Sistemele de gips-carton au devenit de multă vreme o prezență obișnuită pe șantiere, fiind folosite în moduri extrem de diverse – pentru pereți de compartimentare, tavane, placări, mansardări, elemente de design interior, scafe, chiar mobilier. Cererea mare din piață și concurența bazată doar pe preț a încurajat însă apariția unor produse cu proprietăți mult inferioare celor consacrate, care sunt obținute conform standardelor stabilite de instituții naționale și internaționale. Trebuie accentuat faptul că prețul de la raftul din magazinul de construcții nu este unul arbitrar, el reflectă o realitate de care beneficiarul trebuie să fie conștient. Prețul ne arată cât s-a investit în produsul respectiv, ca materii prime, tehnologie, cercetare și inovație, energie ș.a.m.d.
Structurile ușoare realizate cu plăci din gips-carton și profile metalice nu fac parte din structura de rezistență a unei construcții, dar au rolul lor în realizarea unor compartimentări sau amenajări sigure, estetice, conform proiectului. Iar când vorbim de rezistență și durabilitate, trebuie să luăm în calcul, în primul rând, profilele metalice pe care se montează plăcile, izolația din vată minerală și celelalte componente de sistem. Profilele metalice reprezintă structura portantă a sistemelor de gips-carton. Constructorii cu adevărat responsabili folosesc în proiectele lor profile care nu le pun munca sub semnul îndoielii, chiar dacă lucrarea presupune un buget mai mare. În acest context, merită să vorbim despre calitatea profilelor metalice de sistem oferite de Knauf Gips, unul dintre cei mai mari producători mondiali de sisteme pe bază de gips-carton.
Rezistența mecanică a profilelor
Aceasta este dată în principal de calitatea oțelului, de grosimea tablei din care este realizat profilul și de caracteristicile geometrice ale profilului. Nu în ultimul rând, este importantă corectitudinea montajului, conform fișelor tehnice de sistem ale producătorului. În cadrul unui proiect, atunci când se face verificarea materialelor, inclusiv atunci când se verifică montarea structurii suport în cadrul recepționării lucrării, se compară declarațiile de performanță și instrucțiunile furnizorului cu ceea ce se montează efectiv pe șantier. Fiecare tip de profil se montează în modul și cu destinația prevăzută de producător. Erorile, întâmplătoare sau nu, pot avea consecințe nefaste asupra stabilității structurii și chiar asupra celor ce utilizează spațiul. Este suficient să ne gândim ce se poate întâmpla în cazul cedării unui tavan, sau a unui perete despărțitor de peste 3 metri înălțime, pe care eventual au fost suspendate și obiecte de mobilier.

În cazul profilelor metalice furnizate de Knauf, rezistența mecanică este unul dintre atuurile principale. Profilele de 0,6 mm grosime, cu o geometrie special concepută pentru a optimiza rigiditatea și comportamentul la dimensiuni mari ale structurii, pot asigura o rezistență cu 50% mai mare, comparativ cu alte variante de profile existente în piață. Totodată, geometria secțiunii profilelor și suprafața de contact a acestora cu plăcile de gips-carton au rol esențial în atenuarea transmiterii zgomotelor structurale, ceea ce înseamnă că profilele Knauf contribuie la confortul acustic sporit al pereților de compartimentare, al placărilor sau tavanelor.
De asemenea, este importantă varietatea de produse, astfel încât, pentru fiecare aplicație, să existe tipuri de profile dedicate, fără a risca subdimensionarea structurilor și nici supradimensionarea, care poate însemna costuri inutile. Nu în ultimul rând, putem vorbi de rigurozitatea dimensională, ținând cont de variațiile date de dilatări și contracții la diferențe de temperatură.
Calitatea profilului determină și comportamentul la incendiu. După cum se știe, oțelul este incombustibil și nu contribuie deloc la dezvoltarea incendiului, fiind inclus în clasa A1. Totuși, problema unor sisteme de gips-carton inferioare calitativ este că nu rezistă suficient timp la temperaturi foarte ridicate, din cauza deformărilor, ceea ce nu permite intervenția pompierilor și salvarea persoanelor aflate în pericol. Profile Kanuf au această proprietate, de a se deforma mai puțin la incendiu cu până la 30%, ceea ce este, din nou, un atu remarcabil.

Rezistența la coroziune atmosferică
Este o proprietate de care specialiștii țin cont, mai ales dacă se montează în medii umede, saline, poluate sau acolo unde sunt prezente substanțe corozive. În general, orice element de construcție din oțel trebuie protejat de umezeala din aer, care în timp provoacă ruginirea. În cazul sistemelor de gips-carton, părțile metalice nu pot fi inspectate, deci rămân acolo pe întreaga lor durată de utilizare. Chiar dacă sistemul de gips-carton are în general o anumită permeabilitate la vaporii de apă, este posibil ca în interiorul lui să se formeze condens, deci trebuie să optăm pentru profilul metalic potrivit. Conform standardului ISO 9223, pentru construcțiile obișnuite există 5 clase de coroziune, care reflectă capacitatea mediului de a coroda metalele și aliajele; în conformitate cu acestea, produsele puse în operă trebuie să fie protejate pe termen scurt sau lung. Iată clasele, cu o descriere generală a lor:
- C1: medii interioare uscate;
- C2: medii interioare cu condens ocazional;
- C3: medii interioare cu umiditate ridicată sau exterioare urbane, chiar în apropierea coastei marine;
- C4: medii interioare umede constant, chiar din uzine chimice, exterioare din zone industriale de uscat sau coaste marine;
- C5: medii exterioare industriale, cu umiditate ridicată, coaste marine cu salinitate ridicată.
Mai există și o a șasea categorie, CX, pentru medii chimice agresive, pe care nu este nevoie să o luăm în calcul. Rezistența la coroziune a profilelor metalice pentru gips-carton este dată în principal de stratul de zinc cu care acestea sunt protejate, în urma unui proces de galvanizare. Pentru clasa de corozivitate C2, de exemplu, specifică interioarelor din domeniul rezidențial, este necesar un strat de zinc de minimum 7 µm, respectiv 100 g/m2. Pe lângă profilele obișnuite, Knauf asigură inclusiv profile pentru medii mai agresive, din clasa C5, fiind printre puținii producători consacrați din lume care au game de acest nivel, cu protecții speciale. Pentru prinderea mecanică a profilelor între ele sau pentru fixarea plăcilor de gips-carton, sunt folosite șuruburi autofiletante sau autoperforante care au, de asemenea, straturi de protecție contra coroziunii. Specialiștii Knauf recomandă utilizarea tuturor componentelor unei structuri în sistem complet de la același producător, orice compromis ducând la vulnerabilizarea construcției din gips-carton.
Knauf Gips SRL
Tel: (+40-21) 650 00 40
E-mail: office@knauf.ro
https://knauf.com/ro-RO

