Activ și internațional – sub acest deziderat s-a desfășurat în luna octombrie 2017 cel de-al 65-lea Congres al IFD, International Federation for the Roofing Trade, Federația Internațională a Pieței de Acoperișuri, cea mai reprezentativă organizație profesională din domeniul acoperișurilor și fațadelor.
Activ și internațional – sub acest deziderat s-a desfășurat în luna octombrie 2017 cel de-al 65-lea Congres al IFD, International Federation for the Roofing Trade, Federația Internațională a Pieței de Acoperișuri, cea mai reprezentativă organizație profesională din domeniul acoperișurilor și fațadelor.
Activ și internațional – sub acest
deziderat s-a desfășurat în luna octombrie 2017 cel de-al 65-lea Congres al
IFD, International Federation for the Roofing Trade, Federația Internațională a
Pieței de Acoperișuri, cea mai reprezentativă organizație profesională din
domeniul acoperișurilor și fațadelor. Ediția de anul acesta, care a avut loc la
Viena, s-a axat pe noile orientări în standardizarea normativelor și reglementărilor
regionale, cu scopul de a avea același nivel de calitate și tehnologii similare
indiferent de granițe, în contextul unei comunicări mai bune atât în Europa,
cât și cu alte zone precum China sau America de Nord. De asemenea, s-a pus
accent pe siguranța în munca pe acoperișuri și fațade, o preocupare constantă a
profesioniștilor din acest domeniu. Reamintim că, în 2014, România s-a bucurat
de onoarea de a fi organizat acest congres la București, odată cu Campionatul
Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri. Gazda evenimentului a fost
Asociația Națională a Montatorilor de Acoperișuri din România, iar revista
noastră a fost partener logistic al manifestării.
În seara zilei de 18 octombrie, domnul Walter
Bisig – Președintele IFD, i-a salutat pe cei aproximativ 100 de
delegați internaționali și însoțitorii lor la cina de bun-venit, care a deschis
manifestarea din capitala Austriei. Programul oficial a început cu conferința
IFD din dimineața zilei de 19 octombrie, la Hotel Sofitel Vienna Stephansdom,
abordându-se subiecte tehnice și profesionale, dar și aspecte legate de
funcționarea asociației – rapoarte de activitate, finanțe, marketing, training,
grupe de lucru din cadrul federației, organizarea urmtoarelor congrese și
evenimente (candidaturi), regulamentul următorului Campionat Mondial al
Tinerilor Montatori de Acoperișuri, care va avea loc în 2018 la Riga (Letonia).
Domnul Bernhard Brocza, reprezentantul grupului
de lucru pentru fațade al IFD, a susținut o prezentare asupra orientărilor
europene din acest domeniu pentru standardizarea normelor regionale, elaborând
un ghid pentru proiectarea și instalarea fațadelor ventilate cu autorul
specialiștilor din diferite țări ale Europei. ”Ghidul este un document interactiv
și trebuie să fie fezabil în practică”, a concluzionat domnul Brocza.
Domnul Werner Linhart (Austria), membru al
grupului de lucru privind siguranța muncii pe acoperiș, a întocmit un ghid specific
domeniului, având ca noutate prevenția în condiții de lucru intensiv, cu
accente pe lucrările de reparații și întreținere. Responsabilitatea în acest
context revine dezvoltatorilor, planificatorilor, contractanților și montatorilor.
În cadrul lucrărilor au mai vorbit domnii Ernst
Gregorites (Austria), membru al grupului de lucru IFD privind
prevenirea infiltrațiilor din precipitații, Günter Prirschl (Austria)
– despre standardizarea în domeniul protecției împotriva zăpezii, Joachim
Hessemer (Germania) pe tema izolației fonice și importanța acesteia
pentru piață, reprezentanți ai pieței austriece de acoperișuri, ai asociației
profesionale autohtone și ai institutelor de cercetare ș.a.m.d. Au mai fost
abordate teme precum trainingul specializat pentru montatori, politicile
economice ale pieței europene, aspecte ale pieței din America de Nord, suportul
prin marketing (prezentare susținută de doamna Sabina Sujew – Polonia).
Merită menționat faptul că în cadrul lucrărilor a fost
susținută o prezentare a grupului Sika, devenit recent membru
al IFD, o adeziune importantă pentru această organizație.
Desigur, manifestarea a fost ”condimentată” cu vizite în
faimosul oraș gazdă și cu o masă tradițională într-un restaurant vienez, cu
atmosferă specifică.
Gala
și Premiile IFD 2017
În cadrul celui de-al 65-lea Congres IFD, în seara zilei
de 20 octombrie 2017, a avut loc Gala IFD, la care au fost prezenți peste 140
de participanți din 19 țări, atât din Europa, cât și din China, Africa de Sud,
SUA și Rusia. Sala Blazoanelor a Primăriei din Viena a găzduit în acest fel
punctul culminant al evenimentului, acordarea Premiilor IFD, un concurs care
acordă atenție performanțelor deosebite ale antreprenorilor (membri ai
organizației) în ultimii doi ani. Cele 4 categorii ale concursului au fost Acoperișuri
clasice, Acoperișuri terasă, Acoperișuri metalice și Fațade.
Lucrările înscrise în concurs, în număr de 71 (din 10
țări), au fost receptate apreciativ de membrii juriului, reflectând realizări
remarcabile ale montatorilor și producătorilor de acoperișuri. În final, au
fost nominalizate 17 proiecte ale unor companii din Marea Britanie, Ungaria,
Slovacia, Africa de Sud, Rusia, China și Austria. La gală au participat și 13
reprezentanți ai companiilor nominalizate, toți candidații primind diplome din
partea sponsorilor. Câștigătorii au fost anunțați de membrii consiliului IFD și
au primit diplome și câte o cupă.
|
Categoria |
Obiectivul |
Compania |
Țara |
Învelitoare |
|
Acoperiș clasic |
Quintain House |
Rowlands Roofing, Hereford |
Marea Britanie |
Țiglă ceramică |
|
Acoperiș terasă |
Technopark Skolkovo |
LLC „Zelenaya Krovlya“, Moscova |
Rusia |
Șindrilă bituminoasă |
|
Acoperiș metalic |
Altersheim in Zselic |
Stang Bádogos Kft., Szajk |
Ungaria |
Tablă titan-zinc |
|
Fațadă |
Weingut Wutte Kitzeck |
Wagner Dach GmbH, Schwanberg |
Austria |
Plăci ceramice |
