Dezvoltarea durabilă şi sustenabilitatea oraşelor, despre care se
vorbeşte mult în ultima vreme, presupune ca, în activitatea urbană, să
se aibă în vedere resursele limitate avute la dispoziţie – în privinţa
patrimoniului imobiliar, a forţei de muncă, a transporturilor etc. Este o
abordare care ţine seama de contextul economic şi social actual, dând o
direcţie de dezvoltare a oraşului astfel încât să se păstreze pentru
generaţiile vitoare posibilitatea (resursele) de a-şi pune în operă
propriile proiecte, de a avea propriile opţiuni. Acoperişurile verzi,
grădinile verticale reprezintă soluţii pentru o serie de probleme
importante ale spaţiului urban.Dezvoltarea durabilă şi sustenabilitatea oraşelor, despre care se
vorbeşte mult în ultima vreme, presupune ca, în activitatea urbană, să
se aibă în vedere resursele limitate avute la dispoziţie – în privinţa
patrimoniului imobiliar, a forţei de muncă, a transporturilor etc. Este o
abordare care ţine seama de contextul economic şi social actual, dând o
direcţie de dezvoltare a oraşului astfel încât să se păstreze pentru
generaţiile vitoare posibilitatea (resursele) de a-şi pune în operă
propriile proiecte, de a avea propriile opţiuni. Acoperişurile verzi,
grădinile verticale reprezintă soluţii pentru o serie de probleme
importante ale spaţiului urban.
Dezvoltarea durabilă şi sustenabilitatea oraşelor, despre care se vorbeşte mult în ultima vreme, presupune ca, în activitatea urbană, să se aibă în vedere resursele limitate avute la dispoziţie – în privinţa patrimoniului imobiliar, a forţei de muncă, a transporturilor etc. Este o abordare care ţine seama de contextul economic şi social actual, dând o direcţie de dezvoltare a oraşului astfel încât să se păstreze pentru generaţiile vitoare posibilitatea (resursele) de a-şi pune în operă propriile proiecte, de a avea propriile opţiuni. Acoperişurile verzi, grădinile verticale reprezintă soluţii pentru o serie de probleme importante ale spaţiului urban.
Problemele oraşului românesc
Acoperişurile verzi implică refacerea zonelor de vegetaţie, a ecosistemelor distruse prin construire, dar la un alt nivel, cel al acoperişului. La noi se greşeşte în foarte multe feluri, în primul rând prin ignorarea acestor soluţii care în Occident au devenit elemente importante de dinamică urbană. Puţini bucureşteni ajung să îşi vadă oraşul de sus; ar înţelege care este realitatea, efectul în primul rând estetic al aşa-ziselor „reparaţii“ pe care le fac, în fond nişte cârpeli care arată dizgraţios. De la nivelul solului, un acoperiş conturează silueta urbană, iar privit de sus asigură continuitatea vizuală şi o identitate oraşului. Acoperite cu vegetaţie, blocurile pot constitui nişte puncte de interes din perspectivă estetică, dar în primul rând reprezintă o intervenţie benefică pentru oraş. Plantele filtrează
aerul, generează oxigen, reduc efectele aşa-numitelor „insule de căldură“ create de betoanele care radiază căldura acumulată, ridicând temperatura locală cu 5-10°C. Plantele reţin praful, pulberile microscopice în suspensie, care în România depăşesc de 4 ori limitele admise în Uniunea Europeană. Noxele sunt filtrate cu ajutorul acestor organisme vii pe care trebuie să învăţăm să le folosim în avantajul nostru. Din păcate, terasele superioare ale blocurilor construite în oraşele din România după 1960 nu au fost gândite ca locuri accesibile locatarilor, ci mai degrabă ca zone tehnice, cu guri de aerisire pentru canalizare, camera tehnică a liftului, ulterior loc de amplasare a aparatelor de aer condiţionat etc… Dorinţa locatarilor, mai ales a tinerilor, de a vedea oraşul de sus, de a se bucura de perspectivă, există. Am putut vedea în străinătate proiecte cu blocuri de locuinţe colective racordate prin treceri la ultimul etaj, practic sisteme de parcuri suspendate. Terasele blocurilor autohtone, cu măsurile de siguranţă necesare, ar putea deveni ceva similar, fiind zone uniforme din punctul de vedere al nivelului de înălţime. Chiar dacă pare un proiect greu de realizat în România, poate fi un subiect de gândire, mai ales pentru zonelele urbane care nu au parcuri la nivelul solului. O dificultate este chiar felul în care funcţionează şi se raportează la orice intervenţie asociaţiile de locatari. Puţini sunt dispuşi să privească acoperişul blocului ca pe un bun comun, iar acest lucru se poate observa când cei de la ultimul etaj încearcă să responsabilizeze asociaţia pentru o simplă reparaţie, cu atât mai puţin pentru un acoperiş verde. Li se pare o lucrare de care nu beneficiază direct, la efectele căreia nu au acces.
Ce implică un acoperiş verde
Se presupune că acest gen de intervenţie afectează structura construcţiei, deci trebuie obţinute aprobările necesare, având la bază studii de rezistenţă. Un acoperiş verde încarcă structura blocului şi trebuie văzut dacă, după ce s-au scos vechile materiale izolante şi se aduce noul sistem de terasă acoperită cu vegetaţie, se produce o încărcare suplimentară. Întrucât procesul de obţinere a aprobărilor durează, între timp pot fi contactate companiile care oferă produse şi servicii specializate, se pot evalua ofertele de preţ şi sistemele folosite. Nu în ultimul rând, trebuie consultat un urbanist peisagist sau un inginer horticol care să ofere consultanţă pentru proiectul în ansamblu şi să propună soluţii viabile. Un acoperiş verde este o lucrare complexă, în care sunt implicaţi mai mulţi specialişti. Prima etapă este realizarea hidroizolaţiei. Acoperişul trebuie să devină o cuvă care să păstreze apa, de aceea se şi fac teste de inundare pentru a vedea calitatea hidroizolării, rezistenţa, etanşeitatea etc. Ulterior, se pune stratul de drenaj, care să asigure scurgerea apei de deasupra hidroizolaţiei, respectiv un geotextil, o folie de barieră care va opri rădăcinile şi insectele să distrugă hidroizolaţia ori structura, întrucât aici se va crea un ecosistem. În continuare, trebuie aşezat un substrat vegetal special, nu pământ de grădină, aşa cum fac mulţi în România. Trebuie înţeles că pământul de grădină îngreunează structura şi nu poate susţine plantele cu substanţe nutritive pe termen lung. Din aceste motive se foloseşte un amestec uşor de tuf vulcanic şi fibră de cocos. Aceasta din urmă, prin degradare, asigură substanţele nutritive necesare formării ecosistemului. (Va urma)