Am publicat anul trecut o serie de articole în care propuneam o anumită perspectivă asupra modului în care se construiește la noi – orașele văzute de sus. Unghiul nu este prea măgulitor pentru multe dintre localitățile autohtone și, pentru a fi riguroși trebuie să oferim și termene de comparație. Iată de ce ne-am oprit asupra unui exemplu din afara țării, care nu este tocmai un reper de arhitectură, ci un simplu oraș industrial britanic dezvoltat cu precădere în ultimele două secole: Nottingham.
Am publicat anul trecut o serie de articole în care propuneam o anumită perspectivă asupra modului în care se construiește la noi – orașele văzute de sus. Unghiul nu este prea măgulitor pentru multe dintre localitățile autohtone și, pentru a fi riguroși trebuie să oferim și termene de comparație. Iată de ce ne-am oprit asupra unui exemplu din afara țării, care nu este tocmai un reper de arhitectură, ci un simplu oraș industrial britanic dezvoltat cu precădere în ultimele două secole: Nottingham.
Am
publicat anul trecut o serie de articole în care propuneam o anumită
perspectivă asupra modului în care se construiește la noi – orașele văzute de
sus. Unghiul nu este prea măgulitor pentru multe dintre localitățile autohtone
și, pentru a fi riguroși trebuie să oferim și termene de comparație. Iată de ce
ne-am oprit asupra unui exemplu din afara țării, care nu este tocmai un reper
de arhitectură, ci un simplu oraș industrial britanic dezvoltat cu precădere în
ultimele două secole: Nottingham.
Nu este vorba așadar de un oraș opulent, cu mari
monumente de arhitectură, deși istoria sa medievală este menționată ca notabilă
și azi putem vedea câteva astfel de vestigii bine conservate; nu e nicidecum
Londra, nici măcar Windsor, Canterbury sau Cambridge. E un oraș tipic britanic
din Midlands (zona centrală a Angliei), destul de încercat de istorie: în
perioada revoluției industriale de aici au pornit revolte serioase ale
muncitorilor pauperi care abia reușeau să-și asigure masa zilnică din salariu,
iar în timpul Celui de Al Doilea Război Mondial a fost serios bombardat de
Luftwaffe. Aceasta este o poveste în sine, legată tot de perspectiva de sus a
orașului, care devenea o țintă ușoară din cauza luminilor sale nocturne; bombardierele
care atacau Londra și mai aveau ceva combustibil își extindeau raidul spre
centrul Angliei și lăsau aici ultimele bombe.
Acoperișuri
și fațade britanice
Nottingham nu este deci un oraș cu referințe
arhitecturale importante (ceea ce în Anglia poate fi considerat o excepție),
dar este clar unul care respiră ordine, bun gust și economie prin toți porii. Văzut
de sus, această impresie se potențează, iar pentru pasionații de acoperișuri
aduce indicii prețioase. În primul rând, izbește unitatea cromatică a acoperișurilor
și fațadelor. Acestea din urmă, în stil tipic britanic, sunt placate cu cărămidă
aparentă de culoare maro roșcat sau gălbui, termoizlația fiind inserată între
zidul aparent și peretele propriu-zis al clădirii. În felul acesta, e greu de
spus care clădire e nouă și care nu, toate fiind realizate în același stil și întreținute
admirabil.
Acoperișurile cu șarpantă de înclinație mare sunt în nuanțe
sobre de gri/negru, fiind în general din ardezie sau tablă de zinc fălțuită,
uneori din ceramică acoperită cu o patină uniformă ce duce în aceeași zonă
cromatică, după acoperirea cu mușchi și licheni. Impresionează calitatea
detaliilor de execuție și prezența accesoriilor de bună calitate, considerate
la noi facultative. Acoperișurile terasă sunt realizate profesional, în aceeași
gamă cromatică. Există și structuri de arhitectură tensionabilă, așa cum se
poate vedea într-un cadru – o construcție modernistă și bine integrată în ansamblu,
care adăpostește o instituție cât se poate de serioasă, sediul fiscului;
printr-o arhitectură fluidă și inovatoare, se poate încerca o apropiere de cetățeni
și un cadru mai bun de comunicare, deosebit de clădirile sobre ale secolelor
XVIII – XIX.
O universitate a apărut aici doar în 1948, prin
transformarea unui colegiu înființat în 1881, iar una dintre facultăți este cea
de arhitectură și mediu construit, ceea ce arată grija autorităților, a
localnicilor pentru estetica și funcționalitatea construcțiilor.
Montatorii
englezi și obiceiurile lor
Regăsiți în aceste imagini detalii care reflectă grija
pentru estetică, confort și pentru respectarea normelor în construcții: ferestrele
de mansardă de dimensiuni generoase (pentru a beneficia din plin de lumina nu
prea abundentă), integrate perfect, scările de acces atașate la orice acoperiș,
pentru un parcurs rapid în orice condiții de vreme, în orice situație de
necesitate (reparație, incendiu etc.). Explicația poate veni prin raportarea la
secolele de tradiție și grija pentru lucrul bine făcut, puse în aplicare tenace
prin legi norme.
Normele există și la noi, dar în Marea Britanie chiar se
aplică. De pildă, orice proiect de fațadă/acoperiș trebuie avizat atât de
architect autorizat și primărie, cât și de vecini. Nimeni nu poate schimba în
zonă culoarea dominantă sau materialul. Nu sunt admise excepții, nu sunt
folosite materiale neconforme, improvizate, iar cele artizanale, tradiționale redescoperite
trebuie supuse acelorași exigențe. Orice lucrare se realizează de către profesioniști care dau garanție în mod
obligatoriu. Merită amintită și o bună colaborare între membrii branșei
montatorilor, organizați în asociații: dacă o firmă primește o cerere de ofertă
de la mai mult de 150 km de sediu, optează de foarte multe ori să cedeze
lucrarea unui coleg de breaslă din zona respectivă, care o poate realiza și
urmări mai ușor. E și mai economic și mai colegial, iar gesturile de acest fel
sunt întoarse de obicei, după tradiționalul fairplay britanic. Firmele membre în
asociația profesională – și majoritatea sunt membre ale unei asociații, nu doar
în domeniul acoperișurilor, ci și în oricare alte meserii – de multe ori dau o
garanție extinsă a lucrării de montaj, mai mare decât standardul minim al producătorului.
În caz de vicii ale lucrării, nimeni nu protestează când e chemat să remedieze.
În fine, proprietarul are obligația
remedierii/renovării periodice a acoperișului, nu doar de ordin funcțional, care
se impun abordate imediat, dar și pentru îmbunătățiri de ordin estetic. Bănuim
că cititorii vor argumenta că este de așteptat ca lucrurile să fie așa, având în
vedere nivelul economic și de civilizație de aici. Totuși, revenim: Nottingham
nu este un oraș bogat, aici banii alocați renovărilor se simt altfel decât la
Londra, unde piața imobiliară și veniturile sunt cu totul altele. Într-un fel
resimte un proprietar din Londra obligația renovării acoperișului, în condițiile
în care el încasează mai multe mii de lire pe lună din chiria unui apartament, și
în altul unul de aici care poate cere o chirie lunară de 500 – 600 de lire, cam
cât în București sau Cluj.
Și
totuși, un pic de istorie…
Punctul de observație pe care l-am ales pentru această
panoramă a fost vechiul castel din Notthingham, cel mai înalt amplasament al
orașului (circa 40 m deasupra), în jurul căruia s-a dezvoltat centrul
industrial de mai târziu. Din castelul medieval, reședință regală din când în
când (până la 1649, când a fost demolat parțial în contextul războaielor civile),
mai există doar câteva construcții, cea mai relevantă fiind poarta și podul, revalorificate
printr-o serie de renovări din epoca victoriană. Clădirea impozantă din centrul
actualului complex arhitectural aflat pe ”Castle Rock” este un conac (după
standardele englezești…) construit de ducele de Newcastle în 1674 – 1679 pe
fundația castelului demolat. În 1831, a ars și acest edificiu, ca urmare a revoltelor muncitorești, Nottingham
având în acele decenii cele mai sărace cartiere din Imperiul Britanic, făcând
abstracție de India. A fost refăcut în 1875 și reinaugurat de viitorul rege
Eduard al VII-lea ca muzeu, prima galerie municipală de artă din Marea Britanie,
cu excepția celei din Londra. Unul dintre comentariile negative în epocă asupra
ultimei forme date micului palat a fost faptul că deasupra a fost construit
pentru protecție un acoperiș cu șarpantă, considerat dăunător esteticii lui
clasice. De aceea a și fost ridicat ulterior un parapet cu balustradă, tot din
piatră (ca și întreg palatul), care în plus a facilitat vizitarea zonei
superioare de către turiști, obținând astfel cea mai spectaculoasă perspectivă
asupra orașului. În prezent, acoperișul înclinat este vizibil doar de la
distanță, nu și dacă ești foarte aproape de fațadă.
a fostificațiilor rămase din vechiul castel, se află unul dintre hanurile care
își dispută titlul de ”Cel mai vechi Pub din Anglia”, Ye Olde Trip to Jerusalem. O primă
construcție cu rol de berărie a castelului a apărut aici în 1189; clădirea
actuală, bineînțeles de dată mai recentă (specialiștii au confirmat anul 1650),
se sprijină practic pe stânca de gresie aflată la baza castelului și este
conectată la o serie de grote săpate în rocă. Un Pub în adevăratul sens al
cuvântului a funcționat aici ”abia” din 1751 și se numea ”The Pilgrim”.
Acoperișul de ardezie este acoperit cu mușchi, deși se află orientat spre sudul
castelului.