Sintra, un oraș aflat la câteva zeci de kilometri de Lisabona, într-un cadru natural spectaculos, cu munți și vegetație abundentă, este un simbol al arhitecturii regale portugheze, cu reședințe care s-au ridicat aici în diferite stiluri, reprezentative pentru această țară, dar și pentru întreaga lume.
Sintra, un oraș aflat la câteva zeci de kilometri de Lisabona, într-un cadru natural spectaculos, cu munți și vegetație abundentă, este un simbol al arhitecturii regale portugheze, cu reședințe care s-au ridicat aici în diferite stiluri, reprezentative pentru această țară, dar și pentru întreaga lume.
Sintra, un oraș aflat la câteva zeci de kilometri de Lisabona, într-un cadru natural spectaculos, cu munți și vegetație abundentă, este un simbol al arhitecturii regale portugheze, cu reședințe care s-au ridicat aici în diferite stiluri, reprezentative pentru această țară, dar și pentru întreaga lume. Este, de asemenea, locul în care a fost recunoscută nașterea romantismului în arhitectură. Înconjurat de un parc cu plante exotice, aici se află Palácio Nacional da Pena, ansamblu arhitectural considerat una dintre minunile Portugaliei. Lordul Byron, celebrul poet romantic, spunea că Sintra este ”cel mai încântător loc din lume”, denumind-o ”Eden glorios”; ne întrebăm ce ar fi spus despre palatul Pena, care încă nu fusese construit când Byron a făcut o vizită la Sintra, în 1809 fiind aici ”doar” o mănăstire în stil manuelin.
Pe unul dintre cele mai înalte vârfuri stâncoase din Sintra, la marginea unui parc, se află Palatul Pena, la care se ajunge urcând pe o rampă construită special în secolul al XIX-lea. Silueta lui care aduce a castel medieval domină regiunea, cupolele fiind vizibile inclusiv din Lisabona, iar apropiindu-te iei contact cu o combinație de stiluri care sugerează nu doar viziunea romantică a arhitectului, ci și mândria unui popor care a cucerit și a asimilat numeroase culturi; o spectaculoasă sculptură a lui Triton, fiul lui Poseidon – zeul mării, parcă ne vorbește despre cum se poate naște o lume din mare, despre victoriile celor care au mizat pe navigație. Există în zonă un singur loc mai înalt decât castelul, vârful Cruz Alta, unde a fost amplasată statuia Regelui Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha (bunicul Regelui Ferdinand al României), cel care a decis înființarea acestui minunat complex arhitectonic inclus în Patrimoniului Mondial UNESCO din 1995 și din 2013 în rețeaua exclusivistă a reședințelor regale europene. Palatul a fost folosit o perioadă de familie, în 1889 a fost achiziționat de statul portughez și, din 1910, transformat în muzeu ca monument național.
Mănăstirea transformată în reședință regală
Palatul este compus din două aripi, construite în epoci diferite: o mănăstire a sfântului Ieronim, ridicată în primul deceniu al secolului al XVI-lea de Regele Emanuel I, și castelul în stil romantic ridicat de Regele Ferdinand al II-lea în secolul al XIX-lea. Întreg ansamblul este înconjurat de fortificații și structuri arhitecturale abordate într-o notă fantastică, istoristă (metereze, turnuri, un pod mobil, majoritatea fără o utilitate practică directă, ci doar cu valoare simbolică), care să glorifice un trecut glorios și în același timp să aducă laolată stiluri diferite, unele exotice, de fapt o altă viziune asupra a ceea ce a reprezentat marelele imperiu colonial portughez.
Povestea modernă a palatului începe în 1838, când regele Ferdinand al II-lea a cumpărat fosta mănăstire ieronimită a Fecioarei de Pena, amplasată în partea de nord, cu capelă, sacristie, clopotniță și dependințe, care fusese părăsită de câțiva ani în urma desființării prin lege a ordinelor religioase. Regele a decis transformarea mănăstirii în reședință, Sintra având deja un palat regal încă de la 1400. După câteva reparații, necesare din cauza degradării avansate a lăcașului, cauzate în special din cauza marelui cutremur din 1755, au urmat intervenții interioare importante (pot fi văzute în acest sens tavanele boltite din camerele călugărilor). În 1843 noul proprietar a decis extinderea clădirii prin adăugarea unei noi aripi (Palatul Nou), cu incinte mai mari, o nouă bucătărie, un turn și restul construcțiilor și amenajărilor care pot fi admirate azi. Specifice clădirii sunt nuanțele de ocru (pentru zona de secol XIX) și roz-vișiniu (pentru vechea mănăstire), culori originale refăcute după lucrările de reparații din 1994, deoarece fusese vopsit la un moment dat complet în gri. Regele Ferdinand a mai comandat un parc în stilul grădinilor romantice din acea vreme, cu poteci, pavilioane și bănci de piatră, precum și copaci și plante exotice, care au putut prospera aici, în clima blândă, marină a Sintrei.
Cu totul surprinzător este faptul că extinderea în stil romantic a mănăstirii a fost atribuită unui arhitect amator – baronul Wilhelm Ludwig von Eschwege, care era militar de carieră și inginer… minier. Totuși, Eschwege era un călător pasionat și admirator al castelelor de pe Valea Rinului, ceea ce se poate observa în arhitectura edificiului de la Sintra. Au fost identificate similitudini cu castelele Stolzenfels și Rheinstein de pe Rin, dar și cu Babelsberg din Potsdam. Renovările și construcția au durat între 1842 și 1857, dar interioarele au fost finalizate în deceniul următor. Decorațiunile și elementele simbolice ale palatului au fost realizate sub coordonarea directă a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria a II-a, care au insistat asupra arcadelor gotice, asupra elementelor de sorginte islamică și au proiectat ferestrele decorate inspirându-se de la Mănăstirea Ordinului lui Hristos din Tomar.
Palatul Pena include în mod eclectic o abundență de stiluri, autohtone sau exotice, în concordanță cu gusturile epocii romantismului. Putem observa elemente neogotice, neomanueline (stil specific autohton – vedem și o replică din 1842 a faimosului turn din Belem, cu ceas), islamice, renascentiste, chiar din India – unde Portugalia deținuse de asemenea la un moment dat colonii. Bastioanele cilindrice sunt bordate cu creneluri sau acoperite cu cupole metalice, din zinc – varianta anterioară, de până la recenta restaurare, era din cupru. Vedem de asemenea foarte multe terase peste spații locuite, protejate cu pavaje din piatră sau ceramică, galerii și o minunată curte interioară de ispirație maură.
Rigurozitatea restaurărilor
Restaurările și lucrările de întreținere sunt permanente, dar ne vom opri puțin asupra celor recente, pentru a vedea cum sunt plănuite acestea și care sunt materialele folosite. La începutul acestui an au fost încheiate o serie de asemenea lucrări, în cadrul cărora cele 8 luni de execuție efectivă au avut la bază doi ani de proiectare și planificare. Miza a fost refacerea exterioarelor, a fațadelor din piatră, a celor tencuite și vopsite, precum și a unor suprafețe importante acoperite cu ”azulejos”, celebrele placări ceramice smălțuite și decorate specifice spațiului lusitan. Pentru aceasta, orice proiect este supus unei comisii multidisciplinare de experți care a fost constituită special pentru Sintra, monitorizată de Direcția Generală a Patrimoniului Cultural din Portugalia. Orice material este analizat într-un laborator propriu, unde se stabilește compoziția și rezistența lui, pentru ca ulterior renovarea să se facă folosind materiale similare, puse în operă prin metode originale. Suprafețele restaurate însumează circa 10.000 mp, iar lucrările au constat în consolidarea tencuielilor, îndepărtarea zonelor erodate, pregătirea suprafețelor și aplicarea de noi straturi de finisaj. Topografia terenului, cu pante abrupte și stânci, face sarcina aceasta destul de dificilă, în special la instalarea schelelor, iar vânturile puternice reprezintă de asemenea o provocare. În consecință, o parte din lucrări au fost realizate cu alpiniști care au și pregătire de specialitate în construcții, pentru a fi respectată calitatea lucrărilor. Chiar dacă în prezent se poate opta pentru materiale moderne cu proprietăți superioare, restauratorii au decis să mențină materialele tradiționale pentru finisaje, pe bază de var. Mai întâi însă, au fost eliminate contaminările biologice, cu o atenție deosebită acolo unde rădăcinile vegetației au pătruns adânc în interstițiile dintre blocurile de piatră, aducând daune grave stabilității zidurilor. De asemenea, o serie de terase cu o suprafață de circa 650 mp au fost refăcute prin hidroizolare și înlocuirea plăcilor de pavaj deteriorate cu produse similare. De aceste lucrări a beneficiat și Terasa Reginei, una dintre cele mai vizitate spații ale complexului. Peste tot unde a fost posibil au fost aplicate straturi impermeabile pentru a prelungi durata de viață a finisajelor vechi sau noi. Totuși, restaurarea plăcilor de azulejos (circa 450 mp) a reprezentat cea mai provocatoare lucrare, din cauza stării mortarului folosit pentru lipire și a rosturilor deteriorate. Plăcile au fost îndepărtate, catalogate și etichetate, pentru ca la refacere poziționarea lor să fie identică, iar acolo unde nu au putut fi recuperate, s-au folosit replici comandate special. Rezultatele restaurărilor trebuie să fie totdeauna excepționale, deoarece Palatul Pena este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Portugalia, iar momentele în care se fac acestea trebuie bine gândite și urgentate, ceea ce în Portugalia chiar se întâmplă.