Asist. Dr. Arh. Radu SFINTEŞ
Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București
În realizarea închiderilor anvelopantei construcţiilor rezidenţiale la partea superioară, identificăm două soluţii uzuale: acoperişul cu şarpantă şi acoperișul în terasă. Fiecare sistem răspunde cu succes rolului său funcţional la nivelul construcţiei, deşi prezintă, prin comparaţie, deopotrivă avantaje şi dezavantaje. În cadrul acestui articol vom dezbate aspecte privitoare la acoperișul în şarpantă, indicând plusurile aduse construcţiei, dar şi punctând câteva atenţionări de luat în seamă în decizia de a utiliza un astfel de sistem.
În primul rând, trebuie specificat că, din postura de arhitect, pledez pentru realizarea de acoperişuri cu şarpantă ca mod de păstrare a specificului arhitecturii locale / încadrare în zonă.
Cu câteva excepţii în arhitectura rezidenţială a zonelor urbane (în special în arhitectura locuinţelor de după anii 1990), construcţiile cu şarpantă constituie specificul arhitectural românesc.
Acest tip de acoperiş se întâlneşte pe întreg teritoriul României, variațiile constând, de exemplu, în diferenţe de pantă, număr de ape (aspecte influenţate de relief şi implicit clima şi precipitaţiile din zonă, dar şi de preferinţele locale transformate în timp în „aşa se face la noi”), în materialul folosit pentru învelitoare etc. Realizarea de acoperişuri în șarpantă, implicit păstrând specificul arhitectural local, aduce plusvaloare zonei, fapt ce poate fi valorificat la nivel local, naţional şi internaţional. Probabil cea mai cunoscută astfel de zonă, cu un specific clar al acoperişurilor în şarpantă, este Delta Dunării, cu învelitorile sale de stuf – zonă protejată juridic, existând cerinţe specifice impuse pentru păstrarea caracterului local.
Probabil tocmai caracterul tradiţional al şarpantelor (privite astfel drept învechite, demodate, rurale – „ca la ţară” – deci de evitat într-o arhitectură modernă) a condus, după anii 1990, la o diversificare de multe ori necontrolată a tipurilor şi imaginilor acoperişurilor dintr-o aceeaşi zonă. Acest lucru a condus, însă, la un haos din punct de vedere estetic şi la sărăcirea arhitecturii specifice locale. Puţine comunităţi din România au avut tăria să spună „Nu!” (deşi este o atitudine extrem de des întâlnită în ţările vest-europene) şi să nu accepte soluţii arhitecturale care contravin specificului zonei.
Depăşind aceste aspecte de ordin estetic, vom intra, în cele ce urmează, în probleme de ordin tehnic şi de execuţie. Un prim avantaj care trebuie menţionat cu privire la acoperişurile în şarpantă este reprezentat de uşurinţa de realizare şi de numărul redus de etape de lucru (prin comparaţie cu cel în terasă). Atâta timp cât forţa de muncă specializată este disponibilă în zonă, realizarea unei şarpante nu ar trebui să ridice mari probleme. În execuţie trebuie să ne folosim de experienţa echipei de muncitori, dar obligatoriu respectând proiectul tehnic – de la dimensiunile elementelor structurale calculate de inginerul de rezistenţă, la detaliile de execuţie realizate de arhitect – şi să procurăm materiale de calitate (conforme). Urmărirea unor lucrări similare realizate de către echipa de constructori este recomandată pentru o primă verificare a aptitudinilor acestora de a realiza corect o şarpantă.
Gradul de specializare al echipei care execută lucrarea influenţează calitatea finală a acesteia, putând vorbi astfel nu numai de o execuţie corectă, ci şi de un aport estetic semnificativ dacă, de exemplu, echipa ştie să execute îmbinări dulghereşti. Acestea conduc la o imagine mult mai curată, neafectată de prezenţa unor elemente de îmbinare metalice, punând în valoare frumuseţea lemnului şi calităţile acestuia. Deşi sunt mai greu de realizat, astfel de îmbinări dulghereşti se pot transforma în elemente decorative, şarpanta putând fi pusă în valoare în cadrul unor amenajări interioare deosebite.
Până la posibilitatea valorificării în astfel de amenajări, însă, menţionăm principalele probleme de care trebuie să se ţină cont în demersul construirii cu lemn: calitatea produselor de lemn, aplicarea tratamentelor necesare şi respectarea dimensiunilor calculate. Beneficiarul şi personalul calificat de pe şantier trebuie, deopotrivă, să urmărească procurarea de materiale de calitate, să verifice şi să accepte sau să respingă (după caz) loturile de materiale neconforme, asigurând un flux continuu şi astfel o activitate continuă pe şantier, calitatea execuţiei fiind foarte importantă în lucrul cu lemnul. Deşi există pe piaţă produse de top care înlocuiesc cu succes produsele din lemn masiv, întrunind cu uşurinţă toate criteriile menţionate mai sus, precum şi soluţii tehnice de mare fineţe, tipice acestor produse, costurile acestora sunt ridicate, iar decizia optării pentru o astfel de soluţie este indicat să se facă în urma unei analize clare a costurilor şi posibilităților materiale ale beneficiarului.
Un alt avantaj al utilizării acoperişului cu şarpanţă este constituit de varietatea materialelor de învelitoare disponibile pe piaţă. De la materiale vegetale (şiţă, stuf, paie etc.) la produse pe bază de argilă (țiglă, olane etc.), de la sisteme care permit propunerea unui acoperiş verde înclinat la sisteme ce folosesc produse prefabricate, toate acestea devin criterii de decizie, fiecare putând satisface anumite cerinţe ale beneficiarului – economice, de imagine, de rezistenţă în timp etc. Toate acestea transformă şarpanta într-un element versatil şi durabil, fapt demonstrat în timp de construcţiile existente. Posibilitatea şarpantei realizate de a primi peste ea orice produs cu rol de învelitoare (în limitele încărcărilor luate în calcul şi a pantelor minime impuse pentru fiecare tip de material în parte) o transformă într-un sistem cu numeroase oportunităţi de schimbare şi cu valenţe arhitecturale deosebite.
Un alt aspect ce subliniază versatilitatea acoperişului cu şarpantă este reprezentat de relativa uşurinţă cu care se poate reconfigura/amenaja spaţiul de sub aceasta în spaţiu de locuit, de lucru, de depozitare etc. Transformarea unui pod (spaţiu nelocuibil) într-o mansardă (spaţiu locuibil) este un proces relativ uşor de realizat dacă există înălţimea necesară, astfel putându-se mări suprafaţa locuibilă în limitele aceluiaşi volum. Această posibilitate şi-a dovedit utilitatea cu atât mai mult în timpul pandemiei generate de COVID-19, în contextul lucrului de acasă impus de regulile de distanţare fizică. Posibilitatea refuncţionalizării merită să fie luată în considerare în momentul în care există planuri de extindere a spaţiului locuibil în viitor, acest lucru presupunând, de fapt, prevederea unei înălţimi suficiente între elementul structural orizontal (planşeul) şi elementele structurale înclinate ale şarpantei (căpriori), care să permită buna desfăşurare a activităţilor în spaţiul respectiv.
Caracterul versatil al acoperişului cu şarpantă este pus încă o dată în valoare în momentul în care se doreşte înălţarea spaţiului de sub acoperiş. O mare parte dintre elementele structurale existente pot fi reutilizate la noua şarpantă, astfel asigurându-se o economisire posibil substanţială.
Este indicat, însă, ca în momentul în care se proiectează clădirea să se ţină cont de posibilele viitoare transformări pentru o adaptabilitate cât mai uşoară.
După cum s-a putut observa până în acest punct, acoperişul cu şarpantă prezintă numeroase aspecte ce pot cântări pozitiv în luarea unei decizii. Totuşi, problemele nu lipsesc nici ele şi voi prezenta câteva dintre ele fără a relua aspectele menţionate anterior, precum importanţa pregătirii şi experienţei muncitorilor sau calitatea şi necesitatea efectuării de tratamente preventive materialului lemnos.
În cazul unei şarpante de lemn dimensionarea corectă a elementelor structurale este foarte importantă. Cu toate că întreaga şarpantă se realizează în baza unei documentaţii tehnice, există uneori tentaţia să comparăm şarpante care par similare şi să considerăm că putem să reducem dimensiunea elementelor structurale calculate prin proiect. Vina pentru o astfel de cerinţă poate aparţine beneficiarului, dar şi unor echipe de constructori care consideră că „merge şi aşa”. Întotdeauna trebuie respectate proiectele tehnice şi indicaţiile specialiștilor tehnici prezenţi în şantier (personal abilitat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în a coordona execuţia unui proiect: diriginte de şantier, responsabil tehnic cu execuţia şi chiar echipa de proiectare). O expresie aplicabilă în acest caz ar fi „şantierul pleacă, beneficiarul rămâne” (cu problema!) și atunci vă recomand să nu picaţi în această capcană. Respectarea proiectului tehnic este impusă prin lege, dar siguranţa dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră este mult mai importantă decât o mică economisire realizată prin micşoararea elementelor structurale.
O altă situaţie des întâlnită şi discutată este cea reprezentată de securitatea la incediu a unui astfel de sistem constructiv.
Din acest punct de vedere, sistemul este clar inferior celui de tip terasă (dacă în cazul terasei există o placă de beton armat), dar în ultimele zeci de ani au apărut pe piaţă produse aplicabile direct pe lemn sau alte rezolvări care cresc rezistenţa la foc a acoperişului cu şarpantă. Din păcate aici ne întoarcem la diferenţa regretabilă uneori dintre proiectare şi execuţie, diferenţă ce poate conduce la o mentenanţă costisitoare şi problematică, pentru că, deşi aceste produse/sisteme există, de multe ori pe şantier ele sunt trecute în categoria „facem cu altă ocazie” şi aşa rămân (de unde şi eventualele probleme).
Recomand cu tărie să fie luate toate măsurile necesare pentru protejarea elementelor structurale din lemn, pentru că un posibil incendiu poate distruge nu numai şarpanta, ci poate chiar provoca daune semnificative – la nivelul amenajării interioare, la nivelul finisajelor sau chiar al structurii de rezistenţă a construcţiei.
Pentru a nu încheia într-o notă negativă, merită subliniat faptul că aceste ultime aspecte negative pot fi cu uşurinţă contracarate prin informare şi conştientizare a importanţei lucrului bine realizat în cazul şarpantelor din lemn, ceea ce lasă loc aspectelor considerabile pozitive în luarea unei decizii.
În concluzie, consider că acoperişul în şarpantă este o soluţie ce merită luată în calcul în momentul în care se încep demersurile de construire a unei locuinţe. Întrebarea ar putea fi mai degrabă „cum”, nu „dacă” – mă refer la imagine, materiale, detalii, toate acestea fiind aspecte de discutat cu echipa de proiectare. Versatilitatea întregului sistem creează premisele pentru o soluţie tehnică, funcţională şi estetică de natură a satisface orice cerinţă a beneficiarului.
