Stilul de design potrivit pentru un anumit șemineu este cel pe care îl preferă utilizatorul. Asta însă nu înseamnă că fiecare brand de șeminee nu are o direcție de estetică cu care este mult mai compatibil decât cu altele. Astfel, am pregătit o listă cu cele mai populare branduri de șeminee din portofoliul Kaminhorn și le-am asociat fiecăruia curentul de design pentru care se potrivește în mod indubitabil.
Kawmet – stilul rustic
Când spunem Kawmet spunem foc natural pe lemne, fontă, robustețe și design clasic, tipic caselor de la munte sau locuințelor călduroase, primitoare și fără o estetică prea sofisticată. Perfect pentru o casă de familie, un șemineu produs de Kawmet se integrează în mod impecabil într-un design rustic sau maximalist, unde elementele decorative au cel mai adesea scopuri practice, iar eficiența este mai importantă decât aspectul.
Avantajele unui șemineu Kawmet
n rezistență în timp și robustețe, fiind o investiție perfectă pentru cine își dorește un șemineu fiabil și nepretențios;
economic, fiind din gama de prețuri accesibile, dar păstrând raportul calitate-preț optim;
capacitate de încălzire mare datorită fontei care reține căldura și o degajă treptat, chiar și după ce focul s-a stins.
Hitze – stilul minimalist
Producătorul german Hitze este asociat cu detaliile impecabile și calitatea superioară a produselor. Liniile simple și fără detalii ale focarelor de șeminee le fac perfecte pentru locuințe moderne, simpliste și spațioase, în care sunt utilizate culori precum alb, gri și bej, iar focul din șemineu devine vedeta încăperii. Fiind dezvoltate cu o tehnologie de perdea de aer care permite autocurățarea sticlei din interior chiar în timpul arderii, șemineele Hitze sunt ideale pentru persoanele care caută perfecțiunea în cele mai mici detalii.
Avantajele unui șemineu Hitze
tehnologie inovatoare și cameră de ardere special concepută pentru a oferi o panoramică impresionantă asupra focului:
eficiență ridicată a utilizării combustibilului;
întreținere ușoară datorită tehnologiei de autocurățare;
mâner ventilat pentru a preveni inconfortul atingerii metalului fierbinte.
British Fires – contemporan
Un design actual, care urmărește îndeaproape tendințele și se concentrează pe funcționalitate și eficiență, în timp ce își păstrează eleganța și rafinamentul, merită un șemineu pe măsură. Paleta de culori pentru stilul contemporan este în general neutră, cu nuanțe de alb, gri și negru, fiind adesea accentuată cu o culoare puternică pentru a adăuga un punct focal în încăpere. În acest caz accentul poate cădea pe un focar impresionant, electric, al cărui foc poate fi personalizat, iar modelele de la British Fire corespund întocmai.
Avantajele unui șemineu British Fire
opțiune premium, de cea mai bună calitate, cu funcționalități moderne și tehnologie dezvoltată;
perfect pentru apartamente, fiind un focar electric și neavând nevoie decât de o priză;
ușor de personalizat datorită opțiunilor variate de elemente decorative interioare și de culori ale luminilor LED;
poate fi utilizat și pe timpul verii, funcția de încălzire putând fi dezactivată.
Infire – industrial
Pentru locuințele nonconformiste care îmbină excentrismul designului cu elemente inovatoare și simplitatea metalului, a cărămizii și a lemnului. Într-un astfel de cadru, un șemineu pe bioetanol, ecologic și cu o formă impresionantă, este tocmai acel detaliu care completează peisajul. Șemineele pe bioetanol Infire oferă o varietate copleșitoare de designuri, potrivite nu doar pentru stilul industrial, ci pentru orice locuință. Cu toate acestea, modelele extravagante sunt ideale pentru decorul caracterizat de figuri geometrice.
Avantajele bioșemineului Infire
nu necesită coș de fum sau evacuare și poate fi instalat absolut în orice spațiu, deoarece nu emană gaze toxice:
ecologic, deoarece utilizează combustibil produs din materie reciclate și nu poluează;
ușor de instalat și întreținut;
economic, datorită prețului mic al combustibilului lichid;
nu produce căldură, însă are o flacără naturală.
Camina&Schmid – bohemian
Pentru design-urile chic, cu un aer solar și colorat, plin de căldură, focare Camina&Schmid pot fi soluția ideală. Designul german simplu, dar foarte primitor și reconfortant completează încăperile decorate în mod artistic.
Avantajele șemineelor Camina&Schmid
fiind șeminee pe gaz sunt foarte ușor de instalat și nu necesită întreținere complexă;
temperatura acestora poate fi reglată cu utilizarea unei telecomenzi și este ușor de menținut constantă.
Pentru a descoperi mai multe avantaje ale șemineelor distribuite de Kaminhorn puteți vedea întreaga noastră gamă de distribuitori și produsele caracteristice ale acestora. Iar dacă vă este greu să decideți, experții noștri vă stau la dispoziție pentru a vă oferi consultanță de specialitate gratuită.
Kaminhorn vă oferă o selecție de focare de șeminee de cea mai bună calitate și consultanță gratuită. Livrăm rapid oriunde în țară. Verificați oferta noastră de focare de șeminee pe siteul https://kaminhorn.ro.