Acoperișurile și, mai ales, mansardele sunt asociate cu o frecvență destul de ridicată a incendiilor și cu pagube importante cauzate de acestea, inclusiv victime umane. Iată de ce preocuparea pentru a transforma această parte a clădirii într-o zonă cât mai sigură din perspectiva comportamentului la foc este absolut firească. Recent a intrat în vigoare o variantă actualizată a Normativului P 118, privind securitatea la incendiu a construcțiilor, cu scopul de a alinia practica din România exigențelor europene actuale și nu numai. Normativul are și rolul de a aduce în actualitate variantele lui anterioare (din 1999, 2013 și 2015), având în vedere dinamismul acestei industrii, apariția de noi materiale și sisteme adiacente acoperișului.
Cel mai adesea (în aproape jumătate din cazuri), incendiile la nivelul mansardelor se produc din cauza funcționării defectuoase a instalațiilor electrice, mai ales acum, când tot mai multe acoperișuri integrează și celule fotovoltaice – o inovație extrem de utilă, dar și o nouă provocare pentru proiectanți și montatori, respectiv pentru beneficiarii care trebuie să își aleagă cu maximă responsabilitate echipamentele și materialele. Alte elemente importante din această perspectivă sunt coșurile de fum problematice, utilizarea unor materiale combustibile, proiectarea defectuoasă, desfășurarea unor activități inadecvate în spațiul de sub acoperiș. Pentru structura acoperișului se folosește cel mai frecvent lemnul, iar golurile de la acest nivel creează deseori un fel de hiperventilare, care duce la răspândirea rapidă a focului; din această cauză, materialele folosite trebuie să fie cât mai atent selectate: cât mai puțin combustibile, să nu se aprindă la flacără, să nu contribuie la răspândirea focului, să nu emane fum toxic și să nu formeze în timpul incendiului picături arzânde. Toate acestea sunt importante atât pentru limitarea pagubelor sinistrului și pentru a permite intervenția pompierilor, cât mai ales pentru a evita pierderile de vieți omenești. Cumva contraintuitiv, nu flăcările sunt cauza celor mai multe pierderi de vieți omenești, ci fumul toxic degajat la incendiu, inhalat de oameni. Aceasta în contextul în care, date fiind materialele de construcție și amenajare de azi, multe dintre ele sintetice, incendiile se răspândesc mult mai rapid (până la 10 ori) decât acum un secol, când se foloseau materiale tradiționale.
Responsabilii proiectului
În consecință, documentațiile tehnice ale construcțiilor, inclusiv pentru acoperișuri și mansarde (cu tot ceea ce presupun ele – învelitori, izolații, pereți despărțitori, instalații, finisaje, placări etc.), se întocmesc ținând cont de comportarea la foc și măsurile de securitate la incendiu asigurate de principalele materiale, produse și elemente de construcții utilizate. Sunt luate în calcul în mod special golurile funcționale pentru circulație și comunicare din pereți și planșee, respectiv căile de acces pentru autospecialele pompierilor, pe care arhitecții trebuie să le prevadă în proiectele lor.
Inginerii constructori sunt responsabili, la rândul lor, pentru ”asigurarea rezistenţei la foc a elementelor cu rol în stabilitatea la incendiu a construcţiei (stâlpi, pereți portanţi, planşee, acoperişuri, scări, balcoane, pasarele etc.), a protecțiilor pasive ale structurilor metalice, din beton, din lemn etc., precum și pentru precizarea temperaturii critice la structurile metalice pentru care trebuie asigurate protecţii la acţiunile termice generate de incendii (…)”. Pe partea de instalații (sanitare, gaze, curent electric, automatizări, ventilare, climatizare), se are în vedere executarea unor lucrări corespunzătoare, cu un accent pe echipamentele pentru detectare, semnalizare și alarmare, stingere cu apă sau substanțe speciale. Nu în ultimul rând, investitorii sunt responsabili, conform legii, pentru tipurile și cantitățile materialelor combustibile admise, pe care trebuie să le declare.
Responsabilitatea este împărțită și cu producătorii de materiale, inclusiv a celor care ne furnizează elemente de învelitoare, pentru care trebuie să fie evaluată performanța la foc exterior – de exemplu, un incendiu din afara construcției. Aceste învelitori, care pot fi obținute din materiale diverse (metal, ceramică, beton, rocă, bitum, plastic etc.) au mai multe grade de performanță, în funcție de comportamentul la corpuri arzânde, vânt și radiație de căldură, toate împreună sau separat. Pentru a fi conforme cu normativul, ele trebuie să facă față unor încercări, în condiții diverse de pantă și substraturi (lemn, vată minerală, polistiren, silicat de calciu, oțel profilat).
Pentru zona acoperișului sunt importante, de asemenea, sistemele de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, respectiv sistemele fotovoltaice, atât cele montate peste învelitoare, cât și cele integrate în planul învelitorii, tot mai frecvent întâlnite la producătorii de profil. Fiecare dintre executanții lucrărilor de profil este răspunzător pentru domeniul său. Contează și destinația unui spațiu. De exemplu, acoperișurile construcțiilor și încăperilor cu risc de explozie trebuie să fie fără pod. Avantajul acestui normativ este, printre altele, că se aduc într-un singur document prevederi pentru proiectarea de arhitectură, dar și pentru compartimentare la foc, detecție, stingere, evacuare, acces pentru intervenții și desfumare.
Niveluri de stabilitate, clase de performanță
Problema protecției la foc presupune ca materialele să nu se aprindă și să nu ardă, pe de o parte, iar pe de alta ca, în caz de incendiu, construcția sau elementul de construcție să rămână stabile, până la intervenția pompierilor și salvarea oamenilor. De aceea, normativul P 118 a înlocuit termenul de ”rezistență la foc” cu cea de ”nivel de stabilitate la incendiu”. Există cinci niveluri de stabilitate a construcției sau a compartimentului unei construcții, cele mai performante fiind cele din clasa I, iar cele mai puțin performante din clasa V. În momentul în care se proiectează o clădire, trebuie specificat cărei categorii aparține aceasta.
Ca și în alte domenii, în care se spune că rezistența unui lanț este dată de veriga cea mai slabă, nivelul de stabilitate la incendiu al construcției este determinat de elementul său cu cea mai defavorabilă încadrare. Cele mai exigente norme pentru acoperișuri sunt cele ale clădirilor supraterane înalte, foarte înalte și cele cu săli aglomerate, care au fost redefinite de normativ. Clădirile înalte (25 – 48 m) trebuie să permită accesul autospecialelor serviciilor pentru situații de urgență integral pe minimum două laturi alăturate și totodată, cel puţin pe 50% din perimetrul pereților exteriori.
Clasele de performanţă privind reacţia la foc a produselor pentru construcţii (cu excepţia pardoselilor, produselor termoizolante pentru tubulaturi liniare şi a cablurilor electrice), sunt următoarele:
- A1 – produse incombustibile care nu contribuie deloc la dezvoltarea incendiului;
- A2 – produse care nu se pot aprinde cu flacără şi a căror contribuţie la dezvoltarea incendiului este extrem de limitată;
- B – produse care se sting în lipsa unei flăcări de întreţinere și al căror aport la dezvoltarea incendiului este foarte mic;
- C – produse combustibile care contribuie la dezvoltarea incendiului în anumite limite;
- D – produse combustibile care contribuie la dezvoltarea şi propagarea incendiului;
- E – produse combustibile a căror contribuţie la propagarea rapidă a incendiului este importantă;
- F – produse combustibile a căror contribuţie la propagarea rapidă a incendiului este foarte importantă.
La fiecare produs se mai specifică și emisia de fum (s1, s2 şi s3) și a picăturilor/particulelor arzânde (d0, d1 și d2), conform Regulamentului privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc.
Criteriile după care sunt analizate elementele de construcție sunt rezistența la foc, etanșeitatea la foc și izolația la foc (REI). Cu cât stâlpii, grinzile, pereții despărțitori ș.a.m.d. își păstrează mai mult timp funcția portantă, de separare și de izolare la foc, cu atât sunt considerați mai performanți. De exemplu, când avem un element de construcție cu REI 180, înseamnă că acela va rezista la incendiu, păstrându-și proprietățile, timp de 180 de minute. Între clădirile cu aceeași înălțime, trebuie prevăzută la nivelul acoperișului o fâșie cu rezistența la foc de minimum REI 60.
Un alt articol spune că separarea porțiunilor mansardate ale construcției existente, față de poduri ale acesteia, se realizează cu pereți clasa de reacție la foc A1 sau A2-s1,d0 rezistenți la foc minimum 2 ore (EI/REI 120), iar golurile de comunicare funcțională din aceștia se protejează cu uși rezistente la foc minimum 45 de minute, echipate cu dispozitive de autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu. De asemenea, în clădirile civile (publice) existente cu nivelul de stabilitate la incendiu I și/sau II, este admisă mansardarea (realizarea unui nivel construit în volumul podului) dacă elementele din structura portantă a acoperișului și a încăperilor amenajate sunt incombustibile și separate de restul podului cu ziduri rezistente la foc minim 3 ore (EI/REI 180). În clădiri existente cu nivelul de stabilitate la incendiu III, IV și/sau V, mansardarea (nivel construit în volumul podului), este admisă în condițiile respectării unor prevederi mai puțin exigente.
Iată și câteva prevederi care fac referire la clasele de performanță ale materialelor, astfel încât să se limiteze propagarea focului la un acoperiș terasă:
- Produsele utilizate pentru termoizolarea terasei clădirilor înalte şi foarte înalte trebuie să fie clasa de reacţie la foc A1 sau A2-s1,d0;
- La construcţiile cu înălţimea de 20 – 25 m (măsurate la coamă sau atic) faţă de terenul sau carosabilul adiacent accesibil autospecialelor de intervenţie ale pompierilor, materialele utilizate pentru termoizolarea acoperișurilor tip terasă pot să fie clasa de reacţie la foc minimum B-s3,d0;
- Pentru termoizolarea acoperișurilor tip terasă cu regim de înălțime mai mic de 20 m, clasa de reacție la foc poate fi minimum C-s3,d0;
Și în cazul prezenței panourilor fotovoltaice se solicită condiții minime de performanță pentru acoperișuri, dar și pentru panourile în sine, în funcție de nivelul de stabilitate al clădirii.
În prezentul normativ 118 sunt introduse în premieră și prevederi despre acoperișurile verzi, care trebuie să îndeplinească condiții clare privind separarea între vegetație și elementele combustibile, privind alegerea substraturilor și a membranelor adecvate. Astfel, la acoperişurile verzi se va asigura:
- a) grosimea minimă și alcătuirea substratului pentru vegetaţie;
- b) utilizarea tipurilor de plante care nu prezintă risc de incendiu;
- c) prevederea unor fâşii perimetrale continui de minimum 50 cm lăţime, între zona de vegetaţie şi marginea învelitorii, atice, balustrade, luminatoare, străpungeri etc., executate din produse/materiale clasa de reacţie la foc A1 sau A2-s1,d0;
- d) realizarea unor bariere cu înălţimea de cel puţin 30 cm la un interval de cel mult 40 m, executate din materiale clasa de reacţie la foc A1 sau A2-s1,d0 de cel puţin 1 m lăţime sau, alternativ, realizarea unor fâşii orizontale continui de protecție de minimum 10 m lăţime pentru acoperișurile verzi extensive și de minimum 1 m lăţime pentru acoperișurile verzi intensive, la un interval de cel mult 40 m, executate din materiale clasa de reacţie la foc A1 sau A2-s1,d0;
- e) întreruperea continuităţii componentelor combustibile ale acoperişurilor verzi cel puţin în dreptul rosturilor de tasare-dilatare sau seismice ale construcţiei.
În cazul clădirilor înalte și foarte înalte, care au scări de evacuare ce ajung pe acoperișul terasă, (refugiu pentru utilizatorii tipurilor de clădiri menţionate în eventualitatea unei situaţii excepţionale), spaţiul terasei verzi din imediata vecinătate a scărilor care ajung pe acoperiş, în suprafață de min. 20 mp sau min. 1/5 din suprafața acoperișului (la acoperișuri terasă cu suprafața mai mare de 100 mp), trebuie acoperit cu dale incombustibile.
Acestea sunt doar câteva dintre prevederile importante ale normativului, pe care investitorul trebuie să le respecte, cu ajutorul arhitectului, constructorului și celorlalți factori implicați, pentru a obține autorizația de securitate la incendiu.