Evenimente

Acoperișul potrivit unui monument de excepție – CASTELUL din CAREI

18
SHARES
50
Vizualizari

Nord-estul Transilvaniei are un obiectiv turistic rar, cu care se poate mândri: Castelul Károlyi din Carei, numit uneori „Peleșul Transilvaniei”. Este nu doar o bijuterie arhitecturală, ci și un vestigiu al istoriei acestei zone a României, o istorie zbuciumată – uneori glorioasă, alteori tragică. Distrus și refăcut în câteva rânduri de-a lungul secolelor, acest edificiu avea nevoie în anii 2000 de o reabilitare riguroasă, care să îi redea frumusețea de altădată, iar aceasta s-a întâmplat prin accesarea unor fonduri europene în perioada 2007 – 2013 (lucrările s-au desfășurat efectiv în anii 2009 – 2011).
Nord-estul Transilvaniei are un obiectiv turistic rar, cu care se poate mândri: Castelul Károlyi din Carei, numit uneori „Peleșul Transilvaniei”. Este nu doar o bijuterie arhitecturală, ci și un vestigiu al istoriei acestei zone a României, o istorie zbuciumată – uneori glorioasă, alteori tragică. Distrus și refăcut în câteva rânduri de-a lungul secolelor, acest edificiu avea nevoie în anii 2000 de o reabilitare riguroasă, care să îi redea frumusețea de altădată, iar aceasta s-a întâmplat prin accesarea unor fonduri europene în perioada 2007 – 2013 (lucrările s-au desfășurat efectiv în anii 2009 – 2011).

Nord-estul Transilvaniei are un obiectiv
turistic rar, cu care se poate mândri: Castelul Károlyi din Carei, numit uneori
„Peleșul Transilvaniei”. Este nu doar o bijuterie arhitecturală, ci și un
vestigiu al istoriei acestei zone a României, o istorie zbuciumată – uneori
glorioasă, alteori tragică. Distrus și refăcut în câteva rânduri de-a lungul
secolelor, acest edificiu avea nevoie în anii 2000 de o reabilitare riguroasă,
care să îi redea frumusețea de altădată, iar aceasta s-a întâmplat prin
accesarea unor fonduri europene în perioada 2007 – 2013 (lucrările s-au
desfășurat efectiv în anii 2009 – 2011). Clădirea se afla într-un stadiu nu
prea fericit, prin urmare au fost necesare lucrări de consolidare, refacerea
instalațiilor, numeroase operațiuni de restaurare, conform cu aspectul de la
sfârșitul secolului al XIX-lea și cu uzanțele tradiționale în materie de
construcții. Unul dintre aspectele importante a fost realizarea unui acoperiș
de calitate, care să respecte exigențele impuse la restaurarea unui monument
istoric, iar pentru aceasta a fost aleasă o învelitoare ceramică produsă de
Creaton.

 

La început, cetate medievală

Edificiul exercită un real magnetism
pentru turiștii de orice naționalitate, dat fiind aspectul eclectic, de
inspirație istoristă, care ne trimite cu gândul la un castel medieval, din
perioada cavalerilor cruciați – ne referin la turnurile zvelte, cu acoperișuri
ascuțite sau cu creneluri, șanțurile de apărare dimprejur, heraldica familiei,
cu vulturul sub o coroană înnobilată cu perle. O semnificație aparte îl are
pentru maghiarii de pe ambele părți ale graniței, dată fiind importanța
familiei Károlyi pentru această zonă a Europei Centrale. Unii istorici susțin
că însuși numele municipiului (Carei – varianta românească și Nagykároly – cea ungurească)
derivă de la familia nobiliară, în contradicție cu cei care spun că la origine
denumirea orașului era românescul ”Carul”. Realitatea este că marea familie
nobiliară Károlyi, una de baroni și conți de pe la 1609, în fond familie cu
origini sârbești, își avea sediul în zona Derekegyház – Csongrád, actualmente
în Ungaria, chiar dacă prin descendenți avea proprietăți numeroase, de la
Budapesta până în Banat (de exemplu castelul de la Macea – Arad) sau Carei, cum
este cazul de față.

Locul castelului în sine are o istorie
veche, cu un prim edificiu fortificat datând din 1482, construit de nobilul
Károlyi Láncz László, cu acordul firesc al regelui Matei Corvin. Mai târziu,
date fiind incursiunile otomanilor de la sfârșitul secolului al XVI-lea, un urmaș
(Károlyi Mihály) a fost nevoit să întărească locația, cu ziduri de apărare,
bastioane, șanțuri exterioare, palisade și, desigur, un pod suspendat, după
uzanțele arhitecturii militare ale vremii. Având și o garnizoană importantă,
fortificația din Carei a devenit unul dintre cele mai semnificative puncte
defensive ale secolului următor, în special după o reconstrucție din anii
1661-1666, respectiv 1678, când turcii au încercat un nou asediu.

Cetatea a fost asediată și de armata prin­cipelui
Rákóczi Francisc al II-lea, în războiul dus de acesta împotriva habsburgilor
(„Războiul Curuților”, 1703-1711), dar și de habsburgi, după ce stăpânul
fortificației de la Carei trecuse de partea principelui maghiar. În 1708,
Rákóczi este găzduit o lună în castel, eveniment a cărui amintire a fost
păstrată cu sfințenie de familie; camera în care acesta a locuit a rămas
neatinsă până la începutul secolului trecut. Un eveniment poate mai important a
fost însă semnarea tratatului de la Satu Mare, prin care nobilii maghiari se împăcau
la 1711 cu coroana austriacă. Sándor Károlyi, unul dintre generalii
răsculaților, a încheiat pacea cu habsburgii peste voința lui Rákóczi, acesta
fiind nevoit să fugă imediat în Polonia… Cele mai importante negocieri s-au
purtat, desigur, în castelul familiei Károlyi de la Carei. A urmat o perioadă
de relativă pace între unguri și austrieci (cel puțin până la 1848), ba chiar
zona Careiului a fost colo­nizată cu etnici germani, șvabi în principiu.
Statuia lui Sándor poate fi văzută în apropierea castelului. 

Pe una dintre laturile castelului se poate
vedea o capelă mică în stil gotic, cu o istorie aparte. La începutul secolului
al XVII-lea, nobilii castelului, calviniști de mai bine de un secol, au revenit
la catolicism, drept pentru care au construit o capelă în incinta castelului.
Aici au fost oficiate câteva căsătorii, aici a fost primit cu o slujbă Ferenc
Rákóczi al II-lea.

 

De la fortificație la palat

În Războiul Curuților, cetatea a suferit
distrugeri și a fost refăcută, dar în continuare nu a mai avut un rol militar,
drept pentru care s-a decis demolarea zidurilor și astuparea șanțurilor – era
și un semn de bună purtare față de habsburgi. În timp, însă, au început
lucrările de transformare într-o clădire cu rol rezidențial, cele mai importante
după pla­nurile arhitectului Joseph Bitthauser la 1794. Pe structura parțială a
vechii cetăți, după demolarea fortificațiilor și bastioanelor, s-a construit un
palat rectangular, pe două niveluri, cu 20 de camere la parter (se pot observa
unele tavane în boltă), 21 de camere la etaj și o capelă. S-a optat pentru
stilul baroc, conform uzanțelor locului și mo­men­tului, dar acoperișul era, în
mod straniu, din șindrilă. A mai fost amenajat un parc en­glezesc cu plante
rare, seră și un manej, iar în partea sudică, palatul se continua cu anexe și
bucătării. Manejul poate fi văzut și azi, fru­mos reabilitat. În această
ambianță, puteau fi primiți fără probleme chiar membrii casei imperiale – au
fost atestate vizitele prinților Joseph de Habsburg (1797) și Rudolf de
Habsburg (1884). Din perioada 1800 datează și un sistem de canalizare
descoperit recent, în timpul ultimelor lucrări de restaurare.

Era o construcție din cărămidă, care
acumula apele unor pârâuri și o distribuia de la castel către întregul oraș; e
posibil să fi avut anterior și rol militar defensiv, conform unor legende
locale care vorbesc despre „Pivniţa lui Rakoczi“. Clădirea era pe cale de a fi
pierdută în urma cutremurului din 1834, care a avut repercusiuni grave, dar a
fost refăcută – după mai bine de jumătate de secol, ce-i drept. Un alt detaliu
interesant este faptul că, deși nu mai avea un aspect defensiv, reședința
nobiliară dispunea permanent de o gar­ni­zoană formată din circa 100 de
soldați, călăreți sau pedestrași, majoritatea români – probabil singura etnie
care nu putea fi sus­pectată atunci de simpatii pentru vreuna dintre tabere
(pro sau contra Habsburgilor).

Totuși, cu timpul, proprietarii au simțit
că vor să trăiască altfel și să se raporteze diferit la istoria locului, a
familiei. Forma de azi a castelului este cea pe care i-a dat-o arhitectul de
origine germană Meinig Artúr, între 1894 și 1896, la solicitarea lui István
Károlyi. Deși structura palatului baroc s-a păstrat, inter­vențiile au fost
radicale: adăugarea unui nou etaj, turnuri și o abordare în stil eclectic,
preponderent neogotic și cu unele elemente care ne trimit cu gândul la
Secession, stil aflat atunci la primele lui încercări. Foarte im­pre­sionantă
este sala de primire, în formă de atrium, care poate fi admirată și azi,
renovată desigur. Inițial aceasta era de fapt curtea interioară a edificiului,
unde pe vremuri se putea întoarce o trăsură cu patru cai. În reconstrucția de
la sfârșitul secolului al XIX-lea, curtea interioară a fost acoperită total,
folosindu-se o structură de lemn, cu grinzi masive, decorate spre interior în
stil un­guresc, cu flori și alte ornamente pictate. Coloanele paralelipipedice,
scările de mar­mură și ba­lus­tradele de lemn sculptat, ceramica rafinată a
pardoselii și șemineele uriașe formează un spațiu cu adevărat monumental, care
te introduce în atmosfera acelor vremuri, re­creată azi în sălile mu­zeului.

La parter mai erau amplasate sala de mese,
capela familiei, camerele servitorilor și spațiile de depozitare, iar la etajul
1 locuiau membrii familiei Károlyi, având și multe camere pentru oaspeți.
Renovarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost realizată cu meșteri
locali, care au avut capacitatea la momentul respectiv de a furniza tâmplăria,
balustrada scării in­terioare și decorațiunile din fier forjat.

Noua destinație era integral de reșe­dință
pentru familia nobiliară, cu sufragerii și bucătărie la parter, respectiv
camere de locuit la etaje. Parcul a fost întreținut și îmbunătățit în timp,
astfel încât la sfârșitul secolului trecut era declarat parc dendrologic, cu
peste 200 de specii de arbori și un platan de 200 de ani (205 cm diametru).
După moartea lui István Károlyi în 1907, familia nu a mai locuit acolo, iar la
1918, în contextul războiului, multe lucruri s-au pierdut sau au fost luate
chiar de membrii familiei, retrași în Ungaria. În pe­rioa­da interbelică, aici
au funcționat (si­multan!) un sanatoriu și un cazinou, iar în timpul celui de
Al doilea Răzbi Mondial, o școală militară maghiară și apoi un spital militar.
În timpul comunismului, edificiul a fost alocat unor instituții de interes
public (muzeu, casă de cultură, bibliotecă oră­șenească), dar modul în care a
fost întreținut și renovat a lăsat de dorit. În ultimii ani ai secolului trecut
nu mai arăta deloc ca un monument de arhitectură, cu pereții scorojiți și
acoperișul peticit, iar o învelitoare montată ulterior a fost evaluată ca
neperformantă.

 

Renovare din temelii

Ultima renovare din anii 2009 – 2011 i-a
adus castelului o prospețime și un aspect care respectă trecutul, încercând
să-i dea în același timp avantajele utilităților moderne: o refacere a
instalațiilor, climatizării, anumitor finisaje – caz similar cu renovarea
castelului Andrássy din Tiszadob (Ungaria), o altă operă a arhi­tec­tului
Meinig Artúr. În cadrul proiectului Circuitul Târgurilor Medievale din Tran­silvania
de Nord, au fost finanțate cu circa 5 milioane de euro atât renovarea
obiectivului din Carei, cât și refacerea cetății Károlyi din Ardud (aceasta din
urmă aflată într-un stadiu mult mai avansat de degra­dare). La Carei, unde
timpul a fost mai puțin sever cu zidurile, au fost necesare totuși lucrări
ample: s-a intervenit pentru con­so­lidarea structurii de rezistență, pentru re­­ducerea
umidității din zidărie și salu­bri­zarea subsolurilor, refacerea tencuielilor,
insta­lațiilor, restaurarea ele­men­telor deco­ra­tive și, nu în ultimul rând,
rea­­bilitarea aco­perișului.

Lucrările au avut în vedere faptul că aici
sunt prevăzute acum spații cu destinații diferite, de la sală de spectacole,
birouri, de­pozite, grupuri sanitare, muzeu, apar­ta­mente, respectiv o
expoziție având ca subiect istoria familiei Karolyi, până la zone de
alimentație publică, pentru evenimentele or­ga­nizate aici.

Muzeul amenajat la etajul 1 a încercat să
redea, cu ajutorul reconstituirilor de inte­rioare istorice, în zece săli,
atmosfera unei reședințe aristocratice de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Parcurgând aceste încăperi, intri parcă în intimitatea unei familii nobiliare
maghiare din epoca de glorie a Imperiului Austro-Ungar: aici poți vedea nu doar
mobilier (baroc, Biedermeier, neo­renas­cen­tist) sau decorațiuni interioare,
ci și obiecte de uz curent – inclusiv cele din baie, sau cele destinate
toaletei doamnelor. Este o ex­periență extrem de interesantă, la fiecare pas
având senzația autenticității. 

 

Acoperiș de colecție

În privința acoperișului (2.480 mp su­prafață),
care era tradițional din țiglă ce­­ra­mică, a fost necesară practic înlocuirea
aproa­pe com­pletă, inclusiv a șarpantei din lemn,
refacerea lucarnelor, a ­jghea­bu­ri­lor și burlanelor (din
cupru și titan-zinc), mon­­­­tarea unei noi țigle cera­mice și
execuția unor ferestre de man­sardă spre curtea in­te­rioară a
edificiului.

Nu au fost ne­­­­­gli­jate elementele
de reținere a zăpezii, dată fiind panta mare a unui acoperiș de in­spirație
gotică.

Lucrarea a fost realizată integral în
circa șapte luni de către PRODEXIMP Satu Mare, în contextul în care zilnic s-a
aflat pe șantier o echipă de zece oameni.

Peste sala mare de primire, cu un acoperiș
cu pantă redusă, a fost înlocuită hidroizolația și a fost montată o învelitoare
din tablă fălțuită, cu o etanșeitate sporită și greutate redusă. Unele porțiuni
de acoperiș au avut tablă de plumb, care a fost de asemenea reabilitată.

Totuși, țigla ceramică a fost cea mai folo­sită
formă de învelitoare, o țiglă de tip solzi (format 18 x 38 cm), din gama
Keralis de la CREATON. Este o colecție de produse ob­ținute printr-o tehnologie
specială: argila de înaltă calitate, foarte pură, este măcinată la nivel de
pulbere și foarte bine uscată. După o dozare exactă a umi­dității, conform
rețetei de fabricație de tipul celei folosite în ceramica fină, rezultă un
material deosebit. Procedeul este desăvârșit prin ardere la temperaturi de
peste 1.100 °C, luând naștere un produs cu o rezistență la îngheț de peste
1.000 de cicluri (pentru comparație, pro­dusele premium se garantează la un
număr de numai 150 de cicluri de îngheț/dezgheț). Suprafața angobată finală
capătă un efect mat, complet omogen – în fond, întreaga țiglă este an­gobată,
atât la suprafață, cât și în profunzime.

Așa cum ne-au declarat mon­ta­torii, execuția
lucarnelor și ferestrelor de man­­­­­sardă placate cu tablă din cupru a
constituit una dintre cele mai dificile lucrări, prin minuțiozitate dar și din
cauza perioadei ploioase în care au fost puse în operă. Se pot observa de
asemenea lucrări importante de ornamentică pentru aco­periș,
indispensabile pentru păstrarea stilului.

 

„Pentru CREATON, participarea
la    reabilitarea Castelului din Carei a fost o mare provocare,
datorită impactului socio-cultural-comercial, atât zonal, cât și general, în
România. Pentru învelitoare, a fost necesară o mare atenție, dat fiind efectul
vizual și valențele istorice ale proiectului. Misiunea nu a fost ușoară, însă
datorită profesionalismului cu care am fost înconjurați de către toți cei
implicați în proiect – arhitect, constructor și inclusiv beneficiar –
obiectivul a fost îndeplinit. Exigențele cerute de proiectele care vizează reabilitări
ale monumentelor istorice, dar și de gusturile și cerințele speciale ale
beneficiarilor, ne motivează, deoa rece CREATON oferă întotdeauna aco
perișuri create cu artă.”

Echipa CREATON