Ursa

ULTIMELE STIRI

Tendințele în mobilă, în lumina reflectoarelor BIFE-SIM 2017

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă, ...

BIFE-SIM 2017 vă invită să descoperiți fascinanta lume a mobilei!

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă...

FII DIFERIT! Alege acoperisul GERARD. Promotie pana la 31 iulie.

Final Distribution, importatorul  exclusiv in Romania a...

Novatik Slate si Novatik Wood – cele mai noi profile din portofoliul Final Distribution

Final Distribution, producatorul brand-ului Novatik, a lansa...



Lucarna - Estetică și funcționalitate

Sisteme iluminare » Lucarne | 03 aprilie 2013
Lucarna - Estetică și funcționalitateRegăsindu-se printre reperele clasice ale arhitecturii, lucarna deţine un rol definitoriu în aspectul estetic, dar şi în cel funcţional al unei mansarde. Asemănător cuvântului francez “lucarne”, termenul cuprinde descrierea unei ferestre de mici dimensiuni, poziţionată în plan vertical, integrată în panta unor acoperişuri înalte (de diverse înclinaţii) şi protejată, de obicei, de un mic rezalit rectangular, de o ramă sau chiar de un acoperiş propriu proeminent.

Folosite încă din secolul al XIIlea pe fleșele clopotnițelor, apar mai apoi frecvent în perioada Renașterii franceze și în arhitectura secolului al XIX-lea. În perioada Barocului, ele sunt folosite ca elemente arhitectonice decorative. Formele şi dimensiunile diverse (triunghiulare, rotunde, ascuţite etc.), facilitează iluminarea mansardei cu o lumină bogată şi, totodată, servesc aerisirii spațiului de sub învelitoare.

Avantaje

Printre avantajele utilizării lucarnelor, putem enumera înălţimea sporită a nivelului la care se va situa tavanul mansardei. Acest factor pozitiv va facilita o mobilitate mai uşoară în încăperea respectivă, o senzaţie de spaţiu mai mare şi un risc scăzut de coliziune cu tavanul. Luând în calcul aceşti factori, putem converti spaţiul respectiv într-un dormitor suplimentar sau o cameră de studiu, mărind astfel funcţionalitatea spaţiului de la nivelul superior al casei. Lucarnele sunt populare şi în spaţiile în care ventilaţia cu aer condiţionat lipseşte, deschiderea lor putându-se realiza pe diverse planuri. Referindu-ne la funcţionalitate, acestea înlesnesc deci pătrunderea în încăpere a luminii naturale, îmbunătăţesc ambianţa interioară şi facilitează utilizarea spaţiului pentru diverse activităţi.

Posibile dezavantaje

Complexitatea pe care o presupune construcţia lucarnelor îi poate descuraja, în schimb, pe cei implicaţi. Construcţia şi instalarea lor poate presupune un timp mai mare de lucru, care lipseşte în anumite cazuri. În plus, dacă realizarea lucarnelor nu va fi una reuşită, construcţia în ansamblu poate căpăta un aspect nedorit, inestetic. Mai trebuie avut în vedere faptul că lucarnele nu se pot realiza totdeauna la un preţ mic, din cauza implicaţiilor tehnice pe care le presupun. Un alt dezavantaj ar putea fi întreţinerea dificilă, în contextul ieşirii în relief a ferestrelor; elementele lucarnelor necesită întreţinere regulată, în cazul în care vor fi neglijate putând să apară deteriorări şi probleme structurale. Pierderile de aer şi infiltrarea apei meteorice pot cauza casei probleme de eficienţă energetică şi umezeală. Dincolo de aceste aspecte, un acoperiş cu lucarnă poate constitui o alegere inspirată inclusiv pentru o construcţie modernă, într-un stil clar şi curat. Lucarna va fi un element architectural deosebit, dând o notă unică şi decorativă unei camere de zi. Ea va juca un rol important datorită cantităţii apreciabile de lumină naturală pe care o furnizează, dar şi efectului optic deosebit.

Lucarna, pe lângă rolul său esenţial în asigurarea unei bune ventilaţii şi a iluminării naturale, mai poate servi scopului special de evacuare în cazul unui incendiu. Forma şi estetica lucarnelor vor trebui să se muleze pe stilul şi structura casei, iar în funcţie de calitatea materialelor folosite, toţi aceşti factori vor determina costul proiectului. Dacă se doreşte o conversie a acoperişului, lucarnele pot servi la înnobilarea lui. Fereastra va fi o extensie a clădirii, care iese dintr-un acoperiş înclinat creându-se uneori şi un mic pavilion - spre deosebire de alte ferestre care sunt aliniate cu pereţii. Astfel, lucarnele sunt de preferat în cazul unor clădiri cu mai multe etaje, ornamentaţia şi structura lor creând un aspect arhitectural aparte. Caracterul versatil al lucarnelor este dat de formele, mărimile şi stilurile de design variate. Piramidale, arcuite, tip fronton, înfundate, structuri combinate şi multe altele, fac parte din paleta largă de opţiuni, ceea ce ajută la crearea unui aspect inedit al casei. Lucarna potenţează atât caracterul interior, cât şi pe cel exterior al casei, adăugând valoare proprietăţii respective.

Colaborator:
Camelia scripa – Interior Designer
E-mail: camelia.scripa@gmail.com
www.portfolios.ro/CameliaScripa

Ultimele articole din categorie

Lumina de la ultimul etaj

SINGURA REVISTA DE SPECIALITATE DIN DOMENIU










Vezi arhiva de reviste

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri
BifeSim 2017