Unde se termină acoperișul și unde începe fațada? Sau
invers. Dacă ne uităm la Muzeul Guggenheim din Bilbao, al arhitectului Frank
Gehry, chiar nici nu știm. Sau la unele locuințe americane, canadiene sau din
alte zone bogate în păduri: avem șiță pe fațadă sau scânduri pe acoperiș? Solzi
de diverse dimensiuni și forme, din materiale diverse de la cele tradiționale
la cele inteligente sau tributare tehnologiilor contemporane, amplasați pe
fațade sau pe acoperișuri cu o lejeritate excepțională. O fi bine? O fi rău? E
BINE. Bineînțeles, dacă e… bine
gândit, reprezentat și executat detaliul. De fapt, vorbim de sisteme care derivă
din banalul și vechiul… lambriu; ceea ce-mi amintește: știați că lambriul a
fost folosit în Franța secolului al XIV-lea?
Și de fapt, însuși lambriul e o aplicație particulară a
unui principiu de finisaj interior (inițial): o suprafață din lemn pozată pe un
schelet.
De aici evantaiul de soluții se deschide la pereți –
lambriu – la tavanele din scânduri pe planșeu din lemn și la pardoselile din
lemn (fie ele scânduri sau, ulterior, parchet), pe grinzișoare.
De fapt sistemele de învelitori din solzi diverși se
subordonează în fond aceluiași principiu: o suprafață, de această dată
discontinuă, dar astfel alcătuită încât să aibă și rezistență mecanică și
rezistență la pătrunderea apei, susținută de o rețea de elemente care formează
un schelet de susținere.
Pasul următor – al lambriului – este să-l dăm afară din
casă, schimbând totodată și materialul pentru suprafață și, ulterior,
materialul pentru scheletul de susținere.
Atunci când tehnologia de tăiere a pietrei a permis
realizarea de plăci subțiri… a apărut ”lambriul” cu elemente din piatră de 2
– 3 cm grosime; când s-au produs panouri din tablă profilată… au apărut
fațadele metalice și învelitorile din tablă ondulată sau cutată. Când s-au
produs panouri din tablă de tip ”cutie”, scheletul s-a adaptat, pentru ca
respectivele cutii să se poată agăța de schelet; când s-au putut realiza plăci
din gresie porțelanată pentru exterior, au apărut fațadele cu finisaj ceramic.
Piatra, fibrocimentul, plăcile de înaltă densitate, sticla, toate, așezate pe
schelet coerent și ținănd seama de cerințele pe care le impune materialul de
construcție în relație cu cerințele de mediu, și-au găsit pe rând loc în vastul
domeniu al ”fațadelor cu alcătuire ventilată”.
Chiar sistemele de fațade vegetale sunt tot un caz
particular de fațadă ventilată.
Lemnul, de la care am pornit, pentru exterior, trebuie
tratat, pentru a rezista la intemperii.
Panouri mai mari sau mai mici, solzi diverși, din
ceramică, piatră, metal, lemn, ciment, sticlă sau mase plastice se regăsesc și
pe învelitori. Dacă ”scuturăm” bine de elemente specifice, ajungem tot la
principiul suprafeței rezistente mecanic, ce descarcă pe un schelet de
susținere.
Și, atât la fațade, cât și la învelitoare, funcțiunile pe
care trebuie să le respecte alcătuirea sunt aceleași:
·
funcţiunea
de protecţie a spaţiilor închise împotriva apelor meteorice
·
funcţiunea
de protecţie higrotermică a spaţiilor închise
·
funcţiunea
de protecţie acustică a spaţiilor închise
·
funcţiunea
de luminare naturală a spaţiilor închise şi de contact vizual între acestea şi
mediul exterior
·
funcţiunea
de ventilare naturală a spaţiilor închise
·
funcțiunea
de protecție împotriva propagării incendiului
Astăzi mai adăugăm o funcțiune, presați de cerințele de
eficiență energetică și protecție a mediului planetar: funcțiunea de conservare
și producere a energiei.
Despre acesta însă… cu altă ocazie.