Ursa

ULTIMELE STIRI

COILPROFIL a preluat denumirea celui mai puternic brand din portofoliu: METIGLA

Compania belgiană Coilprofil și-a schimbat din această va...

BIFE-SIM 2018 în casă nouă!

BIFE-SIM, cel mai important târg internațional dedicat ind...

Viitorul construcțiilor și tendințe în amenajări la Construct-Ambient Expo 2019

Romexpo redefinește târgurile Construct Expo și Ambient E...




Castelul Balmoral – casa de vacanță a monarhilor britanici

Invelitori » Ardezie | 26 septembrie 2018

 

Castelul Balmoral nu are nevoie de multe prezentări – presa din întreaga lume relatează în fiecare an, în august, despre sosirea aici a familiei regale britanice pentru un concediu de câteva săptămâni. Domeniul în sine este superb, în buna tradiție britanică, durată pe stil, etichetă și decență. De altfel, dat fiind caracterul privat al locului, accesul vizitatorilor este permis doar în parcul exterior și în clădirile anexă; singurul spațiu interior în care se poate intra, fără a putea fotografia însă, este sala de bal. Dar nu este o problemă, pentru că ceea ce ne interesează este arhitectura exterioară a acestui edificiu, stilul baronial scoțian definit în blocuri de granit extras din carierele locale, acoperișul cu învelitoare din ardezie și spectaculoase coșuri de fum care dau construcției o dinamică aparte.

 

Un cadou regal

Castelul în forma actuală este un edificiu impunător ridicat pe o moșie din zona Aberdeenshire (vestul Scoției), achiziționată de către Prințul Consort Albert din fonduri proprii (în mai multe etape, de la diferiți proprietari, între 1848 și 1852) și oferită cadou soției sale, Regina Victoria. Istoria locului este însă mult mai veche. Astfel, în perioada 1316 - 1390 reședința a fost deținută de regele scoțian Robert al II-lea, iar în 1390 Sir William Drummond a construit aici și o casă de vânătoare. În secolul al XV-lea, moșia a fost deținută de Alexander Gordon, Conte de Huntly, care mai ridică aici o construcție, iar pe la 1830 Sir Robert Gordon închiriază proprietatea de la un anume James Duff și demarează o renovare, cu extensii în stil baronial proiectate de arhitectul John Smith din Aberdeen. În 1848, prințul Albert începe să cumpere domeniul, care îi amintea de locul său natal, Turingia, și începe extinderea prin noi camere, cabane și anexe concepute cu ajutorul proiectanților John și William Smith (tată și fiu, arhitecți ai orașului Aberdeen). Regina Victoria îl încurajează pe Albert să ridice lucrările la un nou nivel, dată fiind și creșterea numărului de membri ai familiei, așa că în 1853 începe construirea de la zero a castelului propriu-zis, la o sută de metri de vechile clădiri, într-un loc cu perspectivă mai bună asupra peisajului. A fost ales stilul baronial scoțian, asemănător vechiului castel, unii spun că într-o manieră ”germanică”, mai ordonată, datorită implicării Prințului Albert în proiect. În 1855, familia regală se mutase deja în noua locuință, când venea la Balmoral, urmând ca o parte din vechile clădiri să fie ocupate de personal; vechiul castel a fost demolat, pentru a nu obtura persectiva.

 

Proprietate privată

Construirea acestui castel din fonduri proprii, implicarea familie regale și faptul că și-a organizat aici vacanțele de vară au avut un rol deosebit în consolidarea coroanei britanice, în strângerea relațiilor cu Scoția și o dovadă a atașamentului Reginei Victoria față de cultura Highland.

În acest sens, începând cu anul 1848, când Regina Victoria a asistat pentru prima oară la sărbătoarea Highland Games, care celebrează cultura scoțiană și celtică, membrii casei regale sunt prezenți la aceste evenimente în fiecare an în orașul Braemar, situat la aproximativ 11 km de Balmoral. Cel puțin Regina Elisabeta a II-a a participat la fiecare dintre ultimele ediții ale acestei manfestări cu o vechime de peste două secole (în varianta modernă, deși tradiția e mult mai veche), care se desfășoară în prima sâmbătă din luna septembrie.

În prezent, moșia și castelul au statut de proprietate privată a Reginei Elisabeta a II-a și nu face parte din domeniile coroanei. Domeniul acoperă o arie de circa 20.000 de hectare: terenuri de vânătoare, grădini, parcuri, doar o mică parte fiind deschisă publicului – mai exact, singurele zone accesibile vizitatorilor sunt sala de bal, muzeul și grădinile. Accesul la castel se face pe un drum pitoresc și profund rural, cu benzi înguste și care străbate dealuri înalte pe care pasc oi, singurele suflete prezente în zonă, în afară de foarte numeroșii turiști.

Castelul a rămas în conștiința supușilor coroanei britanice, a lumii întregi, și datorită persoanelor care i-au trecut pragul, episodic sau cu regularitate. Astfel, în septembrie 1896, Regina Victoria l-a primit la Balmoral pe Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei și pe Împărăteasa Alexandra, iar prințul Charles și Prințesa Diana au petrecut aici o parte din luna de miere (deși se pare că Dianei nu îi plăcea foarte mult atmosfera). În 1997, Regina Elisabeta a II-a era la Balmoral când a fost anunțată  moartea Prințesei Diana. Prințul William, Ducesa Catherine și Prințul George au petrecut aici o săptămână în luna noiembrie 2014, în perioada Halloween-ului. O ilustrare a castelului a apărut și pe spatele bancnotei de 100 de lire.

La momentul actual, la castel sunt angajați permanent în jur de 50 de oameni, iar vara numărul acestora crește cu 50-70 de persoane, care lucrează sezonier. În sezonul cald, ușile proprietății se deschid pentru oaspeți de seamă, importante familii regale din întreaga lume. Alimentele necesare consumului înalților oaspeți sunt preparate în bună parte cu ingrediente de pe domeniul Balmoral, vizitatorii putând vedea pe viu grădinile de zarzavat și legumele ce vor ajunge pe masa regală. Astfel, salata, verdețurile, dar și florile ce vor înmiresma încăperile sunt semănate cam cu o lună înainte de venirea reginei, fiind culese treptat pentru întreg sejurul.

 

Stil baronial scoțian

Este interesant de remarcat că, deși după achiziționarea castelului de către familia regală mulți oameni de vază din Londra au ținut să aibă și ei o casă de vânătoare în zonă, Castelul Balmoral a rămas o proprietate cu o percepție estetică oarecum controversată, fiind considerat de unii aristocrați chiar kitch, printre altele deoarece era împodobit cu multe țesături de tartan, specifice Scoției. Deși este numit castel, funcția principală a Balmoralului este aceea a unei case de vacanță, tipică pentru epoca victoriană. Specifice sunt turnul principal pe șapte niveluri, cu ceas, turlele cu formă de con sau de ”piperniță” (”pepper pot turrets”, în limbaj local) și multe alte elemente distinctive.

Arhitectura baronială scoțiană este un stil apărut în secolul al XIX-lea, avându-și originea de fapt în secolul al XVI-lea, în perioada medievală franceză, când se construiau castele și case turn la care goticul se îmbina cu renascentismul, dar și în stilurile autohtone Tudor și Iacobin. În Scoția, fenomenul a apărut relativ târziu (scriitorul Walter Scott a avut un rol covârșitor în nașterea istorismului scoțian), în contextul romantismului neogotic european, și a rămas popular până în timpul Primului Război Mondial, extinzându-se atât în Irlanda și celelalte regiuni britanice, cât și în Canada, Noua Zeelandă și SUA. Clădirile stilului pot fi recunoscute prin turnurile împodobite cu turle mai mici, turnurile conice, o anumită asimetrie care se regăsește și la nivelul acoperișurilor cu dimensiuni inegale, delimitări ale acoperișurilor ce se termină în creneluri sau cu parapete în trepte, ferestre ornamentate de diferite dimensiuni, ornamentele medievale pentru acoperișuri, foișoare surprinzătoare și amenajarea unor camere din care se putea admira peisajul. Sunt prezente de asemenea pridvoare, portițe, porți monumentale care deschid drumul mașinilor către curțile interioare, chiar poduri mobile peste canale defensive, tot ce poate evoca epoca medievală, deodată cu o pasiune remarcabilă pentru heraldică și genealogie. Stilul nu a fost folosit decât în proiectele celor cu resurse financiare serioase (inclusiv instituții ale statului), dar a fost părăsit pentru că era destul de restrictiv, dacă îl raportăm la cerințele de confort ale anului 1900, o miză care devenea tot mai importantă în arhitectură.

Corpul principal de la Balmoral are forme rectangulare și este dominat de un turn cu ceas realizat de Frederick Dent din Londra (montat aici în 1856). Are ferestre de lemn, cu ancadramente drepte, ogivale sau în acolade mult atenuate (acoladele, sau arcele sigmoide, în formă de S sunt specifice goticului englez), un acoperiș ușor asimetric în arhitectura căruia coșurile de fum zvelte au un rol important.

Învelitoarea este din ardezie scoțiană, o rocă formată acum 500 de milioane de ani, nu foarte simplu de prelucrat, dar deosebit de rezistentă. Cele mai multe cariere erau în zona Ballachulish, dar și pe Insula Easdale, ambele din vestul Scoției. Ardezia de la Balmoral, atât pentru castel, cât și pentru anexe (ce-i drept, acolo mai vedem și un pic de țiglă ceramică sau metal) provine din cariera Foundland, nu departe de acestea două.  

Carierele de ardezie scoțiană erau renumite în epoca victoriană, dar majoritatea au fost închise în anii 1950, parțial din cauza competiției cu carierele din Țara Galilor, parțial în contextul apariției noilor tipuri de învelitori fabricate. Plăcile, fixate în cuie, aveau forme neregulate și erau folosite doar pe plan local, rareori exportate, montajul lor fiind strâns legat de talentul rooferilor locali care erau familiarizați cu materialul și putea realiza lucrări personalizate. În prezent există o serie de proiecte de revitalizare a acestor cariere, dar intervine permanent o problemă: dificultatea standardizării plăcilor de ardezie, pentru că se obține foarte greu o formă predefinită repetabilă,  deși materialul este de două ori mai rezistent din punct de vedere mecanic. Momentan, este popularizată salvarea acoperișurilor vechi de pe clădirile monument istoric sau de arhitectură, prin relocarea ardeziei de pe casele vechi degradate.

Un alt aspect, caracteristic arhitecturii baroniale scoțiene, este construcția cu piatră ashlar – o piatră moale, de formă cubică sau paralelipipedică, bine finisată, folosită pentru zidărie. Practic, nu este o noutate – avem exemple începând cu epoca lui Vitruvius (sau de ce nu Machu Picchu), ori chiar mai devreme, în Creta minoică. Precizia finisajului blocurilor de rocă se regăsește în rigurozitatea zidăriei și în aspectul exterior, deosebit de elegant; uneori, pe exterior se realizează mici caneluri, ca și cum ai trece pe deasupra un pieptene de metal.

Mai există un aspect tehnic important care merită menționat, deși nu se vede cu ochiul liber: la construcția castelului a fost folosită o invenție revoluționră a momentului, planșeul pe grinzi metalice flexibile, brevetat de Henry Hawes Fox și James Barrett în 1853 (așa-numitul ”Patent Fox and Barrett”). Concepute inițial în scopul prevenirii incendiilor, aceste planșee erau realizate din grinzi metalice și scânduri de lemn, peste care se turna mortar și beton, contribuind substanțial la creșterea rezistenței clădirii. De fapt, la acel moment construcția a beneficiat de toate facilitățile moderne pentru acea perioadă: instalații sanitare realizate de Blaikie and Son, băi calde și reci executate de londonezul Thomas Cubitt ș.a.m.d. Heraldica castelului include atât simboluri scoțiene, cât și engleze, iar patronii locației sunt, conform basoreliefurilor, atât Sf. Andrei al Scoției, cât și Sf. Gheorghe al Angliei sau Sf. Hubert, patronul vânătorilor. Ferestrele actuale sunt cele din 1887, realizate la Royal Stained Glass Works, din Old Windsor.

Regina Victoria considera acest domeniu un paradis, lucru care nu este departe de adevăr. La fel de adevărat este că a reprezentat locul în care se simțea consolată după dispariția prematură a soțului său Albert, deci se poate vorbi de o anumită subiectivitate. Fapt este că și Regina Elisabeta a II-a este la fel de legată de Balmoral, unde se poate relaxa, departe de agitația capitalei britanice. Alături de Prițul Philip și ceilalți membri ai familie, poate face lucruri care ies puțin din eticheta regală – regina spală vase și așează masa, iar prințul gătește.  

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri