Ursa

Montarea țiglelor și olanelor, dincolo de indicațiile producătorului

Invelitori » Tigla Ceramica | 22 ianuarie 2020

 

Să plecăm de la premiza că țiglele pentru învelitoarea acoperișului sunt realizate conform standardelor; majoritatea covârșitoare a producătorilor respectă aceste standarde, în contextul în care cei mai puțin riguroși au fost ”măturați” de economia de piață, nefăcând față exigențelor privind calitatea. Astfel, se poate spune că în prezent pot fi achiziționate preponderent materiale de calitate bună și foarte bună, rămânând la latitudinea beneficiarilor să decidă cât de sus își pot manifesta exigențele. Totuși, un montator bun trebuie să fie totdeauna atent la calitatea materialelor pe care le pune în operă, pentru ca activitatea lui să fie eficientă, iar beneficiarul mulțumit. Este adevărat că pot exista și produse cu mici variații de calitate, care vor afecta lucrarea în ansamblu, aspectul ei general. Și mai rămâne de văzut care sunt rezultatele obținute în urma montajului, pentru că uneori acesta se dovedește deficitar, când nu sunt respectate fie etapele, fie materialele adiacente sau accesoriile, care sunt aplicate greșit sau ”cu economie”. De aceea este necesar să revedem câteva reguli prevăzute de documentațiile de specialitate, în special de normativul NP 069 – 2014, care are mențiuni speciale pentru partea de calitate a produselor și montajului.



 

Cum trebuie să arate țiglele și olanele

Elementele de tip țiglă sau olane pentru învelitori sunt acele produse profilate sau profilat-amprentate, alcătuite în general din ceramică, beton (mortar de ciment) şi în mai mică măsură din materiale polimerice, metalice sau sticlă, montate prin suprapunere. Sunt obținute de regulă prin metode industriale, dar există și variante simple (olane, țiglă tip solzi, plăci rectangulare etc.), din ceramică sau beton, care se pot produce local, în cadrul unor manufacturi. Elementele respective pot fi de diferite tipuri, după felul în care sunt montate (vorbim de țigla de câmp): ţigle cu unul sau mai multe profile de îmbucare longitudinale sau transversale, ţigle cu glisare longitudinală sau transversală, cu suprapunere la vârf variabilă, cu suprapunere laterală variabilă, ţigle plane, ţigle de acoperire (profilate în S), ţigle canal (în formă de jgheab ”de curs” şi/sau capac ”de acoperire”), cu diferite profilaturi de îmbinare/îmbucare sau cu diferite tipuri de accesorii. În prezent se produce o gamă foarte mare de ţigle/macroţigle şi olane/macroolane, cu tipo-dimensiuni şi profilaturi variate. Accesoriile trebuie să fie compatibile: cele coordonate se aliniază şi se îmbină /îmbucă cu ţiglele de câmp, iar cele necoordonate nu necesită să fie aliniate şi îmbinate/îmbucate cu ţiglele de câmp.

·         Elementele profilat-amprentate pot fi prevăzute cu amprenturi pentru poziţionare pe riglele suport din lemn sau alt material (așa-zisele ”ciocuri”), sau pentru asigurarea îmbinărilor între ele.

·         Elementele de tip țiglă sau macroțiglă pot avea terminaţia (marginea inferioară) conformată drept, curb (tip solzi) sau, mai rar, în unghi. Cele tip olane/macro-olane au terminaţia (marginea inferioară) conformată drept, în general.

·         Mai există elemente accesorii, precum şi elemente cu  lăţimea de 1½ din lăţimea ţiglei curente de câmp, care sunt destinate rezolvării acoperirii marginilor, conturului, câmpului, versanţilor de acoperiş şi rezolvării diferitelor detalii de racord.  

·         Elementele tip olane simple se fabrică într-un singur tip, pentru învelirea suprafeţelor de câmp curent şi pentru rezolvarea detaliilor (coamă, pazie).

·         Elementele ceramice pot fi natur sau glazurate pe suprafaţă, iar cele din beton pot fi natur, colorate în masă şi/sau peliculizate pe suprafaţă.

·         Ambalarea şi transportul se fac în pachete, paletizat şi/sau containerizat, cu măsuri de protecţie împotriva spargerii.

Țiglele și olanele, ceramice sau din beton, sunt utilizate de regulă la construcţii civile, fără restricţii privind zonarea geoclimatică de amplasare şi a clasei sau categoriei de importanţă a clădirii. Totuși, se iau măsuri sporite de fixare sau utilizare cu precauţie în zonele alpine (zona IV climatică pentru perioada de iarnă), în zonele cu vânturi puternice şi în zonele cu clasa de expunere la cutremure III şi IV, în special la acoperişurile aflate în zone de circulaţie (este necesar spaţiu de protecţie împotriva căderii elementelor de la înălţime).

 

Montarea învelitorii

Fiecare producător prevede în fișele tehnice panta învelitorii pentru fiecare tip de produs, dar pot fi date câteva repere generale. De exemplu, pentru ţiglele solzi aşezate simplu, panta trebuie să fie de minim 60% (aproximativ 31º) şi de maxim 175% (aproximativ 60º), iar pentru cele aşezate dublu este de minim 45% (24 º) şi de maxim 175% (60º). La elementele de dimensiuni mai mari și cu o geometrie mai elaborată (macroţigle/macroolane), panta este de regulă de minim 26% (14,5º) şi de maxim 175% (60º). Pantele maxime de 175% pot fi depăşite în anumite condiţii de fixare, prevăzute de producător, pentru a se evita desprinderea acestora.

Suportul elementelor tip ţiglă poate fi: un singur rând de şipci fără astereală (nu se recomandă în zonele cu precipitaţii abundente şi vânturi puternice) sau pe două rânduri de şipci (primul rând de şipci fiind montat în lungul căpriorilor) pe astereală, cu folie anticondens. Șipcile suport sunt de regulă din lemn de răşinoase cu secţiunea minimă de 24 × 38 mm sau 24×48 mm. Pozarea elementelor tip ţiglă se face fie prin aşezare simplă (fiecare element tip ţiglă are trei puncte de sprijin), fie prin aşezare dublă, suprapus. Folia de protecţie anticondens se montează, de regulă, sub şipci, pe căpriori sau pe astereală.

La elemente tip olane, panta este, de regulă, de minim 25% (14 º) şi de maxim 70% (35º), iar suportul este continuu, din astereală sau beton armat, ori suport discontinuu din rigle montate în lungul pantei pentru olanele montate în sistem uscat.

Există posibilitatea realizării învelitorilor cu ruperede pantă sau în plan curb, conform prevederilor producătorului; în general, unghiul de rupere de pantă (sau al tangentei la planul curb) nu poate fi mai mare de 15° (25%).

 

Panta şi suprapunerea într-un singur rând pentru învelitorile din olane simple:

Pantă minimă %

26

28

30

32

34

36

38

40

42

44

≥ 46

Suprapunerea minimă pentru zone cu precipitaţii

sub 400 mm

150

140

135

130

125

120

115

110

100

100

70

400-600 mm

-

150

145

140

135

130

125

120

110

100

70

peste 600 mm

-

-

-

150

145

140

135

130

120

100

70

 

Prevederile producătorului privind execuţia sunt extrem de importante pentru montator. Pentru început, elementele tip ţigle şi olane vor fi sortate astfel încât să nu prezinte ciobituri, crăpături sau intruziuni de calcar, iar suprafaţa să fie omogenă, fără rugozităţi. În continuare, vor fi respectate o serie de reguli:

·         La învelitorile din ţigle solzi, aşezate simplu, primul rând de la poale şi ultimul rând de la coamă vor fi duble.

·         La montarea ţiglelor solzi aşezate simplu, suprapunerea va fi executată astfel ca în dreptul unei şipci să fie trei ţigle, iar între şipci să fie minim două ţigle.

·         Rândurile de ţigle de orice tip se vor decala, transversal liniei de pantă, cu o jumătate din lăţimea ţiglei.

·         La învelitorile din ţigle solzi aşezate dublu, toate rândurile vor fi duble, astfel încât în dreptul unei şipci să rezulte minim patru ţigle.

·         Toate elementele tip ţigle se vor aşeza pe şipci astfel încât să se asigure o rezemare perfectă pe toate laturile.

·         Elementele tip ţigle se vor fixa pe şipci, cu sârmă protejată anticoroziv (zincată), astfel:

- la clădirile adăpostite aflate în zone fără vânturi dominante puternice (viteza < 25 m/s), elementele tip ţigle se vor fixa la fiecare două rânduri;

- pe conturul versanţilor şi în jurul elementelor ce străpung planul învelitorii, pe circa 0,50 - 0,60 m lăţime, pe versanţii ce sunt spre căi de circulaţie şi la clădirile neadăpostite şi/sau aflate în zone cu vânturi dominante puternice (viteza > 25 m/s) precum şi în zone cu potenţial seismic ridicat, elementele tip ţigle se vor fixa la fiecare rând.

·         Elementele tip olane se montează, de regulă, pe suport continuu din astereală din lemn sau pe suport rigid din beton, amorsate şi izolate cu membrană bitumată ranforsată, pe care se aşază un rând cu concavitatea în sus şi cu partea lată spre coamă iar peste acestea se aşază celălalt rând cu concavitatea în jos și partea lată spre streaşină; olanele se vor suprapune pe linia de pantă cu minim 4 cm. Montarea se face în sistem uscat, pe suport continuu din astereală sau discontinuu din şipci montate în lungul pantei, fixate prin cuie sau legături din sârmă (protejate anticoroziv). Se mai poate face de asemenea cu benzi din mortar din ciment (M50, fără adaos de var) şi cuie cu cap conic, (protejate anticoroziv), astfel:

- pentru pante < 40% şi în zone adăpostite, fără vânturi dominante puternice (v < 25 m/s): din 8 în 8 rânduri legături longitudinale şi transversale cu mortar de ciment, între primul şi al doilea rând, după ce în prealabil primul rând a fost fixat mecanic cu cuie cu cap conic, protejate anticoroziv;

- pentru pante > 40% şi < 50% şi în zone izolate şi/sau cu vânturi dominante puternice (v > 25 m/s şi < 30 m/s): legăturile menţionate vor fi din 5 în 5 rânduri;

- pentru pante > 50% şi în zone izolate şi/sau cu vânturi dominante puternice (v > 25 m/s): legăturile menţionate vor fi din minim 3 în 3 rânduri;

- pe conturul versanţilor învelitorii (coamă, dolie, streaşină, calcane, atice, etc.), longitudinal şi transversal, pe minim 60 cm sau 3 rânduri se vor fixa continuu cu mortar şi cuie cu cap conic.

 

 

Calitatea țiglelor

Tot vorbim despre calitate. Haideți să vedem cu este ea definită în normative:

·        Menţinerea calităţilor fizico-mecanice şi a aspectului sub acţiunea factorilor şi agenţilor de mediu (condiţii normale, moderate), în special sub influenţa radiaţiilor infraroşii şi ultraviolete. Aceste lucru se realizează prin puritatea argilei şi apei, fără a se evidenţia neomogenităţi, incluziuni (calcar), cristalizări de săruri, etc., din cauza cărora țiglele își pierd rezistența în medii cu poluare acidă);

·        Stabilitatea dimensională: țiglele ceramice au abateri de planeitate mai mici de 2,0% pentru elementele cu lungimea ≤ 300 mm, iar abaterile dimensionale în lungime pot fi de maximum ± 2,0 mm; țiglele din beton pot avea abateri ale nervurilor de ± 3,0 mm (± 5 mm pentru elemente cu profilaturi), abateri dimensionale în lungime de ± 4,0 mm, abateri de la unghiul drept de ± 4,0 mm și abateri de planeitate de sub 3%.

·        Rezistenţa la gelitivitate: țiglele ceramice trebuie să rămână fără deteriorări la minimum 24 cicluri de îngheţ la -15 C şi dezgheţ la +15 C; elemente din beton vor rezista la aceste condiții pentru minimum 25 de cicluri.

 

Configuraţie și suport

Învelitoarele din elemente tip ţiglă şi olane pot fi utilizate la acoperişuri cu forme simple, cu versanţi plani, curbi (curbură mică) sau cu ruperi de pantă (maxim 25%), cu streaşina cu scurgere liberă (la picătură) sau la jgheaburi exterioare; este recomandabilă evitarea doliilor rezultate din intersecţia versanţilor, sau asigurarea etanşeităţii pe aceste zone cu hidroizolaţie locală sub elementele de învelitoare (şi/sau elemente din tablă plană). Fiind casante, elementele tip ţigle şi olane nu se prevăd la acoperişurile ce necesită circulaţie ocazională; pentru verificarea şi întreţinere sunt necesare măsuri speciale pentru asigurarea de puncte de ancorare, de podine şi/sau scări, împotriva alunecării sau căderii de la înălţime. Coamele, paziile, streşinile, elementele de ventilaţie, străpungerile, sistemele parazăpezi etc. se rezolvă cu piese special formate conform prevederilor producătorului. Elementele ce străpung şi depășesc planul învelitorii vor fi protejate cu membrană hidroizolantă şi/sau cu elementele de tinighigerie.

Suportul învelitorii este format, de regulă, din şipci şi/sau astereală din lemn. Fixarea elementelor tip ţigla se face conform prevederilor producătorului, pe şipci, în cuie, şuruburi pentru lemn sau legături din sârmă tratate anticoroziv (zincate, cadmiate etc.). Fixarea elementelor tip olane se face pe suport continuu, hidroizolat, prin simplă aşezare în mortar sau în sistem uscat, pe rigle montate în lungul pantei, în funcţie de pantă şi de condiţiile climatice, conform prevederilor producătorului. Suportul din şipci şi/sau astereală din lemn va fi uscat, tratat biocid şi ignifugat.

Învelitorile din elemente tip ţigle şi olane pot închide spaţii cu sau fără condiţionare termică: peste spaţiile condiţionate termic vor fi cu aşezare dublă şi vor fi prevăzute cu două rânduri de şipci şi folie anticondens. Acoperişurile cu învelitori tip ţiglă pot fi considerate de tip ventilat, datorită posibilităţii de circulaţie a aerului printre rosturile elementelor, dar se vor respecta prevederile producătorului privind numărul şi repartiţia pieselor conformate pentru accesul şi evacuarea aerului.

Elementele de bordare vor fi ancorate/fixate întărit pe conturul suprafeţei de învelitoare pentru a preveni eventualele degradări ca efecte ale acţiunii factorilor de mediu (vânt, zăpadă, gheaţă). Orice instalaţie, agregat, etc., montat peste planul învelitorii va fi pozat şi fixat pe structura de rezistenţă (grinzi, căpriori; nu pe astereală sau rigle).

Mai trebuie menționat faptul că elementele tip ţigle şi olane, ceramice sau din beton, nu sunt combustibile, dar elementele suport din lemn sunt; mai există elementele tip ţigle şi olane transparente/translucide, montate local pentru iluminare de gardă a spaţiului interior, care pot fi polimerice sau din sticlă (cele polimerice sunt combustibile). În privința zgomotului, ţiglele şi olanele asigură un oarecare indice de izolare la zgomot aerian şi de impact, în funcţie de masa elementelor şi de modul de montare şi fixare. Izolarea termică nu este semnificativă, deci nu poate fi luată în considerare într-un calcul practic.

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri