Kilometrul Zero al României nu este stabilit întâmplător în fața Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București. Aici se află mormântul domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, de aici se pare că a plecat pe ultimul drum Mihai Eminescu. Dată fiind importanța locului, biserica a beneficiat de ample lucrări de renovare și restaurare, printre care ne vom face datoria să evocăm și refacerea acoperișului cu tablă din titan-zinc.
Kilometrul Zero al României nu este stabilit întâmplător în fața Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București. Aici se află mormântul domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, de aici se pare că a plecat pe ultimul drum Mihai Eminescu. Dată fiind importanța locului, biserica a beneficiat de ample lucrări de renovare și restaurare, printre care ne vom face datoria să evocăm și refacerea acoperișului cu tablă din titan-zinc.
Kilometrul Zero al României nu este stabilit întâmplător în fața Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București. Aici se află mormântul domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, de aici se pare că a plecat pe ultimul drum Mihai Eminescu. Dată fiind importanța locului, biserica a beneficiat de ample lucrări de renovare și restaurare, printre care ne vom face datoria să evocăm și refacerea acoperișului cu tablă din titan-zinc.
Biserica Sfântul Gheorghe, pe acest amplasament, s-a înfățișat bucureștenilor de-a lungul timpului în mai multe ipostaze, cunoscând numeroase reconstruiri, refaceri, renovări. Forma în care o vedem azi este urmarea reconstruirii de către Constantin Brâncoveanu a unei biserici ce avusese drept model un lăcaș din insula Halki. După Brâncoveanu, s-au petrecut cutremurele din anii 1802 si 1804, respectiv marele incendiu din 1847, în urma cărora arhitectul Xavier Villacrosse Aine a refăcut-o în stil gotic, însă lucrările recente au adus-o la modelul original brâncovenesc.
Repere suplimentare
Nu se știe așadar foarte clar când a fost construită aici prima biserică. Lăcașul de cult fusese iniţial din lemn, având temelie din pietre de râu, iar în secolul al XVI-lea a apărut prima construcție zidită, având drept ctitor pe un anume Dobruş Banul. Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, ferecată în argint și împodobită cu diamante a fost dăruită de Mihai Viteazul şi Doamna Stanca, în 1599.
În timpul domniei lui Antonie Vodă (1669-1672) Biserica Sfântul Gheorghe era închinată la Sfântul Mormânt și a fost refăcută după modelul bisericii de pe dealul Stenimachos, din insula Halki, așa cum am mai menționat. În al șaptesprezecelea an de domnie al lui Brâncoveanu, așa cum consemnează cronicarul Radu Greceanu, „Măria Sa n-a putut suferi în mijlocul târgului, cu aşa mult norod, o astfel de biserică…”, iar credinciosul domn a hotărât să construiască cea mai de seamă biserică din Bucureşti.
Aceasta reprezintă rafinamentul şi frumuseţea stilului brâncovenesc, fiind, de altfel, ultima ctitorie a domnitorului martir și singura rămasă până astăzi în Capitală.
La realizarea edificiului au contribuit arhitectul Veseleil, marele aga Enache Văcărescu, împreună cu vestitul pictor bisericesc Pârvu Mutu, aflat atunci în deplinătate artistică şi întemeietor al unei şcoli de zugrăvie în Bucureşti.
Nu trebuie uitat că monumentul a fost aproape de a fi dărâmat de regimul comunist, dar a fost „iertat” datorită atenției acordate de către UNESCO.
Program de restaurare
Pentru ca biserica să fie readusă cât mai aproape de ipostaza iniţială, brâncovenească, au fost necesari mulţi ani (decenii) pentru realizarea sondajelor arheologice, pentru studiile care să conducă la planurile de reînnoire și lucrările efective. Și-au expus părerile mulţi specialişti, arhitecți şi restauratori de monumente istorice, printre care Arh. Dr. Henrieta Delavrancea- Gibory, fiica marelui scriitor Barbu Ștefănescu Delavrancea, Prof. Dr. Arh. Ştefan Balş, Prof. Dr. Vasile Drăguţ, Prof. Dr. Arh. Nicolae Stoian, Arh. Dr. Cristian Moisescu și alții. După lucrările de renovare din secolul trecut, în primăvara anului 2008 s-a redeschis şantierul de pictură (suprafața totală pictată în ultimii ani este de peste 1000 de metri pătrați!). În paralel, a fost înlocuit întreg acoperișul, au fost refăcute și restaurate mobilierul bisericii lucrat în stil brâncovenesc, candelabrele, epitaful, ușa originală cu o înălțime de 5 metri, dar și racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. Lucrările se desfășoară în continuare, cu intenția de a avansa cât mai mult până în 2014, când se vor împlini 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu.
Un acoperiș special
Lucrarea de refacere a acoperișului, pentru cele două turle și navă, s-a desfășurat între sfârșitul anului 2008 și începutul lui 2009, pe parcursul a circa 3 luni de zile. Starea inițială nu era prea bună: o învelitoare din tablă zincată deteriorată în timp, o șarpantă degradată, care necesitau înlocuirea printr-un proces de renovare amplă.
Toate aceste lucrări erau necesare și din perspectivă estetică, nu doar pentru protejarea edificiului și a valorilor aflate aici. Așa cum ne-au declarat reprezentanții firmei montatoare, nu a fost o lucrare simplă, întrucât în paralel era refăcută și pictura interioară, iar schele ridicate pe turle nu au fost chiar „floare la ureche”. Cu toate acestea, trebuie menționat că, în tot acest timp, activitatea liturgică a continuat, spre mulțumirea fețelor bisericești și a enoriașilor.
- S-a trecut așadar imediat la decopertarea învelitorii vechi, înlocuirea șarpantei și a unor căpriori, respectiv schimbarea totală a asterelii. Lemnul a fost tratat integral, ignifug și antiseptic, apoi s-a intervenit cu covor de ventilație și, în final, cu o învelitoare din titanzinc. S-a optat pentru tabla din titan-zinc pre-patinat de la Rheinzink, cu grosimea de 0,7 mm (grosimea standard a producătorului), de culoare gri-albăstruie. Fiind vorba despre un monument istoric, au existat cerințe cromatice foarte stricte. Se dorea un material nobil, dar a fost evitat cuprul pentru că există riscul pătării fațadei de la picăturile de apă stropite.
- Un alt aspect important, care va determina rezistența în timp și la intemperii a sistemului de învelitoare, este numărul clemelor de fixare, care trebuie îndesite în zona parazăpezilor montate pe falțuri și peste tot acolo unde poate interveni riscul smulgerii la vânt. Astfel, la o clădire de până la 8 metri și lățimea fâșiilor de tablă de 670 mm (600 mm interax), sunt necesare 4 cleme pe metru pătrat, la distanță de 420 mm. La clădiri între 8 și 20 m, numărul clemelor va crește la 5 piese/mp în zona de câmp și 6 în zone marginale sau de colț (distanțe de 330, respectiv 270, între cleme).
- Metoda de montaj a fost cea recomandabilă pentru acest tip de lucrare, prin falțuri de diferite tipuri: pe navă – fâșii de tablă cu distanța de 60 cm între falțuri (falț dublu pe verticală), iar pe turle – învelitoare din tablă/felii, cu falț simplu orizontal. Îmbinările pe coamă au fost realizate pe șipcă, în sistem german. Toate acestea nu puteau fi obținute fără echipamente și scule speciale, pe care montatorul să le aibă în dotare. De pildă, cu ajutorul mașinii de preprofilare (prefălțuire), fâșiile de tablă sunt pregătite din fabrică. Datorită acestuia, se poate obține acea distanță optimă de 3 mm între elementele falțului, distanță ce permite dilatarea transversală a foilor învelitorii în timpul anotimpului cald. Ulterior, falțurile fâșiilor preprofilate pot fi închise, în falțuri duble ori dreptunghiulare, conform recomandării producătorului, cu ajutorul cleștilor dedicați sau aparatului de fălțuit.
- Jgheaburile și burlanele acoperișului de deasupra navei au fost desigur înlocuite cu altele noi, și acestea marca Rheinzink, cu diametru de 90 – 100 mm. De asemenea, s-au montat elemenți parazăpadă, provenind de la același producător.
Tipul de îmbinare este ales în funcție de panta acoperișului: fălțuirile sunt recomandate în cazul pantelor mici (mai ales cele sub 7º), în zonele cu risc crescut, de pildă unde se poate acumula zăpada, cele în care se poate răci intradosul sau la margini