Centrul Pompidou-Metz este un muzeu de artă modernă și contemporană situat în Metz, principalul oraș al Lorenei (Franța). Este o filială a centrului de arte Pompidou din Paris și găzduiește expoziții semi-permanente și temporare din marea colecție a Muzeului Național de Artă Modernă din Franța, cea mai mare colecție europeană de arte din secolul trecut și cel actual. Muzeul este cel mai mare spațiu francez de expoziție temporară din afara Parisului, cu cei 5.000 mp ai săi împărțiți între trei galerii, un teatru și un auditoriu.
Primul element al edificiului proiectat de arhitectul japonez Shigeru Ban a fost așezat pe 7 noiembrie 2006, iar clădirea a fost inaugurată de președintele francez Nicolas Sarkozy la 12 mai 2010. Concursul internațional pentru crearea centrului cultural a fost organizat în 2003, iar la proiectare și-au mai adus contribuția Jean de Gastines, Philip Gumuchdjuian și mulți alți arhitecți, care s-au alăturat proiectului pe parcurs. Clădirea este remarcabilă prin structura acoperișului, una dintre cele mai mari și mai complexe construite până în prezent, care a fost inspirată de o pălărie chinezească găsită la Paris de arhitect. De la inaugurare, centrul din Metz a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective culturale franceze din afara capitalei țării.
Arhitectură și design urban
Centrul Pompidou-Metz și zona adiacentă, numită Piața Drepturilor Omului, sunt amplasate pe locul amfiteatrului roman al orașului antic Divodurum Medriomaticum, strămoșul actualului Metz, lângă Palatul Gării și nu departe de Cartierul Imperial (construit în timpul când Alsacia și Lorena aparțineau Imperiului German). Complexul cultural are acoperișul de forma unui hexagon mare, structurat în jurul unei structuri metalice centrale care atinge înălțimea de 77 m, aluzie la data deschiderii din 1977 a Centrului Pompidou din Paris. Are trei galerii dreptunghiulare care se împletesc prin clădire la diferite niveluri și se deschid spre acoperiș prin niște ferestre uriașe înclinate, cu vedere spre câteva repere ale orașului, precum catedrala gotică Saint-Stephen, gara imperială, Arsenalul, sala de concerte construită de arhitectul spaniol Ricardo Bofill, arena sportivă acoperită Arènes (construită de arhitectul francez Paul Chemetov) și parcul Seille. Cea mai spațioasă incintă acoperă 1.200 mp și oferă flexibilitate pentru expunerea de lucrări de artă mari, cu tavanul ridicându-se progresiv de la o înălțime de 5,7 m la 18 m.
Fațadele vitrate sunt și ele destul de ample, iar pe timpul verii pot fi deschise, fiind retractabile; astfel, se creează o legătură vizuală directă cu exteriorul, cu grădinile și terasele din jur. Zona adiacentă este și ea valoroasă pentru arhitectura complexului: grădini proiectate de biroul de urbanism și peisagistică al lui Nicolas Michelin și asociaților săi, de biroul Paso Doble, Pascal Cribier, Gilles Clement și alți arhitecți celebri. Iar spectaculozitatea acestor zone verzi va crește an de an, pentru că vegetația se va dezvolta natural, umplând și transformând radical spațiile și creând biodiversitate. Inclusiv arhitectul Shigeru Ban a ales trăiască și să își desfășoare activitatea într-o clădire din complex, dezvoltând aici un centru de creație cu ateliere participative.
Un acoperiș cu adevărat special
Acoperișul este piesa de rezistență a clădirii: un hexagon cu laturi de circa 90 de metri care oglindește fidel amprenta clădirii. Cu o suprafață de 8.000 mp, structura acoperișului este compusă din 16 kilometri liniari de grinzi lamelare încleiate, care se intersectează pentru a forma unități hexagonale din lemn ce amintesc cumva de împletitura din trestie a unei pălării chinezești. Geometria acoperișului este neregulată, prezentând curbe și nervuri pe întreaga suprafață și în special peste cele trei galerii expoziționale. Imitând pălăria și textura sa, întreaga structură din lemn este acoperită cu o membrană din fibră de sticlă albă și un strat de teflon, care se diferențiază ca proprietăți de o învelitoare comună, opacă. Ea are câteva proprietăți remarcabile: autocurățare, protecție de lumina directă a soarelui și, în același timp, un caracter oarecum translucid, luminând în exterior pe timp de noapte, când interiorul este iluminat.
Expoziții și evenimente
Centrul Pompidou-Metz promovează viața artistică locală în colaborare cu Fondul Regional de Artă Contemporană din Lorena. Pe lângă expozițiile temporare, muzeul Pompidou-Metz prezintă o serie de spectacole contemporane live în sala cu această destinație și organizează întâlniri și conferințe în auditoriul său cu artiști recunoscuți pe plan mondial, precum și cu artiști locali.
Edificiul Centrului Pompidou-Metz este uneori folosit și ca suport pentru producția artistică expusă în timpul expozițiilor temporare. De exemplu, structura arhitecturală a Centrului Pompidou-Metz a fost folosită ca suport pentru un proiect de artă vizuală de către artiștii francezi Simon Geilfus, Yannick Jacquet și Thomas Vaquié. De asemenea, fotograful francez Yann Arthus-Bertrand a surprins Metz de sus, oferind vederi aeriene excepționale ale muzeului și orașului.
Piatră, apă și mult spațiu verde
Sub influența unor personalități preocupate de mediu, precum botanistul Jean-Marie Pelt, Metz a lansat o politică de ecologie urbană încă de la începutul anilor 1970. În acea perioadă, în Europa s-a înregistrat un oarecare eșec al planificării urbane postbelice, respectiv al dezvoltării unor mari complexe de locuințe cum au fost cele din anii 1960, pentru a rezolva problema locativă de după Al Doilea Război Mondial. Jean-Marie Pelt, pe atunci consilier municipal, a inițiat un o nouă abordare a mediului citadin, pe baza ideilor Școlii de la Chicago privitoare la sociologia urbană. Teoriile botanistului pledau pentru o mai bună integrare a oamenilor în mediul lor și au dezvoltat un concept centrat pe relația dintre „piatră și apă”. Drept urmare, orașul Metz a dobândit niște zone deschise extinse în jurul râurilor Moselle și Seille și au fost dezvoltate zone pietonale generoase. Ca urmare, sunt peste 37 mp de suprafață verde per locuitor, sub forma numeroaselor grădini publice. De asemenea, politica ecologică municipală cuprinde renovarea durabilă a clădirilor vechi (și antice, încă existente), edificarea de clădiri și cartiere durabile, transport public ecologic și o arhitectură peisagistică bazată pe creativitate. În plus, orașul și-a dezvoltat propria sa centrală de energie termică și electrică, folosind biomasa lemnoasă reziduală din pădurile din jur ca sursă de energie regenerabilă.