Orice traseu turistic al Budapestei, chiar și unul de o zi, include la loc de cinste acest obiectiv. În orice anotimp este plin de turiști care vin să îl viziteze, pentru valoarea lui istorică și de arhitectură, dar și pentru faptul că acesta este unul dintre cele mai bune locuri în care se poate obține o panoramă asupra orașului. Construit între anii 1895 și 1902, Bastionul Pescarilor (Halaszbastya în maghiară) a fost dedicat aniversării a 1.000 de ani de existență a statului maghiar; noi vi-l prezentăm din perspectiva arhitecturii romanesque revival, dar și pentru interesantele acoperișuri realizate integral din piatră.
Orice traseu turistic al Budapestei, chiar și unul de o zi, include la loc de cinste acest obiectiv. În orice anotimp este plin de turiști care vin să îl viziteze, pentru valoarea lui istorică și de arhitectură, dar și pentru faptul că acesta este unul dintre cele mai bune locuri în care se poate obține o panoramă asupra orașului. Construit între anii 1895 și 1902, Bastionul Pescarilor (Halaszbastya în maghiară) a fost dedicat aniversării a 1.000 de ani de existență a statului maghiar; noi vi-l prezentăm din perspectiva arhitecturii romanesque revival, dar și pentru interesantele acoperișuri realizate integral din piatră.
Orice
traseu turistic al Budapestei, chiar și unul de o zi, include la loc de cinste
acest obiectiv. În orice anotimp este plin de turiști care vin să îl viziteze,
pentru valoarea lui istorică și de arhitectură, dar și pentru faptul că acesta
este unul dintre cele mai bune locuri în care se poate obține o panoramă asupra
orașului. Construit între anii 1895 și 1902, Bastionul Pescarilor (Halaszbastya
în maghiară) a fost dedicat aniversării a 1.000 de ani de existență a statului
maghiar; noi vi-l prezentăm din perspectiva arhitecturii romanesque revival,
dar și pentru interesantele acoperișuri realizate integral din piatră. Un
calcar superb, scos la lumină din subteranele orașului.
Chiar dacă ai puține informații înainte de a vizita acest
complex arhitectonic, cu adevărat spectaculos, îți dai seama în scurt timp că,
în această formă, nu poate fi considerat o fortăreață, o construcție cu rol
defensiv – sunt prea multe ferestre, ornamente, vulnerabilități. Este, așadar,
un monument pur și simplu, cu rolul de a evoca un trecut glorios. În 1896,
Ungaria, atunci parte a dualismului austro-ungar, aniversa un mileniu de
existență în zona Europei Centrale. Data fusese stabilită de către Academie,
luând în calcul de fapt descălecatul triburilor maghiare în estul Panoniei,
după ce fuseseră împinse din nordul Mării Negre, către vest, de pecenegi. Pe la
sfârșitul secolului al IX-lea, maghiarii au ocupat terioriul situat aproximativ
la vest de Transilvania, până la Dunăre, creând în perioada următoare un mic
principat. Regatul autonom propriu-zis, extins în urma cuceririlor teritoriilor
învecinate, a apărut mai târziu, la anul 1000, sub conducerea renumitului
Ștefan I. Între timp s-a definitivat și trecerea la creștinism, inițial sub
influență bizantină; ulterior, după Marea Schismă, știm că maghiarii s-au
orientat către vest, către catolicism.
Marea
aniversare și problemele ei
Pregătirile pentru marea aniversare a mileniului de
statalitate au început în anii 1880, Ungaria dorind să-și demonstreze forța
prin acest eveniment – pe de o parte față de componenta austriacă (mai
puternică) a conducerii imperiului, pe de altă parte față de numeroasele
naționalități supuse dualismului, care deveneau tot mai agitate, cerând autonomie
și chiar independență. Se poate vorbi în context despre o creștere a iritării
acestor naționalități, dar și de o problematică religioasă – deteriorarea relațiilor
dintre guvernul maghiar și Sfântul Scaun (pe de o parte, drepturile civile
adoptate în Parlament afectau catolicismul, pe de alta Sfântul Scaun era acuzat
de imixtiune în politica maghiară). Comunitățile românești au fost angrenate și
ele în dispute, punându-se problema, mai ales în rândul greco-catolicilor, dacă
să-și manifeste sau nu ”patriotismul”. S-a implicat inclusiv Papa Leon al
XIII-lea – acesta a emis o enciclică prin care recunoștea importanța
evenimentului, rolul civilizator al catolicismului adoptat în primul secol de
la stabilirea maghiarilor în Panonia, dar și caracterul laic al manifestărilor
de la 1896, pe care nu dorea neapărat să le gireze, riscând să-și ostilizeze
credincioșii care nu erau doar maghiari…
Dincolo de toată această agitație, lucrurile au început
să se miște la modul concret: construirea noii clădiri a Parlamentului (Dieta),
un nou palat al justiției, un muzeu de arte frumoase, două poduri peste Dunăre,
restaurarea Bisericii Mátyás (numită și a Încoronării) și construirea unui
monument dedicat trecutului istoric. S-a demarat de asemenea construirea a 400
de școli pe întregul teritoriu al ”Ungariei Mari” – țările Coroanei Sfântului
Ștefan, cuprinse în ceea ce se numea Transleithania din cadrul Imperiului
Austro-Ungar. Pentru toate acestea, o comisie trebuia să administreze un buget
enorm, de aproape 5 milioane de forinți.
De fapt, transformările Budapestei au fost mult mai mari
în jurul acelui eveniment, în anii 1890 – 1910. Aici a fost construită una
dintre primele căi ferate subterane don Europa (după metroul din Londra și cel
din Atena), care poate fi văzută și azi. Au apărut piețe noi, largi, galerii
comerciale acoperite, Monumentul Mileniului de pe Bulevardul Andrássy și multe
altele…
Reînvierea
trecutului
Arhitectura sfârșitului de veac XIX a fost marcată,
printre altele, de curentul istorist, chiar dacă acesta se manifestase prima
dată cam cu un secol în urmă. Așa cum am mai arătat, istorismul propunea
valorificarea arhitecturii vechi, medievale, evocând perioade glorioase din
trecut. Se păstrau elemente caracteristice construcțiilor romanice sau gotice,
dar clădirile aveau funcționalități noi, adaptate nevoilor momentului. Palatul
Dietei din Budapesta a fost abordat în stil neogotic, Palatul de Justiție (azi
Muzeul de Etnografie) în stil neoclasic, iar Bastionul Pescarilor a devenit un
bun prilej pentru o manieră neo-romanică, sau romanesque revival. Astfel se
evocă foarte bine perioada creștinării maghiarilor, Evul Mediu timpuriu, când
toate bisericile erau concepute în stil romanic. Monumentul a fost amplasat pe
dealul ce se ridică în dreapta Dunării, în fosta capitală istorică Buda;
împreună cu alte clădiri monumentale, închide o piață în mijlocul căreia se
află Biserica Mátyás, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construită (sub forma
actuală, în stil gotic) în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
De fapt, construirea bastionului a mers în paralel cu
restaurarea bisericii, ambele lucrări fiind coordonate de arhitectul Frigyes
Schulek (1841 – 1919). Mai mult decât atât, se poate spune că bastionul a fost
gândit ca o extensie a bisericii, cu terase și turnuri care să pună în valoare
lăcașul de cult și să reprezinte un punct de reper mai atractiv al Budapestei.
Bastionul are șapte turnuri – nici mai mult, nici mai
puțin, pentru că triburile maghiare au ocupat Panonia sub conducerea a șapte
căpetenii. În apropiere a fost amplasată la 1906 și o statuie a Sfântului
Ștefan. Urcarea către vârful dealului, unde se află turnurile bastionului și biserica,
se face pe niște scări monumentale, largi, conferind un anume dramatism
ascensiunii. Ești întâmpinat de o statuie a lui Iancu de Hunedoara, de una a
Sfântului Gheorghe învingând balaurul și de alte 10 reprezentări el unor
soldați din vremea descălecării în secolul al X-lea, care ”păzesc” locul.
Vechile
și noile fortificații
Panta dealului fusese consolidată de regii Ungariei de-a
lungul secolelor cu ziduri groase de piatră și cărămidă, pentru a evita
alunecarea terenului, dar mai ales pentru a ridica deasupra fortificații care
să reziste la asediile din perioada medievală. Otomanii, habsburgii,
pretendenții la tron, răsculații au distrus de câteva ori aceste ziduri.
Ultimele întărituri datau din secolele XVII-XVIII, când turcii nu erau considerați
pe deplin înfrânți, deși fuseseră alungați din Budapesta, după mai bine de un
secol și jumătate de stăpânire. Cetatea era păzită de gărzi numeroase, iar o
anumită poartă fusese atribuită breslei pescarilor pe Dunăre, foarte bine
reprezentată în acea zonă a orașului apropiată de fluviu. Ei păzeau intrarea
respectivă în cetate pentru a avea un acces sigur spre piața de pește, feriți
de hoți și de tâlhari, dar și pentru a avea un control asupra breslei – nu
putea să vândă pește oricine și oricum.
Noua construcție de la sfârșitul secolului al XIX-lea
reușea să confere consolidărilor învechite un aspect mult mai atractiv, deodată
cu noi trasee prin care dealul putea fi urcat mai lin. Era vorba și despre o
abordare simbolică: Budapesta nu mai era un oraș asediat, ci un oraș cosmopolit,
deschis, în care istoria se face, dar se și simte, ba chiar poate deveni motiv
pentru o atmosferă de basm. Biserica Mátyás începuse a fi restaurată pe la 1873
în stil gotic, eliminând mare parte din adaosurile baroce de secol XVIII; după
cum se poate vedea încă, majoritatea clădirilor înconjurătoare au păstrat stilul
baroc, așa cum au fost construite.
Pentru a face loc noilor construcții și terase, au fost
demolate câteva clădiri care erau lipite de biserică, precum o fostă mănăstire
iezuită. Bastionul care ”îmbrățișează” biserica pe latura estică a căpătat atunci
elemente romanice, foarte la modă în acei ani în arhitectura clădirilor
publice. În timpul săpăturilor, a fost descoperită chiar o mică capelă
subterană, care a fost integrată în bastion.
Ansamblul arhitectural a fost distrus în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial, dar a fost restaurat rapid, chiar de către fiul
lui Frigyes Schulek. După război, comuniștii au instalat pe zid o imensă stea
roșie care putea văzută de peste Dunăre – nici nu se putea face o fotografie de
ansamblu fără a prinde în cadru și simbolul comunist. Zona a început totuși să
schimbe după ce a apărut un modern hotel Hilton de 5 stele (în anii 1970, în plină
eră comunistă!), existent și azi, cumva contrastant cu arhitectura medievală a
zonei. După aproape jumătate de secol, încă se discută oportunitatea acestei
construcții. În prezent, biserica și bastionul sunt excelent întreținute, cu
piatra de calcar curată de parcă abia a fost extrasă din carieră. Până în anii
1980, clădirile deveniseră cenușii din cauza poluării urbane, multe dintre
statui erau degradate, unele chiar distruse; dar restaurarea din 2006 – 2013,
care a vizat și lăcașul de cult, și bastionul, a scos la lumină frumusețea
acestui monument intrat în Patrimoniul UNESCO.
Carierele
subterane Kőbánya
Mulți se întreabă probabil cum a fost obținut calcarul ce
aduce superba nuanță alb-gălbuie a bastionului, respectiv a Bisericii Mátyás.
În cazul bastionului, plăcile de calcar acoperă nu doar zidurile, ci și
acoperișul, fiind atent rostuite cu mortar pentru a crea o suprafață impermeabilă.
Puțini știu că secretul se află chiar în subteranul Budapestei, unde au fost
săpate tuneluri enorme, piatra scoasă fiind folosită pentru construcții. Pentru
edificii precum Parlamentul Ungariei, Podul cu Lanțuri Széchenyi, Podul Margit, Opera de Stat, Citadela și, desigur,
Biserica Mátyás cu Bastionul Pescarilor,
s-a extras calcar din cariera Kőér, activă de la începutul secolului al XVII-lea
și până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Multe clădiri refăcute după
inundația devastatoare din 1834, multe vile de pe Bulevardul Andrássy au
beneficiat de acest material, astfel că Fehér út, o stradă din oraș (numele
înseamnă ”Drumul alb”) semnifică praful de pe drumul de la carieră până la
șantierele din Pesta.
Rețeaua de cariere Kőbánya a Budapestei este enormă,
fiind asimilată uneori unui alt oraș subteran. În urma extragerii rocii, din
Evul Mediu (secolul al XIII-lea, ba chiar mai demult) până în prezent, a luat
naștere cel mai mare complex de pivnițe din Ungaria: peste 200.000 mp, o lungime
însumată de aproape 35 km, cu coridoare largi de 3-6 m și săli de până la 10 m
lățime. Galeriile coboară până la adâncimea de 30 m, uneori fiind invadate de
mucegai și chiar inundate. Inițial, în spațiile uscate erau păstrate vinurile
podgoriilor din zonă (la vremea aceea, districtul respectiv era încă o zonă
rurală), apoi butoaiele de bere ale fabricilor din oraș. În timpul ultimului
război mondial, se ascundeau acolo civilii de bombardamente, iar într-o arie
anume se asamblau avioane. În prezent există încă pivnițe pentru vin și bere,
dar se fac și vizite pentru turiștii amatori de inedit.
Roca este perfectă pentru construcții, fiind vorba de un
calcar sarmațian format cu 12 milioane de ani în urmă, pe fundul Mării
Panoniene din Miocen. Din acest material au ieșit superbele arcade romanice și
ornamentele bastionului, precum și ogivele bisericii alăturate. Postamentul
statuii de bronz a Sfântului Ștefan a fost realizat din același calcar, ca și
numeroase alte clădiri din zona istorică Buda. Este, în orice caz, un material
mai bun decât mortarul – chiar dacă se schimbă la culoare, nu se degradează
atât de rapid. Dunărea creează, prin imensa capacitate de evaporare, un
microclimat mai umed; acesta afectează probabil monumentele istorice din zonă,
dar grija statului pentru conservarea lor este permanentă și consistentă.