Ursa

ULTIMELE STIRI

Tendințele în mobilă, în lumina reflectoarelor BIFE-SIM 2017

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă, ...

BIFE-SIM 2017 vă invită să descoperiți fascinanta lume a mobilei!

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă...

FII DIFERIT! Alege acoperisul GERARD. Promotie pana la 31 iulie.

Final Distribution, importatorul  exclusiv in Romania a...

Novatik Slate si Novatik Wood – cele mai noi profile din portofoliul Final Distribution

Final Distribution, producatorul brand-ului Novatik, a lansa...



Reguli pentru termoizolarea acoperișului (II)

Termoizolatii » Termoizolatii | 16 iulie 2014
Reguli pentru termoizolarea acoperișului

Continuăm serialul nostru despre termoizolarea acoperișului cu noi prevederi din normative care, chiar dacă nu sunt respectate totdeauna, ele sunt concepute pentru a asigura calitatea unui acoperiș, capacitatea acestuia de a proteja casa, pe cei aflați în ea și bugetele alocate păstrării unui climat adecvat, ca temperatură și umiditatet.


Performanţele termotehnice ale acoperişurilor izolate termic depind de grosimea şi natura stratului termoizolant. De asemenea, se recomandă ca stratul termoizolant să fie aplicat pe faţa exterioară a stratului suport, iar elementele cu straturi de aer neventilat introduse în structura acoperişului (planşee cu corpuri ceramice sau de beton cu goluri) se admit numai dacă acestea sunt plasate sub termoizolaţie şi numai la încăperi cu umiditatea relativă a aerului interior mai mică de 60%.

Din punctul de vedere al comportării higrotermice, acoperişurile clădirilor încălzite se clasifică în:

1.    Acoperişuri cu alcătuire compactă

Acoperişurile cu alcătuire compactă sunt acoperişurile la care straturile componente se află în contact direct unul cu altul; din categoria acestora fac parte acoperişurile la care stratul termoizolant nu este prevăzut cu canale de ventilare, în structura acoperişului putând exista straturi de aer, dar care nu comunică cu atmosfera (planşee cu goluri etc.). Eventualele straturi de difuzie din componenţa structurii termohidroizolante a acoperişului nu schimbă încadrarea acoperişului din grupa acoperişurilor cu alcătuire compactă.

Prevederi specifice acoperişurilor cu alcătuire compactă

  • Stratul termoizolant trebuie să fie realizat cu materiale termoizolante cu permeabilitate mică la vapori şi stabile la umiditate (polistiren, spumă rigidă de poliuretan, sticlă spongioasă), astfel încât să nu fie favorizată condensarea vaporilor de apă în termoizolaţie.
  • Alcătuirea de principiu a unui acoperiş compact:
    -    finisaj interior;
    -    strat suport rezistent;
    -    strat de pantă şi/sau de nivelare (după caz);
    -    start de difuziune a vaporilor de apă (după caz);
    -    barieră contra vaporilor de apă;
    -    strat termoizolant;
    -    strat de protecţie a termoizolaţiei (după caz);
    -    strat de difuziune a vaporilor de apă (după caz);
    -    hidroizolaţie;
    -    protecţie hidroizolaţie.
    *** Excepţie fac acoperişurile cu învelitoare inversă (ranversare) la care alcătuirea este următoarea:
    -    finisaj interior;
    -    strat suport rezistent;
    -    strat de pantă şi/sau de nivelare (după caz);
    -    hidroizolaţie;
    -    strat termoizolant din polistiren extrudat cu densitatea mai mare de 30 kg/m3;
    -    protecţie termoizolaţie (strat geotextil şi lestare).
  • Bariera contra vaporilor de apă se dispune pe partea dinspre interior a termoizolaţiei (faţa „caldă”).
  • La clădirile cu umiditate relativă a aerului interior de 61 - 75%, în alcătuirea acoperişului trebuie să fie prevăzute straturi de difuziune (sub hidroizolaţie, recomandabil şi sub bariera contra vaporilor de apă).
  • În cazul folosirii unor bariere contra vaporilor de apă puternice (folii metalice lipite continuu pe întreaga suprafaţă) şi a unor straturi termoizolante performante, se poate renunţa la straturile de difuziune.
  • Stratul de difuziune de sub hidroizolaţie se recomandă să fie prevăzut în cazul în care peste termoizolaţie se aplică un strat de protecţie realizat prin procedee umede. 
  • Stratul de difuziune a vaporilor va fi dus până la limita acoperişului şi pus în legătură cu atmosfera, iar la suprafeţe mari de acoperiş va fi aerat suplimentar prin intermediul tuburilor de ventilare (deflectoare), ţinând seama că un deflector poate servi o suprafaţă de acoperiş de 80 - 120 m2.
  • În cazul straturilor suport metalice (tablă cutată, tablă ondulată etc.) şi a utilizării unor materiale termoizolante cu permeabilitate mică la vapori şi stabile la umiditate, se poate renunţa la bariera contra vaporilor şi la stratul de difuziune de sub bariera contra vaporilor, dacă la îmbinarea între panourile de tablă se prevăd cordoane de chit permanent elastic şi acoperitoare de rost din material hidroizolant lipit.

2.    Acoperişuri cu alcătuire ventilată

Acestea sunt acoperişurile la care stratul termoizolant este prevăzut cu canale de ventilare care comunică cu atmosfera, fiind amplasat distanţat fie faţă de stratul suport, fie faţă de stratul de protecţie (astereală, învelitoare, hidroizolaţie etc.). Din categoria acoperişurilor cu alcătuire ventilată fac parte și acoperişurile terasă la care stratul termoizolant este prevăzut cu canale sau straturi de ventilare, precum şi acoperişurile cu por ventilat. Dimensionarea pieselor de fixare a stratului termoizolant şi a stratului de protecţie a acestuia de stratul suport se face ţinând seama şi de acţiunea vântului şi a variaţiilor de temperatură, precum şi de acţiunile excepţionale. Verificarea acoperişurilor ventilate la acţiunea vântului se face suprapunând efectul sucţiunii de pe faţa superioară a structurii cu efectul presiunii exercitate de vânt pe feţele interioare, care vin în contact cu stratul de aer ventilat. De asemenea, fixarea straturilor componente trebuie să fie compatibilă cu deformaţiile alternative (dilatări, contracţii) ale structurii/stratului rezistent.

Prevederi specifice pentru acoperişurile cu alcătuire ventilată
  • Straturile de aer din componenţa acestor acoperişuri se clasifică, în funcţie de suprafaţa orificiilor de admisie a aerului raportată la metru pătrat de suprafaţă de acoperiş, astfel:
    -    neventilate – când suprafaţa orificiilor de admisie este mai mic de 500 mm2/m2;
    -    slab ventilate – când suprafaţa orificiilor de admisie este cuprinsă între 500 mm2/m2 și 1.500 mm2/m2;
    -    puternic ventilate – când suprafaţa orificiilor de admisie este mai mare de 1.500 mm2/m2.
  • Acoperişurile cu alcătuire ventilată se pot utiliza atât la clădiri cu regim normal de umiditate, cât şi la clădiri cu umiditate relativă ridicată. La clădirile cu umiditate relativă ridicată este recomandabil să se utilizeze acoperişuri cu strat de aer puternic ventilat. De asemenea, acest tip de acoperiş se utilizează şi în cazul folosirii unor materiale termoizolante sensibile la umiditate (produse din vată minerală) sau a unor straturi care se realizează prin procedee umede. 
  • Există două tipuri de acoperișuri cu alcătuire ventilată:
    a)    Acoperişuri cu canale de ventilare dispuse în grosimea termoizolaţiei - canalele de ventilare se realizează în stratul termoizolant, fie prin dispunerea distanţată a plăcilor termoizolante din rândul inferior (în cazul prevederii termoizolaţiei în două sau mai multe straturi), fie prin teşirea muchiilor la partea inferioară a plăcilor termoizolante (în cazul în care termoizolaţie este prevăzută într-un singur rând), fie prin folosirea unor plăci termoizolante cu caneluri. Canalele de ventilare se recomandă a avea secţiune de cca. 25 cm2 şi vor fi dispuse la 50 – 70 cm distanţă unul de celălalt, în ambele sensuri ale acoperişului, iar ventilarea termoizolaţiei acoperişului se asigură prin practicarea unor orificii de ventilare, puse în legătură cu atmosfera exterioară
    b)    Acoperişuri cu spaţiu de aer ventilat – acestea sunt caracterizate de existenţa a două straturi portante: unul inferior, peste care se aplică termoizolaţie, altul superior, peste care se aplică hidroizolaţia, iar între acestea se află un strat de aer ventilat. Alcătuirea de principiu a unui acoperiş cu spaţiu de aer ventilat este: finisaj interior - strat suport rezistent (planşeu de beton sau lemn, schelet de susţinere a stratului termoizolant autoportant etc.) - barieră contra vaporilor de apă (după caz) - strat termoizolant - strat de protecţie a termoizolaţiei (barieră antivânt, strat de circulaţie etc.) - spaţiu de aer ventilat - alcătuire de învelitoare.
În funcţie de poziţia stratului termoizolant şi de funcţiunea atribuită spaţiului, aceste acoperişuri pot fi:
  • acoperişuri cu poduri ventilate la care stratul termoizolant se aplică pe faţa superioară a planşeului de peste ultimul nivel;
  • acoperişuri cu poduri mansardate, la care stratul termoizolant se aplică la partea inferioară a alcătuirii învelitorii.
La acoperişurile cu poduri ventilate realizate cu planşee din beton armat, condiţiile privind difuzia la vaporii de apă şi permeabilitatea la aer sunt îndeplinite de la sine (dacă se asigură ventilarea podului, de exemplu prin menţinerea fantelor de ventilare în poziţia deschis).

3. Termoizolarea acoperişurilor cu pod ventilat

Termoizolarea planşeelor spre pod se face, de regulă, la partea lor superioară, executându-se în general din materiale termoizolante sub formă de saltele sau plăci (din vată minerală sau vată de sticlă etc.). În cazul izolaţiilor termice din saltele de vată minerală sau de sticlă, se recomandă să se aplice pe faţa care vine în contact cu aerul ventilat o barieră antivânt, realizată dintr-un strat de carton, hârtie Kraft etc., permeabil la vapori. La podurile circulabile, stratul de protecţie a termoizolaţiei trebuie realizat astfel încât să permită circulaţia (de exemplu şapă armată, podine de lemn etc.).


150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri
BifeSim 2017