Târgu Jiu – neoromânescul la el acasă

Cunoscut în primul rând pentru Brâncuși și operele sale prezente aici, orașul Târgu Jiu merită cu prisosință câteva zile dedicate plimbării fără ghid, având un farmec aparte și un patrimoniu neoromâneasc remarcabil. Multe construcții monumentale de acest gen, unele dintre ele declarate monumente istorice, sunt renovate, altele sperăm că urmează. Moștenirea unei arhitecturi de inspirație tradițională este evidentă și merită reliefată, mai cu seamă că, prin ceea ce s-a păstrat și prin ceea ce se știe că a existat, Gorjul este probabil cea mai reprezentativă zonă pentru construcțiile de tip culă oltenească, ridicate de localnici în secolelele XVIII și chiar XIX. Iar stilul neoromânesc, cu toate influențele sale orientale și occidentale renascentiste, s-a inspirat definitoriu din arhitectura culelor oltenești și muntenești, după cum se știe.

Târgu Jiu și zona adiacentă au reprezentat de circa două mii de ani un nod comercial între Dunăre, Balcani și Ardeal, având de asemenea ca avantaj eco­nomic pro­xi­mitatea unor resurse naturale im­por­tante – cărbune, minereuri, petrol și gaze. Cărbunele, în special, a fost extras pentru industria ener­ge­tică, dar și pentru fabricarea de ceramică pentru construcții; în proxi­mi­tatea minelor de lignit, se construiau cără­midării care deser­veau întreaga regiune. Practica nu era spe­cifică doar perioadei industriale, în sudul muni­cipiului fiind des­co­perite de arheologi resturi de cără­­midă și țiglă datate încă din epo­ca romană.

Moștenirea lui Brâncuși în Ansamblul Eroilor

Cea mai valoroasă operă a lui Constantin Brâncuși se află pe melea­­gurile natale ale sculptorului, în Târgu Jiu.

Coloana Infinitului (sau Coloana fără sfârșit), alături de întreg ansamblul Eroilor, reunind Masa Tăcerii, aleea Scaunelor și Poarta Sărutului, au fost realizate la solicitarea Ligii Femeilor Gorjene, în memoria Eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Sunt multe sem­nificații ale ansamblului Eroilor, poate cea mai impresionantă vizând plecarea tinerilor pe front, înce­pută la o masă a despărțirii, a tăcerii apăsatoare, apoi pe o cale a amânării cât mai mult a despărțirii, mate­ria­lizată în sărutul de bun rămas. Și apoi trecerea spre infinit…

Masa Tăcerii a fost realizată de Brâncuși în două variante – una în 1937, alta în 1938, amândouă din piatră. Tot în 1938, au fost montate scaunele-clepsidră rotunde, pe care artistul le-a pus la egală distanță față de masă și între ele.

Poarta Sărutului pare a fi o trecere simbolică pe Calea Eroilor spre Coloana fără sfârșit, având Biserica Sf. Ap. Petru și Pavel la mijloc, simetric între cele două. Coloana este așezată pe un promontoriu, fiind durată din fontă și oțel, după modelele originale sculpatae în lemn de tei. Cu o înălțime de 29,33 m, este compusă din 15 module întregi și două incomplete, primul și ultimul.

Casa Barbu Gănescu din Piața Centrală   

În Piața Centrală din Târgu Jiu, dominată de clădiri neoromânești, întâlnim Casa Barbu Gănescu, construcție albă, cu arcade simetrice ca un pridvor monahal, având eleganța firească a unor vremuri mai liniștite. Aici a trăit Brâncuși în ultimii ani petrecuți în Romania și tot aici a creat Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului. Aceste sculpturi au fost realizate de Brâncuși în ultima ședere a sa în țară, între anii 1937 și 1938, perioadă în care a locuit și creat în casa Barbu Gănescu. Prezența lui Brâncuși se face simțită de cum intri în curte – în sine un muzeu. Există în aer liber, într-o ordine aleatorie și atât de firească, tot felul de obiecte care i-au aparţinut lui Brâncuşi, printre care diverse pietre cu forme mai puţin obişnuite, adunate de pe râurile Gorjului și care pentru el aveau o semnificație; mai aflăm aici și patru mese, realizate de sculptor din pietre de moară care au fost declarate monumente istorice, inclusiv o Masă a Tăcerii.

Este firesc, dacă ne gândim că în casa Gănescu şi-a amenajat Brâncuși atelierul unde se sfătuia cu inginerii care lucrau la realizarea sculpturilor şi unde studia planurile şi schiţele. Nu a fost însă singura interacțiune a marelui Brâncuşi cu acest imobil – sculptorul aflat la începutul carierei sale, a fost recomandat lui Auguste Rodin chiar de unul dintre membrii familiei Gănescu.

Casa este o construcție în stil neoromânesc care are la origine nucleul unei locuințe ridicate în 1790. Numele și-l trage de la slugerul Barbu Gănescu, pro­prie­tarul ei la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Construcție emblematică pentru epoca sa și pentru arhi­tectura românească, casa a suferit multiple transformări din 1790 până azi, dar din fericire și-a păstrat nealterată autenticitatea și volu­metria – și astăzi, după mai bine de 200 de ani, are aceeaşi formă pe care a avut-o la începutul ridicării ei. A fost amplasată într-o zonă privi­legiată a orașului în secolul al XVIII-lea, lângă alte două edificii istorice – casa lui Neagoe Starosti, un mare negustor, şi fabrica de porţelan deţinută de Frederic Drexler. Clădirea este masivă, cu o fundație adâncă și o temelie groasă din piatră de râu, ziduri de cărămidă și șarpantă de lemn. Veranda este specifică stilului neoromânesc, com­­plet deschisă și sprijinită de stâlpi masivi și semiarcade. Lateral există două balcoane de tip pridvor țărănesc, cu ornamente din lemn păstrate foarte bine și de o estetică deosebită. O notă specială de rafi­nament este indusă de tâmplăria din lemn masiv cu broderii unice și geniale în simplitatea lor – atât la ancadramentele ferestrelor, cât și la uși și la îmbrăcămintea arcadelor masive. Plafoanele încăperilor mari de la parter sunt îmbrăcate în lemn și finisate cu aceeași aten­ție. Acoperișul masiv este învelit cu țiglă ceramică, având o volumetrie specifică stilului neoromânesc și sageacuri din lemn sculptat păstrate impecabil, în ciuda destinului destul de zbuciumat al casei.

Colegiul național Tudor Vladimirescu

Înființat prin ordinul nr. 7680 din 23 iulie 1890, semnat de Titu Maiorescu, pe atunci ministru al Instrucțiunii Publice, Colegiul Na­țio­nal „Tudor Vladimirescu” este cea mai veche instituție de învă­ță­mânt din oraș, activă și astăzi. Construcția clădirii impunătoare, cu ziduri portante groase și etaje înalte, a început în 1891 după planurile arhitectului Th. Dobrescu, antreprenor fiind Constantin Bartteli. Ea s-a finalizat în 1894, când la inaugurarea sa a participat și ministrul de atunci al instruc­țiunii publice, Spiru Haret. Aici a func­ționat, pe lângă gimnaziu, școa­la de ceramică inițiată de directorul gimnaziului Iuliu Moisil și de arhitectul șef al județului, Aurel Diaconovici, dar și Muzeul Gor­jului, primul muzeu de acest tip din țară, constituit în 1894 din inițiativa unui grup de intelectuali de marcă ai Gorjului. Tot aici, începând cu anul școlar 1972-1973, a funcționat prima unitate de învățământ superior din județul Gorj, Institutul de Subingineri. În prezent, o aripă a clădirii găzduiește Universitatea „Constantin Brân­cuși”, care dispune și de alte clădiri în oraș (aici este Facultatea de Inginerie și editura).

Clădirea a fost construită în stil neoromânesc, dar cu o grijă deo­se­bită pentru decorațiunile fața­­delor, așa cum se obișnuia în pri­­ma sa etapă, deschisă de Mincu. Are o acoperiș din tablă, cu pod înalt specific și sageac din lemn orna­mentat și pictat. Ornamentele fața­dei sunt în stare perfectă, ca și vitrajele de mari dimensiuni, înca­drate la parter de arce trilobate.

Casa Moangă

Situată ultracentral, clădirea i-a aparținut în secolul al XVIII-lea lui Vasile Moangă, un boier renumit, prieten al lui Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu și Petrache Poe­naru. Este o construcție eclectică, cu influențe brân­co­venești, clasice (anca­dramentele ferestrelor), ba­ro­ce și chiar orientale, care s-au acu­­mulat probabil de-a lungul vre­mii. În ultimii ani a beneficiat de o restaurare care a salvat-o de de­gradare, după ce fusese în perioada comunistă sediul unei biblioteci.

Casa Grigore Iunian

Proprietarul casei omonime a fost un politician din Târgu Jiu, clădirea fiind construită în perioada inter­belică. Astăzi adăposteşte Biblio­teca „Tudor Arghezi” din centrul oraşului și excelează în deco­rațiunile din similipiatră: soclu, ancadramente, balustrade, coloane, cornişe.

Arhitect a fost lui Julius Doppel­reiter, care, provenit dintr-o familie mixtă româno-austriacă, își face studiile la Viena, dar devine un oltean convins. Își trăiește cea de-a doua parte a vieții la Târgu Jiu, unde proiectează zeci de construcții sau renovări în stil neoromânesc, stil pe care l-a cultivat cu stăruință. El a fost implicat și în renovarea Casei Gănescu, la 1925, pe atunci în proprietatea bancherului Titi Bălă­nescu. Doppelreiter i-a adus mo­­dificări astfel încât mo­der­nizarea să nu afecteze elementele valoroase de secol XVIII. Același arhitect s-a ocupat și de finalizarea Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe care a preluat-o „la roșu” în 1936.

Cula de pe digul Jiului 

Tot lui Doppelreiter i se dato­rează și proiectul unei cule oltenești ce pare „originală”, deși a fost construită în 1926.

În perioada interbelică, orga­nizația locală a Ligii Naționale a Femeilor Române, foarte activă la acel moment, și-a fixat ca scop constuirea unei cule oltenești care să devină sediu pentru un muzeu al Gorjului. Și chiar a reușit, primind un teren central de la autoritățile locale (teren pe care l-a înălțat, pentru a-l proteja de apele Jiului și a conferi clădirii o alură mai impozantă).

Ca reper arhitectural, a fost aleasă cula Crăsnaru de la Groșerea, res­pec­tându-se îndeaproape mate­rialele de construcție tradiționale.

Astfel, cula în care a funcționat un muzeu local are un acoperiș de șindrilă, și nu din ceramică sau metal, așa cum au majoritatea caselor neoro­mâ­nești contruite în acea epocă.

Inte­resant este faptul că pentru ridicarea construcției au fost folosite 60.000 de cărămizi fabricate lângă mina din Petrila. Muzeul a funcționat aici până în 1956, apoi, după ce a fost centru de radioficare (până în 1983), a devenit spațiu dedicat operei plastice și memoriei lui Constantin Brâncuși.

Prefectura Județului Gorj

Gândită inițial ca primărie, este o clădire valoroasă, declarată mo­nu­ment istoric, proiectul aparținând cunoscutului arhitect Petru An­to­nescu. La așezarea pietrei de te­melie, în 1898, a fost prezent Prințul Ferdinand, moștenitorul tronului, iar recepția provizorie a fost făcută în 1900 (lucrările au continuat pe anumite porțiuni până în 1904). Trebuie spus că nu s-a păstrat întreaga clădire, aripile fiind demolate pentru a face loc sediului comunist județean în 1968. Stilul neoromânesc a fost influențat și de implicarea arhitectului Dimitrie Maimarolu, care i-a dat în faza finală a decorării fațadelor o am­prentă maură.

Primăria Târgu Jiu

Este tot o construcție în stil neoromânesc, ridicată în 1932, după planurile arhitectului Tașcu Ciulei, destinația inițială fiind de cămin pentru ucenici, sub patronajul Corporației Meșteșugărești. Este o clădire monumentală, din perioada „maturității” stilului menționat, cu deschideri în arcadă bordate de ornamente, balcoane și un acoperiș ceramic înalt, cu lucarne.