Ursa

Contexte în cercetare și proiectare

» Mansarde si acoperisuri | 12 iunie 2019

 

Pe 16 martie 2019, în Centrul de Presă al complexului expozițional Romexpo, a avut loc simpozionul cu tema ”Contexte în cercetare și proiectare”, organizat de Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul târgului Construct – Ambient Expo, fiind deja o tradiție ca arhitecți, profesori și studenți din cadrul acestei prestigioase instituții de învățământ superior să se întâlnească la Romexpo pentru a vorbi despre temele importante și provocările branșei (prima ediție a avut loc în 2006). Inițiatori au fost Prof. Dr. Arh. Ana Maria Dabija, Asist. Dr. Arh. Anda-Ioana Sfinteş (modertorul întâlnirii) și Dr. Arh. Radu Sfinteș, cu participarea Conf. Univ. Dr. Ing. Mariana Cristina Stan  și Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Petrovici.

 

Izolarea fonică a fațadelor

Doamna Conf. Univ. Dr. Ing. Mariana Cristina Stan, membru în Comisia de Acustică a Academiei Române, a vorbit asistenței despre izolarea fonică optimă pentru fațadele clădirilor, venind cu un studiu de caz (Imobilul de birouri The Bridge, din București). Măsurările, în mai multe puncte, folosind aparatură de cea mai bună calitate în domeniu, au fost făcute atât pe exterior (sonometrul pus la o anumită distanță de perete, luând în calcul și reflexiile peretelui), cât și pe interior, în centrul camerelor. Tinerii arhitecți s-au putut familiariza cu principalele formule de calcul pentru indicele de izolare și celelalți parametri legați de confortul acustic, precum și cu standardele în domeniu. Nivelul admisibil în clădirile de birouri, în interior, pentru zgomotul care vine din exterior, este, conform normativului C 125 (dedicat măsurilor de izolare fonică), de maximum 40 dB, la nivelul global. Nivelul admisibil pentru exterior, la 2 m de fațadă, ar trebui să fie însă de 50 dB, iar în condițiile de trafic din București, bineînțeles că această valoare este depășită. Concluzia este că trebuie aleasă o fațadă mai bună ca izolare fonică. ”Noi, acusticienii, suntem de părere că proiectarea de acustică ar trebui pornită odată cu proiectarea clădirii și cea de specialitate. Dacă se procedează așa, și nu când clădirea este aproape gata, nu mai trebuie să găsim niște soluții speciale și să fie cheltuiți bani în plus ca să reparăm”, arată doamna Mariana Stan. O astfel de abordare a avut la un hotel de pe Calea Victoriei, în Capitală, când clădirea încă nu exista. Măsurările nivelurilor de zgomot au fost făcute, așa cum au indicat antreprenorii, pentru toate cele trei străzi adiacente; drept urmare, ferestrele orientate către cele 3 străzi cu nivel diferit de trafic au fost diferite ca izolare fonică. Măsurările au fost efectuate timp de 7 zile, în diverse momente ale zilei, fiind stabilite cea mai zgomotoasă zi și cea mai zgomotoasă oră din săptămână. ”Concluzia a fost următoarea: cel mai zgomotos moment din săptămână, pe Calea Victoriei, era noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ieșeau pasionații de motoare cu mașinile sau motocicletele. Drept urmare, au fost alese tipurile de fațadă optime, cu ferestrele potrivite, ținând cont de diferențele care apar, de pildă etanșările diferite, sau proporțiile între zonele de plin și zonele vitrate”, a mai spus doamna Stan.

 

Proiectul de arhitectură, noi provocări

Doamna Prof. Dr. Arh. Ana Maria Dabija (UAUIM) a pus în discuție o serie de detalii ale proiectului de arhitectură, pornind de la Hotarârea 907 din 2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. ”Aici este o miză importantă, și anume faptul că finanțarea se face din fonduri publice, iar reabilitarea se înscrie în acest context. Caietele de sarcini sunt învechite, ar trebui personalizate și să cuprindă specificații din produsele și sistemele care trebuie folosite, pentru că ele sunt dedicate acelui proiect. Am avut o lucrare în Maramureș, la care în caietul de sarcini se făceau referiri despre aerul salin de la Marea Neagră...”, menționează doamna Dabija.

Proiectul tehnic de execuție, care până acum se numea doar proiect tehnic, a devenit de asemenea un subiect discutat, mai ales că arhitecții nu prea își mai doresc să fie șefi de proiect, să discute cu toți partenerii implicați. Cei care execută au nevoie de elemente măsurabile, nu de desenarea mobilierului, care poate fi util pentru prezentarea către client. O altă problemă este cine face detaliile, și care detalii sunt relevante? Conform legii, proiectantul va specifica pe planșă care sunt detaliile de execuție ce urmează a fi elaborate; arhitectul îi spune constructorului ce materiale sunt necesare, acesta din urmă propune mai multe variante, iar arhitectul alege. Dar, așa cum se întâmplă peste tot în lume, constructorul are interesul să termine și să plece cât mai repede, la un alt șantier, deci va alege soluția cea mai ieftină și cea mai rapidă. ”Singurul căruia îi pasă, teoretic, pe fond și până la capăt, este proiectantul. Atunci când vrei ca o construcție să funcționeze bine, din punctul de vedere al detalierii, nu al tehnologiei, trebuie să realizeze detaliile singura entitate fără interese materiale, deci arhitectul. Pe el îl interesează comportamentul în timp al clădirii”, mai arată doamna Dabija.

O altă temă importantă a fost modul în care studenții cunosc materialele de construcții și modul de a face un proiect tehnic. Dacă în trecut se făcea la facultate curs de finisaj, cu examen de an, curs de materiale de construcții (14 săptămâni), în prezent acestea nu mai sunt prevăzute. Începând din anul II se făceau proiecte tehnice, deci studentul cam știa, după terminarea școlii, cum trebuie făcut un proiect real, cu faza DDE și partea economică. După 1990, s-a renunțat treptat la o parte dintre aceste proiecte, care au devenit tot mai puțin riguroase. Între timp, institutele de proiectare au dispărut, ca și dorința de coordonare între specialități. Din fericire, inițiativele din ultimii ani din cadrul UAUIM, cataloagele coordonate de câteva cadre didactice, au făcut ca unele detalii de subansablu să poată fi utilizate de arhitecți, care le cer. ”Dincolo de prima fază de proiectare, partea «frumoasă» a muncii arhitectului, există partea mult mai laborioasă, cu o durată mai lungă, care este proiectul tehnic și detaliile de execuție. Execuția este menționată în însăși denumirea fazei și, fără detalii, fiecare face cum poate. De aceea suntem expuși imposturii și mulți beneficiari plătesc doar ca să aibă senzații tari în următoarele decenii”, a concluzionat doamna Dabija.

 

Vulnerabilitatea la seism

Domnul Prof. Univ. Dr. Ing.Radu Petrovici a prezentat o expunere deosebit de interesantă, abordând unele aspecte ale vulnerabilităţii seismice a localităţilor din România, cu accent pe fondul construit de clădiri și, mai ales, pe rețelele urbane. Seismele scot în evidență tocmai aceste vulnerabilități, care sunt neglijate. ”Din nefericire, populația recepționează toate vulnerabilitățile, în special cele ale principalelor categorii de rețele urbane, rețele vitale, așa cum sunt numite în literatura de specialitate europeană: drumuri, alimentarea cu apă potabilă, transport de energie electrică, transport de gaze naturale, evacuarea apei menajere uzate”, arată domnul Petrovici. ”În România este în vigoare din 2013 Normativul pentru proiectarea, execuția și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. În cele circa 360 de pagini, nu se spune niciun cuvânt despre proiectarea la cutremur. Categoriile de pierderi produse infrastructurii urbane sunt pierderile directe, valoarea de înlocuire a rețelelor urbane, dar mult mai importante pot fi cele indirecte - blocarea activităților economice și sociale”, a adăugat domnia sa.

 

Cercul de Tehnologie Arhitecturală

Dr. arh. Radu Sfinteş (UAUIM), coordonatorul Cercului de Tehnologie Arhitecturală, entitate care își desfășoară activitatea sub egida Centrului de Studii Arhitecturale și Urbane CSAU-UAUIM, a expus câteva soluţii identificate și puse în practică împreună cu studenții, în încercarea de a face legătura dintre informațiile tehnice și partea vizuală, respectiv obținerea materialelor de construcție pentru a fi studiate în universitate. ”Se poate defini ca o activitate extracurriculară pe partea tehnică. Prin aceasta redefinim modul în care învățăm, mai ales pentru a vedea de ce învățăm acel lucru. Arhitectul trebuie să înțeleagă arhitectură, desigur, dar și instalații, structuri, toate specialitățile, pentru a fi cu adevărat șef de proiect. Abordăm pe cât posibil o mulțime de subiecte, nu neapărat cele de arhitectură. Aducem specialiști din diferite domenii, organizăm și ne implicăm în workshop-uri, întâlniri tematice, vizităm șantiere sau show-room-uri, realizăm cataloage, care să devină tot mai importante pentru profesia de architect. Studenții se implică de la partea de concept până la execuție. Colaborăm cu Universitatea Tehnică de Construcții București, atât la nivel de profesori, cât și în proiecte comune între studenți. Este necesar ca detaliile de arhitecură să fie trecute și în domeniul ingineriei. Arhitectul, ca șef de proiect, trebuie să se asigure că există o corelare între detaliile de arhitectură și cele de rezistență sau de altă natură”, a spus domnul Radu Sfinteș.

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri