Marchizul de Vauban a devenit faimos prin inovațiile aduse în domeniul construcției de fortificații, creând de altfel și stilul ce îi portă numele. Introdus în Transilvania în secolul al XVIII-lea, sistemul Vauban a fost aplicat la câteva cetăți importante, printre care se remarcă Alba Iulia. Iar ca să vedem modul în care a fost aplicat acest sistem în Europa Occidentală, vom face o scurtă incursiune și în Fortul Thügen din Luxemburg.
Marchizul de Vauban a devenit faimos prin inovațiile aduse în domeniul construcției de fortificații, creând de altfel și stilul ce îi portă numele. Introdus în Transilvania în secolul al XVIII-lea, sistemul Vauban a fost aplicat la câteva cetăți importante, printre care se remarcă Alba Iulia. Iar ca să vedem modul în care a fost aplicat acest sistem în Europa Occidentală, vom face o scurtă incursiune și în Fortul Thügen din Luxemburg.
Marchizul de Vauban a devenit faimos prin inovațiile aduse în domeniul construcției de fortificații, creând de altfel și stilul ce îi portă numele. Introdus în Transilvania în secolul al XVIII-lea, sistemul Vauban a fost aplicat la câteva cetăți importante, printre care se remarcă Alba Iulia. Iar ca să vedem modul în care a fost aplicat acest sistem în Europa Occidentală, vom face o scurtă incursiune și în Fortul Thügen din Luxemburg.
În timpul Renașterii, apare o nouă școală de construcții militare ce pune bazele unor noi modalități de apărare a cetăților din acea vreme. Noutatea constă în forma poligonală a întregului ansamblu și înlocuirea turnurilor cu bastioane. Executate din cărămidă, cu ziduri scunde înconjurate de șanțuri, aceste fortificații se caracterizează prin folosirea bastioanelor în formă de pană și prin crearea unui întreg dispozitiv de supraveghere în care se foloseau arme de foc, care evită practic punctele moarte. În țara noastră sistemul de fortificare Vauban a fost introdus în Transilvania în secolul al XVIII-lea, fiind aplicat la construirea noilor cetăți de la Timișoara, Oradea, Arad, Făgăraș și Alba Iulia (cea mai mare și cea mai puternică).
Prin ce se remarcă sistemul de fortificare Vauban
Sebastien Le Prestre, Marchizul de Vauban (1633 – 1707) a fost mareșal al Franței și unul dintre cei mai importanți ingineri militari din vremea sa, devenind cunoscut în special pentru inovațiile pe care le-a introdus în sistemul de fortificare a cetăților. Vauban a fost un intelectual de valoare în mai multe domenii, în 1707 publicând lucrarea despre impozite, în ciuda interdicției regale.
Având o experiență vastă în războiul de asediu, acesta a proiectat fortificații și a îmbunătățit arhitectural multe orașe și porturi din Franța. Vauban reușește să se impună și începe mai multe lucrări gigantice pentru fortificarea mai multor cetăți, stilul sau fiind apoi preluat și în restul Europei. Sistemul de fortificare în stil Vauban se remarcă în primul rând prin formă, dar și prin modalitatea de construire.
O fortăreață ridicată în acest stil este inconfundabilă datorită formei sale stelare, formă ce de-a lungul timpului a fost îmbunătățită. Dacă inițial Vauban s-a inspirat, după cum el însuși recunoaște, din lucrările arhitecților italieni și francezi din acea vreme, ulterior acesta și-a impus propriul stil. Designul poligonal în forma de stea a fortificației, cu mai multe rânduri de apărare, a apărut ceva mai târziu, după ce a realizat că apărarea cu un singur front nu asigură o defensivă puternică și putea duce la o preluare rapidă a cetății. Această modificare a avut avantajul unei mai bune protecții a artileriei și de a crea astfel o nouă centură de protecție. Ulterior, acest sistem a fost și el dezvoltat, prin implementarea încă unui rând de apărare, odată cu instalarea așa numitelor „turnuri bastioane”, care au rolul de a întări considerabil apărarea cetății. Acest mod de fortificare dă astfel unicitate și o frumusețe aparte întregului ansamblu. Iar pentru a exemplifica acest lucru ne vom opri asupra cetății Alba Iulia din țara noastră și a Fortului Thügen din Luxemburg.
Alba Carolina, construită peste fosta cetate a Bălgradului
Cetatea a fost ridicată între 1715 si 1738, în contextul integrării Transilvaniei în Imperiul Habsburgic, după Tratatul de la Karlowitz (1699), prin care otomanii renunțau la suzeranitatea asupra acestei provincii. S-au alocat fonduri impresionante pentru această construcție, costul final ajungând la circa două milioane de guldeni de aur. Ea a fost denumită Alba Carolina în cinstea Împăratului Carol al VI-lea și reflectă arhitectura secolului al XVIII-lea, atât pe cea militară, cât și pe cea civilă, marcată de stilul baroc. Astfel, vorbim pe de o parte despre cea mai reprezentativă fortificație de tip „Vauban” din România (importantă și la nivel european), dar și de cel mai semnificativ ansamblu baroc din Transilvania.
Arhitecții Giovanni Morandi Visconti și Nicolaus Doxat de Demoret (proeclit „Vaubanul Austriei”) au modificat în mod radical (după 1720) fortăreața medievală, transformând-o într-o fortăreață în stil baroc cu șapte bastioane. Cetatea de la Alba Iulia are la bază sisteme de apărare mai vechi: cetatea Bălgradului și, cu mult înainte, castrul roman Apulum. Au fost demolate unele fortificații și construcții medievale și s-a obținut o suprafață inițială de circa 140 hectare, pe care s-a început ridicarea cetății prevăzute cu plan heptagonal, deci de forma unei stele cu 7 colțuri. Au apărut astfel trei sisteme de apărare, cu 7 bastioane de 12 metri înălțime (dintre care două existau deja din perioada medievală, fiind refăcute), două rânduri de șanțuri de apărare cu valuri de pământ în pantă, pentru a îngreuna asaltul atacatorilor. Zidurile din cărămidă și piatră au o anumit înclinare pentru ca proiectilele trimise către ele să ricoșeze.
Cărămida era fabricată pe plan local, piatra a fost adusă de la carierele din Șard și Ighiu, iar piatra de var pentru mortar de la Meteș. Lucrările aferente porților monumentale și bastioanelor au fost executate de meșteri pietrari și zidari italieni, iar sculpturile de către meșteri austrieci coordonați de sculptorul Johann König. Bastionul din colțul de sud-est, a fost dedicat celebrului general Eugeniu de Savoia, cel care a inițiat programul de fortificare a Transilvaniei cu cetăți de tip Vauban.
Un adevărat muzeu în aer liber
Astăzi cetatea reprezintă un adevărat muzeu în aer liber, cu ruine romane, fortificații medievale și baroce, clădiri civile sau religioase în stil romanic, gotic, renascentist, baroc, neoromânesc sau eclectic. Este vorba în fond despre un complex turistic de mare valoare la nivel european, cu muzee, biblioteci, lăcașuri de cult, hoteluri și restaurante amenajate în clădiri cu valoare istorică deosebită. Iată câteva dintre ele!
Catedrala romano-catolică Sf. Mihail (1246-1300), construită în stil romanic cu elemente gotice, este considerat cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania. Este o bazilică cu trei nave, trei abside semicirculare, turn peste careu și două turnuri pe latura de vest. Pe latura nordică este o mică capelă de concepție renascentistă. Turnul principal a fost supraînălțat în sec. al XV-lea cu două etaje și terminat două secole mai târziu, în formă de campanilă italiană, având în prezent o înălțime de 62 m. Catedrala este construită integral din piatră, având o soliditate de excepție, iar fațada se remarcă prin simplitate, fiind ornamentată cu ancadramente baroce, frumoase sculpturi și statuete. În nava laterală sudică se află mormântul lui Iancu de Hunedoara.
Palatul Principilor se află lângă catedrala romano-catolică, are clădirile grupate în jurul a două curți pătrate cu numeroase fresce, scări de marmură, fântâni arteziene și grădini. Aici a fost reședința principilor și guvernatorilor acestei provincii între 1541 si 1711. Pentru o scurtă perioadă, în anii 1599 și 1600, a fost chiar punctul central al celor trei provincii românești, unite sub Mihai Viteazul. Construcția a strălucit în special sub familia Báthory, care i-au imprimat aspecte gotice și renascentiste, fiind descrisă în epocă drept un etalon al luxului, cu fresce și scări de marmură. Fațadele clădirilor se remarcă prin cromatica interesantă și prin ancadramentele baroce ce le conferă personalitate. Recent renovate, acoperișurile acestui complex au fost refăcute cu țiglă ceramică, în așa fel încât să se integreze perfect în cadrul și cu stilul întregului ansamblu arhitectural.
Palatul episcopal se află în partea de sud-vest a cetății, fiind caracterizat de clădiri fără unitate arhitecturală între ele, în stil renascentist și baroc. La rândul sau Palatul Apor se află pe latura de nord a cetății, fiind ridicat în stilul renașterii târzii. În secolul al XVII-lea a fost reședința contelui de Steinville, comandantul trupelor austriece din Transilvania, care a decorat palatul cu portaluri asemănătoare porților cetății.
Catedrala Reîntregirii – Sf. Treime domină intrarea în cetate și a fost construită cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Ea înlocuiește vechea biserică a Mitropoliei Bălgradului, ridicată de Mihai Viteazul si dărâmată la începutul secolului al XVIII-lea. Concepută după vechiul model al bisericii domnești din Târgoviște, are elemente neobrâncovenești, iar în mijlocul laturii de vest se află clopotnița înaltă de 58 de metri. Biserica are formă de cruce grecească, cu pridvor deschis.
Biblioteca Batthyaneum a fost înființată de episcopul Ignațiu Batthyani pe la 1780. În 1794, biblioteca a fost instalată în localul fostei biserici a trinitarienilor ridicată în stil baroc. Cuprinde valorosul și unicul CODEX AUREUS, precum și 1.665 de manuscrise rare, 609 incunabule, peste 62.000 de tiparituri vechi și 11.357 de documente referitoare la istoria României. Pe lângă bibliotecă mai funcționează și primul observator astronomic din țară.
Nu în ultimul rând trebuie adăugate la această lista și porțile cetății. În număr de 6, acestea reprezintă lucrări ornamentale în stil baroc, trei din ele fiind orientate către orașul de jos, iar celelalte către orașul de sus. Cea mai impresionantă este a treia poartă, concepută în formă de dublu arc de triumf, cu 4 piloni și 8 pilaștri, peste care se află statuia ecvestră a împăratului Carol al VI lea.
Fortul Thugen
Începând cu 1684 Marchizul de Vauban a început să ridice o serie de fortificații în jurul orașului Luxemburg. În prezent multe vestigii din acea perioadă au fost introduse într-un tur educațional dedicat descoperirii și cunoașterii moștenirii culturale lăsata de Vauban orașului. Scopul acestui tur nu constă în simpla vizitare a cestor clădiri, ci și o încercare de a arăta și explica specificul patrimoniului de clădiri fortificate de care beneficiază Luxemburg. Printre construcțiile importante realizate în sistemul Vauban se numără și Fortul Thügen, amplasat în partea de nord-est a orașului, în partea exterioară a centurii frontale a pădurii Grünewald. La o altitudine de 324 m peste nivelul mării, fortul este unul dintre cele mai înalte locuri din cetatea Luxemburgului. Astăzi arhitectura fortificată este considerată ultima rămășiță a forturilor detașate de cetate, care în anul 1867 ajunseseră să fie în număr de opt.
Istoria fortului se poate împarți în trei perioade: vaubaniană, austriacă, prusacă și contemporană. După ce a capturat cetatea Luxemburg, Vauban a dispus ca pe locul viitorului Fort Thüngen să fie construită o redută denumita Park, care din păcate astăzi nu mai există, aceasta făcând loc clădirii Muzeului de Artă Modernă. În perioada austriacă (1732 – 1733) a fost construit propriu-zis fortul înglobând practic reduta ridicată de Vauban. Inginerii militari din jurul generalului Beauffeau au decis să întărească frontul dinspre Grünewald prin construirea a două noi forturi exterioare, printre care și Fortul Thüngen. Acesta din urmă a fost construit ca un bastion cu două fațade. Accesul către interior a fost strâmtat și apărat de două turnuri laterale, așezate lângă podul din lemn. În fort se află un tunel care putea adăposti peste 10 tunuri în buncărele sale. Acesta a suferit câteva modificări în perioada prusacă (1815 – 1867) datorită introducerii unui sistem pluvial de colectare a apei, însă în mare parte fortul a rămas neschimbat.
În perioada contemporană arhitectura fortului a suferit câteva modificări importante, în sensul că pe locul redutei construite de Vauban a fost ridicată noua clădire a Muzeului de Artă Modernă din Luxemburg. Clădirea impresionează prin fațada și acoperișul din sticlă, special făcute să contrasteze cu vechea arhitectură a fortului și istoria locului. Cu toate acestea, construcția, proiectată de celebrul arhitect Ieoh Ming Pei, reprezintă un dialog minunat între mediul natural, modernitate și istorie. Volumele simple și spațiile cu deschideri generoase ale clădirii arată o bună stăpânire a limbajului arhitectural, prin combinarea armonioasă dintre piatră și sticlă. Muzeul are o suprafață dedicată vizitării de 4.500 metri pătrați, construcția sa începând în anul 1999, și fiind finalizată în vara lui 2006. Clădirea muzeului tronează în fața ruinelor fortului Thugen, oferind totodată o vedere impresionantă asupra orașului vechi.
