Ursa

Reabilitarea și noile ei patologii

» Mansarde si acoperisuri | 12 iunie 2019

 

Ana Maria DabijaProf. Dr. Arh. Ana Maria Dabija

M-am tot gândit despre ce să fie ”epistola” din acest număr al revistei... Ploile și furtunile din ultima vreme m-au făcut să mă gândesc puțin la accesorii: trăsnea voluptuos și blitz-urile luminau șantierul din fața ferestrei mele. Om mai avea instalații paratrăsnet sau doar Dumnezeu ne păzește împotriva unor incendii grandioase?! La blocurile ”reabilitate” - aici am câteva rezerve, nu în ceea ce privește intenția (onorabilă de altfel) de a ”readuce în stare activă unele funcții [ale unui sistem: n.n.] alterate în urma unor procese patologice”([1]), ci a modului de a realiza acest demers: păturica termică și supra-etanșarea anvelopei induc noi patologii în clădirea - altminteri sănătoasă - înaintea intervenției noastre hotărâte și radicale. Dar aceasta este o discuție pentru un alt număr de revistă.

Programul național de reabilitare termică, inițiat de MDRAP în urmă cu peste un deceniu, are în vedere eficiența energetică în clădirile de locuit, iar finanțarea este dedicată îndeplinirii acestui obiectiv; respectarea concomitentă a tuturor celorlalte cerințe fundamentale ale clădirilor este - evident – obligatorie, însă presupune o proiectare integrativă și o finanțare suplimentară a execuției lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea, fie ea și termică, a clădirii, ținând cont că ea, clădirea, trebuie să asigure rezistență și stabilitate mecanică, siguranță în exploatare, securitate la incendiu, igienă-sănătate și mediu, protecție împotriva zgomotului.

Ce se întâmplă în viața reală (sau, ca să fim corecți: ce se întâmplă din piața construcțiilor reabilitate, din perspectiva mea de expert atestat la unele din cerințele de mai sus): se ”proiectează” ( și aici e loc de multe comentarii despre ce, cât și cum dar... poate cu altă ocazie), pentru cerința de izolare termică și economie de energie (în fond Directiva europeană 2018/844 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică chiar asta urmărește, n’est pas?). Restul... să facă asociația de proprietari (despre care mă îndoiesc că citește memoriul, bucurându-se că s-a terminat cu zgomotul, praful, schela și mizeria).

În faza de execuție vine firma X să pună sistemul termo-hidro-izolant pe casă, smulge cu eleganță cam tot ce se lasă smuls pe învelitoare până la hidroizolație (slavă Domnului că s-a păstrat hidroizolația aia veche și tristă, că se nenoroceau mii de familii la prima ploaie) și, cu voioșie, punem de-a valma ce plăci termoizolante avem după care acoperim totul cu o ”față de masă” dintr-o membrană hidroizolantă (uneori chiar a față de masă arată, mai ales pe la ventilații). Cel mai ușor de jumulit e paratrăsnetul dar de pus înapoi... să-l pună cine are bani de dat pentru că, nu-i așa, este o lucrare care ține de ”securitate la incendiu”, nu de ”izolare termică”, iar noi suntem plătiți să izolăm. E drept, pe mine mama m-a învățat că dacă iau un lucru de undeva, îl pun înapoi la locul lui, dar acu’ nu ne-om împiedica în astfel de fleacuri care țin mai mult de bun simț și educație, nu de contracte și bani.

... Și ajung să zic din nou că... doar Dumnezeu ne păzește de cataclisme generate de așa-ziși proiectanți și așa-ziși constructori. Desigur, sunt și proiectanți și constructori responsabili, dar răul pe care-l face un impostor e mai vizibil și poate avea implicații de viață și de moarte.

... Mda... și unde se scurge toată apa asta care plouă-plouă-plouă din cer?... Pe vremuri, în interbelic de pildă, era interzis în urbea noastră ca apa preluată de pe acoperișuri prin jgheaburi și burlane să șiroiască pe trotuare, spălându-le și – odată cu ele - și pantofii trecătorilor. Cu alte cuvinte, burlanele nu deversau apa la trotuar, ci direct la canalizarea urbană (aceeași azi ca acum un secol). V-ați uitat vreodată la fațadele caselor din perioada neoromânească, la burlanele lor? Fac parte din fațade! Sunt de acolo, dau expresie și personalitate clădirilor. Nu vorbesc numai de faptul că ornamentele lor completează fabulos și fascinant ornamentica ancadramentelor și brâielor de similipiatră, că racordarea cu jgheabul e studiată și elegantă - uneori în unghi, alteori în arc, după cum ”dă” mai bine pe fațadă – dar însuși ritmul burlanelor are legătură cu plastica fațadei (să dau iar exemple contemporane de burlane care trec prin fața ferestrelor, în care se racordează alte burlănele și burlănuțe, generând o imagine de sculptură modernă abstractă prin care trece – sau nu – apa de ploaie...).

Garguie? Desigur, dar nu deasupra trotuarelor, ci doar peste spații verzi. Se evită astfel ca trecătorii să aibă parte și de un spălat pe cap sau de prilej de socializare cu angajații firmelor de curățătorie de haine (știut fiind că balcoanele se pot spăla ușor cu câteva găleți de apă aruncată cu grație și îndemânare de gospodine entuziaste).

Dacă azi garguiele sunt niște țevi obosite și triste prin care trece apa mai bine sau mai prost (după cât au fost de bine proiectate și executate), în urmă cu un mileniu rolul lor era cu mult mai amplu: erau paznici ai catedralelor și palatelor, paznici ai cetății! Animale fantastice, înspăimântătoare vegheau cetatea pe timp de noapte: ești om bun... te lăsăm să treci... vii cu gânduri rele... păzește-te, pentru că te văd...



[1]Conform https://dexonline.ro/definitie/reabilitare, în Dicționarul de neologisme 1986

Ultimele articole din categorie

CONSTRUCT – AMBIENT EXPO 2019Contexte în cercetare și proiectareBAU München 2019

SINGURA REVISTA DE SPECIALITATE DIN DOMENIU








Vezi arhiva de reviste

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri