Ursa

ULTIMELE STIRI

Tendințele în mobilă, în lumina reflectoarelor BIFE-SIM 2017

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă, ...

BIFE-SIM 2017 vă invită să descoperiți fascinanta lume a mobilei!

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă...

FII DIFERIT! Alege acoperisul GERARD. Promotie pana la 31 iulie.

Final Distribution, importatorul  exclusiv in Romania a...

Novatik Slate si Novatik Wood – cele mai noi profile din portofoliul Final Distribution

Final Distribution, producatorul brand-ului Novatik, a lansa...



Berlinul – repere de arhitectură

Invelitori » Tigla Ceramica | 20 iunie 2017

Berlin

Privit în ansamblu, Berlinul are o arhitectură variată, eclectică prin excelență, majoritatea clădirilor datând din secolul al XIX-lea și al XX-lea. Prin comparație, este vorba oricum de un oraș relativ nou, prima atestare datând din secolul al XIII-lea, când sașii erau deja în Transilvania de un secol. Cu o populație actuală de aproximativ 3,4 milioane de locuitori, el a jucat un rol important în istoria spațiului german abia în ultimele două secole, de când a fost pe rând capitala regatului Prusiei, apoi a Imperiului German de la 1871, a Republicii de la Weimar, Germaniei naziste, Germaniei de Est și, în sfârșit, a Germaniei reunificate, când a intrat în cadrul unui program foarte complex de reconstrucție. Toate aceste statute și-au lăsat amprenta proprie asupra orașului, adăugând permanent noi repere de arhitectură.

 

Un imens șantier

În prezent, la 27 de ani de la reunificarea Germaniei, Berlinul este încă unul dintre cele mai mari șantiere din Europa; autoritățile comuniste instaurate după Al Doilea Război Mondial nu au reușit să susțină decât parțial și neuniform refacerea infrastructurii și arhitecturii orașului după bombardamentele din timpul conflagrației, și mai ales din ultimele luni ale acesteia. În schimb, după 1990 aici a devenit evidentă puterea economică a Germaniei vestice, care a investit enorm într-o transformare radicală, care să reorganizeze practic această metropolă, repunând în evidență construcțiile importante, sugestive pentru istoria statului. Trebuie să mai ținem cont și de dispariția zidului dintre Berlinul de Est și cel de Vest, o altă provocare urbanistică, la scară majoră.

O mare parte dintre clădirile zonei centrale, multe fără o valoare arhtectonică intrinsecă, au fost demolate în anii 1950 – 1960, parțial pentru că erau afectate de bombardamente, parțial pentru că nu mai corespundeau necesităților dezvoltării orașului, fiind nevoie de spațiu pentru construirea de locuințe, imobile de birouri, clădiri administrative și noi căi de acces. În zona aflată sub administrație comunistă, au apărut multe blocuri de locuințe standardizate, în paralel cu clădiri ale instituțiilor necesare prevăzute de planul de dezvoltare centralizat: școli, spitale, magazine etc., într-o proporție stabilită în funcție de numărul locuitorilor deserviți. Aceste zone, unele flancând inclusiv partea centrală a orașului, sunt continuu reevaluate, restructurate, renovate, sau chiar demolate în unele cazuri, când se consideră că o revalorificare nu se justifică din perspectivă urbanistică sau financiară. Încet-încet, arhitectura orașului se uniformizează, cu ajutorul materialelor noi care conferă blăcurilor de locuințe, magazinelor sau instituțiilor fațade similare ca aspect. Vorbim de clădirile din ultima jumătate a secolului trecut, pentru că în privința monumentelor istorice și de arhitectură se fac eforturi colosale, uneori încercându-se adevărate reconstituiri. Nu se poate spune că ceea ce este nou este prea valoros, de aceea vom încerca în continuare să scoatem în evidență câteva clădiri importante clasice din centru orașului, reprezentative pentru vechiul Berlin, așa cum a rămas în urma celui de Al Doilea Război Mondial.

 

La pas prin zona centrală

Există în continuare edificii din perioada comunistă care au fost păstrate și repuse în valoare, precum Fernsehturm (Turnul TV), una dintre cele mai înalte structuri din Uniunea Europeană (368 de metri), aflat în zona Alexanderplatz. Construit în 1969, turnul poate fi văzut practic din toate cartierele centrale ale orașului, iar din turn, de la punctul de observare situat la 204 metri înălțime, avem cea mai completă paboramă asupra Berlinului. Începând de aici, pe bulevardul Karl Marx care se orientează spre est, putem vedea o mulțime de clădiri rezidențiale monumentale din epoca lui Stalin.

În apropiere se află Rote Rathaus (Primăria), cu o arhitectură distinctivă de cărămidă roșie - klinker. Primăria, care este și sediul guvernului de land, a fost construită între 1861 și 1869 în stilul Renașterii târzii din nordul Italiei, de către Hermann Friedrich Waesemann, pe locul mai multor clădiri din Evul Mediu. Clădirea a fost grav afectată de bombardamentele aliaților în ultimul război și a fost reconstruită între 1951 și 1956 - de aceea și arată destul de bine ca finisaje. În perioada comunistă a rămas în sectorul sovietic și a avut aceeași destinație, după reunificare devenind primăria întregului Berlin.

Un alt reper este Gendarmenmarkt, o piață neoclasică numită așa pentru faptul că aici era încartiruit în secolul al XVIII-lea un regiment (”gens d’armes”). În piață sunt amplasate două catedrale impozante, Französischer Dom, cu o platforma sa de observare, și Deutscher Dom, care flachează Konzerthaus (Sala de Concerte a Orchestrei Simfonice din Berlin).

Französischer Dom” este termenul german pentru ”Catedrala franceză”, deși nu a fost niciodată sediul unui episcop. A fost construită în anii 1701 -1705 pentru numeroșii credincioși hughenoți din Berlin și susținută apoi de Frederick cel Mare, un francofon convins, care a contribuit la refacerea și extinderea ei. Deutscher Dom, sau Neue Kirche (Domul german sau Biserica nouă), a fost construită în imediata apropiere și în același stil pentru luteranii și calviniștii de limbă germană, cam în aceeași perioadă, cu adaosurile și extinderile ulterioare. Astfel cele două edificii sunt ușor de confundat de un vizitator neavizat.

Konzerthaus, care găzduiește orchestra germană Konzerthausorchester Berlin, a fost construită din 1818 până în 1821, sub numele de Schauspielhaus Berlin; a fost cunoscută mai târziu ca Teatrul din Gendarmenmarkt și Komödie, iar după război a devenit strict sală de concerte, sub denumirea actuală.

În Berlin există și o insulă a muzeelor, pe râul Spree, care găzduiește cinci astfel de instituții construite între anii 1830 și 1930, fiind un spațiu declarat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999. A fost dorința din 1841 a regelui Friedrich Wilhelm al IV-lea, care a prevăzut aici un sanctuar pentru știință și artă. Doar pentru a reorganiza această zonă, s-a cheltuit în anii de după reunificare peste două miliarde de euro. Altes Museum (sau Königliches la început) a fost construit de arhitectul Karl Schinkel în perioada ​​1825 - 1828, iar muzeul a fost inaugurat la 3 august 1830. Același arhitect a asigurat și renovarea în stil neoclasic de la Berliner Dom (care inițial era o catedrală barocă).

Nu departe putem vedea Catedrala din Berlin (Berliner Dom), o încercare ambițioasă a împăratului William al II-lea de a crea o replică protestantă în Bazilica Sf. Petru din Roma. Biserica este acum deținută de uniunea protestantă a bisericilor evanghelice din Germania. Ca multe alte clădiri, a suferit pagube importante în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a necesitat multe operațiuni de restaurare.

Neue Wache (inițial sediul gărzii prințului coroanei prusace) funcționează în prezent ca ”Memorialul Central al Republicii Federale Germania pentru Victimele Războiului și Dictaturii”. Este o clădire datând din 1816, proiectată de arhitectul Karl Friedrich Schinkel, și este considerată un punct de referință al arhitecturii germane neoclasice.

Poarta Brandenburg este un reper iconic al Berlinului și al Germaniei, care apare pe monedele euro germane (de 10, 20 și 50 de cenți); ea poate fi considerată și un simbol al istoriei tumultoase a Europei și al unității europene, fiind amplasată pe fosta graniță dintre Berlinul de Est și Berlinul de Vest. Monument neoclasic din secolul al XVIII-lea, a fost construită din ordinul regelui prusac Frederick William al II-lea în partea de vest a centrului orașului (cartierul Mitte), fiind în același timp o intrare monumentală spre Unter den Linden, renumitul bulevard cu tei care ducea spre palatul regal al monarhilor prusaci.

În imediata apropiere este clădirea Reichstag-ului, sediul tradițional al Parlamentului German (Bundestag), despre care am mai vorbit într-o ediție anterioară. Puternic afectată de bombardamente, a fost renovată în anii 1950 și, din nou, în anii 1990 sub coordonarea arhitectului britanic Norman Foster, când i-a fost adăugată o impresionantă cupolă de sticlă peste zona sălii principale a instituției.

Nikolaikirche sau Biserica Sf. Nicolaeeste considerată deseori cea mai veche biserică din Berlin, situată tot în cartierul Mitte. Zona din jurul bisericii este în prezent cunoscută pentru clădirile medievale restaurate (sau în unele cazuri, imitații recente). A fost construită între anii 1220 și 1230, ca biserică romano-catolică, dar în 1539, ca urmare a schimbărilor de poziție ale Brandemburgului (zona Belinului) față de papalitate, a devenit luterană. Trebuie menționat că în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, biserica Sf. Nicolae a fost grav afectată, mai cu seamă la nivelul acoperișului și al turnurilor principale, care au fost distruse. Ruinele se aflau în Berlinul de Est, iar autoritățile comuniste au aprobat refacerea abia în 1981, folosind imagini și planuri vechi. Diferențele între materialele de construcție inițiale și cele din perioada se văd cu ochiul liber, de altfel. Prin urmare, avem de-a face mai degrabă cu o reconstrucție, decât cu o clădire originală, care este folosită în principiu ca muzeu și ocazional ca sală de concerte, având o acustică deosebită.

În aceste condiții, ceva mai ”originală” este biserica medievală Sf. Maria, neafectată de război, situată în apropiere. Cunoscută ca Marienkirche, a fost menționată pentru prima dată în cronicile germane în 1292. Arhitectura clădirii este în prezent compusă în mare parte din lucrări de restaurare care au avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea și în perioada postbelică. Biserica a fost și ea inițial o biserică romano-catolică, devenită luterană de la Reforma Protestantă.

Încheiem cu un ansamblu arhitectural notabil, memorialul evreilor uciși în Europa în anii nazismului (în germană Denkmal für die ermordeten Juden Europas), cunoscut și ca Memorialul Holocaustului (Holocaust Mahnmal). Pe o suprafață de 4,7 hectare, aflată în pantă, au fost amplasate în anii 2003 – 2004 nu mai puțin de 2.711 de stele funerare de beton, de diferite înălțimi, (de la 0,2 la 4,7 m), având o zonă de informare cu numele a aproximativ 3 milioane de victime ale Holocaustului evreiesc.

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri
BifeSim 2017