Ursa

Edinburgh – un festival modern al istoriei

Invelitori » Tigla Ceramica | 09 ianuarie 2019

 

Cu puțin peste 500.000 de locuitori, capitala Scoției se află pe al doilea loc în Marea Britanie ca număr de turiști, după Londra (peste un milion de turiști străini anual, peste 4 milioane de turiști în total). Aceștia vin să vadă unele obiective istorice precum castelul orașului, Palatul Holyroodhouse, numeroasele biserici monumentale (St. Giles, Greyfriars sau Canongate), dar și zona centrală a orașului cu clădiri georgiene din secolele XVIII-XIX, înscrise în patrimoniul UNESCO. Capitală a Scoției din secolul al XV-lea, Edinburgh găzduiește în prezent guvernul, parlamentul și instanțele supreme, fiind și al doilea centru financiar al Marii Britanii, după Londra. Este cumva firesc, Banca Scoției înființată la Edinburgh având o istorie de peste trei secole. Este un spațiu privilegiat și prin personalitățile care au trăit sau s-au născut aici: economistul Adam Smith, scriitorii Walter Scott (creatorul romanului istoric), Robert Louis Stevenson și Arthur Conan Doyle, fizicienii James Maxwell și Alexander Graham Bell. De aceste locuri și-au legat viața Charles Darwin, fizicianul Max Born, filosoful David Hume, chimistul Daniel Rutherford și multe alte personalități ale ultimelor două  secole.

 

Un oraș bogat

Edinburgh este și orașul cu cea mai puternică economie din Regatul Unit, după Londra, iar aceasta în bună măsură datorită unei populații cu un nivel de pregătire extrem de ridicat. Conform statisticilor, aproape jumătate dintre locuitorii acestui oraș au o calificare profesională, o diplomă. Este un semn că oamenii au și o educație superioară, că apreciază calitatea, valorile estetice ale locurilor în care trăiesc, istoria bogată a orașului. Dragostea scoțienilor pentru locurile natale este cunoscută, iar ei au demonstrat acest lucru refăcând de fiecare dată o construcție care a fost distrusă din diverse motive – războaie, timp, incendii, dezastre naturale. Au ținut ca de fiecare dată să refacă și să dezvolte, nu neapărat să aleagă alt loc de ctitorie. De exemplu, cea mai impozantă catedrală a orașului, St. Giles, are pilaștri păstrați din prima jumătate a secolului al XII-lea, iar clădirea încă există, deși la 1385 a fost distrusă de un incendiu devastator. 

Comunitățile lor sunt unite, dar deosebit de diverse. Chiar și acum, există nu mai puțin de 83 de congregații religioase ale Bisericii Scoției, fiecare cu propriul mod de a aborda credința creștină, cu propria catedrală sau biserică.

Edinburgh este de asemenea un oraș al festivalurilor – cele mai renumite se desfășoară spre sfârșitul verii: Edinburgh Festival Fringe, Edinburgh International Festival, Edinburgh Military Tattoo și Edinburgh International Book Festival. Cel mai longeviv este Festivalul Internațional (prima ediție în 1947), care reunește an de an producții teatrale și spectacole de muzică clasică. Cel mai mare este însă Fringe, considerat cel mai important festival de arte din lume; anul trecut au fost organizate nu mai puțin de 3400 de spectacole în cadrul acestui eveniment. În acest context, este firesc să vedem multe clădiri frumoase, care să creeze atmosfera festivă și particulară, apreciată în măsura în care ne trimite către repere istorice și culturale relevante. 

 

Reconversia patrimoniului

Orașul s-a dezvoltat firesc, organic, mai mult sau mai puțin afectat de evenimentele istorice pe care le-a traversat; aspectul general de azi este cel clasic: un centru istoric, puternic valorizat din punct de vedere turistic, și zone noi, moderne, cu clădiri funcționale, unele lucrări de referință ale arhitecturii moderne. Imobilele recente încearcă totuși în mare parte să respecte arhitectura înconjurătoare, influențând cât mai puțin acaparatoarea atmosferă retro. Funcționalitatea a devenit accesibilă și pentru clădirile zonei vechi a orașului, datorită numeroaselor lucrări de reabilitare din ultimele decenii.

Constructorii și arhitecții scoțieni sunt familiarizați cu lucrările de reconversie a clădirilor, care înseamnă ceva mai mult decât o simplă renovare; consolidarea, restaurarea lemnăriei, refacerea acoperișurilor cu materialele originale, reamenajările interioare, modernizarea sau aducerea utilităților sunt lucrări mult mai frecvente pentru domeniul construcțiilor decât ridicarea de imobile noi, piața imobiliară fiind destul de restrictivă începând cu terenurile și aprobarea proiectelor. Edinburgh este renumit pentru aceste reconversii, a căror miză este păstrarea patrimoniului arhitectonic, cultural și istoric. E și firesc, deoarece capitala scoțiană are peste 1.000 de imobile listate ca monumente; important este ca aceste case să rămână, fără a exista prea multe prejudecăți privind noua destinație a spațiului, chiar dacă inițial clădirea a fost, să zicem, o biserică. Iată câteva exemple, considerate cele mai importante de către comunitatea locală: biserica Braid Church a fost transformată într-o pizzerie (chiar se mai pot vedea tuburile orgii pe un perete), o baie publică din epoca victoriană a devenit studio de design, sediul Union Bank of Scotland de la 1880 a fost transformat în pub. În multe asemenea clădiri funcționează muzee, precum People’s Story Museum, deschis într-o fostă școală din secolul al XVI-lea, care a fost utilizată apoi ca tribunal și închisoare. Faimosul Cloisters pub funcționează într-o casă parohială, iar în fostul nightclub Fire Island, unul dintre cele mai populare în anii 1970 pentru comunitatea LGBT, este azi o librărie elegantă. Multe sedii monumentale de bănci sau companii din secolul al XIX-lea au devenit boutique hoteluri, multe dintre clădirile portului au fost convertite în restaurante sau puburi. Azilul de bolnavi psihic Bedlam, renumit în secolul al XVIII-lea pentru abuzuri și pentru cruzimea tratamentelor asemănătoare unei închisori (fusese înființat în 1677) este azi unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din Scoția, care nu se sfiește să-și construiască promovarea pe fantomele victimelor acestui stabiliment. Dacă adăugăm faptul că Edinburghh are nu mai puțin de 36 de restaurante care au obținut stele ale diverselor organizații internaționale (24 de restaurante cu stele Michelin), vom înțelege care este adevărata miză a locațiilor respective, de ce se investește atât de puternic în clădirile istorice. 

Fabrici sau depozite din epoca industrială, cazarme și clădiri militare care nu își mai găseau utilitatea au prins viață din nou ca imobile de locuințe. Unele biserici care și-au pierdut enoriașii, ori aveau nevoie de bani pentru alte proiecte, și-au vândut lăcașurile de cult sau anexele amplasate central, ori au permis reconversia lor în schimbul unui procent din afacere. Aceste clădiri au devenit altceva după o oarecare transformare exterioară sau au fost integrate în ansambluri arhitectonice mai ample. Multe asemenea clădiri au devenit centre comunitare, biblioteci, săli de spectacole, regăsindu-și locul în viața orașului. Spațiile bisericilor fiind ample, înalte, au permis reamenajări interioare pe mai multe niveluri, cu supante și scări spectaculoase; un asemenea exemplu este o biserică transformată în bar cu tema Frankenstein, foarte apreciat de amatorii genului din lumea întreagă. Alte biserici mai mici au devenit pur și simplu locuințe, în urma unor intervenții minime asupra structurii și ornamentației exterioare. Sunt căutate atât locațiile citadine, cât și cele din împrejurimi, în minunatele peisaje scoțiene, pe dealuri sau pe malul mării.

 

Ardezia clădirilor istorice

Acoperișurile clădirilor din zona istorică au preponderent învelitoare din ardezie, rocă ce

reprezintă unul dintre materialele tradiționale ale scoțienilor. Există numeroase cariere de unde materialul este extras și prelucrat; un meșter priceput cunoaște fiecare tip de ardezie, de unde provine (după aspect) și ce se poate face cu ea. Adaptându-se la proprietățile rocii și pentru a solicita cât mai puțin șarpanta, scoțienii așezau plăcile mai grele în partea de jos, iar pe cele mai ușoare către coama acoperișului. În marile orașe dimensiunile au fost standardizate și s-au putut realiza acoperișuri pentru marile biserici sau clădiri administrative care înnobilează zona istorică a orașului Edinburgh. Au fost construite acoperișuri cu pantă mare (cel puțin 40°, dar uneori ajung chiar la verticală), care cuprind un volum suficient pentru a obține noi spații utilizabile. O dezvoltare puternică a acestei industrii a avut loc pe la 1800, când noile tehnologii de tăiere și prelucrare a lemnului au permis șarpante mai riguros dimensionate, folosirea unor plăci de ardezie mai mici și mai subțiri, învelitori complexe și spectaculoase. Azi, majoritatea lucrărilor cu ardezie au loc pentru restaurarea acoperișurilor vechi. Este o adevărată artă să găsești sortimentul potrivit, din cariera originală, și să obții plăci la deimensiunile necesare.

Acoperișuurile mai sunt din tablă de zinc, de asemenea un material devenit popular în epoca industrială, iar ceva mai rar ceramica – atmosfera umedă, dezvoltarea abundentă a mușchilor și lichenilor pe învelitoare nu este tocmai un avantaj pentru rezistența în timp a acestora.

 

Din vizitarea siturilor istorice putem înțelege și evoluția materialelor de construcție, pe lângă poveștile locurilor. Am ales câteva astfel de locații nu neapărat din perspectiva importanței lor generale, cât pentru unele aspecte inedite care le individualizează.

 

Castelul Edinburgh (după aspectul general, poate fi considerat mai degrabă cetate), este un sistem de fortificații ridicate pe o colină stâncoasă din apropierea orașului; de fapt, orașul s-a dezvoltat în apropierea castelului, care a fost construit și dezvoltat începând cu secolul al XII-lea, de pe timpul regelui David I. Valoarea complexului arhitectonic, ca patrimoniu național scoțian, a fost redescoperită la începutul secolului al XIX-lea, iar în ultimul secol și jumătate au avut loc diverse programe de restaurare.

Se pare că oamenii au fost atrași de acest loc încă din Epoca Fierului, iar în Evul Mediu au stabilit aici capitala regatului Scoției, existentă până în 1633, când de fapt aici nu mai rămăsese decât o garnizoană. Fiind unul dintre cele mai importante fortărețe din nordul principalei insule britanice, Castelul Edinburgh a fost implicat în numeroase conflicte istorice din războaiele de independență ale Scoției din secolul al XIV-lea, până la sfârșitul mișcării iacobite de la mijlocul secolului al XVIII-lea, pentru reinstaurarea dinastiei Stuart pe tronul britanic. Cercetările arheologice din 2014 au dus la concluzia că aici au avut loc 26 de asedii importante, fapt justificat pentru a-l considera cel mai asediat loc din Marea Britanie și unul dintre cele mai atacate din lume. Cel mai puternic a fost ”Asediul Siege” în secolul al XVI-lea, în urma căruia puține clădiri au rămas întregi în urma atacurilor de artilerie. Cele mai notabile excepții sunt Capela Sf. Margareta de la începutul secolului al XII-lea, considerată cea mai veche clădire din Edinburgh, Palatul Regal și Sala Mare din secolul al XVI-lea, cu interioarele modificate în perioada victoriană. Castelul mai găzduiește un memorial al războaielor scoțiene denumit ”The Honours of Scotland” și un muzeu cu aceeași temă, chiar dacă în cetate se face încă simțită, la nivel de ceremonial, prezența armatei britanice, care administrează încă unele părți ale complexului. Una peste alta, agenția guvernamentală Historic Scotland valorifică acest obiectiv istoric în mod strălucit, reușind să aducă aici peste două milioane de turiști anual, ceea ce înseamnă că este cea mai vizitată atracție turistică a Scoției.

Arhitectura reflectă epoca edificării sau a refacerii. Goticul și romanicul din Evul Mediu sunt continuate prin adaosurile de secol XIX în stil romantic, istorist – un exemplu este clădirea porții, Gatehouse, construită în 1888, cu motto-ul în latină ”Nemo me impune lacessit” (Nimeni nu mă provoacă fără să fie pedepsit) – deviza monarhiei scoțiene și a Ordinului Ciulinului, principalul ordin cavaleresc scoțian, al doilea ca importanță din Marea Britanie după Ordinul Jartierei. De fapt, unele zone au fost recuperate în ultimele doua secole prin săpături sau degajarea adaosurilor ulterioare. Capela Sf. Margareta a fost descoperită de un căutător de antichități la 1845, înghesuită între mai multe anexe ale depozitului de muniție; odată stabilită valoarea ei, a fost recuperată și restaurată în 1852.  Multe clădiri cu rol militar datează din secolul al XVIII-lea, când la castel era găzduit guvernatorul onarhei britanice, dar azi acestea au devenit camere de ceai sau de protocol.

 

The Hub arată ca o catedrală și chiar a fost exclusiv loc de oficiere a slujbelor din 1929 până la mijlocul anilor 1980. Totuși această clădire a fost proiectată și construită (între 1842 și 1845) pentru a fi sediu al Adunării Generale a Bisericii Scoției. A fost realizată pe două niveluri: la parter se țineau întâlniri ale bisericii, pe comisii, iar la etaj se oficiau ritualuri sau se țineau adunările lărgite. Arhitecți au fost J Gillespie Graham și Augustus Pugin – acesta din urmă a proiectat și Palatul Westminster din Londra. Situată într-o zonă înaltă, construcția din Edinburgh a rămas un monument remarcabil și azi, vârful său rămânând cel mai înalt punct al orașului – 74 de metri. Actualmente este folosită drept clădire publică, sub administrarea unor congregații creștine, organizându-se aici spectacole, evenimente (inclusiv nunți), Festivalul Internațional de la Edinburgh și devenind principalul centru de informare turistică al orașului. De câteva ori a fost folosită ca sediu al parlamentului scoțian, când noul sediu era în construcție sau reparații. De fapt, din 1979 până în 1999 clădirea a fost utilizată episodic; ulterior a fost reamenajată pentru a crea birouri și spații pentru spectacole, sub noua denumire ”The Hub”. La relansarea din 1999 a participat însăși Regina Elisabeta a II-a. Așa cum se poate vedea azi, sub acoperișul de ardezie cu pantă abruptă, la nivelul mansardei, au fost amenajate pe două niveluri numeroase birouri care primesc lumină naturală prin intermediul unor ferestre de mansardă așezate în linie. Zona mansardată este climatizată trăgând și eliminând aerul prin câteva străpungeri în coama acoperișului, integrate armonios în ansamblu. Cel mai proeminet element este turla principală cu ceas, decorată cu ornamente gotice, toate din piatră sculptată.

 

 

Biserica Canongate (Kirk Canongate) servește parohia cu același nume concentrată în zona orașului vechi, foarte aproape de castel, și aparține unei congregații a Bisericii Scoției. Este biserica Palatului Holyroodhouse, a parlamentului scoțian și a Castelului din Edinburgh, de aceea nu rareori se întâmplă ca aici să fie oficiate evenimente în familia regală britanică. Aici a fost înmormântat faimosul economist și filosof Adam Smith, unul dintre creatorii conceptelor de bază ale economiei moderne. Construită în anii 1688-1691, biserica are un stil arhitectural inedit, de inspirație olandeză, cu un curios portic doric la intrare și deasupra frontonului cu o cruce aurită flancată de o pereche de... coarne – vechea stemă a parohiei. Planul bisericii este unul cruciform, iarăși un aspect inedit pentru lăcașurile de cult construite după Reformă.

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri