De numele fraților Ștefan și Eugen Vaida – un restaurator și un arhitect, se leagă numeroase proiecte dedicate salvării patrimoniului construit din România, prin Ambulanța pentru Monumente, care a început să activeze în 2016. Totul a început în satul unde s-au născut cei doi: Alțâna, Județul Sibiu. Aici a fost înființată în 2012 Asociația Monumentum, care a dezvoltat filiale în întreaga țară și a demarat proiecte de punere în siguranță a unor obiective de patrimoniu aflate în stare avansată de degradare. Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost unul dintre susținătorii constanți ai asociației. În acest context, a luat naștere la Alțâna și Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului, un muzeu privat unde poate fi văzută printre altele o interesantă colecție de țigle, recuperate din demolări sau primite de la posesori care le-au înțeles valoarea. În aceste proiecte, învelitorilor ceramice li se acordă o atenție specială, fiind specifice Ardealului și etniilor care au locuit aici de-a lungul timpului. Asociația Monumentum a început în 2013 construirea unei țiglării la Apoș, care a început să producă în 2015, reînviind tradiții multiseculare.
Uneori, vechii țiglari din Ardeal își marcau țiglele cu propriul ”logo”, pe care îl imprimau în lutul crud, înainte de ardere, folosind o ștanță din lemn, metal sau alt material. Era un sistem incipient de garantare a calității, pentru cei care țineau să aibă o identitate distinctă față de concurență, cât și o formă de mândrie. Era, de asemenea, o măsură preventivă de a nu fi trași la răspundere decât pentru calitatea țiglelor marcate de ei, în cazul în care la o lucrare se foloseau și țigle de la alți producători. Aceste ștanțe puteau conține nume, inițiale, anul producerii, diverse motive sau simboluri cu semnificație personală sau universală. Datarea era un element important, oarecum recurent, constituind dovada rezistenței ceramicii respective timp de decenii și chiar secole, spre faima breslei țiglarilor, ori de afirmare a identității și coeziunii comunităților. Țiglele aflate în colecția muzeului din Alțâna datează majoritatea din anii 1850 – 1950, dar există și piese din 1778, 1797, precum și cea mai veche țiglă din Ardeal, realizată în 1663. Marcarea nu a fost o practică începută în Ardeal; inclusiv în Imperiul Roman, țiglele de acoperiș erau ștampilate uneori cu numele legiunii care le fabricase, așa cum au fost descoperite în multe locuri, din Israel până în Marea Britanie. Și în prezent țiglele sunt marcate deseori cu numele sau logo-ul producătorului, cu date de identificare a lotului etc.
Colecția numită ”Arhiva țiglelor” arată însă că au existat și alte forme de personalizare: cei care făceau țigle le decorau sau își scriau pe unele dintre ele (pe ultima din ziua aceea, pe ultima din lot ori pe una aleasă la întâmplare) gânduri, reflexii, cugetări despre viață, natură, credință. Erau marcate, de asemenea, ultimele țigle prin propoziții de genul ”Gata cu munca!”.
Majoritatea țiglelor au forma solzilor de pește (biberschwanz, cum se spune în spațiul german), dar mai există de asemenea variante ascuțițe (mai ales în zona Brașovului) și tip coadă de rândunică – întâlnite în special la clădirile fortificate; dacă luăm în calcul detaliile, există 14 tipuri diferite de forme ale țiglelor istorice transilvănene, aflate în colecția asociației.
Să vedem câteva țigle din colecție, alături de descrierile făcute de Ștefan Vaida, restaurator și unul dintre fondatorii Asociației Monumentum.
- Datată 1778. Țigla ascuțită o găsim în Țara Bârsei, secuime și în zona Rupea. Se pare că reprezintă cel mai vechi model, fiind descoperită încă de la începutul apariției țiglei medievale. Este forma care necesită cel mai puțin consum de lut. Punctul ei slab este vârful ascuțit care nu acoperă întodeauna rostul celor două țigle de sub el. Din acest motiv, a fost înlocuită în cele mai multe zone cu varianta ”solzi”. Totuși, o găsim masiv în Elveția și spațiul german. Dacă treceți prin Codlea, nu uitați să observați frumusețea acoperișurilor cu țiglă ascuțită făcută manual care capitulează încet în fața celor industriale.
- De când am găsit această țiglă, mi s-a părut că nu poate fi scrisul unui simplu muncitor de la țiglărie, ci a unui om cu școală. Fiind găsită la Nocrich, am căutat originea numelui, iar în registrul olarilor din Valea Hârtibaciului întocmit de Andree Erhard am găsit în dreptul numelui Andrae mențiunea ” olar și țiglar”. Pesemne acest personaj făcea iarna oale și vara țigle. Surpriza a venit după câțiva ani, când am găsit aceeași semnătură pe dosul altarului bisericii evanghelice din Nocrich. Era scris cu creion. Probabil că personajul făcuse ceva donație consistentă pentru biserică, încât i-a fost permis să își scrie numele pe altar. De obicei, pe spatele mobilierului se semnează cu creionul tâmplarul, dar nu prea avea cum să fie și olar și țiglar și tâmplar. De curând, am făcut un exercițiu intens de a descifra și acel mic cuvânt de sub nume și, surpriză, scria Richter (judecător). Se pare că scaunul Nocrich chiar avea un judecător regal pe nume Andrae. Să fi fost și olar și țiglar și tâmplar și jude regal? Cercetarea continuă…
- Pălăria călărețului seamănă izbitor cu bicornul lui Napoleon. Apare și mantia fluturând în vânt, așa cum e redat în picturile vremii. Data, 1821, coincide cu anul morții lui Napoleon. Oare acest eveniment să fi avut un răsunet atât de mare în Transilvania încât cineva să fi confecționat o stampilă negativ atât de elaborată, cu care a fost ștanțată această țiglă?
- Crucea avea menirea să ferească de rău casa și locuitorii ei. În afară de mesajul religios, e și un simbol general de protecție împotriva focului, furtunii, blestemelor, bolilor și a spiritelor malefice. Stilistic, avem de-a face cu o cruce bizantină sau ortodoxă, semn că meșterul sau comanditarul erau români. Reprezintă chiar o particularitate decorativă a caselor românești în zona săsească, fiind prezentă pe fronton sau între geamurile de la stradă.
- Am primit această țiglă din Hosman, dar se pare că provine din Avrig. Mi-au sărit în ochi ferestrele ”austriece” și lucarnele tipice. Am numărat și hornurile. Și ce credeți că e? O aripă a palatului Brukenthal de la Avrig, desenată de meșterul Balint Istvan pe 8 noiembrie 1912.
- Un buchet de flori crescut dintr-o cupă poate reprezenta Pomul Vieții. În cazul acesta, e ceva deosebit. Dacă numărăm florile de același fel, vor fi 6 în stânga și 6 în dreapta. Le desparte la mijloc o floare mai specială. Această imagine ne duce cu gândul la Iisus stând la masă cu cei 12 apostoli în vestita “Cină cea de Taină”. În sprijinul acestei interpretări vin și frunzele în formă de păstăi care în simbolistica creștină reprezintă sămânța sau seminția. Vrejurile de fasole însoțesc scena Pomului Vieții și în celebra frescă de la Voroneț a Arborelui lui Iesei.
- ”Andreas Setz Geboren den 1 November 1901” – Andreas Setz născut pe 1 noiembrie 1901. Această țiglă găsită în satul Marpod a fost inscripționată de țiglarul Andreas Setz (poate din Hosman, unde numele e foarte cunoscut). Apăruse și berea, așa că era o mândrie să imprimi și pe țiglă niște capace de bere…
- Aceste două țigle gemene găsite la Daia (Mureș) poartă inscripționat anul 1867, inițialele M.R și numărul de casă 171. Desenul floral conține laleaua, rozeta solară cu 4 petale, precum și două inimi. Probabil au fost executate ca simbol al cuplului care a construit casa.
- În traducere din maghiară: ”Toth János, Regimentul 36 obuziere, Bateria III. Am fost la fabrica de țiglă din Alțâna de copil. Am suferit, dar încă mai este mult. Doar Dumnezeu știe câte am scris de când am plecat de la fabrica de țiglă. Am fost la meșterul țiglar Hegedűs Lajos. Am scris pe 28.VII.1924, Sibiu.
- Soarele era aducător de noroc. ”Sonnenziegel”sunt cele mai frecvente simboluri pe acoperișuri, iar desenul e realizat cu acea spatulă de lemn cu care se sclivisește suprafața argilei. Cu cantul spatulei, meșterul țiglar executa radial razele soarelui, dar niciodată soarele întreg. Găsim un sfert de soare la colțuri sau jumătate de soare la margini. Prin alăturarea a două țigle se forma soarele întreg.
