Cu 55.933 de vizitatori specializați, DACH+HOLZ International 2026 este una dintre cele mai de succes ediții din istoria acestui târg. Practic, este cea mai puternică ediție de la înființarea sa la Köln, depășind semnificativ recordul anterior de 47.000 de vizitatori stabilit în 2014.
În perioada 24-27 februarie 2026, Köln a devenit din nou locul central de întâlnire pentru industria acoperișurilor și a lemnului. Un total de 564 de expozanți din 28 de țări și-au prezentat produsele și serviciile pe o suprafață expozițională de 71.000 de metri pătrați, în patru pavilioane și în zona exterioară. Caracterul său internațional este demonstrat de proporția expozanților internaționali, care a ajuns la 22,7%. Asociațiile patronale și profesionale din domeniul acoperișurilor au considerat această ediție ca o sursă importantă de inspirație, DACH + HOLZ rămânând spațiul ideal de comunicare și promovare, într-o ambianță pozitivă și constructivă.
O vizibilitate crescută, comparativ cu anii anteriori, a avut Zona Start-up & Innovation 2026, care a reunit peste 30 de companii înscrise într-o competiție a inovațiilor. Au fost premiate soluțiile care au inovat tehnicile de îmbinare a lemnului în construcții, miza fiind eficientizarea montajului, reducerea costurilor și deșeurilor, soluțiile care au utilizat inteligența artificială, precum și sistemele de siguranță pentru montatorii de acoperișuri.
În cadrul conferințelor, au fost abordate o mulțime de teme, un interes deosebit pentru public avându-l cele care au dezbătut rolul meseriilor calificate în obținerea de construcții durabile, precum și perspectivele practice ale utilizării AI în afacerile din construcții. Următoarea ediție a DACH+HOLZ International va avea loc la Stuttgart, între 7 și 10 martie 2028.
O prezență remarcabilă la DACH+HOLZ International 2026 a fost, ca de fiecare dată, compania Bauder. Standul generos a devenit gazda unui număr impresionant de parteneri din Germania și nu numai, care au putut vedea nu doar gamele clasice de produse, ci și demonstrații cu noile sisteme de acoperiș Bauder.

