Ursa

ULTIMELE STIRI

Tendințele în mobilă, în lumina reflectoarelor BIFE-SIM 2017

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă, ...

BIFE-SIM 2017 vă invită să descoperiți fascinanta lume a mobilei!

BIFE – SIM, cel mai mare târg internațional de mobilă...

FII DIFERIT! Alege acoperisul GERARD. Promotie pana la 31 iulie.

Final Distribution, importatorul  exclusiv in Romania a...

Novatik Slate si Novatik Wood – cele mai noi profile din portofoliul Final Distribution

Final Distribution, producatorul brand-ului Novatik, a lansa...



Scările de mansardă – tot mai mult lemn

Mansarde » Structuri | 15 septembrie 2015

Scari mansardaScara rămâne o lucrare de mare responsabilitate, din perspectiva rezistenței și a esteticii, fiind realizată tot mai frecvent de montatori specializați. În cazul mansardelor, indiferent de tipul structurii construcției, lemnul este întâlnit din ce în ce mai des ca o soluție pentru treaptă, contratreaptă, balustradă și mână curentă, ba chiar pentru structura integrală a scării, fapt ce conferă o notă de eleganță, căldură, falimiaritate și confort la călcare. Iată de ce am cerut opinia unor specialiști pentru a identifica preferințele beneficiarilor și arhitecților, deopotrivă cu motivele pentru care se iau decizii în legătură cu acest subiect.

 

În prezent, în ceea ce privește execuția scărilor interioare, se constată trei direcții principale, care nu sunt noi, dar reprezintă o bază pentru creativitate, inovație și noi tendințe în privința structurii și designului:

  1. Scări turnate din beton, finisate ulterior cu gresie, mochetă sau placate cu lemn.

Placarea cu lemn conferă o eleganță aparte, scara putând fi integrată mai ușor în ambientul architectural al casei. Produsele de azi pentru finisarea lemnului permit obținerea diverselor tonalități de culoare, atât pentru lemnul lăcuit, cât și pentru cel uleiat. Astfel, scara poate fi ”asortată” cu pardoseala, tâmplăria sau alte elemente de amenajare interioară a casei. Principalul atu al acestui tip de scară este stabilitatea și rezistența mare în timp.

  1. Scări executate integral din lemn

Este o variantă promovată și agreată de beneficiarii autohtoni sub potențialul real, din păcate, probabil și din cauza necunoașterii, existând prea puțini ofertanți care să furnizeze și calitate. Reținerea beneficiarilor față de această soluție constructivă există și din cauza temerii că scările din lemn nu ar oferi suficientă stabilitate și rezistență. Nimic mai fals! Tehnologiile moderne, metodele actuale de calcul și variantele constructive rezultate contrazic toate aceste prejudecăți. Marile avantaje al acestor scări sunt eliminarea costurilor cu cofratul și turnatul betoanelor, respectiv posibilitatea mare de personalizare, de adaptare constructivă la spațiul disponibil care uneori poate fi restrictiv, incomod. De asemenea, din perspectivă stilistică și cromatică, o scară din lemn sau o combinație metal - lemn poate fi integrată in ambientul casei mult mai ușor. Și podestul (odihna) poate fi realizat din lemn, ceea ce este iarăși un aspect de care ușurează considerabil execuția de ansamblu. Pentru casele de lemn, o scară realizată din același material este o decizie firească, aproape implicită. Montatorii au însă destul de des o provocare: ”meșterii” de pe șantier uită să calculeze șapele de nivelare care se toarnă ulterior pentru pardoselile celor două nivele între care se construiește scara, astfel încât prima treaptă are un pas mai mic, iar ultima treaptă un pas mai mare...

  1. Scări pe structură metalică

În cazul acesta, de cele mai multe ori metalul are rol doar în realizarea structurii, lemnului revenindu-i sarcina de a forma treptele și, deseori, parapetul și mâna curentă. Prin urmare, execuția componentelor din lemn este de maximă importanță, acest material fiind responsabil de latura estetică a lucrării. Scările pe structură metalică sunt dorite în prezent mai ales pentru simplitatea montajului, pentru ”silueta” elegantă pe care o capătă și posibilitatea de a nu fi necesare contratreptele.

 

Lemnul are câteva avantaje greu de replicat cu ajutorul altor materiale. Să nu uităm că, la punerea în operă a scării de lemn, majoritatea lucrărilor se execută în fabrică sau atelier, inclusiv anumite etape de finisaj, iar montajul la fața locului este destul de rapid, cu efecte benefice pentru logistica de șantier.

 

SCALEMNI – Satu Mare

Specialistul scărilor de lemn

  • Proiectare, execuție și montaj
  • Soluții personalizate
  • Calitate ireproșabilă

 

Parchet din lemn masiv și triplustratificat - servicii complete de distribuție, montaj și întreținere

 

Contact: Sorin Dumitrașcu: 0744.563.120

E-mail: officescalemni@yahoo.com

 

 

150 de ani alaturi de profesionistii in acoperisuri
BifeSim 2017