Situația de pornire: la începutul iernii, în perioada minivacanței de sărbătoarea națională, într-un an când a venit frigul destul de devreme, locatarii acestei case au observat câteva bucăți de lemn putred în apropierea casei. Când au privit în sus, au văzut că o zonă din acoperiș, mai exact din structura acestuia, a cedat. Momentul era cum nu se poate mai nepotrivit pentru o intervenție la acoperiș: anotimpul rece, cu ploaie persistentă de toamnă târzie, pojghiță de gheață peste noapte, imposibilitatea de a decoperta întreaga invelitoare, în contextul în care imobilul era locuit.
Echipa chemată pentru intervenție s-a decis să se apuce de treabă imediat, deoarece zona de astereală putredă susținea o învelitoare din țiglă grea, iar o cedare completă a grinzilor ar fi antrenat prăbușirea unui număr semnificativ de țigle de la o înălțime de circa 12 m, punând în pericol viața și integritatea fizică a locatarilor care treceau prin curte. În cazul nostru, intervenția a durat circa două săptămâni și a implicat doi lucrători, suficient pentru această lucrare; probabil, o echipă mai numeroasă, în condiții meteo nefavorabile, ar fi avut probleme cu accesul într-un spațiu strâmt și instabil. Am ales să vă prezentăm în detaliu această lucrare pentru că are un anumit grad de specificitate, deși cazurile de șarpantă degradată sunt numeroase. În plus, rareori beneficiarii au ocazia să vadă acest tip de lucrare ”pe viu”, în timpul desfășurării ei; de cele mai multe ori, putem aprecia succesul intervenției doar prin prisma rezultatului final, vizibil din stradă, sau cel mult din pod.
Pagube vizibile sau ascunse
Înainte de a discuta despre soluțiile folosite aici, respectiv despre rezultatele acestei lucrări, să stabilim miza propriu-zisă a articolului de față și anume importanța reparațiilor și mentenanței, periodic și la momentul oportun (aici nu ne referim doar la curățarea jgheaburilor și burlanelor, deși este importantă și aceasta). Acoperișul în discuție își îndeplinea cu brio sarcina din anii 30 ai secolului trecut, având o structură solidă, din grinzi cu secțiune mare de 12 x 15 cm, stâlpi amplasați pe linile zidurilor de dedesubt, dând naștere unui pod de mari dimensiuni, cu înălțimea la coamă de peste 4 metri. Inițial, învelitoarea era din țiglă ceramică foarte aspectuoasă și bine păstrată, așa cum se întâmplă cu acest tip de material care poate rezista fără probleme decenii, poate chiar o sută de ani. Totuși, fie din cauză că materialul ceramic expus la intemperii atâtea zeci de ani a devenit poros și permeabil, fie din cauza mișcărilor stucturale (normale în timp îndelungat), unele țigle s-au spart. În consecință, apa a pătruns dincolo de invelitoare, afectând și grinzile de susținere din lemn. Cel mai grav aspect s-a dovedit a fi o zonă de dolie unde stâlpul de sprijin a putrezit complet, iar acoperișul se mai ținea doar datorită asterelii. În timp, nivelul învelitorii a coborât, sub propria greutate, în fiecare an, ajungând în timp la o diferență mare, vizibilă din stradă, de circa 40 cm față de planul proiectat. La ploi mai serioase, apa se infiltra în interior afectând deja planșeul podului.
O intervenție dinspre interior presupunea folosirea unor cricuri care să ridice astereala și grinzile în zona afectată, până la nivelul necesar, apoi această structură să fie susținută cu popi rezemați pe planșeul din beton al podului. Atât că soluția implica numeroase riscuri – nu se putea ști care e starea lemnului în zonele adiacente și, în plus, greutatea învelitorii din țiglă era mare, de câteva tone. Încercarea de a forța din interior îndreptarea structurii putea antrena prăbușirea necontrolată a țiglelor spre curte și stradă, o soluție destul de riscantă. Astfel că proprietarii au decis o investiție mai mare, care presupunea atât o intervenție rapidă, absolut necesară, dar și alte lucrări pentru perioada următoare (înlocuirea învelitorii și asterelii, precum și a vechilor luminatoare). Ironia sorții face că, de cele mai multe ori, astfel de lucrări devin urgente în sezonul rece, când este cel mai greu să intervii pe acoperiș, iar procurarea materialelor poate ridica unele probleme. Acestea fiind lămurite, să vedem cum de s-a ajuns aici.
Acoperișul de care vorbim deservea mai multe familii care locuiau în apartamentele din clădire. În momentul intervenției, învelitoarea nu era omogenă; în zona dinspre streșini, unde a survenit problema, era țiglă din anii 1930, iar în rest fuseseră executate în timp diverse reparații – înlocuirea unor căpriori și o parte din astereală cu scândură nouă. În zonele unde se reparase, fusese îndepărtată țigla solzi și se înlocuise cu tablă. Intervențiile nu au avut un caracter unitar, fiecare locatar din imobil intervenind doar deasupra spațiului deținut de el, sau care îl afecta direct, atunci când infiltrațiile erau suficient de supărătoare. Astfel, privind din exterior, aveam țiglă originală, țiglă metalică maro, tablă ondulată într-o culoare apropiată, în fine tablă de zinc parțial original, parțial înlocuită cu tablă zincată.
Decizii dificile
La începutul lucrării despre care vorbim aici, a trebuit să se ia decizia dacă se schimbă întreaga învelitoare, sau doar zonele afectate. Având în vedere că aproximativ jumătate din acoperiș avea învelitoare din țiglă metalică, relativ nouă, fiind executate și termoizolația între căpriori, și luminatoarele moderne tip fereastră de mansardă, s-a decis păstrarea acelor zone. Nu era deloc momentul unei schimbări integrale a învelitorii, clădirea fiind locuită în întregime, așa cum am mai menționat. Pentru zona de intervenție, însă, s-a ales o tablă într-o nuanță cat mai apropiată cu cea existentă, iar luminatoarele vechi degradate au fost înlocuite cu ferestre de mansardă, mult mai etanșe și mai bune izolatoare termic. Ferestrele de mansardă au fost alese astfel încât să se poată integra între căpriori existenți, fără o intervenție invazivă asupra structurii.
Așa cum se vede și din poze, pe durata lucrărilor a plouat constant, iar muncitorii a trebuit să lucreze cu pelerine; din discuția cu ei, această lucrare a fost una din cele mai dificile pe care l-au executat.
S-a început prin decopertarea țiglelor de pe acoperiș, în mare parte compromise. În pod, la momentul intervenției se găseau câteva tone de țiglă spartă, ramasă de la înlocuirile anterioare, când a fost aruncată efectiv de la o înălțime de 4 m pe planșeul de beton. După îndepărtarea țiglelor de pe acoperiș, s-a putut inspecta starea asterelii din lemn, care era putredă pe o suprafață mare, și s-a decis astfel înlocuirea acesteia. Căpriorii erau de foarte bună calitate și n-au fost afectați de apă, cu excepția celor trei sau patru din zona în care infiltrațiile au fost mai intense. Aici, căpriorii au fost dublați și sprijiniți de popi. Cel mai important aspect al lucrării a fost de fapt reconstruirea și readucerea la cota corectă a acestei zone de șarpantă, care însuma 20 – 30 m². De asemenea, grinda de sprijin care susținea căpriorii a fost înlocuită pe o porțiune, deoarece cedase. Dar iată și un alt lucru important care se cerea realizat cu această ocazie: zona de țiglă originală păstrată, care încă rezista foarte bine, era totuși instabilă în zona de alipire la calcan, iar la vânt puternic se putea degrada în timp. Și dacă partea care a cedat inițial era înspre curte și putea pune în pericol doar locatarii, zona de țiglă păstrată dădea direct într-o stradă destul de circulată din centrul orașului. S-a decis așadar suplimentarea bugetului alocat lucrării și intervenția în partea cu țiglă, anume rearanjarea țiglelor dislocate, fixarea unora dintre ele prin cuie speciale, dar mai ales repararea structurii de șipci și contrașipci. Această intervenție a securizat acum și partea dinspre stradă; nu mai există infiltrații, iar acoperișul are un aspect mult mai frumos prin redobandirea planeității. Deloc în ultimul rând, eliminarea completă a înfiltrațiilor și întărirea structurii a permis o lucrare foarte importantă, și anume termoizolarea pe interior a podului, un aspect pe care locatarii îl amânaseră de ani de zile, deși erau conștienți de pierderile de căldură la nivelul acoperișului.
Lanțul amânărilor
Pe lângă prezentarea lucrării propriu-zise, articolul acesta subliniază importanța mentenanței constante a stării învelitorii și acoperișului. În cazul de față, lucrările respective au fost amânate zeci de ani, deoarece proprietatea asupra clădirii nu am fost certă și atunci n-a fost nimeni foarte interesat să investească. Dar, dacă se realiza o mentenanță minimală, nu s-ar fi ajuns la prăbușirea căpriorilor, nu ar fi trebuit schimbată învelitoarea din țiglă și s-ar fi scutit foarte mulți bani. Probabil că la amintitele intervenții din anii 1990 decizia înlocuirii învelitorii din țiglă a fost justificată prin dorința de a ușura o construcție veche, dar a fost complet ilogic că s-a scos țigla de pe jumătate din casă, dar aceasta a rămas depozitată pe planșeul podului. Neglijarea zonelor de infiltrație care se vedeau cu ochiul liber a mers până la a pune butoaie în pod ca să se colecteze apa de ploaie. Și acesta când ar fi fost foarte ieftin și ușor de prevenit, dacă din primul an în care s-a observat o infiltrație mai serioasă s-ar fi intervenit local, sau dacă la primele semne de putrezire a căpriorului acesta era sprijinit cu un simplu pop de 8/8 sau 10/10 cm. Astfel, învelitoarea originală poate că nici nu mai ajunge să fie schimbată și se evitau cheltuieli de multe mii de euro. O cădere a țiglelor putea conduce și la probleme legale, dacă răneau pe cineva sau loveau pe o mașină. Toate lucrurile acestea sunt evitabile printr-o intervenție la timpul potrivit, absolut posibilă dacă măcar o dată la 5 ani un specialist în acoperișuri ar fi făcut o inspecție și ar fi identificat problemele. De aceea, dacă apar disfuncționalități vizibile, este esențial ca un specialist să identifice tipul de problemă și riscurile pe care le poate atrage aceasta. În cazul nostru, dacă urmau acest sfat, locatarii ar fi putut chiar și câștiga ceva bani, prin vinderea materialelor care îngreunau planșeul, chiar și la un preț modic, pe piața materialelor reciclate sau introduse în economia circulară.
Acoperișul n-a fost văzut în cazul de față niciodată ca un tot unitar, poate pentru că în planul acestuia erau camerele de serviciu ale apartamentelor de jos, unele locuite, altele folosite pentru depozitare. Oamenii pur și simplu nu s-au gândit că, dacă există infiltrații punctuale prin acoperiș, la un moment dat va fi afectată întreaga structură. Să facem un scurt calcul și să vedem cât au cheltuit pentru că nu s-a acționat la timp. Dacă începem cu infiltrațiile persistente în apartamentul de dedesubt, unde plafonul era compromis ca finisaje, doar schela ca să se ajungă în punctul respectiv pe interior și lucrarea în sine de decopertare a fost de 5.000 de euro. Reparația asterelii și învelitorii, descrisă aici, a depășit 15.000 de euro ca manoperă plus materiale. Din punct de vedere structural, considerăm că s-a realizat un lucru foarte important și anume s-au dat jos de pe planșeu multe tone de țiglă, cărămidă spartă, moloz, scânduri putrede. Doar debarasarea acestui pod a costat circa 2.000 euro. Nu putem estima valoric riscul la care s-au supus familiile din clădire atâția ani.
Din discuția cu montatorii, reiese că acest tip de lucrare e destul de întâlnit în România. Din păcate, pentru că se intervine atunci când nu mai e nimic de reparat, ci trebuie schimbat totul. Ceea ce, în general, este mult mai scump decât o intervenție punctuală, pentru ca e mult mai dificil și pentru aplicator; puțini montatori își doresc să lucreze în perioada de sărbători, suspendați pe un acoperiș, aproape înghețați și în mod evident uzi. Sau poate că își doresc, dar contra unei plăți semnificative – meritate, desigur. Și mai punctăm un aspect important, în încheiere: proprietarii ajunși în această situație trebuie să-și aleagă atent echipa cu care lucrează. În situația în care intervii pe structura acoperișului, în condiții meteorologice nefavorabile, se pot produce și alte daune, pentru întreaga clădire.