenea printre primele zece țări ca număr de vizitatori.

 

Acest eveniment a fost o bună ocazie pentru a ne reîntâlni cu board-ul IFD (International Federation for the Roofing Trade). În fotografie, de la stânga la dreapta: Detlef Stauch (secretar general), Armands Liede (membru în conducere), Henrik Mosegaard-Johansen (observator în management board) și Walter Bisig (președinte). 

 

 

 

Renumitul producător Veluxa dorit să evidențieze la Bau München 2019 importanța luminii și aerului în locuințe, fapt pentru care ferestrele pentru mansardă și luminatoarele sunt cea mai bună soluție. Oamenii își petrec cea mai mare parte din timp în interiorul unei clădiri, motiv pentru care acestea trebuie să beneficieze de tot confortul, de o atmosferă sănătoasă, cât mai apropiată de cea naturală. Ferestrele de mansardă Velux, în sistem complet și ventilate, asigură nu doar confortul necesar, ci și sustenabilitatea modului de a locui. Standul Velux, deși extrem de generos, a fost pe toată durata târgului neîncăpător pentru mulțimea de parteneri veniți în vizită: arhitecți, dealeri, montatori, dezvoltatori etc.   

 

PCI, unul dintre brandurile deținute de marele producător de materiale pentru construcții BASF, a venit la München cu noi soluții pentru realizarea de finisaje pentru interior și exterior (fațade). Aplicarea plăcilor ceramice, de sticlă, mozaic sau piatră se face în sisteme complete, care țin cont de existența umidității, incluzând hidroizolații și sigilanți. De asemenea, în portofoliul PCI sunt prezente produse profesionale pentru terase și reparații ale structurilor de beton.

 

Brandul de termoizolații din vată de sticlă Ursa a fost prezent în standul comun al grupului Xella. Un aspect important pus în evidență a fost lipsa aditivilor artificiali și a formaldehidelor din compoziția produselor, ceea ce face ca acestea să fie ideale pentru construcțiile ecologice, prietenoase cu mediul și cu sănătatea utilizatorilor, inclusiv a celor care suferă de alergii. Este un argument în plus pentru care termoizolațiile Ursa se bucură de un succes tot mai mare pe piața europeană, inclusiv românească.

 

BAU München a fost un bun prilej pentru reprezentanții Sika din Germania, dar și toată Europa, pentru a se întâlni și a schimba impresii despre activitatea lor. Totodată, au fost prezentate ultimele noutăți, produse lansate pe piața occidentală, precum cele de protecție la incendiu a clădirilor, inclusiv aflate în renovare, ori cele pentru etanșare, reparație și adezivi. Pe lângă performanțele ridicate, aceste produse vin cu caracteristici ecologice superioare.

 

În standul de 400 mp al companiei Egger de la BAU München au fost expuse numeroase tipuri de panouri pe bază de lemn, destinate construcțiilor și amenajărilor interioare, accentuând intrarea designului în era digitală prin motto-ul ”Smart solutions for you”. Orice amenajare sau construcție începe pe computer, prin configurare, panificare și vizualizare, beneficiind de servicii inteligente, indiferent că vorbim de structuri, de design de interior, mobilier, pardoseli etc. Aceasta uurează munca celor de pe șantier, de la arhitect și designer la constructor sau montator de acoperișuri.

 

Isovera venit cu soluții noi pentru repararea și modernizarea acoperișurilor înclinate cu vată minerală de înaltă performanță și greutate redusă. Pentru acoperișuri terasă, a promovat soluții combinate din vată minerală și vată de sticlă, unele care să reziste la compresiuni mai mari de 70 kPa, având de asemenea o greutate și grosime reduse, raportate la performanțele energetice. O atenție deosebită este acordată simplității execuției, inclusiv pentru acoperișuri cu geometrii complexe. Nu în ultimul rând, au fost concepute soluții noi pentru protecția la incendiu, oferindu-se alternative la barierele metalice – elemente din vată minerală, cu un excelent comportament la foc (punct de topire de peste 1000 ºC. Pentru a veni în ajutorul specialiștilor în repararea și întreținerea acoperișurilor și masnardelor, Isover a conceput un sistem de monitorizare a umidității și temperaturii.  

 

Producătorul român de sisteme de învelitoare și sisteme pluviale Bilka abordează piața externă și prin participarea la acest târg. Într-un stand personalizat, a expus game de țiglă metalică, tablă fălțuită, tablă cutată și sisteme pluviale.

  

Iko s-a focusat la această ediție BAU pe Cambridge Xtreme 9.5, primul material laminat autoadeziv pentru acoperiș. Dacă panta minimă a unui acoperiș este în medie de circa 15º, noul produs de la Iko poate fi montat la pante de 9,5 º și poate fi eficient până la 90º. Cambridge Xtreme 9.5 a fost testat în Olanda, la institutul KIWA – BDA, în condiții de ploaie cu vânt conform CEN/TR 15601:2012.

 

Noutatea standului Wienerberger a constat în viziunea holistică asupra locuințelor realizate cu materiale ceramice: cărămidă, țiglă, finisaje pentru fațade. De asemenea, în concordanță cu tematica târgului, s-a pus accent pe digitalizare, pe aplicații care folosesc realitatea virtuală pentru alegerea arhitecturii unei case.

Printre noutățile companiei ACO, menționăm gurile de aerisire din beton, sistemul de drenaj  ACO Self Europoint în varianta modulară, fereasta specială ACO SmartWindow, pentru integrarea într-un sistem de casă inteligent, rigolele inovatoare ACO Profiline X și noile grilaje pentru sistemul de drenaj modular ACO Self.

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri