Apetitul pentru clădiri vechi este în creștere, multă lume dorește să investească în ceva tangibil, mai cu seamă în zilele noastre când inflația este un loc comun inclusiv pe valutele forte iar anii de pandemie au limitat semnificativ un vector important de cheltuieli, turismul. Dacă adăugăm că în general casele vechi sunt bine amplasate și se închiriază bine, devine evident că această tematică va fi din ce în ce mai prezentă în paginile noastre. Cu referire la un aspect esențial, cel al structurii de rezistență, ne-am adresat domnului drd. ing. Liviu-Costin Gruia, doctor în reziliența seismică a clădirilor interbelice, pentru a vedea ce este de făcut – și mai ales cum este de făcut în situația consolidării unei clădiri vechi.
Betonare sau tencuieli armate?
Pentru clădirile interbelice sau antebelice de înălțimi reduse, sistemul structural uzual este constituit din pereți portanți de zidărie plină presată și mortar de var, cu planșee din material lemnos sau din beton armat. Cele mai frecvente soluții de consolidare pentru astfel de clădiri reprezintă realizarea de tencuieli armate sau de cămăși de beton armat. Tencuielile armate se aplică manual sau prin torcretare, având grosimi de 4-6-8 cm, iar cămășuielile au grosimi pornind de la 8 cm și se toarnă în cofraj. Tencuielile sunt armate de regulă cu un singur rând cu plase sudate, iar cămășuiala se poate arma cu unul sau mai multe rânduri de plase sudate sau bare independente. Diferența dintre cele două procedee nu este numai una tehnologică.
Cămășuirea presupune realizarea unui element structural cu rigiditate proprie, care preia de la pereții existenți încărcările gravitaționale și seismice. Pe de altă parte, tencuiala armată prespune, din punct de vedere conceptual, sporirea rezistenței și rigidității pereților existenți. De multe ori se consideră necesară schimbarea planșeului existent de lemn cu planșee de beton armat care să joace rol de șaibă rigidă în plan orizonal, pentru o mai bună conectare a pereților existenți din zidărie. Alte soluții de consolidare presupun modificarea sistemului structural prin realizarea de stâlpișori și centuri de beton armat, sau consolidarea elementelor de zidărie cu grile polimerice, fibre de carbon sau FRP.
Ce trebuie avut în vedere la o consolidare?
În cazul unei consolidări prin torcretarea cu mortar sau beton armat a pereților structurali, trebuie avute în vedere mai multe aspecte, din punctul de vedere al execuției. În primul rând, trebuie refăcută integritatea pereților-suport prin injectarea sau coaserea fisurilor și înlocuirea cărămizilor sparte. Ulterior, trebuie îndepărtată tencuiala existentă. Suprafața se prelucrează ori manual, ori ideal prin sablare. Este necesară evitarea procedeelor mecanice sau manuale care să ducă la fisurarea cărămizilor. De asemenea, se curăță rosturile la o adâncime de 1-2 cm. Se dispune plasa de armătură, care se solidarizează cu peretele existent prin cupoane prinse cu ancore chimice.
Mortarul sau betonul de torcret trebuie sa aibă un agregat care să nu depășească 4 mm, pentru a facilita conlucrarea dintre peretele structural și noul strat. Ideal, un perete trebuie consolidat pe ambele sale fețe. Dacă acest lucru nu se poate realiza din motive arhitecturale sau de vecinătăți, peretele se poate consolida pe o singură parte. Plasele sudate utilizate pot avea diametru de 6, 8, 10, 12 mm și un ochi al plasei de 10-15-20 cm. Bineînțeles, tipul și nivelul lucrărilor de intervenție va fi stabilit printr-o expertiză tehnică și un proiect tehnic, iar realizarea eventualelor goluri noi în perete se va face prin dispunerea unui cadru înlocuitor de beton armat și va constitui parte din analiza expertizei tehnice.
Se impune preluarea elementelor verticale?
Primele elemente de beton armat utilizate au fost fundațiile. Ulterior, au început să se realizeze planșeele și scările. Planșeele uzuale erau realizate inițial din material lemnos, iar în cazul celor de peste subsol, din grinzi de metal și boltișoare de cărămidă. Se vor evita rezemările de tip stâlp pe grindă și în cazul în care ele sunt descoperite, se vor lua măsuri de consolidare locale pentru a contracara eventualele efecte negative ale acesteia. Consolidarea pereților structurali se poate face fie la forță tăietoare, ceea ce presupune că nu este importantă continuitatea pe verticală, între niveluri, a armăturii din cămășuială, fie la forță tăietoare și moment încovoietor, și în acest caz trebuie asigurată continuitatea cămășuielii între niveluri și de asemenea ancorarea acesteia în fundații.
Multe case vechi aveau sobe cu lemne dar apoi, după apariţia încălzirii centralizate, ţevile se pozau prin săparea unor șanţuri în ziduri. Cum le abordăm?
În cazul în care, în urma decopertărilor, se descoperă goluri existente în zidărie, este necesar să fie umplute.
Din punct de vedere teoretic, necesitatea se explică prin Metoda Elementului Finit, conform căreia orice imperfecțiune geometrică va constitui concentrator de eforturi. Ideal, umplerea golurilor se va face cu un material cât mai compatibil cu materialul suport, altfel umplutura va fi mai rigidă decât restul peretelui și va constitui, de asemenea, un concentrator de eforturi. Astfel, după îndepărtarea impurităților, se va realiza rețeserea locală utilizând cărămizi identice și mortar de var. Dacă golul este dat în grosimea peretelui, pe direcție verticală, rețeserea locală va fi foarte dificil de făcut. Așadar, se poate proceda la umplerea acestuia cu beton simplu de clasă inferioară.
Eventualele infiltrații de umezeală au efecte structurale?
Zidăria istorică, realizată din cărămidă plină presată și mortar de var, suferă adesea din cauza problemei umidității pentru că nu a fost prevăzută cu soluții de hidroizolație. Lipsa unui strat de rupere a capilarității permite apei ascensiunea prin capilaritate în interiorul peretelui structural din cauza caracterului poros al acestui material de construcție. De asemenea, în cazul subsolurilor clădirilor interbelice, umiditatea accentuează degradarea acestora ca urmare a lipsei de aerisire corespunzătoare. În contact cu apa, zidăria devine friabilă și își pierde din capacitatea portantă. Totodată, boltisoarele metalice care deseori constituie parte din planșeul de peste subsol, corodează.