Ursa

ULTIMELE STIRI

COILPROFIL a preluat denumirea celui mai puternic brand din portofoliu: METIGLA

Compania belgiană Coilprofil și-a schimbat din această va...

BIFE-SIM 2018 în casă nouă!

BIFE-SIM, cel mai important târg internațional dedicat ind...

Viitorul construcțiilor și tendințe în amenajări la Construct-Ambient Expo 2019

Romexpo redefinește târgurile Construct Expo și Ambient E...




Renașterea din cenușă a unui oraș - Dresda

Invelitori » Tigla Ceramica | 19 ianuarie 2018

 

Atmosfera din centrul orașului Dresda pare un pic stranie: clădiri cu forme și decorațiuni vag baroce, unele monumentale, sugestive pentru acest curent al arhitecturii, altele stilizate, toate noi-nouțe, ca ”scoase din cutie”. Din loc în loc, blocuri standardizate, construite în cea mai plictisitoare manieră comunistă, dar refinisate decent, unele cu acoperișuri scunde care le fac să arate din alt ”film”, diferit de cel autoton, cu clădiri cochete, mansardate generos, pe câteva niveluri; și, printre toate acestea, șantiere din care ies la iveală noi clădiri ale căror siluete par să recompună un oraș vechi, dispărut. Lucrurile stau chiar așa: oamenii se străduiesc cu obstinație să refacă zona centrală a orașului, distrusă aproape în totalitate în februarie 1945 de aviația anglo-americană, la sfârșitul ultimei conflagrații mondiale. Cu ajutorul fotografiilor vechi, al picturilor de epocă, al planurilor păstrate în arhive, al celor care încă își mai amintesc vechiul oraș, și cu eforturi financiare impresionante, este reconstruită din ruine, care deseori sunt doar niște fundații îngropate, noua (sau vechea) identitate a unuia dintre cele mai frumoase orașe ale Germaniei.

 

Două zile de foc

Niciun acoperiș nu a rămas atunci la locul lui. În nopțile zilelor de 13 și 14 februarie 1945, aviațiile britanice și americane au aruncat asupra orașului 3.900 de tone de bombe explozive și bombe incendiare, în încercarea de a descuraja populația să continue războiul alături de Adolf Hitler. Este unul dintre cele mai controversate atacuri militare din istorie, în care populația civilă a trebuit să suporte direct ororile războiului; argumentele celor care susțin legitimitatea acestui bombardament strategic spun că astfel armata sovietică a putut înainta astfel mai rapid către Berlin, iar fabricile de muniție naziste în care activau 50.000 de muncitori, centrul feroviar și de comunicații au fost dezactivate. Consecința a fost că au murit cel puțin 25.000 de civili, iar centrul celui mai frumos oraș baroc al Germaniei a fost distrus în proporție de 90%. De fapt, nici azi nu se știe cu exactitate câți oameni au murit - cele mai dure statistici menționează cifra de 35.000 (propaganda nazistă dădea în zilele următoare cifra de 200.000, care din fericire nu a fost confirmată). Mulți specialiști aseamănă acest eveniment cu distrugerea orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, cu rezultate strategice militare disproporționate în raport de agresivitatea atacului, Dresda fiind mai degrabă un centru cultural. Winston Churcill însuși, prim-ministrul Marii Britanii de atunci, și exprimat îndoiala cu privire la corectitudinea acelui bombardament.

Primul raid a constat în bombe care au șubrezit sau distrus construcțiile. Al doilea raid a adus materiale incendiare și din nou explozibili, astfel încât pompierii, brancardierii și salvatorii nu au putut interveni. S-au creat adevărate furtuni de foc, în care diferența de temperatură dintre aerul încins la 1.500 - 2.000 °C de deasupra și aerul rece de iarnă de la sol a creat curenți care aruncau pur și simplu oamenii în foc, iar cei din subsoluri erau sufocați. În cel mai bun caz, clădirile își etalau după bombardament doar zidurile arse și structurile de lemn carbonizat ale acoperișurilor. 78.000 de locuințe, zeci de spitale permanente sau de campanie, 63 de clădiri administrative, 39 de școli și 18 biserici au fost distruse total. Coșmarul a continuat și după stingerea focului: incinerarea morților, care nu au mai putut fi identificați în mare parte, orașul care era o imensă ruină. Câteva luni mai târziu, războiul din Europa se încheia, iar Dresda intra sub ocupație sovietică și guvernare comunistă pentru 45 de ani. Au durat luni și ani să fie îndepărtat molozul (cu mâinile și cu unelte rudimentare de cele mai multe ori) și să fie făcute primele planuri de resistematizare a zonei, după conceptul unui oraș cu totul nou. În deceniul al șaselea al secolului XX, în centrul orașului încă pășteau oile printre ruinele a ceea ce anterior fusese mândria arhitecților germani. Adevăratul reviriment a apărut după reunificarea Germaniei, când aici au început să fie investite sume impresionante. Este greu de conceput că, după 70 de ani (reconstruirea a început timid în 1951), acea zonă poate fi refăcută cu exactitate, dar lucrurile se conturează din ce în ce mai bine și se lucrează în continuare.

 

 

Dresda este capitala landului federal Saxonia, cu o populație de circa jumătate de milion de locuitori, fiind al doilea oraș ca mărime al landului, după Leipzig. Sediu al prinților electori și regilor Saxoniei, aici s-a dezvoltat în secolele XVII – XVIII o minunată arhitectură în stil baroc și rococo, începând cu inițiativele lui Frederick Augustus al II-lea cel Puternic, devenit în 1697 și regele Poloniei. În epoca modernă aici s-au dezvoltat industria auto, foto și de echipamente medicale, serviciile bancare și producția de alimente. Deși a suferit în timpul războiului de șapte ani cu Prusia, ca și în timpul războaielor napoleoniene, când aici a avut loc o bătălie în 1813, orașul și-a păstrat farmecul intact până la jumătatea secolului trecut, când a fost marcat pentru totdeauna de bombardamente. Richard Wgner a trăit în Dresda 6 ani ai copilăriei, deși se născuse în Leipzig, fiind unul dintre orașele de care era profund legat. Aici au fost înmormântați membri ai familiei lui, inclusiv prima soție, a compus Tannhäuser și Lohengrin. În prezent, Dresda este una dintre cele mai dinamice zone industriale și de IT ale Germaniei și este vizitat anual de milioane de oameni pentru a vedea centrul vechi refăcut, care fascinează o dată în plus știindu-i-se povestea.  

În fațadele unor clădiri refăcute pot fi identificate bucăți de zidărie de o culoare mai închisă: sunt tot ce a mai putut fi recuparat și refolosit din construcțiile originale. Aripa Georgenbau, cea mai veche porțiune din Palatul Regal (contruită la 1530), Turnul Hausmann (și el o parte a vechiului palat), biserica catolică Hofkirche de la 1751 care găzduiește mormintele a 49 de conducători ai Saxoniei, pasajul dintre palat și biserică, Semper Opera House, redeschisă în 1985, sunt funcționale în urma reparațiilor mai mici sau mai mari efectuate după război.

 

Frauenkirche – șase decenii de așteptare

Biserica luterană Frauenkirche, monument baroc din secolul al XVIII-lea, a fost distrusă în totalitate în 1945. Ruinele sale îngropate în moloz au rămas decenii la rând neatinse, ca un memorial al războiului. Adevărul este că nici autoritățile comuniste nu au avut suficiente motive pentru a face mai mult, și tot ce a fost construit sau reconstruit în zonă a beneficiat de resurse insuficiente. Odată cu căderea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei, un grup de cetățeni a dat un nou impuls pentru a reface Frauenkirche. Ruinele au fost demolate definitiv în 1993 și s-a început reconstruirea ei de la zero; spre surprinderea inițiatorilor, mulți cetățeni ai orașului au apărut cu fragmente valoroase din vechea clădire, pe care le luaseră dintre dărâmâturi și le păstraseră cu teamă de autorităile comuniste în speranța că acest proiect va fi demarat vreodată. Prin diverse moduri, au fost recuperate circa 3.800 astfel de fragmente. Planurile au fost urmate după cele originale, încă păstrate, interioarele după fotografii din perioada ce a precedat bombardamentul. În 2005, la 60 de ani după distrugerea sa, Frauenkirche revine în orizontul Dresdei cu cupola ei zveltă și decorațiunile baroce de o frumusețe aparte. Refacerea a costat nu mai puțin de 180 de milioane de euro, și a fost dedicată aniversării a opt secole de existență a orașului, sărbătorită în 2006. Cei mai mulți germani au considerat că este un efort justificat, această biserică fiind comparată, ca importanță spirituală, cu catedrala St. Paul din Londra. Britanicii au donat și ei pentru reconstrucție, ca simbol al reconcilierii germano-britanice.

 

Palatul Zwinger

În anii 1710 – 1719, sub Frederick Augustus al II-lea cel Puternic, Elector de Saxonia, apoi Rege al Poloniei și Mare Duce de Lituania, se construiește în Dresda cea mai mare parte a acestui impresionant palat care trebuia să fie o replică germană a Versailles-ului. Frederick tocmai fusese într-un voiaj prin Europa și fusese marcat de realizările lui Ludovic al XIV-lea, față de care nu se considera mai prejos. Moartea lui din 1733 avea să lase lucrurile oarecum neterminate, dar au fost reluate în anii 1747 – 1755, când a fost construită galeria ce închide complexul de clădiri, spre Elba. Palatul avea să se numească Zwinger (țarc), ca o aluzie la locul strâmt alocat – o zonă folosită în trecut pentru turnire, întreceri și alte distracții de la curtea regilor, înghesuite între ziduri și fortificații. Astfel apare această superbă clădire în stil baroc, construită din gresie, cu pavilioane și galerii care serveau drept orangerii, cu fântâni și sculpturi aparținând lui Balthasar Permoser, cel mai faios sculptor german al generației sale (de fapt austriac), aflat prin arta sa la granița dintre baroc și rococo. Și aici bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial au făcut pagube serioase, dar refacerea generală din anii 1945 – 1951 a decurs rapid, iar în 1963 era adus prin restaurări continue la forma sa din perioada interbelică.    

 

Castelul din Dresda sau Palatul Regal (Dresdner Residenzschloss) este una dintre cele mai vechi clădiri din Dresda, din care au condus timp de aproape 400 de ani electorii și regii Saxoniei din Linia Albertină a Casei de Wettin. Clădirea, cunoscută pentru diferitele stiluri arhitecturale folosite, de la baroc la neo-renascentist, este folosită azi drept complex muzeal.

 

Academia de Arte Frumoase este renumită și datorită domului de sticlă al clădirii principale - denumit în mod colocvial ”Storcătorul de lămâi”, datorită formei sale inconfundabile. Clădirea a fost construită între 1887 și 1894 și a fost inaugurată ca Academia Regală de Artă, iar forma actuală a cupolei datează din 1991, respectând cu aproximație planurile inițiale. 

 

Neues Rathaus, noua primărie, este o clădire monumentală construită în 1905 - 1910 în stil neo-renascentist, împrejurul unui vechi turn baroc de 98 metri înălțime. Aceasta a înlocuit vechea primărie de la 1744 care devenise neîncăpătoare pentru orașul în dezvoltare. Distruse în tipul bombardamentului, aceste clădiri din epoci diferite au fost refăcute, dar nu toate la fel de bine. A dispărut armonia dintre turnul refăcut cu precizie și aripile principale reconstruite în grabă, într-o formă simplificată. Totuși, turnul rămas are o reală valoare. Cupola lui de cupru are o statuie a lui Hercules de 5 metri înălțime, cunoscută sub numele de ”Omul de aur”.

 

Un muzeu al blocurilor comuniste

La Dresda a preocupat o dilemă care ar trebui să ne intereseze și pe noi: ce facem cu blocurile din perioada comunistă, fără o valoare arhitecturală și nici foarte confortabile? Acolo a fost înființat  chiar un muzeu al ”orașelor dormitor” construite în fosta Republică Democrată Germană. Cu ”know-how” sovietic, au fost ridicate în Germania comunistă blocuri tip, de 15 – 20 de etaje, care însumează circa un milion de apartamente, inițial doar pentru a găzdui sutele de mii de oameni rămași fără locuințe în timpul războiului, apoi pentru a marca socialismul victorios. Aici și la Magdeburg au fost construite primele asemenea blocuri, denumite ”Plattenbau”, sau în limbaj folcloric, cu o doză indubitabilă de ironie, ”toalete – salon cu chicinetă”. În general, vorbim de un peisaj urban similar celui românesc din a doua jumătate a secolului trecut, cu deosebirea că, după reunificarea Germaniei, acolo s-a investit serios în modernizarea lui, nu doar la fațade, ci și la interioare și instalații. Iar blocurile improprii sau amplasate nefericit sunt pur și simplu îndepărtate, pentru a reface un peisaj urban degradat, în zone care ar trebui să reprezinte ceva pentru civilizația respectivă. Apare așadar întrebarea firească: ce facem cu aceste blocuri, le păstrăm, le convertim în altceva sau le trimitem la muzeu? Pentru germani, răspunsurile par mult mai simple... dar nu chiar totdeauna. Odată ce a fost recuperate aceste prime clădiri de patrimoniu, a apărut o controversă justificată: ne întoarcem la baroc sau mergem înainte cu ceva mai nou, eventual în manieră deconstructivistă, așa cum și-ar dori unii arhitecți?

 

 

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri