Evenimentele expoziționale care s-au desfășurat în prima jumătate a acestui an, și la care am participat noi înșine, ne-au ajutat să observăm îndeaproape evoluția pieței de profil – atât din perspectiva ofertei producătorilor și furnizorilor de soluții pentru acoperișuri, mansarde și fațade, cât și din perspectiva cererii, stând de vorbă cu beneficiarii care au nevoie de aceste soluții. Nu vă ascundem faptul că am fost interesați în special de termoizolații performante, economisirea energiei, energie regenerabilă (celule fotovoltaice integrate în acoperiș), acoperișuri verzi și alte soluții care să reducă amprenta de carbon a construcției. De fapt, acestea au și fost subiectele recurente ale evenimentelor la care am fost prezenți, în contextul în care investitorii în clădiri rezidențiale sau de altă natură sunt extrem de atenți la acele noutăți care să le faciliteze recepționarea construcției și, în același timp, să le reducă cheltuielile cu energia consumată.
În perioada 20 – 23 martie, am participat la ediția anuală a expoziției integrate #TotulPentruCasaTa2025, un eveniment dedicat universului home & deco care reunește tematicile târgurior tradiționale Construct Ambient Expo, Romtherm, Mobila Expo și Expo Flowers & Garden. Destinat atât specialiștilor din domeniu, cât și publicului larg, evenimentul desfășurat la Romexpo a rămas un punct de referință pentru tot ceea ce înseamnă soluții complete pentru casă, birou și grădină. Pe o suprafață de peste 7.000 de mp, la interior și exterior, au expus peste 160 de firme, dintre care 27% au fost din străinătate (Bulgaria, China, Croația, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Olanda, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria).
Orientarea spre networking s-a manifestat și la această ediție, în special datorită unui program divers de conferințe și workshop-uri. Pe scena dedicată profesioniștilor, s-au desfășurat conferințe și dezbateri menite să inspire și să informeze specialiștii din domeniu, facilitând schimbul de idei și bune practici. De asemenea, prin intermediul aplicației Romexpo, participanții au posibilitatea de a intra în legătură pentru a stabili parteneriate și de a descoperi noi oportunități de afaceri.
Pe 22 – 24 mai 2025, a avut loc la Arena Laminor din București a doua ediție a manifestării Energy Expo, care are o tematică mai largă, a tehnologiilor energetice de ultimă generație. A fost interesant și pentru noi, aici fiind prezenți producători din zona panourilor solare, a diverselor soluții pentru climatizare, a sculelor și uneltelor pentru construcții, cu autonomie și consum redus de energie.
Tot la Romexpo a avut loc în perioada 13-15 iunie și ediția 2025 a târgului nZEB Expo București, dedicat construcțiilor eficiente energetic. Agenda de conferințe și workshop-uri a fost extrem de bogată, iar în spațiul expozițional am putut vedea numeroase soluții pentru izolarea performantă a clădirilor (observăm o dezvoltare spectaculoasă a termoizolațiilor din materiale reciclate sau sustenabile), case de lemn, panouri solare, acoperișuri verzi, acoperișuri concepute să integreze celule fotovoltaice în planul învelitorii.
Bauder a promovat la nZEB Expo cele mai bune soluții de termo-hidroizolare pentru acoperiș terasă, acoperiș înclinat și acoperiș verde, demonstrând că etanșeitatea și eficiența energetică încep odată cu alegerea unor materiale perfomante. La împlinirea celor 20 de ani de prezență pe piața românească, Bauder a adus în fața vizitatorilor materialele care i-au adus notorietatea pe plan mondial: termoizolația BauderPIR, recunoscută pentru conductivitatea termică extrem de redusă, membranele bituminoase sau din PVC/TPO, pentru o mare diversitate de aplicații, membranele lichide și celelalte elemente de sistem, inclusiv pentru acoperiș verde, domeniu în care Bauder este lider de piață.
Genida AB a fost prezentă la nZEB Expo cu termoizolații din spumă poliuretanică sau plăci PIR și hidroizolații pe bază de poliuree, puse în operă atât de echipele proprii, cât și de aplicatori care pot accesa materialele de pe platforma online magazin-unic.ro, inclusiv unelte sau echipamente pentru executarea lucrărilor. Parteneriatul cu Krypton Chemical (Spania) pe zona de membrane lichide pentru hidroizolare, reprezintă o oportunitate reală de dezvoltare a companiei românești pe plan autohton.
Isoterm și-a extins zona de interes: pe lângă termoizolațiile cu spumă poliuretanică cu celulă închisă sau deschisă, domeniu în care a devenit un nume relevant în România, vine pe piață cu materiale termoizolante sustenabile precum celuloza, lâna de lemn și lâna de oaie, ignifugate și apte să rezolve problema risipei de energie prin metode complet ecologice.
Metigla, cunoscut producător de învelitori metalice, este bine reprezentată pe zona nZEB (clădiri cu consum de energie aproape zero) de acoperișul metalic cu module fotovoltaice integrate, rezistente la intemperii și cu o estetică ireproșabilă, astfel încât poate fi folosit atât la construcții noi, cât și la renovări sau clădiri de patrimoniu. De asemenea, din portofoliul de produse Metigla fac parte și panourile sandwich cu miez de vată bazaltică sau polistiren de înaltă densitate, pentru acoperișurile și pereții clădirilor industriale, comerciale și rezidențiale.
Novatik a fost prezentă la expoziții cu gamele sale extrem de rezistente de țiglă metalică modulară, Metal și Natura, aceasta din urmă cu acoperire de rocă vulcanică, testată cu succes inclusiv pe piețele din America și Marea Britanie. De asemenea, am remarcat noile panourile fotovoltaice integrate SolarSlate, perfect compatibile cu învelitoarea metalică.
Austrotherm a promovat, printre altele, și variantele de termoizolație pentru acoperiș – între căpriori, peste astereală, pentru terase circulabile, inversate sau cu trafic auto, demonstrând că polistirenul are în continuare un potențial considerabil, pe care proiectanții și constructorii trebuie să îl ia în calcul.


