Parlamentului și Consiliului european a fost abrogată, lăsând loc
Regulamentului 305 / 2011. De ce ”celebra”: pentru că bună parte din legislația
din domeniul construcțiilor, începând cu Legea 10 / 1995 (cu completările
ulterioare, despre care poate vom vorbi cu altă ocazie), s-a bazat pe această
directivă. Denumirea completă a acestui act oficial european este Directiva
Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege
și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la materialele de
construcții.
Parlamentului și Consiliului european a fost abrogată, lăsând loc
Regulamentului 305 / 2011. De ce ”celebra”: pentru că bună parte din legislația
din domeniul construcțiilor, începând cu Legea 10 / 1995 (cu completările
ulterioare, despre care poate vom vorbi cu altă ocazie), s-a bazat pe această
directivă. Denumirea completă a acestui act oficial european este Directiva
Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege
și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la materialele de
construcții.
În 9 martie 2011 celebra Directivă 89/106/CEE a
Parlamentului și Consiliului european a fost abrogată, lăsând loc
Regulamentului 305 / 2011. De ce ”celebra”: pentru că bună parte din legislația
din domeniul construcțiilor, începând cu Legea 10 / 1995 (cu completările
ulterioare, despre care poate vom vorbi cu altă ocazie), s-a bazat pe această
directivă. Denumirea completă a acestui act oficial european este Directiva
Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege
și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la materialele de
construcții. Pe scurt, Directiva produselor pentru construcții. Directiva punea
bazele analizei construcțiilor pe baza celor șase cerințe esențiale. Stabilea
de asemenea cadrul legal la nivel unitar european pentru asigurarea liberei
circulații a mărfurilor pe baza unei legislații tehnice și administrative
comparabile în toate aceste state.
Regulamentul 305 urmărește explicit să stabilească
”condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții”, în
vederea asigurării că procesul de proiectare și execuție a construcțiilor ”să nu pună în pericol siguranța persoanelor,
a animalelor domestice și a bunurilor și să nu dăuneze mediului”.
Pentru cine nu a citit Regulamentul… ar fi indicat să o
facă. Textul integral, în traducere oficială, se poate descărca de pe adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO.
De ce ne oprim astăzi asupra acestui Regulament? Pentru
că Anexa 1 completează cerințele fundamentale aplicabile construcțiilor
stabilite de răposata Directivă. Dacă despre primele șase cerințe (mai) știm,
deși s-au inversat, învârtit, combinat mai ceva ca într-un menuet baroc,
surpriza a fost apariția celei de-a șaptea cerințe (de fapt nu a fost chiar o
surpriză, gura lumii spunând pe vremuri că restrângerea de la 14 cerințe de
calitate prevăzute în ISO 6240-1980 și ISO 6241 – 1984 la 6 a ”sacrificat” cerința de durabilitate care –
ca să dregem puțin busuiocul – se regăsește în fiecare cerință ca o… cerință
a cerinței). New-entry este așadar…
7. Utilizare sustenabilă a resurselor naturale, care spune următoarele (cităm din Regulament):
Construcțiile
trebuie proiectate, executate și demolate astfel încât utilizarea resurselor
naturale să fie sustenabilă și să asigure în special următoarele:
a)
reutilizarea sau reciclabilitatea construcțiilor, a materialelor și părților
componente, după demolare;
b)
durabilitatea construcțiilor;
c)
utilizarea la construcții a unor materii prime și secundare compatibile cu
mediul.
Surpriza acum vine: nicăieri această cerință nu este
detaliată, nici la nivel european nici aiurea. Este logic, bineînțeles, să se
aibă în vedere, de la proiectare, ce se întâmplă cu construcțiile, clădirile când
își consumă durata de viață (da, este o diferență între ele: categoria
”construcție” include categoria ”clădire”; construcție e și un pod și un baraj
și un gard; clădirea e un adăpost în care se poate locui, lucra… Sigur, unii
locuiesc sub pod dar asta nu transformă podul – construcție în clădire). Se
vorbește mult despre economia circulară, despre salvarea planetei, despre
recuperare – reciclare – refolosire (cei trei ”R” din perioada anilor ’80, apropo!), dar nu se precizează nicăieri nici cum,
nici ce, nici unde se aplică această gândire.
Există inițiative (personale) care recuperează elemente
de la clădiri demolate: țigle, cărămizi, bârne, ferestre, câte o balustradă,
câte o marchiză… mai un profil decorativ din similipiatră, mai o consolă
ruginită de balcon, în general de la clădiri vechi, de romantici incurabili
care încearcă să păstreze reperele culturale ale unui neam sau ale unei epoci.
Până la definirea unei politici europene și naționale
privind modul în care se aplică această cerință… e bine că se recuperează.