Se poate spune ca mansardarea a fost posibila datorita ferestrelor, a lucarnelor in prima instanta, pentru ca altfel zona de sub acoperis nu ar fi fost utilizabila – cine ar fi acceptat sa locuiasca intr-un spatiu inchis, fara lumina
Se poate spune ca mansardarea a fost posibila datorita ferestrelor, a lucarnelor in prima instanta, pentru ca altfel zona de sub acoperis nu ar fi fost utilizabila – cine ar fi acceptat sa locuiasca intr-un spatiu inchis, fara lumina
La inceput a fost lucarna
Se poate spune ca mansardarea a fost posibila datorita ferestrelor, a lucarnelor in prima instanta, pentru ca altfel zona de sub acoperis nu ar fi fost utilizabila – cine ar fi acceptat sa locuiasca intr-un spatiu inchis, fara lumina, fara posibilitatea de improspatare a aerului? Ideea convertirii spatiului de sub acoperis in locuinta a aparut prin secolul al XVII-lea, devenind cunoscuta datorita arhitectului francez Francois Mansart, care a utilizat aceasta metoda pe scara larga. Fiu de tamplar, scolit initial in prelucrarea pietrei si sculptura, acesta a devenit celebru ca arhitect in timpul domniei lui Henric al IV-lea, castelul Maisons construit de el fiind considerat prima cladire neoclasica. Culmea ironiei este ca Mansart a fost cunoscut prin perfectionismul sau exagerat, prin faptul ca nu avea nicio retinere sa demoleze o cladire pe care o considera nereusita si s-o ia de la cap, fapt care ii inspaimanta pe beneficiari. Este greu de spus ce ar fi facut Mansart cu amenajarea nereusita a unui pod… Totusi, succesul mansardarii se pare ca a venit mai degraba din ratiuni fiscale. Intr-o epoca in care impozitele se plateau in functie de numarul de ferestre existente sub acoperis, francezii au gasit aceasta modalitate de a-si extinde spatiul locuibil fara a plati taxe!
Initial, cadrele lucarnelor erau realizate din lemn netratat, fapt oarecum obisnuit la acea vreme, ceea ce insemna o durata de viata destul de scurta. Ulterior, au fost gandite variante din metal, ceva mai rezistente, ceea ce a facut ca in secolul al XVIII-lea mansarda sa devina un element curent de constructie si arhitectura, mai cu seama la oras. Ferestrele au devenit uneori usi in adevaratul sens al cuvantului, cu mici balcoane sau terase in toata regula. Modelul a fost exportat in toata Europa datorita influentei pe care a avut-o arhitectura franceza in acea epoca. Arhitectura care s-a transformat datorita unei simple ferestre.
Aparitia luminatoarelor
In acest timp, pe celalalt mal al Canalului Manecii, oamenii cu stare tineau sa-si lumineze spatiul de sub acoperis prin ceea ce numeau ”roof lanterns”, mici interventii la nivelul acoperisului, din lemn si sticla, aratand de cele mai multe ori ca un mini-acoperis. Acestea sunt precursoarele luminatoarelor de azi. Atunci iluminarea interioarelor pe timp de noapte se facea destul de rudimentar inca, folosind lumanari sau felinare, motiv pentru care orice plus de lumina din exterior era bine-venita. Sticla fiind inca foarte scumpa, este de inteles de ce numai cei bogati puteau apela la aceasta metoda. Totusi, in epocile georgiana si victoriana, tot mai multe case au putut avea un plus de lumina in hol, bucatarie sau in casa scarii, precum si in ceea ce este cunoscut si acum ca ”gradina de iarna” sau ”oranjerie”. Singura problema consta in pierderile de caldura, care cresteau proportional cu suprafata vitrata. Metoda a fost preluata si in cladirile publice, hoteluri, biblioteci si primarii, culminand in acea perioada cu cladirea Crystal Palace, unde a fost gazduita marea expozitie din 1851.
Tranzitul spre mansarda moderna
In ultimele doua secole, iluminarea naturala prin acoperis a fost dorita si obtinuta nu doar in camerele de locuit, ci si in spatii comune, mai ales in casa scarii. Insulele Marii Britanii si apoi tarile nordice, unde este nevoie de lumina, au excelat in imbunatatirea acestor amenajari. Lucarnele si luminatoarele au conlucrat la mentinerea in locuinte a luminii de naturale o cat mai mare parte din zi. Din pacate, erau disponibile cu o singura foaie de sticla, ceea ce le-a facut ineficiente termic. In plus, lipsa unei etanseizari bune a luminatoarelor avea ca rezultat scurgeri ale apei din precipitatii. In sezonul rece, incaperile astfel luminate deveneau inospitaliere, racoroase si umede; din acest motiv, luminatoarele si-au pastrat multa vreme dimensiunile reduse.
Noile materiale si accesul tot mai simplu catre ele au adus ferestrele de mansarda in varianta moderna pe care o cunoastem. In a doua jumatate a secolului trecut, materialele izolante performante si sticla de calitate tot mai buna au permis nasterea ferestrelor de mansarda. Datorita acestora, fereastra putea fi incastrata direct in campul acoperisului, fara grija pierderilor de energie prin sistemele compuse din 2 sau 3 foi de sticla. Acelasi lucru s-a intamplat si cu luminatoarele, care au putut fi etanseizate si largite ca dimensiuni. Au aparut asa-numitele ”tuneluri de lumina”, care aduc lumina de la o cupola din acoperis, prin reflexie, acolo unde este necesara.
Ferestrele de mansarda au fost integrate in orice tip de acoperis, de inspiratie retro sau moderna. Pozitia oblica permite intrarea unei cantitati mai mari de lumina decat in cazul unei ferestre de lucarna. Ramele au putut fi obtinute din lemn, PVC sau aluminiu. Ploaia si zapada ramasa pe acoperis nu mai constituie o problema, chiar si pentru acoperisurile cu panta mica. Scurgerea apei este asigurata chiar daca fereastra este montata la nivelul acoperisului. Dimensiunile mari permit chiar obtinerea unei panorame, atunci cand marginea de jos a ferestrei nu depaseste inaltimea de 90 cm de la podea. Spatiul de locuit de sub acoperis a devenit prietenos, luminos, iar mansardarea – cea mai buna metoda de a obtine suprafata utila suplimentara in locuinta