Natura este o parte importantă a orașului, una adesea trecută cu vederea în România, în care dezvoltarea urbană s-a concentrat pe spații în care să se poată locui, fără să se pună accent pe calitatea locuirii neapărat. Pentru ca orașul să fie redat locuitorilor săi și pentru ca dezvoltarea să să se facă în mod sustenabil, natura trebuie să își recapete locul în mijlocul comunităților urbane. Felurile în care aceasta poate fi integrată în spațiul urban sunt multiple, însă în ultima vreme arhitecții și-au concentrat atenția pe dezvoltarea acoperișurilor verzi ca element integrator al clădirilor și orașelor.
Din punct de vedere istoric am putea spune că acoperişurile verzi nu sunt tocmai o noutate, dacă privim mult în urmă la Grădinile suspendate ale Babilonului. Totuşi conceptul de acoperiş verde a început sa se cristalizeze în Europa începând cu anii 1960-1970, ajungând în prezent la standarde de eficienţă şi calitate adaptate modului actual de a construi şi de a utiliza o clădire. Germania este una dintre primele ţări care implementează acest sistem, încă din anii ’80. Problemele cu care se confruntau erau legate de evacuarea apelor pluviale în exces, din cauza unui sol tot mai puţin capabil să absoarbă umezeala, a acoperirii acestuia cu beton sau asfalt şi a unei reţele de canalizare care nu mai făcea faţă.
La nivel de proiect de arhitectură, soluțiile de sisteme pentru acoperișurile verzi pot fi adoptate în jurul nevoilor vieții urbane, fie că vorbim de nevoia de recreere sau de durabilitate. Orice clădire nou construită ar trebui să se încadreze într-un anumit standard de sustenabilitate, iar din punct de vedere al sustenabilităţii acoperișurilor, solu-ția teraselor verzi reprezintă îmbinarea cea mai eficientă dintre arhitectură și sistemele eficiente din punct de vedere energetic.
O definiție sumară a acoperișului verde ar fi următoarea: acoperiș complet sau parțial acoperit cu vegetație (gazon sau plante), care servește drept pătură verde în partea superioară a unei clădiri. Acesta are menirea de a compensa pentru amprenta vegetală distrusă odată cu construcția clădirii, îndeplinind concomitent funcții practice dar și estetice.
Din punct de vedere tehnic, definirea acoperișului verde este ceva mai detaliată, ținând cont de numeroasele tipologii și sisteme pe care le poate conține (Acoperiș verde extensiv ușor, Acoperiș verde extensiv ultraușor, Acoperiș verde extensiv cu retenție de apă, Acoperiș verde semi-intensiv, Acoperiș verde intensiv tip grădină, Acoperiș verde intensiv tip peisaj etc.).
Indiferent de tipologia acoperișului verde, alcătuirea sa va conține următoarele elemente:
- Hidroizolație –prevăzută pentru a împiedica inflitraţiile de apă;
- Strat de separare – ajută la separarea izolației de membrana antirădăcină;
- Membrană antirădăcină – prevăzută pentru împiedicarea deteriorării structurii clădirii de către rădăcinile plantelor;
- Strat de protecție geotextil – prevăzut pentru a proteja hidroizolația și a reține o cantitate mică de apă;
- Strat de retenție apă și drenare –are rolul de a drena surplusul de apă, respectiv a stoca apa şi substanţele nutritive;
- Strat filtrant – facilitează drenarea apei şi în acelaşi timp împiedică spălarea particulelor fine şi înfundarea sistemului de canalizare;
- Substratul de creștere – este un amestec artificial, sărac în elemente nutritive și minerale, care își menține structura o perioadă îndelungată;
- Vegetația – în funcţie de tipul de acoperiș poate varia de la flori de grădină până la arbuști sau copaci.
Alegerea unui acoperiș verde și integrarea sa în arhitectura unei clădiri poate fi susținută cu argumentul avantajelor de ordin economic, sustenabil sau estetic.
Din punct de vedere economic principalele avantaje pe care le implică un acoperiș verde sunt multiple. În primul rând reduce costurile de canalizare datorită captării și reciclării apelor pluviale, precum și costurile de încălzire și ventilare a aerului datorită bunei izolari termice pe care o asigură. De asemenea are o capacitate crescută de izolare fonică și termică a structurii clădirii.
Din punct de vedere sustenabil, impactul pe care un acoperiş verde îl are la nivelul clădirii este unul major, reflectându-se în următoarele aspecte: prin acoperișul verde apele pluviale sunt reţinute și reciclate, evitându-se supraîncărcările sistemului de canalizare. Reintroducerea apei în circuitul său natural este o modalitate mult mai bună de management al apelor pluviale. Sunt reduse valorile extreme de temperatură, prin absorbţia majorităţii razelor solare și prin ridicarea umidităţii aerului.
Plantele captează CO2, rezultând un aer mai curat, dar captează și microparticulele din aer care reprezintă un pericol deosebit asupra sănătății publice.
Nu în ultimul rând, la nivelul orașului clădirile verzi creează o temperatură ambientală mai scăzută, reducând efectul numit „Urban Heat Island” (insula urbană de căldură).
La nivel comunitar, acoperișurile verzi aduc oamenilor avantajul unor spații sociale și recreative, unde se pot organiza evenimente culturale de interes public, devenind astfel locuri cu însemnătate. Este de menționat activitatea pe care o desfășoară proiectul „Acoperișul verde” prin Asociația Cartier Aviației. Obiectivul stabilit de către acest proiect îl reprezintă „înverzirea” cât mai multor terase ale blocurilor din Aviației și transformarea lor într-o „gură de oxigen”, venind în sprijinul tuturor locuitorilor mediului urban, unde zona verde naturală s-a diminuat dramatic în ultimii ani din cauza construirii abundente. O statistică realizată de ei arată faptul că există 7 milioane de metri pătrați de acoperișuri pe blocurile din București, dintre care doar 900 sunt acoperiți în prezent de vegetație.
Pe de-o parte asta indică un potențial major al exploatării blocurilor, conturând o viziune ideală a unui oraș mai prietenos cu mediul înconjurător. Pe de altă parte în schimb, ilustrează realitatea dură a faptului că deși sistemul tehnic de acoperiș verde pentru terasele blocurilor este folosit pe scară largă de mulți ani în Europa și SUA, el este încă necunoscut în România chiar și pentru profesioniști.
Putem concluziona că a trăi într-un spațiu este o experiență complexă, ce nu se limitează la cei patru pereți ai unei locuințe. Extinderea spațiilor în afara camerelor, în grădină sau pe acoperiș este una necesară, crescând semnificativ calitatea vieții. În acest fel relația cu cei din jurul nostru, cu arhitectura și interacțiunea noastră cu mediul înconjurător va fi una armonioasă.