Acoperișurile verzi – o pasiune născută din responsabilitate

Considerate cu un deceniu în urmă o apariție exotică, o curiozitate care fascina dar nu prezenta prea multă încredere pe piața construcțiilor, acoperișurile verzi au devenit treptat o prezență relativ familiară în peisajul urban românesc, cu aportul admirabil al unor producători, aplicatori și, desigur, arhitecți, care au pus umărul, cu eforturi considerabile, pentru educarea și crearea efectivă a unei piețe. Interesul este ascendent, mai ales din zona investițiilor publice, unde sunt semnale că vor exista tot mai multe proiecte susținute cu fonduri europene, dar și din sectorul privat (birouri, construcții rezidențiale). În sectorul Horeca, o terasă verde poate însemna un spațiu deosebit de valoros pentru extinderea zonei de servire, obținut cu investiții nu foarte mari. Facilitățile publice și private au nevoie de tot mai mult spațiu util, pentru a respecta distanțarea socială și pentru a asigura dezvoltarea unor fluxuri de trafic în concordanță cu exigențele perioadei pe care o traversăm. Cu toată evoluția sa spectaculoasă, domeniul respectiv mai are o serie de aspecte de lămurit, iar pentru aceasta am cerut sprijinul unor profesioniști, care proiectează sau execută acoperișuri verzi de ani buni și au ajuns la o cunoaștere aprofundată a pieței.

Decizia de a beneficia de acoperișul verde

O asemenea lucrare implică trei com­po­nente majore: partea de structură pro­­priu-zisă, ce ține de zona de arhitectură și rezistență, sistemul constructiv pentru aco­perișul verde (straturile de termo-hidro­izolare specifice, cu fixarea sub­stratului pentru vegetație etc.) și la final vegetația, cu aspectele legate de mentenanță. Avem de-a face cu o lucrare multidisciplinară, ce pre­supune colaborarea specialiștilor din mai multe domenii pe întreaga durată a pro­iec­tului, pentru a obține un rezultat sustenabil pe termen lung. „Cel mai important element și cel care influențează întregul proces de proiectare este totuși momentul în care se ia decizia realizării unui acoperiș verde. Dacă hotărârea este luată înaintea începerii proiectării intregii construcții, beneficiarul, peisagistul și/sau arhitectul au o mai mare libertate creativă în privința tipului de vegetație ales, a pantelor și formei aco­pe­rișului, a modului în care acesta se va integra în utilizarea clă­dirii”, arată doamna arhitect Ioana Mircea, urbanist peisagist. Astfel, acoperișul verde poate avea simple șarpante și plat­forme cu sedum și ierburi cu rol decorativ, sau poate îngloba panouri fotovoltaice, poate fi amenajat cu terase cir­culabile, arbori și arbuști, adevărate grădini la înălțime. Dacă se dorește realizarea unui acoperiș verde pe o construcție existentă, funcțională, sau care nu a inclus soluția în proiectare de la început, opțiunile sunt din start limitate și trebuie alese sistemele și vegetația potrivite, în funcție de parametrii tehnici și structurali existenți. Bene­ficiarul ia decizii și în funcție de infor­mațiile pe care le are, iar cele mai frecvente temeri ale lui sunt legate de posibile infiltrații ale apei utilizate pentru irigarea plantelor. „Luând în considerare soluțiile extrem de variate și competitive din piață în ceea ce privește hidroizolarea construcțiilor, aceste temeri sunt complet nefondate și majoritatea proiectanților cunosc acest lucru. Ceea ce nu înseamnă, din păcate, că un montaj defectuos realizat «pe genunchi» nu poate duce la probleme de umiditate, dar acest lucru se poate întampla și în cazul unui acoperiș obișnuit, deci nu are sens să insistăm”, este de părere domnia sa. O altă temere a bene­ficiarilor este cea legată de rădăcinile plantelor. Unii se tem că acestea vor distruge în timp elementele construite sau chiar pe cele structurale, de aceea este important să se explice faptul că montajul este realizat pe un strat tip barieră anti­ră­dăcini, care le limitează creșterea astfel încât nu doar construcția rămâne neafectată, ci și straturile inferioare ale sistemului, cele de hidro- și termoizolare. Nu în ultimul rând, mai sunt beneficiari care se tem de insecte și de faptul că acestea pot ajunge în inte­riorul clădirilor. Un acoperiș verde bine realizat, ce va supraviețui multă vreme și cu mentenanță minimă, este un ecosistem în echilibru, care asigură oxi­ge­narea rădă­ci­nilor, transfer și generare de nutrienți etc., ori acest lucru presupune auto­mat existența insectelor ce ajută la polenizare. „Tocmai pentru că sistemul este în echilibru, acele insecte nu au de ce să părăsească acoperișul, pentru a intra în clădiri. Și, chiar dacă ar vrea, nu prea au pe unde; acel strat de barieră antirădăcini blochează și calea insectelor către straturile inferioare sau în elementele construcției, iar pe ferestre zburătoarele pot ajunge la fel de bine și dacă nu există un acoperiș verde deasupra”, specifică interlocutoarea noastră.

Unde se poate greși

Există o anumită suspiciune și față de performanța unor sisteme. „Până acum nu am întâlnit sisteme neperformante, sau care să nu se înscrie în parametrii declarați ai producătorului, dar am întâlnit, din păcate, montaje defectuoase sau erori în alegerea sistemelor potrivite pentru anumite lucrări. Pentru beneficiari, aceste lucruri s-au tradus în pierderi financiare și de încredere în specialiști sau în produse, și chiar în conceptul de acoperiș verde. Un acoperiș verde poate fi remediat, însă necesită timp, bani și înțelegere din partea beneficiarului, în special în ceea ce privește produsul final. Au fost și cazuri în care s-a renunțat complet la un acoperiș verde după ce prima tentativă a eșuat”, mai arată doamna Ioana Mircea.

Remedierea depinde în mare parte de cauza deteriorării, ori acest lucru este uneori dificil de determinat. Dacă problema este legată de partea de vegetație sau sistem de irigație, ambele sunt ușor de înlocuit. Dacă, în schimb, problema este legată de sistem în sine, remedierea poate fi mai subtilă și pe o su­prafață mai mare, ori aceasta înseamnă refacerea parțială a lucrării.

Contează foarte mult și tipul de acoperiș verde ales, mai exact vegetația utilizată. Există chiar o nomenclatură specifică în acest sens, în funcție de nivelul necesar de mentenanță: acoperișuri extensive, intensive și semi-intensive. Întrucât este vorba despre un ecosistem echilibrat, dacă este asigurată cantitatea de apă necesară printr-un sistem de irigații automatizat, mentenanța se re­zumă la operațiuni specifice, de sezon, numai pentru anumite tipuri de plante. De exemplu, acoperișurile intensive sunt cele pe care există arbori, arbuști și plante perene, întreținerea lor fiind similară ca operațiuni cu cea a unei grădini „la sol”: tunderi, pro­tec­ție pe timpul iernii în cazul elementelor sensibile, fertilizare, tratamente etc.

Acoperișurile extensive, în schimb, supra­­viețuiesc și se dezvoltă fără prea multe ope­rațiuni suplimentare de mentenanță după plantare. Este vorba despre cea mai des întâl­nită opțiune pentru acoperișuri în pantă, suprafețe necirculabile și greu acce­sibile, realizate preponderent cu sedum (iarbă grasă), plantă foarte puțin pre­ten­țioasă, cu forme și culori variate și o creștere rapidă, sau chiar cu plante din ecosistemul local – brown roofs, de exemplu. Aco­pe­rișurile verzi semi-intensive sunt o categorie de mijloc, în general realizată cu sedum și ierburi decorative, eventual inserții de di­verse perene și arbuști de talie mică, nece­sitând mentenanță ocazională.

Prin urmare, în principiu, nu ar trebui să apară probleme din această zonă, decât dacă se alege vegetația nepotrivită pentru locul nepotrivit, de exemplu gazon sau plante ce au nevoie de îngrijire pe zone inaccesibile, sau dacă apar defecțiuni la sistemul de irigare; când acesta nu mai funcționează punctual sau în ansamblu, iar plantele nu mai primesc necesarul de apă, acestea se deteriorează, uneori iremediabil.

Aspecte de execuție

Ca montator cu experiență, domnul Kolcsár Zoltán de la ODU Green Roofs ne-a indicat câteva erori de execuție sau vul­nerabilități întâlnite pe șantiere. În pri­mul rând, pot apărea probleme la hidro­izolația cu proprietăți antirădăcină, a cărei etanșeitate trebuie să fie fără dubiu. Dacă există îndoieli, trebuie verificată și corectată prin pozi­ționarea unui strat suplimentar de protecție antirădăcină. Pe partea de vegetație, există riscul ca aceasta să fie afectată de vânt, în zonele din colțuri, în special, iar ca remediere se recomandă modificarea structurii sub­stratului, astfel încât să aibă retenție de apă mai mare. Mai pot fi întâlnite cazuri când se folosește un substrat neadecvat, pentru a face economie. Indiferent dacă este un pământ normal, ieftin, sau un compost bun, bogat în nutrienți, aceste soluții sunt nepotrivite deoa­rece în scurt timp ele se compactează; un acoperiș verde trebuie să aibă un substrat ușor, afânat, care absoarbe umiditate, altfel vege­tația va sucomba.

Alte greșeli de exe­cuție sunt folosirea unei vegetații nepotrivite pen­tru structura acoperișului realizat (gro­simea straturilor, conținutul de umiditate care poate fi reținut pe termen lung, expunerea la soare etc. „Nu în ultimul rând, este oarecum frecventă ideea că acope­rișurile verzi extensive nu trebuie întreținute deloc; acestea nu necesită mai mult de cinci sau șase intervenții de mentenanță pe an, dar nu înseamnă că trebuie abandonate” – arată domnul Kolcsár. În opinia dumnealui, intervențiile trebuie realizate la timp și constau în îndepărtare buruienilor invazive care au atins o anumită înălțime, admi­nis­trarea de îngrășămintere, repopularea zo­­nelor mai golașe, refacerea zonelor afectate de precipitații etc. La acoperișurile verzi inten­sive, men­tenanța este practic identică cu cea a a­me­najărilor peisagistice de la nivelul solului, cu atenție sporită la irigații, deoarece plantele trăiesc într-un strat mult mai subțire de sol decât au la dispoziție în mod normal.

Efectele reglementărilor nZEB?

Noile reglementări legate de eficiența energetică ar trebui, în mod firesc, să ducă la creșterea numărului de acoperișuri în­verzite, în proiecte noi sau reabilitări – este opinia majorității specialiștilor din domeniu. „Adevărata creștere se va produce totuși atunci când dezvoltatorii vor dori să facă terase verzi nu din cauza unor reglementări care se impun, ci pentru că vor înțelege beneficiile directe și indirecte pe care le aduc”, este de părere interlocutorul nostru.

În același timp, când există „presiuni” externe, apare, cel puțin în men­ta­litatea ro­mânească, și o așteptare legată de acoperirea măcar parțiala a costurilor, dar și alte fenomene pe care ni le semnalează doamna Ioana Mircea. „Dacă va exista finanțare, cu siguranță vom asista la o creștere rapidă a numărului de doritori, dar și de executanți apăruți peste noapte, ceea ce poate mai curând să dăuneze decât să ajute. Speranța mea este ca această evidentă creștere din ultimii ani a interesului legat de subiectul acoperișurilor verzi să fie în continuare una organică, dictată de o înțelegere și asumare adevarată a lucrărilor, cu beneficii dar și costurile reale, fără în­cer­cări de forțare a pieței sau de scurtcircuitare a unor elemente și materiale în scopul falsei lor accesibilizări către publicul larg”, este de părere doamna arhitect.

Se pare că unele „inginerii” se fac și în prezent, în speță la structurile existente, după cum ne-au declarat unii actori din piață. Conform legislației, este nevoie de autorizație de construcție pentru orice lu­crare prin care se modifică structura înve­litorii acoperișului. În prezent, există cazuri când, dacă încărcarea nu depășește greutatea maximă admisă de structuriști, aceasta este considerată  încărcare pro­vizorie și se obține o autorizație sim­pli­ficată. Este o practică la limita legii, pretinzând că sistemul de înverzire poate fi poziționat și înde­părtat fără afectarea structurii imo­bi­lului, ceea ce nu este tocmai conform realității. Cumva se asociază situația cu așe­zarea unor jardiniere, care nu necesită autorizație supli­mentară. Structura de rezistență a con­strucției trebuie să fie, într-adevăr, capa­bilă să susțină o greutate mai mare. La aco­perișurile cu vegetație intensivă și amenajări peisagistice complexe poate să se ridice la 400 – 1.000 kg/mp. La terasele extensive necirculabile sau circulabile doar în scopuri de mentenanță, greutatea este destul de mică – între 70 și 150 kg, inclusiv umi­ditatea în stare saturată, putând fi susținută fără modificări structurale importante.

Din consumatori în prosumatori

Dacă terasele vechilor blocuri de locuințe au fost și sunt privite cu oarecare indiferență, chiar ca o pacoste pentru locatarul de la ultimul etaj, nu același lucru se întâmplă cu noile ansambluri rezidențiale. „În ultima vreme, din ce în ce mai mulți dezvoltatori imobiliari realizează că maxi­mi­zarea zonelor verzi poate să fie un instrument de marketing, prin care pot vinde apartamentele chiar din faza de proiect. Investitorii care au realizat deja blocuri cu spații verzi sau mini-parcuri deasupra parcărilor subterane, construite în regim de terasă verde intensivă, au constatat că, practic, făcând o investiție care nu este mai mare decât costul unui apartament, pot să impulsioneze vânzările pentru câteva sute de apartamente”, arată reprezentantul ODU Green Roofs. Important este ca execuția să fie la același nivel de calitate cu cel prezentat în proiect, și să nu se facă economie, inclusiv atunci când se plantează puieți – aceștia să fie de 4-8 m înălțime, pentru ca noul proprietar să nu aibă senzația că a fost victima unei publicități înșelătoare, iar terasa verde să aibă efectul scontat.

Există în mod clar o diferență de preț între un acoperiș clasic și unul acoperit cu vege­tație, însă avantajele acoperișului verde justifică pe deplin prețul mai mare. În funcție de dimensiunea și complexitatea aco­perișului, diferența de preț poate reprezenta 45 – 90 de euro (fără TVA) pe metrul pătrat, ne referim la costul tuturor straturilor de acoperiș verde situate dea­supra hidro­izolației. Dar acest supliment de costuri se recuperează în timp prin eficiența energetică a clădirii și prin confortul sporit rezultat, cu avantaje deosebite de mediu. „Auditorii energetici ar putea să ia în calcul nu doar soluțiile de eficientizare energetică obișnuite, ci și utilizarea unor soluții integrate cum ar fi acoperișuri verzi com­binate cu utilizarea panourilor fotovoltaice, ceea ce ar transforma bilanțul energetic al clădirilor, trans­for­mându-le din con­su­matori ineficienți în prosumatori”, arată în încheiere domnia sa.