Majoritatea producătorilor din industria construcțiilor sunt preocupați în prezent de aspecte precum dezvoltarea durabilă, amprenta de carbon, reciclare, economie circulară, eficiență energetică ș.a.m.d. Este în regulă, numai că ar trebui să avem niște repere. Industria construcțiilor, în general, nu este nici pe departe inocentă din această perspectivă; circa 40% din totalul gazelor cu efect de seră provin din acest domeniu care consumă resurse enorme, schimbă peisaje și modifică compoziția atmosferei. În epoca noastră, nu mai este cazul să vorbim de lipsa impactului asupra mediului, ci doar despre limitarea unor efecte.
Nu putem construi, de exemplu, fără beton și mortare, care reprezintă circa 8% din emisiile de carbon din întreaga lume. Pentru fiecare tonă de țiglă sau plăci ceramice se emană 250 kg de CO2, iar pentru una de oțel – până la 1,9 tone (!). La fabricarea sticlei se produce o cantitate de 1,2 tone de CO2, iar la masele plastice putem vorbi de 1,7 – 3,5 tone. Lemnul reprezintă carbon din atmosferă înmagazinat, dar ce facem cu exploatările necontrolate, prin care suprafețe enorme de pădure devin teren viran și sunt necesare poate decenii până să se dezvolte organic primele specii de noi copaci.
Există un curent al caselor ecologice, cu materiale naturale, din resurse locale etc. Inițiativele sunt minunate, denotă responsabilitate și generozitate, dar nu funcționează totdeauna așa cum sperăm. O asemenea casă, care poate fi absolut confortabilă, necesită totuși o întreținere continuă, iar în plus este mai vulnerabilă la intemperii, incendii sau insecte, ceea ce înseamnă alocare de resurse suplimentare.
Pare o situație fără ieșire, dar, dacă suntem echilibrați, vom ști să alegem răul cel mai mic. Putem recicla? Desigur. Metalele, masele plastice, lemnul, sticla, cam tot ce obținem din dezafectare sau deșeurile de pe șantier se pot recicla. Inclusiv molozul poate fi refolosit – există un proiect de lege, aproape de a intra în vigoare, prin care cetățenii pot duce o cantitate de moloz la anumite centre de reciclare unde acesta poate fi prelucrat și reutilizat în alte sectoare ale construcțiilor (construirea de șosele, de exemplu).
De asemenea, putem fi mai selectivi în alegerea furnizorilor de materiale pentru construcții.
Dacă un producător își bazează activitatea pe materii prime reciclate sau de origine locală, are unități de producție care funcționează cu surse de energie regenerabilă, folosește tehnologii de recuperare a energiei ș.a.m.d. – am putea fi sensibili la aceste aspecte. Un produs care poate fi reciclat, iar producătorul ne ajută în acest sens, este de asemenea dezirabil. Dacă oțelul sau fonta ajung din nou în topitorie în urma reciclării, se va economisi energie în procent de aproape 60% (65% în cazul cuprului și peste 90% în cazul aluminiului!). Dar, peste toate acestea, vom fi atenți la calitate, care se traduce atât prin funcționalitate, cât și durată lungă de viață. Un produs care este utilizabil pe termen lung, fără reparații și fără înlocuiri, depășind standardele privitoare la garanția minimă, reprezintă o investiție și un act de responsabilitate socială.