După cum veți observa, ediția de față este dedicată în bună măsură
Campionatului Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri, desfășurat
la sfârșitul anului trecut la București – lucru firesc, întrucât revista
aceasta, împreună cu platforma media din care face parte și alături de
colaboratorii ei, au reprezentat canalele principale de popularizare a
evenimentului organizat de IFD și ANMAR, reflectându-i în detaliu
desfășurarea și ecourile în piața românească de profil. Ne bucurăm de
faptul că producătorii și furnizorii autohtoni au fost alături de noi,
în organizarea unei manifestări foarte complexe, așa cum probabil nu a
mai existat în România, la care a participat un număr record de echipe
(30 de echipe din 16 țări!).După cum veți observa, ediția de față este dedicată în bună măsură
Campionatului Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri, desfășurat
la sfârșitul anului trecut la București – lucru firesc, întrucât revista
aceasta, împreună cu platforma media din care face parte și alături de
colaboratorii ei, au reprezentat canalele principale de popularizare a
evenimentului organizat de IFD și ANMAR, reflectându-i în detaliu
desfășurarea și ecourile în piața românească de profil. Ne bucurăm de
faptul că producătorii și furnizorii autohtoni au fost alături de noi,
în organizarea unei manifestări foarte complexe, așa cum probabil nu a
mai existat în România, la care a participat un număr record de echipe
(30 de echipe din 16 țări!).Silviu Dumirescu, Președinte ANMAR
După cum veți observa, ediția de față este dedicată în bună măsură Campionatului Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri, desfășurat la sfârșitul anului trecut la București – lucru firesc, întrucât revista aceasta, împreună cu platforma media din care face parte și alături de colaboratorii ei, au reprezentat canalele principale de popularizare a evenimentului organizat de IFD și ANMAR, reflectându-i în detaliu desfășurarea și ecourile în piața românească de profil. Ne bucurăm de faptul că producătorii și furnizorii autohtoni au fost alături de noi, în organizarea unei manifestări foarte complexe, așa cum probabil nu a mai existat în România, la care a participat un număr record de echipe (30 de echipe din 16 țări!). Mai mult, în paralel s-au desfășurat și alte evenimente conexe, dintre care aș atrage atenția asupra celei de a 62-a ediții a Congresului IFD, la care au participat mai bine de 250 de delegați din 25 de țări. Miza congresului de la București a fost una cu totul specială, pentru că aici s-a dat semnalul unei noi abordări; secretarul general al federației roofer-ilor, domnul Detlef Stauch, a a arătat că IFD a devenit și continuă să devină mai internațională, mai modernă, mai rapidă în reacții la transformările pieței, motiv pentru care s-a înființat un nou grup de lucru dedicat identificării și implementării de noi reguli, de schimbări în structura și drumul pe care îl parcurge organizația. În ultimul an, s-au înscris noi membri: China, Turcia și Finlanda. Comisiile au dezbătut teme legate de actualitate și modificări ale recomandărilor către producătorii și montatorii de sisteme, inclusiv pentru energii regenerabile, norme de siguranță, compatibilitatea dintre produs și contextul în care este pus în operă. S-a vorbit despre o mai mare transparență, pentru optimizarea rezultatelor montajului.
Ideea pe care vreau să o transmit este că branșa roofer-ilor din România, cu tot ceea ce presupune ca domenii conexe sau zone de întâlnire cu alte discipline, trebuie să fie parte în acest proces de schimbare. Am văzut la București forța unei federații care este mai mult decât suma asociațiilor naționale; iar aceste asociații naționale sunt ele însele organizații puternice, unele cu tradiții de sute de ani, care ne pot servi ca exemplu pentru ceea ce înseamnă breaslă, solidaritate, interes comun, deschidere la nou, stabilirea unui set de norme ce garantează profesionalismul. Lucrurile nu mai sunt simple, iar riscul de a nu ne integra în acest sistem sunt numeroase: nu vom participa la luarea deciziilor care ne privesc și pe noi, nu vom înțelege motivațiile acestor decizii, vom rămâne defazați față de ceea ce numim ”lumea bună” a construcțiilor. Profesioniști avem, materiale de calitate de asemenea, solidaritate de breaslă… lucrăm continuu la ea. Poate că într-o zi vom avea și școli de meserii specializate, poate vom avea și reglementări mai stricte, pe care să le respecte orice montator. Până atunci însă, vă invit să facem împreună ceva concret și perfect realizabil: un campionat național de montaj. Mulți producători și montatori s-au arătat încântați de idee. Dumneavoastră ce părere aveți?
