Hibele unui acoperiș ies la iveală cel mai ”bine” în anotimpul rece, adică atunci când ne este cel mai greu să intervenim pentru reparații. Iar la originea unui acoperiș nesatisfăcător se pot afla, în mod egal ca probabilitate, materialele proaste, nepriceperea sau neglijența montatorului și, de ce să nu o spunem, beneficiarul – care poate fi și el neglijent, neîncrezător, grăbit sau strâns la buzunar.
Hibele unui acoperiș ies la iveală cel mai ”bine” în anotimpul rece, adică atunci când ne este cel mai greu să intervenim pentru reparații. Iar la originea unui acoperiș nesatisfăcător se pot afla, în mod egal ca probabilitate, materialele proaste, nepriceperea sau neglijența montatorului și, de ce să nu o spunem, beneficiarul – care poate fi și el neglijent, neîncrezător, grăbit sau strâns la buzunar.
Hibele unui acoperiș ies la iveală cel mai ”bine” în
anotimpul rece, adică atunci când ne este cel mai greu să intervenim pentru
reparații. Iar la originea unui acoperiș nesatisfăcător se pot afla, în mod
egal ca probabilitate, materialele proaste, nepriceperea sau neglijența
montatorului și, de ce să nu o spunem, beneficiarul – care poate fi și el
neglijent, neîncrezător, grăbit sau strâns la buzunar.
Unii spun că un montator bun se descurcă dacă are un
material mai slab, și un montator neexperimentat are succes cu niște materiale
premium, dar… ce beneficiar își asumă riscul?
Etanșeitatea învelitorii
O problemă curentă este etanșeitatea învelitorii. Viciile
cauzate de producător vă pot fi dezvăluite rapid de un montator cu experiență,
de aceea e bine ca atunci când cumpărați învelitoarea, acesta din urmă să vă
consilieze. Rareori se întâmplă acest lucru, așadar să vedem ce daune
suplimentare pot apărea. Multe probleme apar la tabla ambutisată, așa-numită
„țiglă metalică”. Dacă este de proastă calitate, se va deforma sub greutatea
unui montator neglijent, premiză pentru apariția găurilor. O altă situație
neplăcută este când sistemele de prindere rămân aparente (șuruburi cu
garnituri). Acolo sunt cele mai vulnerabile locuri prin care pot apărea
infiltrații – apare rugina, cauciucul garniturilor devine casant, gheața
forțează șuruburile, care se desprind la o rafală de vânt mai puternică. Cu
cât clădirea este mai înaltă, cu atât curenții de aer sunt mai rapizi și
deteriorarea apare mai curând. Soluțiile de etanșeizare cu diverse soluții
aplicate lichid nu sunt decât niște cârpeli; mai devreme sau mai târziu,
învelitoarea va trebui înlocuită. Aceeași atenție trebuie acordată zonelor de
coamă și dolie; se întâlnesc tot mai rar variantele manufacturate la fața
locului, în favoarea celor prefabricate, care se montează mai ușor și cu
rezultate bune.
În cazul țiglelor, ceramice sau din beton, rigurozitatea
formei este de maximă importanță, pentru că astfel apa nu va pătrunde pe
dedesubt, degradând caroiajul de lemn care le susține și șarpanta. Un aspect
mai este și sistemul de prindere. În trecut, se foloseau sârme sau chiar
lipseau sistemele de prindere, învelitoarea fiind stabilă prin însăși
greutatea ei. Întrucât apar tot mai des fenomene extreme (ploi torențiale sau
vijelii), este bine să ne asigurăm țiglele cu cuie sau cleme metalice, așa cum
ni le recomandă producătorii. Beneficiarii vor întâlni, desigur, meseriași
grăbiți care vor susține că țiglele „stau și așa”. Poate stau, poate nu…
O zonă vulnerabilă este, de asemenea, cea a ferestrelor de
mansardă. Pentru montarea aceasta, producătorii țin cursuri speciale, deci
probabilitatea de a eșua cu un montator autorizat este destul de mică.
Fereastra de mansardă este un întreg sistem, care trebuie executat în
întregime și cu atenție la fiecare detaliu – este inutil să spunem că nu
recomandăm montajul de către un neprofesionist.
Beneficiile
ventilației și dăunătorii ei
Specialiștii în acoperișuri au ajuns la concluzia că un
acoperiș ventilat este cea mai bună soluție tehnică, având beneficii asupra
rezistenței șarpantei, eliminării umidității din interiorul locuinței,
eficienței energetice a construcției.
Au cam apus vremurile când se dorea o învelitoare etanșă, de
genul celei din tablă fălțuită, sau una excesiv ventilată, la care bătea vântul
la propriu printre țigle, fără preocuparea că astfel se pierde energie. Cu un
acoperiș ventilat, pe sub învelitoare, aerul circulă ascendent, intrând pe la
streașină și ieșind pe la coamă. Hidroizolația suplimentară se rezolvă folosind
o folie impermeabilă la apă lichidă, dar permeabilă la vapori. Soluția se poate
aplica, desigur, la acoperișurile cu pantă, nu la cele tip terasă. Pe același
principiu funcționează și fațadele ventilate, considerate optime pentru orice
construcție modernă.
În acest caz, caracterul termoizolant al învelitorii (fie că
este metal, ceramică, beton sau material bituminos) nu mai este relevant,
termoizolația fiind preluată de straturile inferioare ale sistemului de
acoperiș – vată minerală, PIR, spumă poliuretanică, polistiren etc. Toate bune
și frumoase, doar că rareori întâlnești o lucrare realizată impecabil,
dimensionată riguros și cu toate accesoriile necesare. În ofertele făcute de
producători, vedem cum ni se propun o serie de accesorii precum benzi de
etanșare, grile de ventilație, profile și șorțuri pentru streașină sau perete.
Puțini montatori le recomandă și puțini beneficiari le cer, considerându-le
facultative. Într-adevăr, pot fi așa, dacă aveți noroc. Dacă nu, în sistemul de
acoperiș poate intra orice prin găuri sau crăpături pe care montatorul nu a
considerat important să le astupe. Cei mai mulți se gândesc că apa este
principalul pericol. Da, dar nu este singurul. La fel de bine, din cauza
fenomenelor meteorologice, pot intra acolo materiale vegetale, praf, mizerie
care devin o gazdă excelentă pentru insecte, păsări de dimensiuni diverse, de
la vrăbii la porumbei (chiar cucuvele uneori) și, lucru extrem de neplăcut,
rozătoare. În anotimpul rece, un acoperiș, mansardat sau peste un simplu
pod, atrage orice vietate încântată de
căldură. Și ceea ce este cel mai deranjant, cu greu le poți convinge să plece.
De regulă, o asemenea invazie nu se rezolvă decât cu sacrificii serioase, care
presupun uneori demontarea câtorva elemente de construcție. Dacă, de exemplu,
aveți ghinionul să pripășiți șoricei deasupra mansardei… aveți o problemă
reală. Le e cald și bine, la mâncare nu sunt pretențioși, iar de plecat nu ar
prea dori pentru că afară este ger. Iar materialul termoizolant, dacă a fost de
proastă calitate și nu a fost așezat uniform, va permite acestora să își creeze
trasee, cu tot confortul termic necesar. Este suficient să intrați pe forumuri
de specialitate și veți vedea cât de greu e să rezolvi această problemă
spinoasă care nu ar fi apărut dacă ar fi fost montat acoperișul în sistem
complet și meseriașul și-ar fi făcut datoria. Sistemul de acoperiș ventilat nu
are cum să fie etanș prin felul în care a fost conceput, dar producătorii au
prevăzut soluții care să suplinească acest neajuns. Mai mult, materialele au
anumite volumetrii și dimensiuni care trebuie respectate, pentru a nu lăsa
spații goale. Dar (și aceasta este încă o problemă des întâlnită) cam mulți
montatori sunt certați cu ruleta și creionul…
Cine este adevăratul
profesionist
Beneficiarii lucrărilor de acoperișuri se află deseori în
situația de a opta între propriile dorințe sau intuiții, pe de o parte, și
„sfatul meseriașului”, pe de alta. Problema este dacă meseriașul respectiv este
unul veritabil sau nu, pentru că, trebuie să o spunem, mulți dintre așa-zișii
montatori de acoperișuri nu sunt altceva decât zidari (sau în cazuri fericite
dulgheri) convertiți, care au considerat că își pot lărgi plaja de clienți și
lucrări. În general, dată fiind lipsa învățământului de specialitate,
majoritatea profesioniștilor de la noi sunt formați la „umbrela” unui
producător, care se ocupă de pregătirea lor, pe diverse segmente (metal,
ceramică, beton, bitum, panouri sandwich etc.). De regulă, un profesionist
lucrează pe o singură nișă, declinându-și competența pe alt domeniu în care
știe că nu poate garanta calitatea lucrării.
Ni s-a întâmplat să participăm la seminarii sau traininguri
organizate de producători, ori de școli specializate; un montator profesionist
nu are cum să se mențină „în formă” dacă nu ia act de noutățile industriei și
de tehnicile de lucru oarecum standardizate. Este bună și creativitatea, dar în
acest domeniu este de preferat să mizezi pe metode de lucru verificate. Ne
putem da seama destul de rapid dacă un montator este conectat la ritmul
industriei, pentru că ele lasă o amprentă asupra modului în care își tratează
profesia, cum abordează o lucrare. Începând de la scule și echipamente și
încheind cu modul în care își organizează șantierul, chiar comportamentul
față de beneficiari, totul trebuie să sugereze faptul că respectivul montator
are niște metode de lucru și este atent la detalii. Pentru că aceste detalii,
dacă sunt omise, vor face diferența între un acoperiș bun și unul vulnerabil
sau chiar dăunător pentru siguranța și confortul beneficiarilor.