Am vorbit în ediția precedentă despre renovarea unei case aflate în zonă construită protejată, sau care are statut de monument istoric, din câteva perspective: definirea termenilor, reguli de bază pentru orice lucrare, reguli urbanistice, necesitatea autorizărilor. Vom continua pe acest subiect cu câteva detalii despre autorizare.
O legislație mai permisivă
În general, pentru o construcție obișnuită, se pot executa fără autorizaţie de construire/desfiinţare o serie de lucrări care nu modifică structura de rezistenţă sau aspectul arhitectural al construcţiilor; de la această regulă fac excepție clădirile monument istoric și cele din arii protejate, cazurile prevăzute de legea 50/1991, varianta republicată, adică legea privitoare la autorizarea lucrărilor de construcții. Aceasta prevede la art. 3 alin. (1) lit. b) faptul că lucrările necesită autorizație de construire pentru „lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate”. Lucrurile au devenit, totuși, mai relaxate în timp, în special după Legea 193 din 2019, care a simplificat procedurile și a eliminat anumite restricții. Au fost scurtate termenele procedurilor de autorizare pentru obținerea certificatului de urbanism, cele ale autorizației de construire în regim de urgență, precum și ale avizului autorității administrației publice competente în domeniul protejării patrimoniului cultural. În urma notificării autorității, aceasta este obligată să răspundă în scris în maximum 30 de zile; în lipsa răspunsului, se consideră acord tacit și proprietarul se poate apuca de lucru.
Pentru clădirile monument istoric
În cazul clădirilor monument istoric clasate sau în curs de clasare, ori cu valoare istorică sau arhitecturală deosebită, exigențele sunt în continuare mai ridicate. Lucrările care nu țin de structură se pot executa numai cu notificarea prealabilă a autorităţii administraţiei publice locale şi a serviciului deconcentrat al autorităţii centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural şi în baza acordului scris al acestui serviciu deconcentrat care conţine condiţiile şi termenele de executare ale lucrărilor sau, după caz, necesitatea urmării procedurii de autorizare a respectivelor lucrări. În anumite situații, reprezentanții autorităților pot solicita autorizare pentru anumite lucrări, precum:
- reparaţii la împrejmuiri, inclusiv atunci când nu se schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate;
- reparaţii la acoperişuri, învelitori sau terase, chiar și atunci când nu se schimbă forma acestora;
- reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară;
- reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie exterioară, chiar dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi tâmplăriei, inclusiv în situaţia în care se schimbă materialele din care sunt realizate respectivele lucrări;
- reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit şi ale coşurilor de fum aferente;
- tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje şi alte finisaje interioare, precum şi pardoseli interioare;
- reparaţii la tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje şi alte finisaje exterioare, garantând prin proiect că nu se modifică elementele de faţadă şi culorile clădirilor;
- reparaţii sau înlocuiri la instalaţiile interioare, precum şi reparaţii la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii;
- montarea sistemelor locale de încălzire şi de preparare a apei calde menajere, precum şi montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi;
- lucrări de reparaţii, înlocuiri ori reabilitări, fără modificarea calităţii şi formei arhitecturale a elementelor de faţadă
- trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces, terase exterioare;
- lucrări de reabilitare energetică a anvelopei şi/sau a acoperişului – dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/şarpantă – la clădiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri;
- lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente la infrastructura de transport şi la instalaţiile aferente;
- lucrări de branşamente aeriene în zonele în care sunt interzise prin regulamentul local de urbanism;
- lucrări de branşamente şi racorduri executate pe domeniul public la infrastructura tehnico-edilitară existentă în zonă, cu acordul/autorizaţia administratorului drumului;
- modificări de compartimentare nestructurală, demontabilă, realizată din materiale uşoare;
- schimbarea de destinaţie, numai în situaţia în care pentru realizarea acesteia nu sunt necesare lucrări de construire/ desfiinţare pentru care legea prevede emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare, cu încadrarea în prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate;
- introducerea de reţele şi echipamente de comunicaţii electronice în infrastructurile fizice subterane existente, construite cu această destinaţie, precum şi introducerea de reţele şi echipamente de comunicaţii electronice în infrastructurile fizice interioare existente;
- lucrări de intervenţii în scopul implementării măsurilor necesare conform legislaţiei prevenirii şi stingerii incendiilor în vigoare, respectiv executarea instalaţiilor specifice prevenirii şi stingerii incendiilor, în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu;
- lucrări de plantare a perdelelor forestiere de protecţie şi împăduriri pe terenuri degradate;
- lucrări de construcţii funerare subterane şi supraterane, cu avizul administraţiei cimitirului;
- lucrări pentru amplasarea de structuri uşoare demontabile pentru acoperirea terenurilor de sport existente sau destinate desfăşurării evenimentelor culturale care vor fi realizate în baza unui aviz de amplasare.
În zonele protejate
Clădirile aflate în zone protejate beneficiază de o legislație mai permisivă.
Iată, așadar, ce pot executa proprietarii lor, fără autorizație de construire, având totuși avizele de la autoritățile locale și direcțiile de cultură:
n lucrări de reparaţii şi/sau întreţinere la construcţii existente, care nu afectează volumul, forma clădirii şi decoraţia faţadelor şi care nu reprezintă extinderi, demolări sau modificări structurale:
l lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare şi restaurare a componentelor artistice ale construcţiilor, cu avizul autorităţii administraţiei publice centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural sau al serviciilor deconcentrate ale acesteia, după caz;
l lucrări de reparaţii minore la finisaje exterioare cu condiţia să se păstreze materialul, culoarea şi textura finisajului;
l lucrări de uniformizare a culorii şi texturii finisajelor exterioare, în cazul în care aspectul a fost deteriorat prin mai multe intervenţii de reparaţii;
l reparaţii/înlocuiri de tâmplărie exterioară, cu condiţia să se păstreze materialul, forma, dimensiunile golurilor şi tâmplăriei;
n lucrări de reparaţii interioare la tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje, precum şi înlocuiri de tâmplărie interioară, cu păstrarea dimensiunii golurilor;
n lucrări de reparaţii şi înlocuiri la pardoseli;
reparaţii sau înlocuiri la instalaţiile interioare;
n reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit şi ale coşurilor de fum aferente, păstrându-se forma, dimensiunile şi materialele acestora;
n reparaţii la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces, atunci când nu se schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate;
n modificări de compartimentări nestructurale, demontabile, realizate din materiale uşoare şi care nu modifică concepţia spaţială interioară;
n schimbarea de destinaţie, numai în situaţia în care pentru realizarea acesteia nu sunt necesare lucrări de construire/desfiinţare pentru care legea prevede emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare, cu încadrarea în prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate;
n lucrări de intervenţii în scopul implementării măsurilor necesare conform legislaţiei prevenirii şi stingerii incendiilor în vigoare, respectiv executarea instalaţiilor specifice prevenirii şi stingerii incendiilor, în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu.

