Este dificil, aproape imposibil, să definești cumva arhitectura Vienei,
oraș care a fost, timp de mai multe secole, capitală imperială, cel
de-al patrulea oraș al lumii ca întindere și populație, după Londra, New
York și Paris, concentrare a patrimonoului mondial înscris acum pe
lista UNESCO. Este dificil, aproape imposibil, să definești cumva arhitectura Vienei,
oraș care a fost, timp de mai multe secole, capitală imperială, cel
de-al patrulea oraș al lumii ca întindere și populație, după Londra, New
York și Paris, concentrare a patrimonoului mondial înscris acum pe
lista UNESCO.
Este dificil, aproape imposibil, să definești cumva arhitectura Vienei, oraș care a fost, timp de mai multe secole, capitală imperială, cel de-al patrulea oraș al lumii ca întindere și populație, după Londra, New York și Paris, concentrare a patrimonoului mondial înscris acum pe lista UNESCO. Putem vorbi de o sinteză doar după ce am întocmit cu răbdare o listă a clădirilor care au însemnat ceva în arhitectura universală prin noutate și valoare, neuitând însă nici o clipă istoria acestora. Vom încerca să dăm în continuare câteva repere, ghidați de notorietate și fără pretenția de a face o listă completă sau vreo clasificare, ci doar cu ochiul amatorului de spectaculos.
Viena a fost și rămâne unul dintre centrele economice, politice și culturale ale Europei, deși în acest moment nu mai este un reper demografic – orașul, fără zona metropolitană, are o populație doar cu puțin mai mare decât acum un secol, când număra deja două milioane de locuitori. Pierderile din timpul Primului Război Mondial, când a dispărut circa un sfert din populația Vienei, nu au însemnat nicidecum însă o barieră în calea dezvoltării. Permanent au apărut clădiri care au adus ceva nou vechiului oraș, marcate fără echivoc, ce-i drept, de lunga epocă a domniei Casei de Habsburg. Goticul, clasicul și barocul se îmbină armonios cu mai noile Ard Deco (Jugendstil în varianta germanică) și, ulterior, cu modernismul vienez sau alte curente, multe dintre ele cu profund specific local. Catedrala gotică Stephansdom are vizavi moderna clădire din oțel și sticlă Haas (Haas Haus), iar ceva mai departe Hofburg, centrul imperial şi fastuos al monarhiei de până în 1918. Tot în zonă se află Looshaus, un simbol al modernismului vienez (considerat acum monument național), Opera de Stat (Staatsoper), muzeul Albertina cu Aripa Soravia – o structură impresionantă, modernă, de oţel şi sticlă, cu un interesant acoperiș aproape flotant.
Arhitectura vieneză își datorează în bună măsură spectaculozitatea (și poate și originalitatea) unui act radical de urbanism: în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, împăratul Franz Iosef I va încerca să transforme pentru totdeauna Viena prin constituirea actualului bulevard Ring, astfel încâ în acest moment foarte multe atracții se găsesc în interiorul și de-a lungul acestuia, constituind ”inima” orașului. Ca o consecință, în acest context, secolul al XIX-lea avea să aducă în peisajul arhitectonic vienez și mondial un nou curent Art Deco sau ”Jugendstil”. Principala influență avea să se dovedeasca Otto Wagner, a cărui viziune de ansamblu este încă vizibilă, fiind arhitectul care a combinat cel mai bine tradiția istorică și tendințele moderne. Iată în continuare câteva clădiri reprezentative, sperăm ca selecția noastră să fie pe placul cât mai multora dintre dumneavoastră.
Karlskirche este o frumoasă și originală biserică în stil baroc, având elemente clasice de sorginte greco-romană, inclusiv două coloane amplasate de-o parte și de alta a întrării, asemănătoare columnei lui Traian din Roma. Dedicată Sfântului Carol Borromeo (unul dintre marii reformatori contrareformiști ai secolului al XVI-lea), biserica a fost gata în 1737, construcția fiind începută în 1716, în urma unei epidemii, la cererea Împăratului Carol al VI-lea al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. În realizarea ei s-au implicat mai mulți arhitecți, în urma unor concursuri de proiecte, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea edificiilor imperiale. Domul, care se ridică la o înălțime de 70 de metri, are un superb și bogat ornamentat acoperiș din cupru, de un verde specific.
Palatul Belvedere se află în mijlocul unui parc splendid și a fost construit pentru Eugen de Savoia de un important arhitect baroc, J.L. von Hildebrandt. Domeniul are două castele, construite între 1714 și 1722, unite de grădini alpine (primele din Europa) amenajate cu bazine de apă, fântâni, sculpturi, trepte și mici cascade. Tema întregului ansamblu este călătoria omului din întuneric către lumina divină. După moartea Prințului Eugen în anul 1736, domeniul a intrat în proprietatea Casei de Habsburg. Acoperișul este din cupru, un numitor comun al multor clădiri din peroada imperială.
Stephansdom este unul din obiectivele emblematice ale orașului și ale Austriei, construit începând cu secolul al XII-lea și finalizat abia în 1433. Prin urmare, și stilurile întâlnite aici sunt diverse, de la romanicul de început, la goticul medieval și la relativ recentele adaosuri baroce din interior, constituind un aclectism destul de rar întâlnit în Europa. Domul măsoară 34 metri în lățime și 107 metri în lungime și are patru turnuri – cele două care străjuiesc intrarea principală (Heidentürme) au o înălțime de 65 de metri, iar cel mai înalt turn este cel din partea de sud, care măsoară 137 de metri. Clopotul domului cântărește nu mai puțin de 22 de tone… Acoperișul navei este realizat din 230.000 de țigle colorate și constituie, după cum putem vedea și la alte catedrale gotice de aici, o serie de modele geometrice. O scară permite vizitatorului intrarea într-un turn, oferindu-i o minunată priveliște de la o înălțime de 70 metri.
Biserica Votivă (Votivkirche) este o clădire neogotică datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (construită între 1856 și 1879). Biserica are lungimea de 85 de metri, lățimea de 55 de metri și două turnuri care se rifică la înălțimea de 99 de metri. Ea este amplasată pe Ringstrasse, strada circulară din centrul Vienei trasată în acea perioadă pentru a înlocui zidurile medievale ale orașului.
Palatul Schönbrunn a servit drept reședință de vară a Casei de Habsburg din secolul al XVIII-lea până în 1918. Printre cele 45 de camere deschise spre vizitare (din cele 141 ale palatului), se numără și camera lui Napoleon Bonaparte, unde împăratul francez și-a avut reședința din 1805 până în 1809. Clădirea cu interioare în stil rococo, deosebit de spectaculoase, este înconjurată de un parc mare, cu grădini baroce, alei dispuse geometric, garduri vii, fântâni arteziene și statui de marmură în stil clasic. În apropiere se află așa-numita „Palmenhaus”, clădire destinată plantelor exotice construită din sticlă în 1883, cea de-a treia ca mărime de acest gen din lume. Ruinele romane existente aici au fost realizate în 1778 după proiectul lui Hohenberg care a construit și renumita Gloriette, un fel de intrare pe o colină din spatele castelului. De aici, vizitatorul poate să savureze o minunată priveliște asupra castelului și a grădinilor sale, a bazilicii Sfântul Ștefan (Stephansdom) și a centrului Vienei.
Hofburg, reședința imperială de altă dată, este un complex arhitectural, din epoci diferite, care s-a extins de-a lungul timpului, acum cuprinzând 18 corpuri și 19 spații exterioare. El este sediul președintelui republicii federative austriece, adăpostește mai multe muzee, precum și Biblioteca Națională a Austriei. Tot aici se găsesc apartamentele imperiale, spațiul privat ce a aparținut Împăratului Franz Josef, saloanele de mese, de bal etc., capela curții și capela muzicală, în aripa veche a palatului (Schweizerhof) ce datează din 1277, respectiv grajdurile imperiale din secolul al XVI-lea, cu școala de călărie spaniolă și muzeul „Lipizzaner”.
Hundertwasserhaus, un imobil cu 50 de apartamente construit de Friedensreich Hundertwaser, a fost o apariție inedită și deloc ieftină în Viena anilor ’80 ai secolului trecut, când a fost construit, nu fără a stârni controverse și a fi necesari ani de zile până la aprobarea proiectului. În general, partea modernă a arhitecturii vieneze poartă semnatura unor personalități ale noului val, cel mai cunoscut nume fiind acest arhitect, Friedensreich Hunderwasser, care a reușit să impună un stil nou, profund original, caracterizat prin evitarea liniilor drepte și atracția pentru culori intense. În cazul acestei clădiri, podelele sunt ondulate, iar pe acoperiș a fost pus pământ și vegetație, conceptul bazându-se în fond pe apropierea omului de natură.
Unul dintre elevii și discipolii lui Otto Wagner, Iosif Maria Olbricht, a realizat în 1898 o clădire care avea să devină simbol al ruperii arhitecților germani de trecutul istorist din secolul al XIX-lea. A devenit sediul secesiunii vieneze și un centru al designului european pe următoarele trei decenii. Secession, căci așa a și fost numită clădirea, are o cupolă uriașă din frunze aurite de laur. Deasupra intrării în pavilion, a fost scris motto-ul mișcării secesioniste: “Fiecărei epoci arta ei, artei libertatea ei” (în germană Der Zeit ihre Kunst. Der Kunst ihre Freiheit).