Dacă istoria ar putea fi reprezentată prin simbolistica unor locuri,
înțelegerea transformărilor europene din ultimele decenii ar trebui
începută cu acel kilometru pătrat în care se află fosta clădire a
Reichstag-ului și Poarta Brandemburg (Brandemburger Tor); cu 25 de ani
în urmă, pe aici trecea și mult blamatul Zid al Berlinului. Ne vom opri
în câteva pagini asupra Reichstag-ului, actualul sediu al legislativului
german, din respect pentru ceea ce a reprezentat și reprezintă această
construcție, dar și pentru că aici se află una dintre cele mai
interesante și impresionante cupole, o realizare arhitectonică și
tehnică de excepție, așa cum veți vedea în continuare. Dacă istoria ar putea fi reprezentată prin simbolistica unor locuri,
înțelegerea transformărilor europene din ultimele decenii ar trebui
începută cu acel kilometru pătrat în care se află fosta clădire a
Reichstag-ului și Poarta Brandemburg (Brandemburger Tor); cu 25 de ani
în urmă, pe aici trecea și mult blamatul Zid al Berlinului. Ne vom opri
în câteva pagini asupra Reichstag-ului, actualul sediu al legislativului
german, din respect pentru ceea ce a reprezentat și reprezintă această
construcție, dar și pentru că aici se află una dintre cele mai
interesante și impresionante cupole, o realizare arhitectonică și
tehnică de excepție, așa cum veți vedea în continuare.
Dacă istoria ar putea fi reprezentată prin simbolistica unor locuri, înțelegerea transformărilor europene din ultimele decenii ar trebui începută cu acel kilometru pătrat în care se află fosta clădire a Reichstag-ului și Poarta Brandemburg (Brandemburger Tor); cu 25 de ani în urmă, pe aici trecea și mult blamatul Zid al Berlinului. Ne vom opri în câteva pagini asupra Reichstag-ului, actualul sediu al legislativului german, din respect pentru ceea ce a reprezentat și reprezintă această construcție, dar și pentru că aici se află una dintre cele mai interesante și impresionante cupole, o realizare arhitectonică și tehnică de excepție, așa cum veți vedea în continuare.
Încercăm să facem abstracție de imaginea puternică, încărcată de prea multe semnificații (nu toate pozitive), a soldatului rus care pune steagul roșu pe Reichstag, având în fundal un Berlin în ruine. Același lucru se poate spune despre imaginea incendierii din februarie 1933, care a marcat ascensiunea lui Hitler către puterea absolută. Au fost două evenimente din registrul distructiv care s-au succedat aici, parcă disputându-și această clădire greu încercată ce nu are în fond decât 120 de ani. Ceea ce ar trebui să vedem acum (aceasta este și dorința evidentă a germanilor) este un palat al democrației, caracterizat de transparență și deschidere spre dialog, în ciuda unui trecut tumultuos. Trecând peste seria acelor evenimente nefaste, ne putem bucura de monumentalitatea unei clădiri care se dorește a reflecta spiritul german, cu valorile oferite umanității, cu permanentul deziderat al democrației, reflectat de inscripția iconică de pe frontispiciu: ”Dem Deutschen Volke” (”Poporului German”). Și, în mod particular, ne putem concentra atenția asupra câtorva detalii de construcție care arată capacitatea de regenerare a industriei acestei țări, care reconstruiește practic în acești ani o întreagă capitală.
Reichstag-ul, un proiect democratic
Clădirea Reichstagului a fost ridicată din nevoia unui parlament suficient de mare pentru Germania unificată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Inițial, sediul din Berlin al legislativului a fost „Palatul Prusac” de pe Leipziger Strasse, unde se reuneau deputații Ligii Nordului, dar după 1871, când s-a fondat Imperiul German, ce îngloba și landurile din sud, s-a impus ridicarea unei clădiri mai mari. Construcția nu a început însă prea curând după decizie, parlamentul mutându-se între timp într-o altă locație, deoarece existau diferende între cancelarul Otto von Bismarck și deputați. După mai multe concursuri la care au participat sute de proiecte, piatra de temelie a fost pusă în 1884, de către împăratul Wilhelm I. Clădirea a fost inaugurată un deceniu mai târziu, în 1894, sub semnătura arhitectului Paul Wallot, care gândise o clădire impozantă, în stil neobaroc, de peste 13.000 mp și cu 4 turnuri în colțuri, ridicate la 40 de metri înălțime. Otto Lessing a fost autorul sculpturilor, basoreliefurilor și inscripțiilor . Construcția se remarcă însă printr-un dom impresionant, care se ridică până la 97 metri înălțime, idee aparținând Împăratului Wilhelm al II-lea (care preluase între timp conducerea statului), tocmai pentru a marca deschiderea spre democrație – un subiect încă în discuție la acel moment. Structura de oțel și sticlă a suscitat la rândul ei un dosebit interes și numeroase controverse, fiind considerată atunci o lucrare inginerească de avangardă, mai ales că aducea cu sine un amestec neobișnuit de stiluri arhitectonice. Inscripția ”Dem Deutschen Volke” a fost adaugată ulterior, în anul 1916.
Reichstag-ul a fost și sediul parlamentulului Republicii de la Weimar, după pierderea Primului Război Mondial de către germani, și a suferit numeroase distrugeri în noaptea de 27 spre 28 februarie 1933 când, în urma unui incendiu ale cărui cauze nu sunt clarificate complet nici până azi, sala de plen și unele încăperi învecinate au ars complet. Cele mai serioase distrugeri au survenit însă în 1945, când în urma bombardamnetelor cupola originală a fost distrusă integral, existența însăși a clădirii fiind pusă sub semnul întrebării.
După împărțirea Berlinului între Est și Vest, Reichstagul a fost una din puținele clădiri monumentale din sectorul occidental, dar se situa la doar câțiva metri de granița cu RDG, foarte aprope de Zid. Deși utilitatea ei ca sediu al Parlamentului nu mai era aplicabilă, capitala RFG fiind stabilită la Bonn, s-a decis să fie totuși restaurată și întrebuințată ca centru de conferințe, lucrările fiind executate între 1961 și 1964 (domul nu mai fusese reconstruit, ca și o parte din ornamentele spectaculoase amplasate peste terasa ultimului nivel). Începând cu anul 1979, în această clădire a avut loc la fiecare cinci ani și întrunirea organului de stat Bundesversammlung (Adunarea Federală), pentru alegerea președintelui statului, cel mai recent la 23 mai 2009.
După căderea Zidului, ceremonia oficială a Reunificării Germaniei s-a ținut în această clădire, pe 3 octombrie 1990, în prezența unor nume sonore, precum cancelarul Helmut Kohl, președintele Richard von Weizsäcker și ex-cancelarul Willy Brandt. Cam în aceeași perioadă, se hotărăște ca Berlinul să redevină capitala Germaniei, astfel că și Reichstag-ul își recapătă utilitatea de a găzdui forul legislativ, desigur în urma unui amplu proces de modernizare. Reichstag-ul complet renovat a fost redeschis în aprilie 1999.
Ultima restaurare și domul modern
Între 1994 și 1999 au avut loc așadar noi lucrări serioase de restaurare, iar datorită arhitectului Sir Norman Foster, sediul Bundestag-ului a primit o nouă cupolă de sticlă în care se poate urca, până în punctul ei maxim, cu ajutorul unor rampe. În prezent, cupola este deschisă publicului larg, Reichstag-ul fiind practic cea mai vizitată clădire din Berlin. Merită menționat și faptul că a devenit, în urma lucrărilor din ultimii ani, un model pentru proiectanți și ingineri din perspectiva consumului, chiar producerii de energie, fiind dotat cu sisteme ecologice de utilizare a energiilor regenerabile și având emisii reduse de dioxid de carbon. Independentă energetic, construcția este dotată cu 4 generatoare de curent care funcționează cu combustibil biodiesel, supliment la energia furnizată de pompele de căldură instalate până la o adâncime de 280 m și panourile fotovoltaice care însumează circa 3.600 mp. Gazele de ardere sunt filtrate riguros, iar surplusul de energie este stocat sau trimis în sistemul energetic al orașului.
Proiectul de restaurare fiind acordat în 1993 arhitectului englez Norman Robert Foster, acesta imaginase inițial o copertină parasolară, nu un dom, idee la care s-a renunțat din cauza costurilor, considerate nejustificate. Oricum, miza era destul de importantă, intuindu-se faptul că această parte a Reichstag-ului va deveni un simbol al Berlinului și al noii Germanii. Într-un final, pentru acoperirea sălii de plen a fost preluată o idee din 1988 a arhitectului german Gottfried Böhm, laureat al Premiului Pritzker, care concepuse această cupolă din sticlă pe structură metalică, cu spiralele pedonabile ascendente și posibilitatea de a vedea sala centrală a parlamentului. Vizitatorii pot urca până în ”vârful” domului, având permanent de ales între o mulțime de stimulente vizuale: panorama, ansamblul de oglinzi (360 la număr), perspectiva către interiorul domului și către sala de plen. Deși Foster a opus o oarecare rezistență la această idee impusă prin caietul de sarcini, până la urmă a adoptat-o și chiar a refolosit-o ulterior într-o altă lucrare a sa, City Hall din Londra, unde a proiectat o structură conică la care a adăugat un pasaj spiralat.
Noul dom care are efectiv 23,5 metri înălțime, a fost construit cu ajutorul a 800 tone de oțel și 3.000 mp de sticlă. Vizitatorului ajuns în cupolă i se oferă o panoramă impresionantă, de 360° asupra orașului, dar spectacolul este de asemenea însăși cupola, susținută parcă de un ”ciclon” de oglinzi (lucrare finalizată în 1999). Rampele înconjoară ascendent, pe interior, suprafața cupolei, precum spirala dublă a ADN-ului. Conform intenției, aceste oglinzi sunt orientate astfel încât să preia lumina soarelui și să o conducă spre sala principală, unde se țin lucrările legislativului german, sală ce poate fi întrezărită de sus, pe măsură ce urci rampele către punctul culminant al cupolei. Lucrările parlamentare se desfășoară sub lumina soarelui, iar conceptul capătă, prin poziționarea spațiilor, și o semnificație politică/socială: poporul este deasupra conducerii statului, pe care îl controlează. Această cupolă a devenit astfel un simbol al Berlinului care a depășit momentul fatidic al nazismului, concentrându-se în schimb pe o Germanie ce privește spre viitor, unită și democratică. Interesant este faptul că domul nu este complet închis: el are in punctul superior un ”ochi” ce dă în exterior și prin care se aerisește, dar intră și precipitațiile. Imediat dedesubt însă este amplasat un cilindru metalic care drenează apa pluvială. La nivelul zero al domului, pot fi urmărite expoziții fotografice și materiale de informare cu diferite teme – istoria locației, Holocaustul etc. De aici se poate ieși și pe terasa clădirii, unde pot fi observate panourile solare, ornamentele monumentale ce pot fi studiate în detaliu, priveliștea către o curte interioară acoperită cu iarbă. Este o combinație de înaltă tehnologie pentru construcții, spații vitrate generoase, eficiență energetică încorporată și ornamente simbolice, deasupra cărora se înalță steagul Germaniei moderne.