Ursa

Fereastra de mansardă, în era digitalizării

Sisteme iluminare » Ferestre de Mansarda | 14 martie 2019

 

Cu o istorie de peste un secol și jumătate, fereastra de mansardă a evoluat de la o simplă deschidere în planul învelitorii, nu foarte diferită de un luminator, la sistemele moderne care încorporează cele mai performante materiale. Mai mult decât atât, ferestrele de mansardă au intrat într-o nouă eră, cea a sistemelor inteligente, legate de digitalizare și de automatizarea clădirii, având ca ținte confortul și conceptul de casă activă. Astfel, pot fi folosite în imobile de birouri, hoteluri, locuințe unde există preocuparea pentru un mediu interior sănătos, dar și pentru eficiența energetică a clădirii. O casă devine sustenabilă începând cu proiectarea în funcție de punctele cardinale, continuând cu materialele și tehnologiile utilizate, până la ultimul detaliu de automatizare, astfel încât consumurile să fie minime, ba chiar să producă energie suplimentară. Fereastra de mansardă modernă poate face parte din acest angrenaj, dar își poate demonstra avantajele și individual, ca element de construcție autonom.

 

O mansardă modernă este de neconceput fără ferestre de mansardă - lumina și aerul curat sunt absolut necesare. Care ar fi alternativa? Lucarna. Dar, să fim sinceri, cine își mai construiește azi lucarne, care presupun o structură nouă, un acoperiș deasupra, o fereastră (verticală, desigur) etc.? Nu este nici mai ieftin, și nici mai confortabil. Dacă studiem proiectele de case noi, vom vedea că majoritatea covârșitoare a mansardelor nu mai au lucarne, ci ferestre de mansardă; uneori, pentru folosirea eficientă a resurselor, proiectele sunt concepute intenționat cu mansarde, deoarece au această posibilitate de a ilumina spațiul de sub acoperiș într-o manieră cu totul specială. Mizăm deci pe fereastra de mansardă, dar nu oricum, ci pe variantele performante. Este ceea ce se dorește prin noile generații de ferestre de mansardă, realizate cu ajutorul celor mai noi tehnologii ale momentului.

 

Ce înseamnă o fereastră de mansardă modernă

·        Pierderi minime de energie – aceasta presupune o bună termoizolare a ramei și tocului, pentru care se folosesc materiale cu coeficient de transfer termic cât mai bun, fără punți termice, respectiv o zonă vitrată cu două (sau recomandat trei) foi de sticlă termoizolantă.

·        Etanșeitate perfectă – aceasta este asigurată prin ramele de etanșare care „sigilează” fereastra în acoperiș, prin produsele suplimentare de hidro- și termoizolare și prin garnituri suplimentare. Este foarte important ca fereastra să se integreze perfect în sistemul de acoperiș, dar și să fie montată corect, conform instrucțiunilor de montaj ale producătorului, altfel pot apărea infiltrații, pierderi de căldură, o funcționare defectuoasă.  

·        Rezistență la intemperii – aceasta se traduce prin rezistență în timp, pentru că acoperișul, în care este inclusă fereastra de mansardă, este zona cea mai expusă la precipitații, temperaturi extreme, vânturi puternice, gheață etc.; calitatea se reflectă așadar și în funcționarea fără probeme în condiții climatice dintre cele mai diverse.  

·        Proiectare ergonomică – simplitatea utilizării depinde atât de producător, cât și de modul în care este poziționată fereastra de mansardă; aceasta poate fi operată de jos sau de sus, în funcție de înălțimea la care este montată, de situația concretă.

·        Posibilitatea de aerisire – mansarda nu trebuie să rămână un spațiu închis, ci aerul proaspăt va pătrunde la interior cu fereastra închisă, prin fante/clapete încorporate ferestrei, special concepute; astfel, praful, frunzele sau insectele nu vor putea pătrunde.

·        Silențiozitate - sunetul ploii, al vântului nu trebuie să se audă în interior, iar aceasta este asigurată prin componența sistemului: combinația de materiale cu densitate mare și fonoabsorbante, care reduc intensitatea sunetului aerian sau a celui de impact. 

·        Sisteme de umbrire – lumina naturală și căldura de afară nu sunt totdeauna dorite, sau nu mereu la aceeași intensitate, prin urmare sunt necesare rulouri interioare, pentru diminuarea luminii sau cu rol decorativ, ori rulouri exterioare parasolare, pentru reducerea temperaturii (eventual plase pentru insecte); un rulou parasolar poate reduce temperatura în interior cu până la 5ºC. 

·        Acționare de la distanță – reflectă dorința utilizatorilor de a-și eficientiza activitatea, dar și de a economisi energia pentru climatizarea casei, care se poate face după softuri ce iau în calcul nevoile particulare ale utilizatorilor și condițiile obiective de mediu.

 

Lumina și aerul în mansardă

Un climat interior sănătos depinde de aportul de aer și lumină din exterior. Ferestrele de mansardă asigură o lumină directă, de intensitate mare, pe care altfel ar trebui să o obținem din energie electrică. În plus, lumina naturală este, conform cercetărilor, mai sănătoasă, susținând un moral ridicat, o atitudine pozitivă și o vedere mai bună. Aerul curat ne dă sentimentul că suntem în formă, în legătură cu natura și avem un mai bun control asupra mirosurilor. Iluminarea naturală este mult mai eficientă printr-o fereastră de mansardă și, din când în când, putem deschide fereastra pentru a respira aer curat. Dar este de preferat ca această aerisire să se facă constant și fără prea multe eforturi, de aceea ferestrele de mansardă moderne au clapete sau fante de ventilare integrate, care permit ventilarea deschizându-le doar pe acestea din urmă. Astfel, este asigurată nu doar sănătatea noastră, ci și sănătatea construcției, deoarece în mansardă aerul este mai cald și înmagazinează multă umiditate, ceea ce poate însemna igrasie, mucegai, un mediu mai bun de dezvoltare pentru diferiți germeni patogeni.

Aerisirea și iluminarea naturală pot fi controlate și automat, cu ajutorul unor kit-uri de control climatic, acționate electric. O serie de senzori monitorizează temperatura, umiditatea și nivelul de CO2 din interior, în funcție de acești parametri fiind acționate ferestrele și rulourile electrice, pentru a menţine un climat optim.

Ferestrele de mansardă electrice au inclus un senzor de ploaie care se montează pe exterior. Atunci când acesta se activează (când începe să plouă), ferestrele se închid automat, fiind anulată orice comandă de deschidere a ferestrelor dată de senzorii interiori. Aceeași tehnologie a kitului de control climatic implică conectarea ferestrelor la telefon prin intermediul unei aplicații.

Este o funcție extrem de utilă, de exemplu pentru a evita supraîncălzirea mansardei într-o zi toridă de vară, sau pentru a aerisi o cameră înainte de a ajunge în ea. Astfel, proprietarul vede în orice moment care este statusul din interiorul casei (care este temperatura interioară sau care este nivelul de dioxid de carbon), dar poate oricând interveni asupra acestor parametri, modificându-i din aplicația de pe telefon. Mai mult, atunci când proprietarul pleacă de acasă, poate închide ferestrele de la distanță, prin telefon, lăsând clapetele de ventilare deschise. Toate aceste comenzi pot fi controlate și vocal, prin acceași aplicație specială. Pentru casele pasive sau active, există de asemenea varianta cu panouri solare, în care energia necesară acționării ferestrelor este captată prin celule fotovoltaice.

Compatibilitatea sistemelor inteligente cu fereastra de mansardă poate fi o problemă, dacă acestea nu sunt furnizate de același producător, sau de un producător agreat. Dacă vrem să automatizăm o fereastră deja montată, este bine să apelăm la un kit dedicat care poate fi montat și de o persoană nespecializată, cu abilități practice obișnuite – bineînțeles cu respectarea strictă a indicațiilor producătorului, mai ales acelea privind siguranța și, desigur, fără a deteriora fereastra.

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri