Minoritatea maghiară a avut un rol important din punct de vedere cultural pentru anumite zone din Transilvania, acest lucru putând fi remarcat, de exemplu, în influențele arhitecturale din orașe precum Sfântu Gheorghe, Covasna ori Târgu Secuiesc, dar și în orașe mai mari ca Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Oradea sau Arad. Și pentru a exemplifica aceasta, în cele ce urmează vom face o scurtă incursiune în istoria arhitecturii transilvănene și vă vom prezenta câteva monumente semnificative.
Minoritatea maghiară a avut un rol important din punct de vedere cultural pentru anumite zone din Transilvania, acest lucru putând fi remarcat, de exemplu, în influențele arhitecturale din orașe precum Sfântu Gheorghe, Covasna ori Târgu Secuiesc, dar și în orașe mai mari ca Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Oradea sau Arad. Și pentru a exemplifica aceasta, în cele ce urmează vom face o scurtă incursiune în istoria arhitecturii transilvănene și vă vom prezenta câteva monumente semnificative.
Minoritatea
maghiară a avut un rol important din punct de vedere cultural pentru anumite
zone din Transilvania, acest lucru putând fi remarcat, de exemplu, în influențele
arhitecturale din orașe precum Sfântu Gheorghe, Covasna ori Târgu Secuiesc, dar
și în orașe mai mari ca Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Oradea sau Arad. Și pentru a
exemplifica aceasta, în cele ce urmează vom face o scurtă incursiune în istoria
arhitecturii transilvănene și vă vom prezenta câteva monumente semnificative.
Spre deosebire de impactul evident pe care l-a
avut influența franceză asupra arhitecturii din zonele Vechiului Regat, în interiorul
Carpaților, și în special în Transilvania și Banat (parte a Imperiului
Habsburgic până în 1918), arhitectura s-a manifestat rezonând cu stilul
vienez (Secession) și maghiar (budapestan). În unele orașe
mari ca Oradea, Arad, Timișoara sau Cluj-Napoca, clasa mijlocie care beneficia
de o forță economică în creștere s-a orientat către cele mai noi curente arhitecturale
din Europa Centrală, pentru ridicarea unor clădiri.
Așa se face că arhitecți care au adoptat pentru
opera lor stilul „Sezession” în centrele imperiului Austro – Ungar, au construit
pentru familiile întreprinzătorilor locali numeroase și ambițioase imobile.
Trebuie să spunem că acestea marchează indubitabil și în prezent contextul
urban din centrul acestor orașe. În același timp, în centrul platoului transilvan,
în zone precum Târgu Mureș, Târgu Secuiesc sau Sfântu Gheorghe s-au ridicat
edificii monumentale pentru administrație, asociind numeroase tehnici artistice
în ornamentica exterioară și decorul interior, dar și reședințe private într-o
arhitectură sobră, cu referințe explicite la arta constructivă tradițională a
regiunii. Dacă în arhitectura ”cultă”, de influență central-europeană,
acoperișurile sunt realizate din țiglă ceramică și metal, conform unei tradiții
meșteșugărești seculare, arhitectura rustică se bazează preponderent pe lemn,
după o practică mult mai veche; șindrila este folosită intens, confirmând
importanța lemnului în spațiul transilvănean, indiferent de etniile care l-au
pus în valoare.
Cele două
direcții arhitecturale din perioada modernă
Dacă mergem pe firul istoriei și aruncăm o
privire asupra perioadei moderne europene, în această parte a țării, între anii
1901 și 1920 au fost urmate două direcții distincte în ceea ce privește
arhitectura. O direcție, cea timpurie și mai răspândită, se leagă de influența
notabilă a stilului budapestan ilustrat de Lechner Ödön. Mai mulți dintre elevii și colaboratorii lui Ödön au
proiectat și executat edificii cu funcțiuni și de mărimi diferite, de la locuințe
urbane rezidențiale, la sedii administrative monumentale. Arhitectura ghidată
de această orientare se recunoaște după stilul vienez folclorizat, exuberant și
decorat. Aticurile festonate, tratarea atentă a ancadramentelor, reliefurile de
fațadă, grafica grilajelor și parapetelor pun în operă o profunzime de linii
curbe și elemente vegetale. Tradiția meșteșugărească (în prelucrarea artistică
a fierului și lemnului, ceramica de construcție smălțuită, pictura murală sau de
mobilier) și atelierele meșteșugarilor de artă vor introduce în stilul Secession
transilvănean elemente tipice de broderie. Ca și în cazul arhitecturii neoromânești
de dincolo de Carpați, și în Transilvania această ornamentică arhitecturală se lasă influențată
de arta tradițională.
O a doua direcție, mai interesantă și mai târzie
din punct de vedere temporal, se leagă de formularea unui stil transilvan în
arhitectură. Mai puțin interesați de efectele ornamentale ale Secession-ismului
de orientare Lechner, arhitecți precum Kos Karoly, Thoroczai – Wigand și frații
Vago se vor îndrepta mai ales către lecțiile de compoziție volumetrică și
austeritatea decorativă propuse de exemplele istorice și vernaculare. Căutările
și cuprinzătoarea lor activitate de constructori au contribuit la formularea
unei autenticități regionale și la instalarea unei variante convingătoare a
orientărilor circumscrise astăzi de categoria romantismului național. Dar să
vedem câteva clădiri care astăzi sunt adevărate monumente de arhitectură și
care nu ar trebui scăpate din vedere dacă doriți să faceți o incursiune turistică
prin Transilvania și vreți să vizitați ceva interesant.
Centrul orașului
Târgu Secuiesc – un stil unic în Europa
Așezarea geografică a Municipiului Târgu
Secuiesc este excepțională, iar frumusețea și apropierea Lacului Sfânta Ana,
Băile Balvanyos și a altor obiective atrag mulți turiști în fiecare anotimp al
anului. Municipiul Târgu Secuiesc se situează în partea de nord-est a județului
Covasna, iar prima atestare a orașului datează din anul 1407, sub denumirea de
Asserculi Thorywasara(Târgul Turiei). Actualul
nume al urbei este consemnat într-o scrisoare din 1562 a principelui Ioan
Sigismund.
Breslașii au influențat în mod semnificativ modul
de organizare urbanistică a orașului, în sensul că au fost create numeroase curți
sub formă poligonală, rezultate în urma alipirii consecutive a prăvăliilor și a
atelierelor meșteșugărești. Specific orașului Târgu Secuiesc, centrul de formă
ovală, care a fost și piața orașului, are un stil unic în Europa. Din el ies în
forma razelor soarelui așa numitele „udvarterek” (în traducere „curți”). Pe la
1880, casele mici de lemn ale meșteșugarilor au început să fie
înlocuite treptat de casele etajate din piatră ale negustorilor.
Importanța turistică a Târgului Secuiesc este
dată de bogăția și varietatea elementelor aparținătoare fondului cultural al
urbei. Astăzi imaginea panoramică a orașului reflectă centrul mic si îngust,
datorat in principal aglomerării caselor. Cu toate acestea, spațiile interioare
ale curților vechi sunt obiective arhitectonice în sine, având caracteristică
unică pe plan național și european. Terenul îngust dintre case a fost folosit
drept curte de familiile locatare, motiv pentru care au primit numele acestora.
Odată cu dezvoltarea orașului, curțile s-au înmulțit, iar pentru o orientare
mai ușoară primăria a introdus numerotarea lor. Astăzi seria curților se
încheie cu numărul 73. Curțile erau cândva închise, însă în prezent cele mai
multe din ele sunt deschise și au devenit străzi. Centrul istoric al
municipiului este declarat rezervație istorică și de arhitectură, fiind cuprins
în patrimoniul construit al României.Din acest areal fac parte și clădirea primăriei
(1907) și vechea clădire a Vigadó-ului (1903-1904), actuala Casă a Culturii.
Biserica
romano-catolică ridicată în 70 de ani
Construcția edificiului a început în anul 1701,
în locul unde anterior fusese o biserică de lemn, care a fost mutată din
localitate. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă abia după 20 de ani,
în anul 1722. Cu totul, construcția bisericii a durat aproximativ 70 de ani și
sfințirea ei a avut loc în anul 1796, cu hramul Sfânta Treime. Acest monument
istoric și de arhitectură populară a fost realizat în stil baroc, stil folosit
frecvent în acea epocă. Din păcate, incendiile și cutremurele, dar și trecerea
timpului, au afectat puternic construcția. Abia în anul 1996 clădirea Bisericii
romano-catolice din Târgu Secuiesc a fost supusă unui amplu proces de
consolidare și renovare.
În cripta sacristiei se găsesc rămășițele
pământești ale unui important enoriaș, Nagy Mozes, cel care a contribuit la răspândirea
credinței și care a fost și fondatorul unei școli din zonă. Astfel, acest lăcaș
de cult, cu o vechime și istorie impresionantă, adună laolaltă în vreme de
sărbătoare credincioșii din Târgul Secuiesc și îndeamnă turiștii să îi calce
pragul.
Biserica
din Ghelința inclusă în patrimoniul UNESCO
În zona Trei Scaune au rămas în formă originală
mai multe biserici fortificate, dintre care cea mai cunoscută este biserica din
Ghelința, construită începând cu mijlocul secolului al XIV-lea. Biserica existentă
și azi a fost ridicată în onoarea Sfântului Emeric, fiind un monument
romano-catolic deosebit de valoros datorită zestrei sale artistice, de o rară frumusețe și discreție arhitectonică, cu un cimitir în spate
care vorbește despre vechimea seculară a acestui lăcaș de cult.
Din punct de vedere arhitectural, monumentul prezintă
o navă tăvănită și un cor gotic cu absidă poligonală și boltă pe nervuri, fiind
un exemplu tipic de mică biserică de sat din Transilvania secolului al XIV-lea.
Pereții navei păstrează un ansamblu de pictură murală gotică de o mare bogăție,
reprezentând scene din ciclul din viața lui Cristos, precum și legenda regelui
Ladislau, „Judecata de Apoi” ș.a.m.d.
Biserica a fost extinsă în secolul al XV-lea, însă
în interiorul clădirii au fost păstrate frescele executate în secolul al
XIV-lea. Tavanul cu casete în stil renascentist a fost pictat în 1628. Biserica
a fost restaurată în anul 1972 și este inclusă în patrimoniul UNESCO, fiind declarată
parte a moștenirii culturale globale. Este una dintre cele mai valoroase
biserici din Transilvania.
Colecții
impresionante la Muzeul Haszmann Pál
Plecând din Târgu Secuiesc și mergând în direcția
orașului Sf. Gheorghe, la circa 9 km se află muzeul Haszmann Pál. Mai exact
acesta este situat în Cernat/Csernáton, o localitate veche care a fost atestată
pe la 1332. Aici se află conacul Gyula Domoko, în mijlocul unui domeniu de
aproximativ 2 hectare. Conacul a fost construit între secolele XVII – XIX și de
vreo 40 de ani găzduiește Muzeul Etnografic Haszmann Pál, secțiune externă a
Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe.
In anul 1970 conacul Domokos era într-o stare
avansată de degradare. Autoritățile locale au decis să-l restaureze și să-l
transforme în muzeu. Cu ajutorul pedagogului Haszmann Pál și al soției
acestuia, au fost adunate primele colecții și muzeul și-a deschis porțile
pentru publicul larg în 1973.
Caracterul de muzeu etnografic în aer liber îi
este conferit de casele și porțile secuiești, moara de apă, case tipice ale
arhitecturii populare secuiești (toate mutate în grădina muzeului). Casele
secuiești sunt construite din lemn, cu acoperișuri în două pante și acoperite
cu șindrilă. Aceste case cu strașină și verandă beneficiază de mai multe
încăperi. Mobilierul, vestigiile materiale și obiectele originale revocă
atmosfera vieții rurale de odinioară, la fel ca și vechile porți secuiești
restaurate și reașezate în forma lor originală. Vestigiile patrimoniului
construit, stâlpii funerari din lemn sculptat, crucile, pietrele funerare
reflectă imaginea originală a cimitirelor secuiești din țara noastră. Altfel
spus, piesele acestei expoziții prezintă într-un mod original istoria culturală
a regiunii și a satului secuiesc.
Una dintre cele mai valoroase colecții ale
muzeului etnografic în aer liber este expoziția de mașini și unelte agricole
vechi. Colecția cuprinde mașini cu aburi, garnituri de treierat, tractoare,
motoare motrice, mașini pentru cultivarea pământului, precum și numeroase
unelte agricole unice, de epocă. În pivnița boltită a conacului Damokos a fost
amenajată expoziția artei maghiare a fierului forjat, așa-numitul „muzeul de
sobe”. Aceasta include nu numai sobe din fier, ci și obiecte decorative, obiecte
artistice din fonta și alte obiecte de uz casnic legate de religie și cultura
funerară. Obiectele cele mai vechi datează din secolele XVII – XVIII, însă
majoritatea provin din secolul al XIX-lea, din cele mai renumite turnătorii ale
Transilvaniei.
Interesanta și valoroasă este si expoziția de
istoria tehnicii, a radiourilor. Printre aparatele cele mai vechi găsim
radiourile cu detector cu galenă dotate cu căști. Printre numeroasele
receptoare putem admira și aparate de înregistrat și de redare a sunetului (telefoane,
gramofoane și patefoane de epocă) din anii 1920 – 1930 și până în zilele
noastre.
Am încercat să dăm aici câteva repere de
arhitectură și civilizație transilvăneană cu specific maghiar și secuiesc, fără
a avea pretenția că am epuizat subiectul. În fond, aici s-a petrecut o simbioză
între influențe diverse, unele din exterior, altele proprii culturilor
tradiționale locale, creștine, laice occidentale, militare, arhaice,
contribuind la definirea unui spațiu unic, în care resursele autohtone au avut
un rol preponderent – vorbim de abundența lemnului, metalurgia practicată de
milenii în acest spațiu, piatra excelentă pentru construcții.