La sfârșitul anilor 1980, în plin proces de sistematizare a centrului Bucureștiului (zona Unirii), un arhitect s-a străduit să recupereze o superbă țiglă ceramică tip olan de la una dintre casele demolate. Țigla, de proveniență autohtonă (Transilvania) fusese montată la începutul perioadei interbelice, iar forma ușor neregulată ne indică faptul că a fost lucrată manual, după tehnici tradiționale.
La sfârșitul anilor 1980, în plin proces de sistematizare a centrului Bucureștiului (zona Unirii), un arhitect s-a străduit să recupereze o superbă țiglă ceramică tip olan de la una dintre casele demolate. Țigla, de proveniență autohtonă (Transilvania) fusese montată la începutul perioadei interbelice, iar forma ușor neregulată ne indică faptul că a fost lucrată manual, după tehnici tradiționale.
La sfârșitul anilor 1980, în plin proces de sistematizare a centrului Bucureștiului (zona Unirii), un arhitect s-a străduit să recupereze o superbă țiglă ceramică tip olan de la una dintre casele demolate. Țigla, de proveniență autohtonă (Transilvania) fusese montată la începutul perioadei interbelice, iar forma ușor neregulată ne indică faptul că a fost lucrată manual, după tehnici tradiționale. Așa cum ne-a declarat arhitectul pasionat de materiale pentru construcție valoroase, era păcat să se piardă la groapa de gunoi podoaba unei case reprezentative pentru acea epocă de glorie a Capitalei. În nebunia demolării, nu a mai putut fi salvată decât o parte din întreaga învelitoare, iar aceasta a fost folosită ulterior pentru protejarea unui gard din beton într-o altă locație din București, la începutul anilor 1990. Olanele au fost fixate în mortar, dându-li-se o pantă care să împiedice remanența umidității.
TIMPUL A TRECUT…
…Iar, în acești ultimi 20 de ani, țigla s-a acoperit inevitabil de mușchi, licheni și o foarte corozivă depunere închisă la culoare, provenită din poluarea aerului – și ea devenită „tradițională”. Recent, la aproape o sută de ani de la primul montaj, olanele păreau compromise și nimeni nu se gândea că vor mai putea fi salvate, mai ales că proprietarul hotărâse să demoleze vechiul gard și să construiască altul. Totuși, a fost chemat un specialist care, după ce a studiat ceramica, a dat un verdict surprinzător: „Mai degrabă recondiționați gardul, pentru a păstra țigla, care poate fi curățată și păstrată încă vreo câteva decenii”.
METODA DE RECONDIȚIONARE RECOMANDATĂ…
…A fost foarte simplă: curățarea cu apă și o perie de sârmă, prin frecare nu foarte pu-ternică, pentru a nu provoca exfolieri. Cu îndemânare, atenție și multă răbdare, de sub dezagreabilul strat închis la culoare a apărut cărămiziul dorit, ca și cum țiglele abia ar fi fost scoase din atelier.
Bineînțeles, acest rezultat nu s-ar fi putut obține dacă ceramica nu ar fi fost de o calitate excepțională. Pentru a i se prelungi durata de viață, proprietarul a decis ca în continuare să o acopere cu un lac protector și să continue cu… refacerea gardului.