În cei peste 150 de ani de inovație și dezvoltare a produselor pentru acoperiș, Bauder a reușit să stabilească adevărate repere de eficiență energetică și siguranță în domeniu. Astfel, un sistem de acoperiș Bauder înseamnă reducerea considerabilă a ampretei de carbon a construcției, până la nivelul exigențelor legislative ale momentului și chiar mai mult decât atât. Prețul în creștere al energiei, clima capricioasă, problemele legate de mediu nu îl vor afecta pe cel care investește într-un acoperiș cu valențe termoizolante și hidroizolante superioare, mizând pe avantajele unei case pasive sau chiar active. În plus, pe viitor pot apărea noi modificări legislative, cu noi exigențe, dar care prin produsele Bauder sunt deja îndeplinite.
Investind în cercetarea și dezvoltarea de noi sisteme pentru acoperiș, Bauder a reușit să stabilească noi standarde pe segmente precum acoperișul terasă, acoperișul verde, termoizolarea peste șarpantă sau integrarea de sisteme fotovoltaice. Ca principal producător european de membrane bituminoase, membrane sintetice, soluții lichide și temoizolații poliuretanice, implicat în numeroase proiecte experimentale, a reușit să răspundă nevoilor tuturor celor implicați în realizarea unui proiect:
- Arhitecții și proiectanții au la dispoziție produse de o calitate excepțională, concepute pentru a face parte din sisteme care pot fi adaptate oricărui tip de construcție – inclusiv pentru proiecte inovatoare, cu un înalt nivel de creativitate; sistemele Bauder au fost premiate la numeroase concursuri care au promovat libertatea de creație în arhitectură.
- Montatorii și aplicatorii sunt ajutați în munca lor nu doar de faptul că au la dispoziție materiale sigure, performante; punera în operă este rapidă și simplă, deoarece Bauder oferă sisteme complete, cu elemente perfect compatibile, iar atunci când este nevoie, se poate oferi consultanță de cea mai ridicată competență, în România.
- Distribuitorii pot beneficia de promptitudinea și profesionalismul unui producător puternic, cu o reală capacitate de adaptare la cerințele pieței.
- Dezvoltatorii, fie că sunt din domeniul industrial, rezidențial, hotelier sau de birouri, au nevoie de soluții integrate pentru proiectele lor, care să corespundă cerințelor specifice față de legislație, contractori sau de companiile de asigurări – protecție antiincendiu, rezistență la solicitări mecanice sau chimice, evacuarea sau reținerea apei, eficiență energetică etc.
- Clienții finali – aceștia sunt beneficiarii unor construcții sigure și eficiente, investiții pe termen lung care necesită cheltuieli reduse pentru climatizare și întreținere.
Soluții complete:
- Sisteme de acoperiș terasă, care includ produse pe bază de bitum sau materiale plastice, membrane cu sudare rapidă BauderTHERM sau autoadezive la rece BauderTEC, respectiv elemente termoizolante BauderPIR.
- Sisteme de acoperiș tip șarpantă – elemente termoizolante și hidroizolante care pot fi aplicate peste astereală, lăsând căpriorii vizibili la interior (dacă se dorește) și conferind spațiului de sub acoperiș o protecție excelentă la variațiile de temperatură ale mediului înconjurător, la intemperii.
- Sisteme de acoperiș verde, o gamă de soluții complete care reduc în mod radical amprenta de carbon a construcțiilor, permițând atât protecția și eficientizarea energetică a clădirii, cât și amenajarea unor adevărate grădini suspendate pe acoperișuri, cu vegetație de tip extensiv sau intensiv.
- Sisteme fotovoltaice – acestea sunt concepute pentru a se integra perfect în sistemele de acoperiș terasă pe bază de bitum sau materiale plastice, cu orice tip de strat suport (beton, lemn, tablă trapezoidală), fiind fixate fără a fi nevoie de străpungeri sau balastări suplimentare.
Ce ne oferă Bauder pentru acoperișuri terasă
Membranele bituminoase hidroizolante sunt soluții frecvente într-o serie largă de lucrări pentru acoperișuri terasă. Folosindu-le împreună cu elementul termoizolant optim, aplicatorul are de ales, în funcție de situația specifică de șantier, între sudura tradițională (membrane termosudabile), aplicare rapidă sau aplicarea în sistem autoadeziv la rece (în special pe suporturi sensibile la căldură). Aceste membrane pot fi cele folosite ca prim strat de hidroizolație, ori cele prevăzute ca strat de închidere, cu un aspect atractiv. Diferitele tipuri de membrane bituminoase pentru închidere Bauder pot avea ca strat de protecție particule de ardezie de diferite culori. Datorită plasticității, membranele pot face față schimbărilor extreme de temperatură sau micilor modificări dimensionale ale structurii acoperișului.
Membranele din material plastic sunt deosebit de utile pentru acoperișurile ușoare. Sistemele de hidroizolare pe bază de FPO-PP (poliolefină flexibillă), un material de top cu mult superior altor membrane sintetice, stabilesc noi standarde în domeniul securităţii, uşurinţei de aplicare şi longevităţii. Membranele FPO-PP sunt disponibile în mai multe grosimi, astfel încât să fie cert că îndeplinesc cele mai diferite necesități, iar, datorită stabilității la radiația UV și la condiţii meteorologice extreme, se degradează foarte lent. Acestea protejează acoperişul prin hidroizolaţia realizată flotant, cu sudură cu aer fierbinte, dar şi fixată mecanic, prin lestare cu pietriş, plăci de terasă sau construcţie cu vegetaţie. Menționăm de asemenea sistemul hidroizolator pe bază de PVC-P, dedicat acoperișurilor ușoare din domeniul industrial care pot fi protejate într-un singur strat.
Termoizolaţia cu BauderPIR este considerată, fără îndoială, o soluție premium. Bauder este unul dintre cei mai mari producători de spumă dură poliuretanică, un material termoizolant cu caracteristici superioare. Plăcile termoizolante BauderPIR (denumire provenită de la compoziția în poliizocianurat) au devenit un reper în domeniu, asigurând cea mai bună valoare a rezistenței termice dintre toate materialele standard utilizate în acest scop – ceea ce înseamnă și straturi mai subțiri, cu elemente de fixare reduse. Sunt ușoare, rezistente la umiditate și compresiune, stabile dimensional, aprobate inclusiv pentru acoperişurile industriale mari din perspectiva siguranţei la foc. De asemenea, BauderPIR este un material rezistent la bitum fierbinte (deci poate fi izolat cu membrane bituminoase), nu putrezeşte, este rezistent la mucegai şi ciuperci, inodor şi sigur pentru sănătatea utilizatorilor sau aplicatorilor.
Gama de produse pentru terasă Bauder este însă mult mai variată, de la bariere de vapori, amorse și adezivi, la diverse tipuri de panouri termo-hidroizolante compacte, inclusiv cu miez vacuumat sau cu pantă. De asemenea, putem beneficia de avantajele sistemelor lichide, perfect integrate în sisteme termo-hidroizolante complexe, cu care sunt compatibile. Aceste sisteme includ atât membranele propriu-zise, cât și armături sau grunduri de aderență pentru diversele straturi suport pe care le putem întâlni. Astfel, pot fi rezolvate zone de detaliu aferente pentru instalații, luminatoare, panouri fotovoltaice, diverse elemente de construcție care presupun străpungeri, muchii complicate sau amenajări de terase, cu garanția unei hidroizolări perfecte.
Cele mai performante acoperișuri verzi
Acoperișurile verzi Bauder, cu vegetație intensivă sau extensivă, presupun protecții de calitate la străpungerea rădăcinilor, având variante pentru acoperiș ușor sau acoperiș înclinat cu vegetație, sisteme constructive care fac față traficului pietonal și chiar auto. Produsele specifice includ straturi de separație și egalizare, de protecție, de dren și reținere a apei, de filtrare, inclusiv substratul de bază, toate sub licența aceluiași producător. Este un domeniu în care Bauder excelează de câteva decenii, contribuind și în România la educarea pieței pentru a adopta aceste soluții ecologice prin excelență.
Termoizolația peste căpriori
Bauder performează și în acest domeniu, propunând o serie de sisteme speciale care includ atât soluții de hidroizolare (membrane de difuzie autoadezive, membrane bituminoase permeabile la vapori aplicate sub învelitoare, straturi bituminoase de separație pentru învelitori metalice, bariere de vapori), cât și soluții de termoizolare cu spumă poliuretanică dură, specifice fiecărei situații: montaj pe, între sau sub căpriori, pentru mansardare sau termoizolarea diverselor elemente de construcție. Termoizolaţia pe căpriori este considerată cea mai eficientă metodă de termoizolare a acoperişului şarpantă, Bauder desfășurând o muncă decisivă de pionerat în acest domeniu.
Gamele BauderECO și BauderKARAT Air+, lansate recent, confirmă interesul major al acestui producător pentru sustenabilitate, care se traduce prin materiale performante, ecologice, dar și o locuire sănătoasă. Panourile termoizolante BauderECO sunt lipsite de substanțe volatile sau particule care se desprind și își mențin calitățile termoizolante și fonoizolante de excepție. Membrana bituminoasă BauderKARAT Air+ dispune de o acoperire specială de substanțe active pentru neutralizarea poluanților prin procesul de fotocataliză, contribuind la reducerea oxizilor de azot din atmosfera urbană și nu numai.
S.C. Bauder SRL Cluj-Napoca
Strada Henri Barbusse 19
400394 Cluj
Telefon: +40 / (0) 2 64 / 20 66 38
E-mail: info@bauder.ro

