Ursa

ULTIMELE STIRI

COILPROFIL a preluat denumirea celui mai puternic brand din portofoliu: METIGLA

Compania belgiană Coilprofil și-a schimbat din această va...

BIFE-SIM 2018 în casă nouă!

BIFE-SIM, cel mai important târg internațional dedicat ind...

Viitorul construcțiilor și tendințe în amenajări la Construct-Ambient Expo 2019

Romexpo redefinește târgurile Construct Expo și Ambient E...




Neliniști de toamnă

» Mansarde si acoperisuri | 26 septembrie 2018

Ana Maria Dabija”S-a ivit pe culme Toamna”[1]… Și ce dacă? E frumos. Ați văzut ce culori fabuloase are toamna? Ruginiul frunzelor de arțar, al boabelor de strugure, al crepusculului…

… al acoperișurilor… Păi da, trebuia să ajung și la subiect cumva. Dar nu de frumusețea culorilor toamnei reflectate în strălucirea țiglelor smălțuite ale bisericilor seculare vreau să vă povestesc – deși… poate ar merita cândva – ci despre ce e SUB ele, sub elementele de învelitoare, sub protecția la apă și zăpadă.

Adică - prozaic - despre termoizolație. Tocmai pentru că, la fel ca greierașul lui Topârceanu (ce să fac, e poetul cu ale cărui opere care am crescut) ”…toamnă gri / Nu credeam c-ai să mai vii / Înainte de Crăciun”[2]. Așa că ne pregătim de toamnă.

Și uneori faptul că nu plouă prin învelitoare nu e suficient: ar trebui să nu ne fie nici frig în spațiile de sub învelitoare, ar trebui să nu apară umezeală, mai ales pe la tot felul de muchii, de intersecții de planuri (la acoperișurile cu pante multiple).

Am fost solicitată vara asta să fac o expertiză. Fuseseră probleme la învelitoare de la terminarea lucrării, dar dezvoltatorul, atenționat de cumpărători, le-a tot rezolvat. Cu toate acestea, majoritatea ”victimelor” mi-au povestit variante ale aceleiași povești: în timpul gerului năpraznic de astă… primăvară (prietenul meu Topârceanu n-a trăit o lună martie cu accente glaciare, ca noi, să o privească pe doamna Primăvară ca pe o vrăjitoare rea și ciufută), bieții oameni au făcut un frig năpraznic în dormitoarele din mansarda cu pricina, temperatura neridicându-se peste 16°C.

De fapt totul se lega de grosimea termoizolației (și evident de tipul de termoizolație). Există – după mine – o primă opțiune în ceea e privește alegerea tipurilor de produse pentru un anumit subansamblu. M-a întrebat cineva odată ce e mai bun: BCA-ul sau blocurile ceramice. Și am răspuns – și dau același răspuns tuturor, indiferent dacă e vorba de pereți, ca în cazul întrebării respective, sau de acoperișuri, ca acum – că fiecare produs e bun dacă este produs conform rețetei și utilizat conform fișei tehnice (specificației). Se poate discredita un produs bun, utilizat în mod nepotrivit și se poate ”salva” ziua, cu un produs atipic pus în opera bine (nu generalizăm: nu poate ține piept ploilor o foaie de carton asfaltat - de exemplu - dar ea își poate face cu succes datoria de protecție hidrofugă).

Revenind ”à nos moutons”: de când cu ideea de reabilitare termică (chiar trebuie scris un articol pe tema aceasta: ce facem noi nu e mereu reabilitare și deseori nici măcar termică), au fost declarate izolații termice eficiente (dar multă lume uită de adjectivul ”eficient”) acele produse cu coeficient de conductivitate termică mic, respectiv λ ≤ 0,065W/(mK). Cu alte cuvinte, produsele din categoria polimerilor – polistiren, poliuretan, poliisocianurat, poliester etc., sau cele din zona vatei minerale sau de sticlă, pluta, sticla spongioasă, produsele pe bază de cânepă, lână, celuloză etc., aerogelul și așa mai departe. Ce te faci însă cu gama de materiale și produse care nu știu că au fost excluse și se comportă, nefericitele, ca autentice termoizolații: produsele pe bază de BCA, pe bază de betoane ușoare (cu perlit, granulit, Keramzit și similare)… Că vrem sau nu, în alcătuirile constructive ele trebuie tratate ca izolații termice, respectiv trebuie luate măsurile corespunzătoare să se împiedice pătrunderea vaporilor de apă în masa lor. De ce? Unde intră apa, iese aerul, iar ceea ce izolează nu este materialul însuși, ci aerul încapsulat, stagnant.

Și care e de fapt problema? Ca să asigurăm aceeași performanță de izolare termică, putem utiliza materiale diferite cu grosimi diferite: cu cât mai mic e λ, cu atât mai mică e grosimea necesară a protecției termice. Dacă λ e mare, e nevoie de o grosime mare, ca să compenseze proprietatea de conductivitate termică mare a materialului. Și cu cât e mai gros, cu atât e mai greu; și e greu-greu, câteodată: BCA, produsele pe bază de betoane ușoare, cu λ cuprins între 0,1W/(mK) și 0,2 W/(mK) au nevoie de mult mai multă ”carne” ca să atingă aceeași izolație termică cu, să zicem, aerogelul, care are coeficientul de conductivitate termică între 0,014 W/mK și 0,019 W/mK  (da, știu, am ales un caz extrem).

Dar…

Am pus 10 cm de polistiren la învelitoare, avem o mansardă minunată (pentru cine s-a apucat de frunzărit revista stând în sala de așteptare la dentist: mansarda e un pod locuibil), nu ne ninge, nu ne plouă dar… ne îngheață respirația în casă. De ce? Pentru că grosimea ar trebui să fie, conform normelor noastre, cam de două ori mai mare. Dacă mă întrebați pe mine, cam de două ori și jumătate. Insuficienta grosime a izolației face să se piardă căldura din interior spre exterior (noi simțim că ”ne trage”); vara, din aceleași considerente e zăpușeală și căldură mai mare decât în spații mai bine izolate.

Temperatura mica pe suprafața interioară poate conduce la condens, adică la trecerea din stare gazoasă a vaporilor de apă din aer, în stare lichidă. Cantitatea de vapori de apă pe care o poate asimila aerul variază cu temperatura: la temperaturi înalte, aerul are capacitatea de a acumula mai mulți vapori de apă decât la temperaturi joase (glumind: ce, vaporii de apă or fi tâmpiți să stea să dârdâie la -15°C ?! Stau în casă, că-i mai cald…). Dincolo de glumă, fenomenul fizic rămâne: în vecinătatea unui obiect rece, aerul se răcește și el, astfel încât nu mai poate acomoda aceiași vapori pe care îi găzduia la o temperatură mai ridicată. Surplusul de vapori condensează, adică trec din stare gazoasă în stare lichidă. Se întâmplă de câte ori scoatem o bere din frigider, vara, la terasă: se umple de broboane de apă.

Și iar ne întoarcem la oile noastre: dacă e frig în cameră, în spațiile care sunt în contact cu exteriorul este și mai frig, iar toate intersecțiile dintre planuri – muchii de pereți, intersecții cu tavanul etc. – sunt și mai reci. Acolo apare condensul.

Mai departe: dacă apa nu trece prin învelitoare, dar poala învelitorii nu a fost bine închisă, vântul s-ar putea să treacă pe sub învelitoare și să accentueze senzația de frig.

Ce vreau să spun cu toată această poveste: nu e suficient să am o protecție la apă; trebuie să am întregul ansamblu bine gândit, proiectat, bine construit.

Urându-vă o toamnă frumoasă, rămân a dumneavoastră

Ana-Maria Dabija



[1]George Topârceanu – Rapsodii de toamnă

[2]George Topârceanu – Balada unui greier mic

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri