Atunci când auzim despre o clădire cu fațadă verde ne gândim (cam afectați de prejudecăți) la o arhitectură exclusivistă, scumpă, destinată marilor proiecte urbane. Ar trebui să înțelegem că arhitectura sustenabilă începe să devină tot mai puțin o opțiune și din ce în ce mai mult o necesitate. Iar interesul pentru acest tip de abordare demonstrează tocmai deschiderea, grija față de ceilalți, o comunicare firească a interiorului clădirii cu exteriorul, chiar un limbaj artistic comun cu mediul urban, fără bariere culturale.
Atunci când auzim despre o clădire cu fațadă verde ne gândim (cam afectați de prejudecăți) la o arhitectură exclusivistă, scumpă, destinată marilor proiecte urbane. Ar trebui să înțelegem că arhitectura sustenabilă începe să devină tot mai puțin o opțiune și din ce în ce mai mult o necesitate. Iar interesul pentru acest tip de abordare demonstrează tocmai deschiderea, grija față de ceilalți, o comunicare firească a interiorului clădirii cu exteriorul, chiar un limbaj artistic comun cu mediul urban, fără bariere culturale.
Atunci
când auzim despre o clădire cu fațadă verde ne gândim (cam afectați de
prejudecăți) la o arhitectură exclusivistă, scumpă, destinată marilor proiecte
urbane. Ar trebui să înțelegem că arhitectura sustenabilă începe să devină tot
mai puțin o opțiune și din ce în ce mai mult o necesitate. Iar interesul pentru
acest tip de abordare demonstrează tocmai deschiderea, grija față de ceilalți,
o comunicare firească a interiorului clădirii cu exteriorul, chiar un limbaj
artistic comun cu mediul urban, fără bariere culturale. Exemplicăm cu o clădire
localizată în Camden Town, una dintre cele mai aglomerate și cosmopolite zone
ale Londrei, unde, printre clădiri înghesuite de 2 – 4 niveluri, cafenele și
bazaruri, încep să își facă loc proiecte de arhitectură verde.
Camden Town, district din nord-vestul Londrei, este
renumit pentru nonconformismul lui, cu sute de Pub-uri, sufocat de circulație,
de clienții celei mai aglomerate zone de street food din capitala Marii
Britanii. Ca și cartierul Soho, este o zonă a culturilor alternative, cu viață
boemă și elemente ale culturii punk. Aici se poate călători cu barca pe canalele
Tamisei; mulți vizitatori vin aici cu ambarcațiunile, stau câteva zile și
pornesc mai departe, spre Amsterdam sau alt loc pitoresc…
Ei bine, în apropiere de o stație de metrou apare această
clădire distinctă în peisaj, momentan un simbol al curentului Eco. Trebuie
menționat că Londra excelează la capitolul ecologie și sustenabilitate,
deocamdată mai mult în domeniul consumului de carburanți – costă 12 lire
sterline să intri cu autoturismul prin centru orașului și se prevede ca până în
2020 să se renunțe la motoarele Diesel. Dar există și multe clădiri verzi în
Londra, precum cea de pe coperta acestei reviste, cu un sistem Bauder pentru
acoperiș realizat la Museum of London. În general, dată fiind lipsa de spațiu
și cererea tot mai mare de autorizații de construcție sau extindere, este
valorificat orice loc, de la subsoluri la terasele superioare.
Clădirea de față, cu o arie desfășurată totală de circa
10.000 mp, nu este una oarecare. La început showroom de mașini construit în
perioada interbelică, a fost modificată radical la începutul anilor 1980 sub
coordonarea unui celebru arhitect postmodernist, Sir Terry Farrell. El este creatorul,
printre altele, al terminalului de trenuri Charing Cross din Londra și a
sediului MI6, dar și al unor edificii monumentale din China: turnul KK100 din
Shenzhen (cel mai înalt zgârie-nori proiectat de un britanic) sau gara
Guangzhou South, una dintre cele mai mari din genul său din Asia.
Imobilul din Camden, numit Breakfast Television Centre,
fusese cunoscut în acei ani 1980 și ca ”Eggcup House” din cauza unor ornamente
de pe acoperiș, destinația sa fiind una de birouri, în special sedii ale unor
posturi de televiziune (un post național, apoi sediu complementar al MTV Europe
– Viacom UK). Este și piatra de temelie a dezvoltării industriei de televiziune
și producție cinematografică în Camden, ulterior numeroase companii specializate
înființându-și sedii aici.
Sir Terry Farrell
intenționase ca prin această clădire să ”creeze existență virtuală”, ”o
reprezentare a canalului TV printr-o clădire”. De atunci a fost renovată de mai
multe ori, în special după un incendiu din primăvara anului 1999. În 2013,
fațada a primit amprenta pop-industrială a arhitectului Jacobs Webber (în ton
cu mare parte din aspectul cartierului), care a promovat cu acest proiect și
arhitectura sustenabilă. Fațada a fost concepută din tablă de aluminiu
perforată (fațadă vetilată) cu profile verticale multicolore, care preiau din
cromatica străzii. Atunci au apărut pe anumite porțiuni și elemente de fațadă
verde, spre stradă și spre curtea interioară, foarte vizibile, generând un nou
impact asupra clădirii. Au fost realizate cu ajutorul unui sistem modular
hidroponic (substrat pentru vegetație prin care circulă artificial apa și
substanțele nutritive), numit Biotecture – de la o firmă specializată
britanică. Se poate vorbi în cazul acestor sisteme despre un domeniu multidisciplinar,
în care știința construcției se îmbină cu designul, horticultura și
managementul apei. Situat pe anumite porțiuni ale clădirii (sud, est și vest),
zidul verde este abordat, ca irigații, în mod particular în fiecare zonă, în
funcție de plante și chiar microclimat. Astfel se economisește apa și este
evitat efectul excesului de umiditate asupra clădirii. Plantele la rândul lor
au fost așezate inițial în funcție de expunerea la soare necesară și de
necesarul de umiditate (în mod particular pe fiecare nivel al clădirii). Lucrările
au fost executate după renovarea propriu-zisă a clădirii, când birourile și
studiourile de televiziune erau perfect operaționale. Clădirea are de asemenea
un acoperiș verde cu panouri solare (invizibile de la nivelul străzii) și un
sistem integrat de recuperare a apei de ploaie. Se poate vorbi așadar despre o
clădire verde, emblematică pentru Londra, cu numeroase elemente de construcție
și arhitectură sustenabilă, nu doar la nivelul anvelopei, ci și în multe alte
zone care țin de economisirea energiei, mediu de lucru, utilizarea de finisaje
ecologice, gestionarea consumului de apă etc.
Hidroponia, la modul general, poate fi definită ca o disciplină a
horticulturii (în particular al hidroculturii), prin care plantele sunt
crescute în apă fără sol sau cu un substrat de sol inert, poros și fără
nutrienți (perlit, vată minerală, argilă, fibre de cocos etc.). În schimb,
nutrienții hrănesc planta prin intermediul apei, care este aditivată cu
minerale și îngrășăminte și furnizată în permanență, într-o cantitate
controlată, folosindu-se un sistem foarte atent gestionat de drenare. Există
plante ornamentale care se dezvoltă destul de bine cu acest sistem și chiar se
pot face culturi de zarzavaturi sau legume. Sistemul folosit poate fi mai
simplu sau mai complicat (chiar computerizat), depinde de plantă, de
necesitățile ei în privința substanțelor necesare și a oxigenului la nivelul
rădăcinii – există plante care au nevoie de mai mult oxigen în apă. Unii
specialiști pretind că este o disciplină nouă, a acestui început de secol, care
ar putea fi un răspuns la o viitoare criză alimentară, alții că de fapt este
cunoscută din antichitate, de la grădinile suspendate ale Semiramidei sau
plantațiile pe apă din America de Sud ori Extremul Orient … Această tehnică
este utilizată tot mai mult și în realizarea acoperișurilor și pereților verzi,
bineînțeles cu un substrat solid, care să facă față agresiunilor mediului
(vânt, ploaie, îngheț etc.). Bineînțeles, sistemul este mai complicat la
nivelul instalațiilor, plantele neputându-se baza doar pe apa din precipitații,
dar avantajele sunt numeroase: protecție termică pentru clădire, o estetică
aparte, oxigen, curățarea aerului de praf, o umiditate echilibrată a aerului
ș.a.m.d. Plantele, amplasate în recipiente pe structuri independente sau
conectate la clădire, pot constitui ziduri verticale, folosite atât la
exteriorul unei clădiri, cât și la interior, pentru amenajări ambientale de
mare efect.