În România, circa 60% din cantitatea anuală de precipitații se acumulează în lunile de vară, când se înregistrează, pe lângă temperaturi ridicate, și furtuni scurte, cu ploi intense care pot însemna zeci de litri de apă pe metru pătrat într-un interval redus de timp. Aceste cantități considerabile de apă, captate în bună măsură de acoperișuri (mai ales în zonele urbane aglomerate), solicită intens sistemele de canalizare, cu consecințele știute: bălți, inundații, refulări. Este o problemă pe care o putem rezolva eficient și pe termen lung, dacă tot mai multe clădiri ar avea un acoperiș verde Bauder.
Sistemul de acoperiș verde Bauder este recunoscut pentru numeroasele sale avantaje, evidente inclusiv în sezonul cald. Am putea începe cu faptul că funcționează ca o barieră termică, datorită atât termoizolației performante, cât și solului, respectiv plantelor care absorb o bună parte din energia soarelui. Dar vara sunt și cele mai intense ploi, iar tendința generală este de a evacua cât mai repede apa în exces. Bauder ne dă însă altă soluție: să valorificăm această apă, folosind-o la dezvoltarea unei vegetații care schimbă radical peisajul urban și la transformarea acoperișului într-un adevărat sistem de climatizare a clădirii. Construcțiile devin insule de căldură pe timpul verii, dar un acoperiș verde, datorită existenței plantelor care transpiră și evaporării apei din sol, scade considerabil temperatura ambientală.
În plus, acoperișul verde contribuie activ la controlul modului în care apa este absorbită, reținută și eliberată gradual în mediu, evitând suprasolicitarea instalațiilor de canalizare din orașe. Un metru pătrat de acoperiș verde Bauder poate reține până la 45 de litri de apă, adică echivalentul unei ploi torențiale. Acesta este unul dintre motivele pentru care sistemele verzi au devenit tot mai relevante în proiectarea clădirilor moderne, iar Bauder este unul dintre pionierii și principalii producători din domeniu.
Un acoperiș verde Bauder este compus dintr-un sistem termo-hidroizolant performant, la care se adaugă:
- Strat de separaţie şi egalizare, care împiedică colmatarea stratului de dren;
- Strat de protecţie pentru hidroizolație de deteriorările mecanice (inclusiv rădăcini);
- Strat de dren şi reţinere a apei – ajută la evacuarea excesului de apă și stocarea ei în cantitățile necesare plantelor;
- Strat de filtrare care împiedică colmatarea cu particule fine din stratul de vegetaţie;
- Substrat pentru vegetaţie (sol), care este specific pentru tipul de vegetație, intensivă sau extensivă;
- Vegetaţie – obținută din semințe, răsaduri sau lăstari;
- Accesorii diverse (cutii de control, rigole, guri de scurgere și elemente de delimitare pentru pietriș).

Să trecem în revistă toate avantajele generale ale unui sistem de acoperiș Bauder:
- Îmbunătățirea calității aerului
Plantele au o mare capacitate de a reține praful și pulberile în suspensie, și în același timp de a înmagazina dioxidul de carbon din atmosferă, cu degajare de oxigen. Astfel, în zona construcției și adiacent scade densitatea de microparticulele din aer, diminuând riscul ca oamenii să dezvolte afecțiuni pulmonare sau cardiace.
- Crearea unui mediu propice biodiversității
Aceste spații verzi devin în scurt timp un mediu de dezvoltare optim nu doar pentru specii de plante autohtone sau exotice, ci și pentru insecte. În consecință, se creează un mic ecosistem care poate include păsări și chiar animale mici, fără a afecta construcția.
- Reducerea efectului ”insulă de căldură urbană”
Este un fenomen care afectează tot mai mult marile orașe, manifestându-se printr-o temperatură mai ridicată cu cel puțin 4°C în zonele construite. Clădirile înmagazinează căldură în timpul zilelor toride, pe care o degajă apoi în tipul nopților. Astfel, se creează un microclimat specific, cu o pătură atmosferică densă și nebulozitate crescută. Acoperișurile verzi au capacitatea ca, prin fenomene de evaporare și umbrire cu plante, să aducă temperatura din zona superioară a clădirii la un nivel redus, cu efecte benefice asupra confortului termic din clădire.
- Izolarea termică și fonică a construcțiilor
Un sistem de acoperiș verde Bauder include și o termoizolație PIR performantă. Mai mult decât atât, plantele și solul (care are o porozitate ridicată, înmagazinând spații cu aer) reduc considerabil schimbul de căldură la nivelul planșeului – iarna reține căldura în clădire, vara o împiedică să intre. Densitatea materialelor folosite pentru substraturi este de regulă mai mică decât cea a solului obișnuit, ceea ce nu solicită foarte mult structura de rezistență a construcției. Studii recente au arătat că un acoperiș verde poate fi și un bun protector contra radiațiilor electromagnetice produse de stațiile de telecomunicații, subiectul unor îndelungi discuții și controverse.
- Un drenaj mai bun al apelor meteorice
Un sistem performant, cu o hidroizolație fără defecte, drenează corect apa din precipitații, iar solul și plantele rețin o cantitate considerabilă de umiditate, pe care o eliberează treptat în atmosferă. Riscul suprasaturării sistemelor de canalizare ale orașelor în tipul ploilor abundente este mult mai scăzut, protejând astfel infrastructura urbană și scăzând costurile de operare. În plus, apa este filtrată, fiind reținute metalele grele și azotații.
- Straturile hidroizolante și clădirea sunt mai protejate
Plantele și solul sunt mai rezistente decât orice material clasic utilizat pentru acoperișuri, stând în calea radiațiilor UV, a vântului, a incendiilor, a diferențelor de temperatură care provoacă degradarea materialelor convenționale la variații dimensionale; hidroizolația, cea mai importantă componentă, este și ea protejată.
- Imaginea generală a orașului are de câștigat
Amenajarea unei terase sau a unui acoperiș înclinat cu vegetație bine întreținută este un plus estetic pentru peisajul urban – și nu doar atât. Clădirea mult mai bine protejată, cu o mai bună anduranță în timp și un factor de inedit devine mai atractivă pe piața imobiliară. Nu în ultimul rând, un acoperiș verde reduce amprenta de carbon a clădirii, deci se apropie mai mult de exigențele standardelor nZEB, care se aplică de câțiva ani și la noi.
S.C. BAUDER SRL Cluj-Napoca
Strada Henri Barbusse 19, 400394 Cluj
Tel.: +40 264 206 638; Fax: +40 264 206 639
E-mail: info@bauder.ro
www.bauder.ro

