Spuma poliuretanică pulverizată a devenit una dintre opțiunile principale în izolarea termică a construcțiilor, datorită calităților excepționale ale acestui material, dar și tehnicilor noi care permit aplicarea rapidă in situ, ceea ce înseamnă o termoizolație continuă, adaptată particularităților arhitecturale ale clădirii. Astfel, acoperișul, mansarda, zidurile sau planșeele capătă o rezistență termică superioară și sunt eliminate punțile termice. Întrucât calitatea spumei și a tehnologiei de aplicare sunt extrem de importante, vă recomandăm brandul american Huntsman, care activează de peste 110 ani în domeniul izolării clădirilor.
Termoizolația cu spumă poliuretanică de la Huntsman Building Solutions (HBS) se aplică prin pulverizare pe suprafețe de orice tip, creând o barieră termică neîntreruptă, cu transfer de vapori sau fără, în funcție de tipul dorit (celulă deschisă sau închisă). Este o soluție pe care mulți beneficiari, constructori și arhitecți o preferă, deoarece obținerea unui strat continuu cu materiale sub formă de panouri sau saltele este dificilă, presupunând efort, materiale și manoperă în plus. Dar sunt obținute și alte avantaje, printre care menționăm izolația fonică, barieră de umiditate sau consolidarea elementelor structurale – totul la o greutate adăugată extrem de mică, fără încărcări suplimentare.
Termoizolația cu celule deschise
Spuma pulverizată cu celule deschise de la HBS oferă o foarte bună barieră termică pentru pereți și acoperișuri, aderă la majoritatea suprafețelor întâlnite în construcții și expandează cu până la 100 de ori fața de dimensiunea inițială, în prezența apei, creând o anvelopă ermetică pentru clădiri. Din oferta HBS putem lua ca exemplu H2Foam Lite, concepută pentru utilizarea în spații interioare, respectiv pentru clădiri rezidențiale, comerciale, instituții ș.a.m.d. Este o termoizolație permeabilă la vapori dar rezistentă la apă în formă lichidă, având o absorbție a apei de numai0,6 – 0,8 kg/m2. Rezistența termică este λ = 0,038 W/mK, ceea ce îl face unul dintre cele mai performante materiale termoizolante, iar izolarea fonică este considerabil îmbunătățită. O proprietate de excepție este și faptul că se poate aplica inclusiv la temperaturi negative, de până la – 15°C. Nu are emisii de substanțe organice volatile (COV), fiind inclusă în clasa A+ după acest criteriu.
Termoizolația cu celule închise
Izolația pulverizată cu celule închise HBS, aderentă la majoritatea tipurilor de suprafețe, este cu mult superioară izolațiilor curente, care sunt permeabile la umiditate. Heatlok HFO PRO de la Huntsman este o asemenea termoizolație, putând fi utilizată atât în spații interioare, cât și exterioare. Este o spumă poliuretanică ecologică de calitate superioară, cu celule închise, ușor de aplicat, care expandează datorită agentului HFO, putând fi pusă în operă la temperaturi de până la -5 °C. Rezistența termică este într-adevăr de excepție: λ=0,025 W/mK. Se poate aplica în mai multe straturi, fiecare de până la 50 mm.
Un brand de top
Huntsman Building Solutions produce cea mai bună spumă poliuretanică aplicată prin pulverizare (SPF) pentru utilizarea în construcții. A fost folosită în clădiri din întreaga lume, în contextul efortului general de a crește eficiența energetică a acestora; printr-o aplicare corectă, cu personal specializat, se obțin reduceri de până la 56% ale valorilor facturilor la energie termică. Izolația cu spumă aplicată prin pulverizare este destinată exclusiv punerii în operă de către aplicatori instruiți și calificați, care utilizează echipament specializat și EIP (echipament individual de protecție) specific, pentru a realiza aplicarea în siguranță.
De asemenea, Huntsman Building Solutions face eforturi continue de a produce cât mai ecologic, o mare parte a spumelor poliuretanice fiind obținute din materiale plastice reciclate, inclusiv recipiente de tip PET.
Care este diferența dintre izolația cu spumă aplicată prin pulverizare cu celule deschise și cea cu celule închise?
Ambele asigură izolația termică necesară și o “barieră de aer” înglobat în poliuretan atunci când sunt aplicate și vor avea performanțe mai bune decât materialele de izolație convenționale. Spuma cu celula deschisă are o textură asemănătoare buretelui, mai moale, are o performanță de izolație termică optimă și, în același timp, poate fi utilizată pentru reducerea zgomotului (undele sonore sunt atenuate). Celula închisă este o spumă fermă, care are o performanță mai mare de izolație termică, aceasta putând fi pulverizată și în spații exterioare, unde se comportă și ca o barieră de vapori.
Avantajele izolației cu spumă aplicată prin pulverizare de la HBS
- reducerea costurilor încălzirii și răcirii clădirilor, eliminând punțile termice;
- Termoizolații continue, fără alte accesorii de etanșare;
- Temperaturi uniforme, prin reducerea transferurilor de aer;
- Opresc în același timp și zgomotul, praful sau alergenii care pot veni din exterior;
- Aplicare rapidă, de către contractanți autorizați, care pot realiza lucrări de amploare cu o eficiență mai mare decât în cazul montării de panouri termoizolante sau alte materiale;
- Potrivită pentru spațiile și clădirile care sunt dificil de izolat, deoarece spuma se dilată pentru a umple fiecare crăpătură și spațiu gol, consolidând în același timp structurile;
- Garanție de 25 de ani pentru material la lucrările realizate cu personal calificat, agreat de Huntsman Building Solutions.
Aceste produse au primit premii și certificări din partea multor instituții și organisme importante:
- Premii în SUA: CPI Innovation Award 2018, Best of IBS Award – Best Green Building Product 2019, Home Builder Executive Gold Winner for Spray Foam Insulation 2019, UL Greenguard Gold, US Green Building Council;
- Certificări europene: BBA (British Board of Agrément), Byggvarubedömningen (Suedia), KIWA (Țările de Jos), M1 pentru emisii reduse de COV (Finlanda), Le Centre Scientifique et Technique du Bâtiment (CSTB – Franța) și, desigur, marcaj CE.
Huntsman Building Solutions – România
Tel.: 0744 776 349
E-mail:infoeu@huntsmanbuilds.com
Web: huntsmanbuildingsolutions.ro

